E vremea muscatelor albe si a strugurilor, a unui nou inceput nascut, ca orice inceput, dintr-un sfarsit. E vremea rozelor ce mor, cum inspirat consemna Macedonski, a norilor expandati, a luminii mai tandre si a zilelor mai scurte.
E vremea brizei si a primilor fiori reci, care anunta zilele de gheata. E vremea unei duminici petrecute in casa, in fata televizorului, urmarind cele mai stupide seriale cu o pizza mare alaturi.
E vremea lucrurilor si mai frivole – consultarea horoscopului de toamna, aranjarea borcanelor de zacusca, plus alte treburi gospodaresti, antidot la tristetile pluviale.
Si-atunci cand melancolia se cronicizeaza, e vremea unui pahar de vin, insotit de o carte buna si de o tigara.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Muzica de toamna
Incercati jango.com, daca nu ati facut-o inca. E un radio de internet care canta ce doreste fiecare ascultator. In campul de New Station scrieti un artist pe care ati dori sa il asculti, dati play si jango va compune un playlist cu melodii similare. Eu va recomand sa creati playlist dupa Billie Holiday sau Louis Armstrong. E in ton cu sezonul.
-
O polemica
Dialogul dintre filosoful Julian Baggini si fizicianul Lawrence Krauss despre rolul stiintei si al moralei in cunoastere e de lecturat. In primul rand pentru ca e un dialog spumos, ironic pe alocuri si foarte consistent. In al doilea rand pentru a afla de ce e important sa crezi in lucrurile imposibile. Si in al treilea rand pentru a lamuri iluzia cum ca am fi liberi in care ne aruncam adesea.
-
Numere
V-ati gandit vreodata la dragoste prin prisma numerelor pe care orice chimie le pune in eprubeta? Sa va dau un exemplu: iubesc, sau mai corect spus am iubit, doi barbati care au acelasi numar la interfon si locuiesc la acelasi etaj (in zone diferite din Bucuresti) si la acelasi numar. Stiu, veti pune eticheta de frivolitate pe randul de mai sus, dar stati un pic! Ganditi-va ce amuzant e sa vezi jocul dragostei prin cifre si coincidente numerice. Hai sa va mai zic una: numele lor intregi au acelasi numar de litere.
Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun
-
Cartile care te tin in viata
Voi, cei care cititi acest site, stiti deja umila mea parere despre viata: nu merita. Si atunci, cum sa suporti toti acesti dobitoci intre care trebuie sa traiesti zi de zi? Ei bine, eu cred ca viata nu merita, dar poti sa o suporti numai si numai prin dragoste si literatura. Despre dragoste nu am chef sa va scriu, asadar, cititi!
Incerc, de la o vreme, tactica indelung evitata a lecturilor in paralel. E altceva. Uite, de pilda, in ultimul timp am mers in paralel cu Julian Barnes, O istorie a lumii in 10 capitole si jumatate (aparuta la Rao), Cees Nooteboom, Urmatoarea poveste (Colectia Cotidianul), Isaac Babel, Armata de cavalerie si Povestiri din Odessa (din Biblioteca Polirom) si, mai ales, Andrei Platonov, Cevengur (de la Editura Allfa). Ce scriitori mari, ce frumoasa nebunie!
Sa zabovim un pic la Andrei Platonov, chiar daca e mai putin cunoscut in tara noastra. Pe marginea manuscrisului cartii Cevengur, insusi Iosif Vissarionovici Stalin a scris un singur cuvant. Cuvantul era „Gunoi!”.
-
Un articol despre Dinu Patriciu
Niciodata nu m-am explicat. Voi face acum o exceptie, in ciuda ridicolului acestei situatii. Articolul pe care l-am publicat vineri in „Adevarul” – „Domnului Dinu Patriciu” – a ajuns viral (asa se zice, nu?) si mai ales mi-a atras scarba unei bune parti a publicului-cititor. M-au umplut de bale anonimii! Nu stiam ca doare asa (aceasta a fost o ironie).
Cateva precizari: nu citesc, indeobste, ce scrie in subsolul articolelor publicate pe internet, mai ales ca forumistii nu isi asuma identitatea. Raspund, insa, celor care imi trimit intrebari legitime, dupa ce au dovedit ca ei chiar exista. Nu le citesc, fiindca nu sunt de acord ca munca unui om (fie si a mea) sa fie cantarita de cineva care nu o plateste. E ca si cum m-as duce in piata, la Obor, si as incepe sa mananc morcovii de pe taraba si in acelasi timp sa injur tarancile: „Ma p… pe morcovii tai, babo, du-te la dracu`!”.
Ma tem ca acest articol nu a fost inteles. De aici rezulta doua variante: a) eu nu l-am scris bine sau b) cei mai multi dintre cei care l-au citit sunt complet viciati de mediul toxic (f…-l, ba!, de ce nu il f…?) in care supravietuiesc. In concluzie, injura-ma, nene, daca nu ti-a placut morcovul, dar ce ar fi sa il platesti inainte?
Asadar, explicatia: textul acesta trebuia sa poata fi citit in mai multe chei, sa ia fiecare ceva de la el, dar mai ales ales trebuia sa nu piarda din vedere o idee simpla (sunt trei pilonii din cauza carora s-a prabusit presa – publicul, ziaristul si patronul; fiecare isi are o parte insemnata de vina si este nedrept sa acuzi doar pe unul dintre acestia trei), o observatie de elementar bun-simt.
Deci: nici vorba de oda pentru Dinu Patriciu, nu imi place Conul, desi ii recunosc toate meritele. Dar pana la urma, fiecare e liber sa inteleaga cat poate.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
Richard Linklater, unul dintre cei mai interesanti regizori americani contemporani – iata un eufemism demn de o cauza mai proasta -, a surprins pe pelicula povestea unei crime. Nimic neobisnuit pana aici, Hollywood-ul e un burete de istorii similare, decupate din realitate si puse in scena pentru a umple salile de cinema.
Linklater nu e, insa, tocmai chintesential pentru industrie (cine a vazut Slacker sau Tape stie despre ce vorbesc), si nici povestea crimei care l-a fascinat atat de tare incat l-a obligat s-o transforme in scenariu nu e tocmai in rand cu alte istorii de gen.
Ar fi simplu sa va marturisesc eu totul: cum Bernie Tiede se pricepea de minune la imbalsamat cadavre, cum toata lumea din micul orasel texan il iubea – pentru empatia sa, pentru vocea cu care canta la funeralii, pentru grija neomeneasca pe care o dovedea fata de comunitate -, cum a ajuns sa se apropie de Marjorie Nugent si, intr-un final, s-o ucida.
Va trimit, totusi, catre doua texte minunate (AICI si AICI) care descriu imprejurarile reale ale unei crime ca nicio alta. O crima in care ucigasul a ajuns simbol al compatimirii, iar victima a fost ingropata de memoria comuna, in parte din cauza propriei vieti traite sub semnul lipsei de mila si tandrete. Filmul ramane, desigur, un reper obligatoriu.
-
Zank
In august 2009, cand l-am vizitat la Bonn, in casa colonelului Horst Zank zacea o lumina prafuita, ca in arhive. Imi amintesc ca, in timp ce batranul de 90 de ani alerga printre memoriile sale, rupand din nou, la distanta de sapte decenii, bariera de la granita Germaniei cu Polonia, i-am studiat indelung veranda de un verde crud.
Era ceva impecabil in felul in care curgeau liniile peluzei, in felul in care stateau florile in ghivece, chiar in felul in care ultimele raze de soare se prelingeau in umbre peste sticla glisanta care separa curtea de living. Colonelul vorbea despre moarte, eu ma gandeam la viata, si da, e-adevarat ca prima invinge mereu, dar poate ca tocmai asta e motivul pentru care ne-adapostim cu aceeasi incapatanare in spatele ultimei.
Asta a facut si Zank: pe front, din prima zi a celui mai sangeros conflict armat din istorie – al Doilea Razboi Mondial -, incolonat deci in spatele vietii, alergand in fiecare zi cu inconstienta soldatului spre moarte. Daca ar citi randurile acestea, batranul colonel ar zambi: poezia nu poate fi gasita in transee. Acolo e loc doar de noroi si sange. Uneori, prea rar, si de speranta.
Pentru generatia lui Horst Zank a fost, oricum, prea tarziu: nimeni nu le-a spus ca razboiul e cea mai traumatizanta experienta pe care o poate trai cineva. Colonelul a daramat bariera de la granita cu Polonia, a marsaluit victorios in Franta cu armatele Wehrmachtului, a supravietuit Stalingradului si lagarelor sovietice si e inca aici, astazi, pentru a ne avertiza, cu o fraza perimata, ca nu trebuie sa uitam.
La fiecare inceput de septembrie imi aduc aminte de felul in care cuvintele sale in germana, cu multe consoane aspre, s-au asezat intre notitele reporterilor, in timp ce soarele isi trimitea ultimele umbre peste periferiile impecabile ale Bonn-ului. Trecusera 70 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Astazi sunt 73. Si nu uitati, 3% din populatia de atunci a globului a pierit in conflict.
