De exemplu, in conditiile astea nu vedem de ce nu ar fi Gica Hagi, daca nu rege, atunci premier, in definitiv si el a fost in stare sa remarce ca “Dica-i Dica” sau ca “Omul e o fiinta umana”. Sau, hai, enormul fost international roman Florin Prunea, care constatase candva ca “Avem sanse mici, dar putine”.
Inca n-am reusit sa ne dam seama ce o califica pe aceasta trestie ganditoare in functia de ministru al Finantelor. Poate prejudecata unui popor in care analfabetii functionali (asa li se spune) tind spre paritate cu cei vag educati fata de prestigioasele diplome universitare? E putin, e o mentalitate de macaci rosii.
Deci: sa vorbeasca nu stie, sa se prezinte la o intalnire la Cotroceni habar n-are, n-are raspunsuri, n-are solutii, cu bugetul nu se descurca. Deci, ce stie sa faca? De ce e angajata noastra aceasta incompetenta care se exprima mai nereusit ca doamna EBA? Pe ce criterii?
Desigur, aruncam intrebarea retoric, doar n-o sa ne raspunda cineva la ea? Iata si niste recomandari intre timp.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Filmul
Anul trecut ne-am trezit, timp de doua saptamani, in fiecare zi, cu noaptea in cap si am mers in judetul Dambovita sa filmam o poveste stranie si misto. Eram asa: Dan Bacan, Silviu Panaite, Elena Stan, Travis Fox, Aubrey Aden-Buie si subsemnata. A iesit un scurt film documentar. La fel au facut alte patru echipe similare in Ungaria, Bulgaria, Slovacia si Cehia. La final am pus totul cap la cap si a iesit un film mai lung despre conditia (r)omului in Europa moderna zisa UE. Anul asta Dan si Silviu, alaturi de Petru Zoltan au repetat figura si a mai iesit un scurt film despre niste evacuari dubioase. Ca sa n-o lungesc, va invitam sa le vizionati, sa va dati cu parerea, sa ne certati, sa ne puneti intrebari etc. marti, 14 octombrie, de la ora 18.30 la The Institute, la subsol, in sala de cinema, in cadrul unui eveniment marca Frontline Club Bucharest, cu ajutorul Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI, partener in toata aventura.
-
O melodie
Stiu, stiu, am mai dat linkul, dar chiar imi place mult melodia asta.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
O piesa de teatru
„Butoiul cu pulbere”, la Nationalul bucurestean, cu mari actori (Razvan Vasilescu, Mihai Calin etc.), dar in care tot pe ubicuul Marius Manole l-am remarcat.
-
Un film
„Q.E.D.”, deja in cinematografe.
-
O carte
“Vremea minunilor”, de Catalin Dorian Florescu.
-
O atitudine
Sa taci las in fata prostiei si abuzurilor Puterii, oricare ar fi ea, inseamna in defintiv sa fii complice la crima in care iti e omorat nu doar viitorul, ci si prezentul si, tot mai des, trecutul.
-
O constatare si o enigma
In genunchi in fata lui Liviu Dragnea, omul care, e drept, a inviat in Teleorman mai multi morti cu drept de vot decat Iisus in toata cariera pe pamant, Patriarhul Daniel a descalificat o data in plus institutia Bisericii Ortodoxe Romane. Asa sa fi fost Ordinul?
-
O alungare
Viorel Ilisoi a fost izgonit de la “Jurnalul National”. Concluzia e ca presa in Romania mai face exact atatea parale cate incaseaza lunar Viorel Ilisoi, dupa mine si nu doar dupa mine cel mai bun reporter roman in viata.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Suflete moarte
Inteleg calculul electoral pe care Victor Ponta si PSD-ul il fac. Acelasi tip de calcul al puterii l-a facut Nicolae Ceausescu inainte de 1989, convins ca aia care taceau erau mult mai multi decat putinii vocali, grupati in baricadele propriilor apartamente. Acelasi calcul il face astazi echipa de campanie a premierului Ponta, lansand prin toate gurile sale de foc porcarii monstruoase, insultatoare pana si intr-o republica a pasaretului de curte, daramite a romanilor.
Calculul e ca aia carora nu li se va ridica nici macar spranceana inaintea enormitatilor publice promovate sunt net mai multi decat putinii acestor randuri, grupati in baricadele netului. E o forma de de impartire a societatii intre cei de care ai nevoie si cei de care nu ai nevoie pe care Victor Ponta a mai practicat-o. La sfarsitul anului trecut, de pilda, cand in valtoarea disputei dintre Palate, purtate in marginea bugetului de stat, premierul Romaniei a grait suveran la un moment dat, indicand ca nu distribuie banii publici si nu guverneaza pentru cei 15% care voteaza cu Basescu.
Convins ca-i sunt suficiente voturile celor care nu li se ridica spranceana, Victor Ponta isi struneste astazi echipa de campanie in exact aceeasi directie, canalizand o majoritate pe care o evalueaza ca fiindu-i aproape impotriva diferitelor categorii minoritare si dispensabile.
Credeati ca sa fii cu Basescu e o piatra de moara? Iata ca piatra de moara e sa fii si mai putin limbut, precum contra-candidatul Klaus Iohannis, caci te alegi cu epitetul “gangav” de la Dan Sova, care ofera si cheia de lectura: om pe care nu-l duce mintea. Tot piatra de moara e sa nu ai copii, tot precum contra-candidatul Iohannis, caci te alegi cu un profil psihologic demn de un criminal, facut de Gabriela Vranceanu Firea.
Purtatoarea de cuvant a campaniei prezidentiale sociale-democrate a tinut saptamana trecuta o conferinta de presa in care a perorat despre handicapul moral al celor care traiesc “in case reci, fara sa auda ganguritul bebelusilor, primii pasi, primele note de la scoala”, invalidati astfel din start pentru ocuparea oricarei pozitii publice. “Iti marcheaza psihologic intrega existenta acest fapt”, a indicat Firea, notand ca “Victor Ponta este un bun familist, este casatorit, are un baiat, are o fetita”, iar un astfel de om este “mult mai bun la suflet”.
“In toate statele civilizate cei care doresc sa ajunga presedinti provin din familii complete, sunt casatoriti, au copii, au trecut prin toate etapele vietii”, a conchis purtatoarea de cuvant a candidatului Victor Ponta.
Cam asa arata la PSD o sfanta manevra pastratoare de voturi, ba chiar aducatoare, de la “familistii” convinsi c-au identificat plus-valoarea candidaturii in sufletul bun al actualului premier.
Intr-un editorial publicat recent in Gandul, in care identifica alta metoda marca Ponta-PSD de a recolta voturi, Cristian Tudor Popescu scrie ca “pretul acestor voturi pe care il va plati societatea romaneasca e mare”. Prea mare. Imposibil de estimat cat de mare, pentru ca nimeni n-ar putea spune cu precizie ce dezastre concepe pentru viitor o politica a prezentului in care prezidentiabilii lanseaza teorii despre “casele reci” ale necasatoritilor si “sufletele” celor care nu au copii.
Motivele folclorice de pe afisele PSD-ului sunt doar o gluma. Razboaiele sale de carton cu Traian Basescu sunt doar o gluma. Alimentarea competitiei electorale cu tot felul de “iepuri” de tipul Calin Popescu Tariceanu e si ea doar o gluma. Comparativ cu discursul Gabrielei Firea totul pare o gluma. Abia acum lucrurile sinistre par sa scoata capul din spatele glumelor. Caci in viziunea candidatului Ponta si a purtatorilor sai de cuvant, Romania trebuie sa fie acel stat civilizat in care doar cei proveniti din “familii complete, casatoriti, cu copii” au calitatea sa aspire public. Ceilalti sunt doar suflete moarte.
De mai bine de doi ani de zile, ceea ce joaca Victor Ponta la varful puterii din Romania este o comedie. Razand fara oprire s-ar putea nici sa nu ne dam seama cand rasul se va fi transformat in plans.
-
In campanie
E frumos, reconfortant in campania prezidentiala. Afli, de pilda, ca traiesti intr-o tara pe care ai subestimat-o grav, o tara careia i-ai gasit o mie de defecte de-a lungul anilor, cand realitatile sunt cu totul altele, roz, optimiste, tonifiante, marcate de noi si innoitoare succese.
Doamna Elena Udrea a reabilitat mii de kilometri de drumuri, a racordat sute de localitati la canalizare, a modernizat zeci de spitale. Nu-i judet in tara asta asupra caruia sa nu-si fi lasat amprenta, ba chiar te uiti la harta Romaniei de pe site-ul de campanie si nici nu mai stii pe ce bold virtual sa mai apesi de bucurie.
La candidatul Victor Ponta deja te ia cu ameteli: Hidroelectrica pe profit, salariile profesorilor majorate, manualele digitale introduse, Prima Casa duduie, avem cea mai mare crestere economica din UE, investitii fara numar, productii record in agricultura, paine ieftina, inflatie scazuta, bacalaureat cu trei sesiuni. Incarcat de splendoarea realizarilor, incerci sa vezi ce-au facut si inaintasii.
Domnul Calin Popescu Tariceanu, de pilda: 600.000 de locuri de munca, somaj injumatatit, dublarea PIB-ului si-a investitiilor, dublarea salariilor, putere de cumparare, prosperitate, tot ce trebuie.
Sunt sincer incantat, dar si ingrijorat. Trebuie sa fie, totusi, ceva cu mine de n-am reusit sa vad cu ochii mei, sa aud cu urechile mele, sa gust cu papilele mele din toate astea.
Am vazut numai drumuri neasfaltate sau asfaltate in bataie de joc. Numai trenuri mizerabile care isi calculeaza suta de kilometri in ore. Numai companii de stat jecmanite si transformate in gauri negre ale bugetului. Numai scoli pe bancile carora n-au poposit manuale digitale. Mai multi oameni pierzandu-si veniturile in timp ce orele de lucru le-au crescut exponential.
Mai multi oameni pierzandu-si cu totul locurile de munca. Painea nu prea ieftina, oricum scump orice ai pune pe ea.
Ma simt incapacitat: nici ochii, nici urechile, nici papilele nu-mi ofera acces la Romania prezidentiabililor.
