In Mitrovica, orasul-baricada al provinciei Kosovo ajuns intre copertile glossy ale revistelor occidentale din motive de gloante, sange si lacrimi, un pod desparte comunitatea albaneza de cea sarba. Ura poate arata si asa: imbracata in beton si fier forjat, fardata cu gri, triumfala. Intre malurile inalte ale raului Ibar, podul se ridica semet – un paradox dedicat ostilitatii si combaterii ei. O realitatea tacuta se desfasoara insa pe linia de demarcatie trasa de rau. Toata lumea se uita la pod si la aerul electric care planeaza deasupra sa. Nimeni nu se uita jos.

Sub granita dintre doua lumi – „e cel mai periculos loc din Europa” obisnuia sa spuna despre Mitrovica diplomatul american Richard Holbrooke – stau romii. Au ales sa se adaposteasca aici pentru ca, de o parte sau de cealalta a podului, nu-i vrea nimeni. Cand vor sa treaca in nord, la sarbi, sunt batuti. Sudul nu e nici el o optiune: albanezii ii injura si-i indeamna sa se duca unde vad cu ochii. Dincolo de malurile inalte fiecare metru de pamant justifica orice varsare de sange. O vorba locala, una din acele intelepciuni incontestabile pe care le auzi la periferia strazii, spune ca, in Mitrovica, singurul lucru mai rau decat un sarb belicos este un albanez liber. Pe romi nu-i vede nimeni. Nefiind razboiul lor, nu e nici tara lor. Europa le spune, insa, altceva.

Doua constante

In vara lui 2010, Franta a dat startul deportarii romilor catre Romania si Bulgaria, motivand ca, desi sunt cetateni ai unor state comunitare, etnicii violasera conditiile sederii legale. Mai mult de trei luni in Hexagon fara sa ai loc de munca si fara sa justifici prezenta pe teritoriul francez printr-o activitate deveneau infractiuni soldate cu expulzarea. In vreme ce opinia publica se inflama „politically correct” pe indrazneala francezilor de a lua o astfel de masura, in Germania, intr-o liniste nederanjata de nimeni, se intampla acelasi lucru. Cu o mica diferenta: romii deportati erau trimisi in Kosovo, tara nemembra a Uniunii Europene, iar actiunile de repatriere erau organizate sporadic. E drept, itele legale sunt ceva mai limpezi decat in cazul Frantei, autoritatile germane fiind acoperite de un contract semnat cu oficialii kosovari in aprilie 2010.

Conform intelegerii dintre Berlin si Pristina, aproximativ 13 000 de romi refugiati in Germania in timpul razboiului din Kosovo vor fi repatriati pana in 2013. Aproape jumatate dintre ei nu au implinit inca varsta de 18 ani. In locul provinciei transformate in abator uman la mijlocul anilor ’90 – pe care au parasit-o nu pentru ca erau in cautarea a ceva mai bun, ci pentru ca isi doreau sa supravietuiasca macelului – vor gasi acum un Kosovo independent in care sarbii si albanezi traiesc o pace de fatada. O pace caracterizata de doua constante. Prima: sarbii si albanezii se urasc unii pe altii. A doua: toti ii urasc pe romi. Cifrele spun totul: in Kosovo, peste 90% din etnicii romi nu au acces pe piata muncii, asistenta medicala si educatia le sunt refuzate, iar peisajul rezidential rezervat etnicilor e fie un camp din afara oraselor, fie vreun pod, precum in Mitrovica.

„Trebuie sa plecati!”

Termenul de „repatriere”este contestat de romii care au trait ani buni pe teritoriul Germaniei si au copii care nu stiu alta limba decat cea a lui Goethe. Pentru ei, repatrierea e „deportare”, „expulzare” sau chiar un „Holocaust cu manusi”. Imaginati-va cum e sa ai patru, cinci sau sase ani, sa fugi de moarte la mii de kilometri departare, sa deprinzi toate obiceiurile locului care te-a adoptat, iar prezentul sa te oblige sa revii „acasa”, desi casa ta n-are nicio legatura cu silabele si consoanele ciudate scrise in vreun pasaport sau document de la capatul celalalt al vietii tale. Aceasta e drama romilor kosovari refugiati la sfarsitul anilor ’90 in Germania. O tara careia ii spun “acasa”. O tara care le-a oferit totul si careia i-au dat ultimul deceniu din viata lor. Tara care le cere acum sa plece. Pentru ca razboiul s-a terminat, iar viitorul lor trebuie sa incapa intre granitele altui stat si sa vorbeasca alta limba.

Mejreme Osmanaj si-a trait toti cei 14 ani in Germania, in Hanovra. Tatal ei e ingrozit de perspectiva intoarcerii familiei intr-un loc de care nu-l mai leaga mare lucru. Fata e mai putin prozaica si spune ca alegerea in fata careia este pusa e una de tipul „Kosovo sau Marte”. „Aici am prieteni, aici am trait. Nu stiu nimic despre Kosovo, ce sa caut acolo?”, se intreaba Mejreme. Raspunsurile intarzie sa vina. Si nu va fi timp pentru ele cand un reprezentant al Biroului Federal de Migratie le va bate la usa si le va spune ca permisul de sedere pentru refugiati le-a expirat. Familiei Osmanaj i se va spune doar atat: „Trebuie sa plecati!”. In germana, fraza asta are multe consoane aspre si cumva indiferente la destinele oamenilor. Daca nu vor dori sa-si lase casa de buna voie, politia va veni intr-o alta noapte, va masura constiincios o jumatate de ora pe ceas, timp in care vor putea sa-si stranga lucrurile, dar nu mai mult de zece kilograme, ii va invita politicos intr-o masina nemteasca si-i va duce la aeroport. Isi vor lua manierat la revedere si, dupa un zbor lin, Kosovo se va prabusi peste ei.

Fierul vechi din gunoaiele albanezilor

„E un alt fel de samudaripen (n.r Holocaust). Parintii mei, bunicii mei au avut case mari in Kosovo. Au plecat din casele lor pe care bombardamentele NATO le-au distrus, au fugit in Germania, si-au facut un rost cum au putut si acum sunt trimisi inapoi. La nimic”, spune Esat Behrami, un tanar rom stabilit in Hanovra. Impreuna cu un alt etnic kosovar, Kenan, a infiintat o organizatie prin care incearca sa-i ajute pe cei amenintati de spectrul deportarii.

„Intervenim pe langa oameni politici, le explicam faptul ca unii dintre cei destinati repatrierii sunt bolnavi, au familia in impas sau copiii la scoala si autoritatile le mai prelungesc permisul de sedere”, explica Kenan cateva din bataliile zilnice ale ONG-ului Roma Center Gottingen. Uneori, in ceea ce romii din Kosovo refugiati in Germania percep a fi o noua batalie pentru supravietuire, regulile nici nu se mai aplica. „Ii mai ascundem, facem presiuni in presa”, recunoaste cu jumatate de gura Kenan.

Organizatia a pornit recent actiunea „Alle bleiben” – „Toti raman” – prin care incearca sa atraga atentia autoritatilor asupra dorintei romilor de a nu-si parasi tara adoptiva. Uneori, interventia celor de la Roma Center e tardiva si familiile de romi sunt trimise in Kosovo.

„Am fost acolo, sa vad unde sunt dusi romii deportati din Germania. Nu au apa curenta, curent electric, n-au unde munci. Singura lor sansa e sa caute fier vechi in gunoaiele albanezilor. Li se da o suma de bani timp de cateva luni, apoi trebuie sa se descurce. Cum sa se descurce cand rata somajului e foarte mare acolo, cand copiii lor nu stiu limba, cand sunt discriminati din toate partile? Copiii romi nascuti in Germania au invatat ca sunt liberi, dar in Kosovo lucrurile nu stau asa”, explica Esat Behrami. Romilor expulzati le e interzis sa revina in Germania timp de 5 ani.

„O familie cu patru copii, deportata anul trecut in Mitrovica, nu se adapteaza nici in ziua de azi vietii in Kosovo. Oamenii traiau de mai bine de 10 ani in Germania si, desi nu aveau drept de munca, au reusit sa-si dea copiii la scoala si sa se integreze in societate.  Acum situatia lor e dramatica: traiesc in mizerie, copiii nu merg la scoala pentru ca nu stiu limba, tatal s-a imbolnavit. Unul dintre copii a inceput sa planga atunci cand ne-am dus in vizita si a zis ca vrea acasa, ca ne roaga sa-l ducem acasa” povesteste Esat. Acasa inseamna Germania, unde, conform statisticilor, traiesc aproximativ 55 000 de romi kosovari.

Trecutul care nu trece

In urma cu sapte decenii, un lagar de exterminare din regiunea Hanovra a trimis la moarte mii de oameni. Printre ei, 2000 de romi. Franz Rosenberg are 84 de ani si e unul din etnicii care au supravietuit politicii naziste de la Bergen Belsen. E un fel de-a spune ca are tot dreptul sa vorbeasca. Si sa exagereze. Batranul Franz crede ca situatia actuala seamana foarte mult cu cea din 1932, cand in societatea germana tiganii si evreii incepeau sa fie gasiti vinovati pentru tot ce se intampla. Cand legile permiteau abuzuri de neimaginat, de la retinerea unui anumit procent din salariul „raselor impure” la forme explicite de inlaturare a „plagii tiganesti”.

Fara a fi bantuita de stafiile militantismului national-socialist, Germania lui 2011 parca nu vrea sa integreze comunitatea roma. In taberele de refugiati si in familiile etnicilor kosovari frica e o stare permanenta. Frauke Sannenburg e asistent social intr-o astfel de tabara de langa Magdeburg si e familiarizata cu situatia din teren. „In fiecare zi romii din tabara de care ma ocup sunt terorizati cu zvonul ca vor pleca de-acolo. In 2009 au fost deportati 80, in 2010 in jur de 120. Pana in 2013 vor sa-i trimita acasa pe toti, in jur de 13 000, fara sa le pese de anii petrecuti aici, de copiii nascuti aici”, se revolta femeia. Iar pentru Franz, supravietuitorul de la Bergen Belsen, realitatea de azi, cand nimanui nu-i mai pasa, e descrisa asa: „Vad tineri sinti (n.r. tigani) care spun ca sunt spanioli sau italieni, orice, numai tigani nu. Fiica mea, desi e blonda si lucreaza de zeci de ani intr-o gradinita, n-a spus nimanui ca tatal ei e tigan”.

Si ghidul de la Muzeul lagarului Bergen Belsen din Hanovra, german get-beget, admite ca deportarea romilor in Kosovo are toate datele unui abuz. „Astept ca romii sa mearga la CEDO. Li se incalca drepturi elementare, dreptul la libera circulatie. Faptul ca provin dintr-o tara in afara UE nu e o justificare pentru aceste deportari. Sunt copii care au trait in Germania, sunt germani. Si acum sunt obligati sa revina intr-o tara straina”, crede Bernd Gafe-Ulke.

Epilog

Programul germanilor de repatriere a romilor kosovari are un nume plin de speranta: „pod catre Kosovo”. Pentru sinti din Germania e un pod pe care nu l-au cerut si care nu le aduce nimic bun. Ei stiu, din experienta de sute de ani, ca vor sfarsi din nou intr-un loc care-i va respinge sau marginaliza. Li s-a mai intamplat, tot in Kosovo, in urma cu 10-15 ani. Si, desi razboiul civil a trecut, Serbia e ceva mai mica, iar provincia de odinioara s-a facut tara, pentru romii kosovari din Germania, fortati acum sa revina „acasa”, drama are coordonate precise. Patria lor, dospita intr-un conflict sangeros dintre sarbi si albanezi,  ii va ascunde chiar sub un pod. Pentru ca singurul lucru mai rau decat un sarb belicos si un albanez liber pare a fi un tigan kosovar.

 

2 COMENTARII

  1. Incredibil cum unii au darul
    Incredibil cum unii au darul sa critice orice, dar absolut orice…Deci daca Germania sau alt stat nu ar ajuta refugiatii, ar curge criticile. Asa, ca ajuta refugiatii, ii hraneste, ii imbraca, ii tine departe de atrocitatile razboiului FARA SA LE CEARA NIMIC in schimb, insa le cere sa se intoarca dupa cativa ani, da, e o dovada de cruzime. As prefera in loc de criticile astea absolut gratuite si dezgustatoare, sa faca bine autorul si sa ne lumineze ce anume ar fi bine sa facem. Sa te pui de-a curmezisul e usor, dar sa dai o solutie alternetiva e mai complicat. deci daca critici, inteleg ca ai si o solutie alternativa mai buna. Poate ne-o spui, autorule.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.