“Fiecare inceput de an scolar este pentru mine o ocazie de bucurie si speranta unui nou inceput. Le urez celor care simt emotia primei zile de scoala un an bun, care sa ii duca mai aproape de visele lor profesionale si intelectuale. Sunt alaturi de dascali si de parinti in eforturile lor de a asigura educatia celor ce reprezinta viitorul Romaniei puternice.”
Acesta este mesajul national pe care presedintele Klaus Iohannis a tinut sa-l transmita pe 14 septembrie 2015, la debutul unui nou an scolar in Romania.
Anul e nou, problemele sistemului sunt vechi – atat de vechi si de spinoase incat nu poti sa nu te miri inaintea unor discursuri de tipul celui de mai sus, care nu-i doar complet rupt de realitate, ci si cu totul indecent raportat la conditiile de fond si de forma ale invatamantului romanesc.
Se intelege, desigur, nevoia autoritatii de stat de a furniza mesaje cu un continut social pozitiv – dar oare se mai ajunge si la obligatia autoritatii de stat, impusa chiar prin Constitutie, de a asigura o distributie echitabila a educatiei pentru toti tinerii din Romania?
O ocazie de bucurie, Herr Klaus? Speranta unui nou inceput? – in ce consta mai exact ocazia si ce anume sustine speranta? Caci datele publice pe care le avem la dispozitie nu-s nici prilej de bucurie, nici motiv de speranta.
In fiecare din ultimii cinci ani, in medie, peste 25.000 de copii au abandonat studiile aferente claselor I-VIII. 140.000 au facut-o la nivel national in intervalul mentionat.
Uite, Mariana Ciobanu, de pilda, dintr-a saptea, de la Gaujani, ar putea adauga inca un numar statisticii, desi reducerea abandonului scolar e, pe hartie, o prioritate absoluta in Romania.
In momentul de fata rata nationala de abandon scolar este de peste 17%, iar progresele se fac intr-un ritm foarte lent. De pilda, in 2007, indicatorul era la pragul de 19,2%. Am castigat doua procente in aproape zece ani!
Asta inseamna ca un copil din sase, unul dintre cei care simt acum – in termenii Presedintiei – bucuria unui nou an scolar, se va lasa intr-un an sau doi de scoala.
Si-atunci, peste un an sau doi, vor fi altii si altii intrati pe portile institutiilor noastre de invatamanat fata de care presedintele Iohannis se va manifesta, plenar, cu bucurie si speranta.
Visele profesionale si intelectuale ale multor, foarte multor copiii din Romania (vorbim de cifre de sute de mii) se opresc in clasele primare.
Uite alte date: o persoana din cinci in Romania se confrunta cu saracia; aceasta e de trei ori mai raspandita in zonele rurale, acolo unde traieste aproape jumatate din populatia tarii; romii din zonele rurale sunt si mai expusi, in cazul lor riscul de saracie crescand de zece ori.
Toate luate impreuna inseamna ca daca educatia nu reuseste sa se distribuie echitabil in societate atunci nimic nu va stopa extinderea decalajelor sociale si inmultirea costurilor asociate. Si educatia nu reuseste.
Cu alte cuvinte, nimic nu va stopa ca “viitorul Romaniei puternice” sa se ruineze inainte macar ca unul dintre pilonii sai – educatia – sa se definitiveze.
Cam asta-i adevarul, si-n general adevarul se incapataneaza sa conteze mult mai mult decat proiectiile optimiste de pe hartie, fie ea si hartia Palatului Cotroceni.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Reguli de baza in bucatarie
-
Un film
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
In loc de necrolog pentru CVT
-
Un spectacol de teatru nou
-
Primul roman al lui Dostoiveski
-
In chestiunea siriana
-
Un film de cinema
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Un articol de presa despre “samsarii” de refugiati
-
Raspunsuri la cateva intrebari spinoase despre refugiati
