Noi si ceilalti

Cand iei distanta de Romania se vede mai bine: problemele care macina societatea noastra sunt, in definitiv, probleme de logica. Mai exact, ele atesta lipsa noastra comuna de logica si capacitatea de a ne invarti la nesfarsit in acelasi cerc vicios, fara a gasi solutia. Problemele, asadar. Sa le numaram, coane Fanica.

0

La aproape treizeci de ani de la caderea comunismului (vorba vine), cand cei mai destoinici dintre copiii libertatii au la randul lor copii (ar putea avea, la o adica, si nepoti), principala noastra preocupare este sa ne asezam pe bazele legii fara tocmeala.

Nu am fost in stare sa realizam asta pana acum, nu suntem in stare nici in momentul de fata si nici nu dam semne ca vom fi in stare intr-un viitor apropiat.

Cand sunt atatea si atatea de facut, noi nu reusim sa ne ocupam timpul politic si sa ne cheltuim energiile civice altfel decat explicandu-ne noua si celor din jur elementarul: de ce e bine ca legea (oricum, blanda) sa nu mai cunoasca teribilul lasa ca ne intelegem noi.

Asta ne conduce la fauritorii de legi. Rar s-ar putea gasi o colectie mai adecvata de analfabeti functional, de neispraviti si ticalosi. Dar trebuie scris: varful nostru legislativ este totusi o oglinda destul de fidela a chipului colectiv.

Suntem in cautarea cailor de inavutire personala rapida. Ne preocupa foarte putin binele public. Toate acestea la un loc tradeaza un singur fapt: dispretul fata de aproapele nostru.

Populam o lume pe dos. O lume intemeiata pe ura de clasa. O lume a parvenitilor care, dedandu-se faradelegii, s-au capatuit pentru cateva generatii de acum inainte. O lume tribala, in care puterea nu se poate aranja decat intr-o piramida cu nemernicie la varf.

Ii aducem la disperare pe ceilalti prin apetitul nostru pentru scurtaturi, prin ocolirea responsabilitatii si prin marginalizarea valorii.

Cati membri din Guvernul Romaniei ar fi in stare sa-si gasesca de munca, intr-o piata libera, altceva decat mana a doua la tavan, pe Italia? Dar din Parlament? Dar din Consiliul Judetean Vrancea? Dar din Primaria Zimnicea? Cati diriguitori locali stiu macar sa lege zece cuvinte consecutiv fara sa se faca de ras?

In Romania, insa, nimeni nu se face de ras, totul este ingaduit, totul este acceptabil. Revolta e minima – neinregimentarea preocupa o minoritate infima (si, pe alocuri, infirma).

De departe se vede in clar cum resursele au fost date pe cioburi de sticla. Suntem ca acei incasi cuceriti de spanioli. Atat ca noi n-am dat o civilizatie ca a incasilor. Romania, in anul centenarului, e in plina disolutie. Ce ne mai tine impreuna, in afara sentimentului peren ca suntem aici de mii de ani?

Simtul nostru civic e aparte, ne tot retragem in muntii tribului nostru, baricadandu-ne cu nenumarate certitudini, adapostindu-ne indaratul iluziei ca democratia este despre consum. Consumam.

Aceste randuri sunt scrise de la Madrid, dintr-un univers macinat la randul lui de probleme, dar indurabil. In jur, oameni de toate soiurile. Aceste randuri sunt scrise in timp ce se incearca o traducere cat mai fidela a celei mai romanesti dintre expresiile de pe globul pamantesc:

 

    – Tu stii cine sunt eu?

 

Pe de alta parte, venim dintr-un loc in care s-au facut si pasi inainte. De cele mai multe ori, a trecut pur si simplu timpul. Occidentalii mai in etate, la curent cu stirile anilor 1990, inca mai tin minte concepte ca mineriadele sau aurolacii sau cainii strazilor.

Nu am construit drumuri sau spitale sau scoli sau institutii solide, partidul nu poate sa functioneze altfel decat in logica partidului-stat, Securitatea a confiscat economia si culege foloasele, iar populatia emigreaza (economic) de parca ne-am afla in plin razboi. Ne aflam. Razboiul romano-roman. Tine de decenii, daca nu dintotdeauna.

Ce ne lipseste ca sa fim precum ceilalti? Intrebarea este gresita. Putem fi ca noi, dar in versiune imbunatatita. Cel mai mult ne lipseste respectul, care decurge din educatie. Respectul fata de lege, fata de cuvantul dat, fata de vot, fata de spatiul public, fata de scara blocului, fata de ideea de cetatean.

Cercul se inchide repede: fara respect nu avem nimic, nici lege, nici cuvant, nici vot, nici spatiu public, nici scara de bloc. Purtam doar discutii nesfarsite si puerile despre oameni, nu despre mecanisme. Agenda se schimba zilnic, ba un pedofil, ba altceva, ba o doamna, ba alta, iar si iar.

Ce e de facut? Intr-o singura propozitie: sa ne educam. Vast program!

Pana atunci, recomandarile.

 

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

A devenit adapost pentru oamenii strazii in vremea uneia dintre celei mai reci ierni newyorkeze. Cand cei mai multi se pregatesc sa coboare din metrou, cei fara adapost isi cauta scaunele pe care isi vor petrece noaptea. Inca o noapte.

Prima generatie a unei tari nerecunoscute oficial are ceva important de spus si aratat. In primul rand, o poveste a tarii lor care merge dincolo de stereotipuri si clisee.

  • Un palat

Palatul Primaverii sau Casa Ceausescu. Pana in 2015, RAAPPS l-a folosit pentru a caza diferiti oaspeti, adica tot felul de oficiali (din strainatate, dar si din tara) se puteau caza intr-unul din apartamentele familiei Ceausescu – in apartamentul lui Nicu, fiul cel mic, in apartamentul de zi al Elenei sau poate chiar in apartamentul cuplului dictatorial. La parter se mai organizau nunti, botezuri, petreceri, cumetrii.

Din fericire, acum Palatul a fost transformat in muzeu si gazduieste o parte din artefactele comunismului romanesc. Il puteti vizita de miercuri pana duminica. Accesul costa 35 de lei.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Un film clasic

Mala Educacion, de Almodovar. Vechi de un deceniu si jumatate, o spectaculoasa nebunie.

  • Un alt film clasic

Amarcord. E bine din cand in cand, mai ales in ianuarie, sa ne intoarcem la Fellini, cineastul.

  • Un al treilea film clasic

Todo sobre mi madre. Tot Amoldovar. De revazut, macar o data la un deceniu. Face bine.

  • Un oras in care se poate trai omeneste

Madrid, capitala Regatului Spaniei (cu sau fara Catalunya intre granitele sale)

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • O industrie care a luat-o razna

Lionel Messi, un contract de o suta de milioane de euro pe an si un pic de evaziune fiscala, AICI.

  • O incursiune in lumea lui Trump

AICI.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.