Asa au fost mereu lucrurile pe lumea asta: urmezi un drum care presupune un inceput, pasi inainte si uneori inapoi, cateva hopuri si alte cateva stopuri, cateva rascruci, rasarituri si apusuri de soare si iremediabilul final.
Desi catre sfarsit se indreapta tot si toate, calatoria pana acolo nu e deloc de ignorat. Din contra, piperata cu cateva lecturi, cu amicitii, cu dragoste si suferinta, cu nostalgii si aduceri aminte, calatoria asta – desi la fel, de cand lumea – e totusi mereu unica.
Asa sunt si recomandarile noastre. Iata ce nu putem lasa in urma din saptamana trecuta.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Eseu despre orbire
Nu citisem Saramago, nu-mi recomandase nimeni si nici nu ma aventurasem de una singura. L-am auzit, insa, de multe ori pe Iulian Tanase vorbind la superlativ despre autor, asa ca mi-am luat „Eseu despre orbire”. La inceput – venind dupa perioada Murakami – am strambat din nas, evident stilul era diferit, povestea e o distopie din care lipseste orice urma de realism magic, nu ca la japonez unde distopiile se impletesc cu utopiile si magia.
Inaintand in carte, insa, am inceput sa visez bucati din ea, sa apreciez apa si mancarea, sa privesc indelung razele matinale de soare si sa ma gandesc cum as fi eu intr-o lume a orbilor. Cand o carte provoaca astfel de senzatii si ganduri in cititor, verdictul e clar: e lectura obligatorie. Asa ca daca n-ati incercat inca Saramago, va recomand “Eseu despre orbire”. Dar va si avertizez: e o carte foarte grea!
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Piesa “Arlechino moare?”
Mai multe detalii: AICI.
-
Cronicile de teatru
Merg de trei-patru ori pe saptamana la teatru. Asa imi place mie sa fac. Cronicile le scriu, indeobste, AICI.
-
Despre publicitate in America la 1935-1936
Ilf si Petrov, America fara etaje, Editura Polirom, pagina 150. Harfa harfelor, in care se va confunda un cal alb de ghips cu monumentul calului necunoscut:
“Trecand odata printr-un orasel, am zarit in spatele unui gard de sarma un cal alb de ghips instalat in iarba, printre copaci. La inceput ne-am gandit ca este monumentul calului necunoscut, cazut eroic in razboiul dintre Nord si Sud pentru eliberarea negrilor. Vai, nici vorba! Calutul acesta cu privirea inspirata amintea in tacere trecatorilor de existenta whisky-ului Calul Alb, care iti intareste sufletul, iti improspateaza creierii, le confera tinerilor abilitati pentru stiinta si le aduce bucurie batranilor.
Cel interesat poate gasi mai multe informatii despre aceasta bautura cu adevarat miraculoasa in Taverna Alba, care se afla chiar aici, in gradina. Aici el va afla ca se poate imbata crita in doar cinci minute cu acest whisky, ca pe cel care-l bea n-o sa insele niciodata nevasta, iar copiii lui vor creste fericiti si-si vor gasi un job bun”.
-
Alain-Fournier, Cararea pierduta, Editura Polirom, 2013
In original, Le Grand Meaulnes, Marele Meaulnes, carte despre care oameni respectabili, inclusiv domnul Mircea Cartarescu, sustin ca a inspirat, poate chiar prea mult, Marele Gatsby al lui Scott F. Fitzgerald.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Bob, minciuni si camere video
Faptele, inainte de toate, pentru cei care nu sunt in tema cu patania: doi sportivi romani nu si-au putut onora proba olimpica la Soci pentru ca echipamentul lor de concurs se stricase, iar unul de rezerva nu exista. Alex Teodorescu si Radu Sovaiala pur si simplu n-au avut o sanie suplimentara, in conditiile in care cea disponibila se rupsese la antrenamente, fiind foarte veche. Aparent, echipajul Rusiei le-a imprumutat romanilor o sanie, dar specificul probei impune imperativ acomodarea cu echipamentul, adesea personalizat. Intr-un final, organizatorii nu le-au mai permis celor doi sportivi sa ia startul in competitie, invocand (pe buna dreptate) siguranta echipajului.
Alex Teodorescu a publicat pe contul sau de Facebook o reactie la cald, sustinand ca “din motive care nu tin de noi, nu vom mai concura in finala. zilele urmatoare va voi explica de ce”. Postarea sa n-a avut viata lunga in mediul virtual, fiind retrasa rapid, cel mai probabil la presiunile federatiei de profil. Explicatiile n-au mai venit nici ele.
Au venit, in schimb, pozitiile oficiale din partea Federatiei de Bob si Sanie, prin vocea presedintelui Sorin Buta. Potrivit acestuia vina n-a apartinut federatiei, ci sportivilor, care au primit “din tara” o sanie de rezerva, dar au cazut si cu aceasta, fiind descalificati. “Daca stam sa ne gandim, Sovaiala si Teodorescu nici nu au fost titularii de drept ai lotului olimpic”, a mai indicat Buta, notand ca “nu au experienta necesara pentru un astfel de concurs”.
Ca n-aveau nici macar sanie e mai putin important pentru domnul Buta, a carui sarcina ar fi, teoretic, asigurarea conditiilor necesare sportivilor care reprezinta Romania in competitiile de bob. Federatiei domnului Buta i-a fost suplimentat de trei ori bugetul in 2013, iar pentru anul in curs exista o proiectie financiara de aproape 400.000 de euro (potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Tineretului si Sportului). In lunile premergatoare Olimpiadei, nimeni n-a solicitat insa echipamente noi, motivandu-se ca timpul scurt n-ar fi permis acomodarea. “Au venit banii tarziu de la Minister”, a parat Buta. “Nu ne-au cerut!”, a replicat forul, prin vocea unui secretar de stat.
Dincolo de brambureala incredibila in conditiile unei imprejurari olimpice, intamplarea descrie cu acuratete statutul feudal in care baltesc diverse federatii sportive romanesti, hranite de la bugetul de stat pentru scopuri neclare tuturor, mai putin gestionarilor de tipul Sorin Buta.
Ca prin minune, numele sau a scapat scandalului care ar fi trebuit sa se declanseze ca urmare a lipsei echipamentului de rezerva. Si tot ca prin minunte, domnul Buta pare sa tot scape controlului public, desi a detinut in ultimii ani demnitati sau pozitii in insitutii bugetare. Sorin Buta a fost in legislatura 2008-2012 deputat din partea PDL, activitate in care s-a remarcat plenar, avand de-a lungul celor patru ani o interpelare in Parlament si o luare de cuvant – cu ocazia depunerii juramantului. In rest, otova. Din PDL, domnul Buta si-a dat demisia in 2011, ca urmare a unui verdict definitiv dat de Inalta Curte de Casatie si Justitie: a fost colaborator al Securitatii. Din Parlament, insa, Sorin Buta n-a gasit ca e cazul sa demisioneze, desi in 2008 facuse fals in acte, la depunerea candidaturii semnand o declaratie de necolaborare.
Numele Sorin Buta este de gasit, de altfel, pe site-ul CNSAS, alaturi de sentinta civila prin care i se statueaza calitatea de turnator. Detaliile sunt sordide: Buta a semnat in 1983 un angajament sub numele conspirativ “Horia”, fiind remunerat in cel putin doua ocazii pentru informatiile furnizate. In baza angajamentului, Buta isi asuma “realizarea supravegherii informative in randul studentilor romani si straini din complexul Tei”. Trei ani mai tarziu, Buta semna un nou angajament, de data aceasta in calitate de informator la Combinatul de Fibre Sintetice din Campulung Muscel. “Numitul B.G. afirma ca televizarea vizitei sefului statului la unitatile alimentare din Capitala este o mare batjocura, avand in vedere situatia pietei”, era una din informatiile turnatorului Buta. “Numitii apreciaza ca raportarile judetelor la stransul recoltelor sunt false, ca sunt stiute cazurile ca recolta se strange cu elevi, armata, muncitori si ca mai mult de un sfert ramane pe camp”, era alta.
Sorin Buta nu-si facea probleme de constiinta, anuntand la sfarsitul anului 1987 si ca o persoana trecuse fraudulos frontiera. “De la MP, lacatus mecanic, sursa afla ca numitul B. avea frecvent plecari la Timisoara, unde avea rude. In noiembrie 1987 si-a pus toate cele 6 libere motivand treburi familiale. A parasit Campulung, unde nu s-a mai intors”. In urma acestei note informative, arata dosarul intocmit de CNSAS, ofiterul de Securitate a solicitat investigarea fratelui fugitivului, suspectat ca ar fi aranjat trecerea frontierei.
Eficienta lui Sorin Buta in serviciul public a scazut dramatic, insa, dupa 1989. Marturie nu e doar inutilul mandat parlamentar pe care l-a detinut vreme de patru ani pana in 2012, ci si activitatea de la Federatia Romana de Bob si Sanie, al carei presedinte este din 2010. Isprava de la Soci este doar ultima pe o lista a “realizarilor” administrative din mandatul lui Buta. Infrastructura de bob si sanie e la pamant, iar absurdul a ajuns pana acolo incat inclusiv competitiile nationale, interne, se desfasoara in Austria, in tara neexistand piste omologate.
De fapt, absurdul e la el acasa in FRBS, care ar merita mai degraba titulatura de “Federatia Romana a lui Buta Sorin”. O scurta incursiune in statutul organizatiei arata ca presedintele ei taie si spanzura: este ales la propunerea cluburilor de profil, singurele cerinte elective fiind “un acord scris” (!) si un “succint CV”; nu poate fi suspendat sau schimbat prin nicio decizie in afara FRBS; iar in FRBS, votul sau este decisiv. Daca vi se pare ca ati nimerit intr-un fel de Coreea de Nord finantata din bani publici, nu gresiti. Spre comparatie, statutul Federatiei de Gimnastica prevede: “Candidatii pentru functia de presedinte trebuie sa fie personalitati cu notorietate in activitatea de gimnastica, sa aiba studii superioare, experienta manageriala de minimum 5 ani si sa cunoasca cel putin o limba straina. Candidatii trebuie sa prezinte un program scris cu principalele obiective propuse spre realizare in perioada mandatului.”
Niciunul din aceste criterii nu a jalonat alegerea lui Sorin Buta la FRBS. CV-ul sau nu contine nicio referinta la vreo limba straina cunoscuta, iar competentele sale in materie de bob si sanie frizeaza, din nou, aberantul: domnul Buta a practicat karate.
Si daca toate acestea nu erau de-ajuns, oricine are curiozitatea sa viziteze site-ul FRBS poate gasi legatura catre contul de Facebook al Federatiei. Starea deplorabila a paginii e doar prima impresie. Surpriza vine abia la al doilea scroll: organizatia sportiva prezidata de Buta si finantata de la bugetul de stat are ca ultima postare, din data de 14 ianuarie, un anunt de vanzare de pe mercador.ro la o camera video Panasonic.
- Halep. Simona Halep
Doua cronici ale unei saptamani cum n-au fost multe in tenisul romanesc: AICI si AICI.
- Cine-i de vina?
O sinteza marca Der Spiegel despre cine poarta responsabilitatea pentru izbucnirea Primului Razboi Mondial – de neratat, AICI.
