Oferta de nerefuzat: angajat la patronul roman

Sunt destui patronii romani care n-au nicio urma de empatie si decenta in relatia cu angajatii lor. Platesc un salariu de cele mai multe ori insuficient in raport cu pregatirea angajatului si cu munca depusa. Adesea salariul nu vine la timp – ce e ziua de salariu altceva decat o alta zi din luna? Cand vine la timp, totusi, e la pachet cu perdaful de rigoare, caci angajatul sigur se face vinovat de ceva, uneori de simplul fapt de nu fi intuit gandul patronului.

Iar patronul mediu statistic are toate motivele sa fie al dracului. Are bani, are casa si masina scumpe si face vacante de lux. In multe cazuri, desi n-a fost in viata lui angajat, stie exact cum trebuie sa conduca o echipa. Vorba lui Andries, suflet de artist in trup de contabil, asta e angajatorul nostru.

Dar nu in asta sta cel mai rau lucru despre patronul in cauza. Ci in inflexibilitatea sa, care nu vine doar din siguranta banului, ci mai ales dintr-un sentiment al eternizarii pozitiei sale. Patronul nostru nu isi pune problema ca ar putea falimenta vreodata, de exemplu, pentru ca el stie sa faca suficiente combinatii – la limita legii – incat sa supravietuiasca.

Pentru patron nu conteaza cine sunt si ce fac angajatii, ce vieti au, ce probleme au, ce calitati si defecte au. Pentru el, angajatii sunt mici sclavi care trebuie sa ii toarne cafea in ceasca si sa ii deszapezeasca masina iarna. In virtutea pozitiei sale, el dispune fix cum are chef de angajati.

Uneori, patronul nostru e si credincios, are biroul plin de icoane si face adesea pelerinaje peste pelerinaje caci numai daca dai bani bisericii te ajuta Dumnezeu. Si uite ca Dumnezeu il ajuta – isi spune siesi, dar si altora – afacerea merge bine, scoate bani de pe spatele angajatilor prost platiti si, in general, viata e frumoasa. Ce morala, ce conduita, ce cod al muncii, ce drepturi sociale?! Afacerea sa mearga! A inceput un an nou si pentru patronul nostru prioritatea absoluta e sa schimbe repede masina cumparata anul trecut.

De-aveti sau nu parte de astfel de patroni, tot venim cu recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

• Un film

Bridge of Spies spune povestea unui moment istoric din timpul Razboiului Rece cand un avocat american devine negociatorul unui schimb de prizonieri intre Statele Unite, Rusia si Berlinul de Est. Scenariul e scris de fratii Coen, iar regia ii apartine lui Steven Spielberg. E un film care te prinde, bine facut, dar cu mici clisee tipice Hollywood-ului care s-ar putea sa te enerveze pe alocuri.

• Un proiect misto

Rich Beckman e profesor de jurnalism la Universitatea din Miami si este unul dintre oamenii care chiar stiu sa te motiveze. Am lucrat impreuna in doua proiecte internationale si am invatat mult de la el. Acum si-a lansat un proiect de suflet numit Friends I Have Made, Places That I Love, pe care il descrie asa:

the online home for my photographs that focus on threatened and endangered habitats and species. I built the site to share the beauty that surrounds us and to motivate others to get involved in preserving it. Many of you are doing critically important and acclaimed work documenting struggles throughout the world, as well as engaging and informing your local communities. That work is essential, but we can’t forget that global warming, combined with population growth; habitat destruction and deforestation; the degradation of water quality and water scarcity; air pollution and increased food demand all affect or inconvenience the human condition, but also spell disaster for flora and fauna– the friends I have made and the places that I love.

• Lumea lui Orhan Pamuk

In cateva imagini.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

• Orasul Londra

Acum, in februarie, cu ocazia Anului Nou Chinezesc.

• O carte

Femei albastre de Gheorghe Craciun

• O alta carte

Biblia

• Un film vechi

“Annie Hall” de Woody Allen

• O cronica

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

• Foloase necuvenite

In lumina tuturor dezvaluirilor anticoruptie, de la ANRP la gen. Oprea trecand prin Microsoft si Gala Bute si ajungand la ANAF care nu-l executa la buzunar pe Voiculescu Dan si alti penali ai patriei, am o mica si vioaie nelamurire:

pentru abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altii cand deschide DNA dosar a) siesi; b) Serviciului Roman de Informatii?

Pentru ca, asa cum se vad lucrurile astazi, daca o multime de institutii ale statului roman si oamenii lor sunt in culpa pentru inactiunea care favorizeaza jaful organizat, atunci abuzul cu obtinere de foloase necuvenite nu poate ocoli deloc nici institutiile de forta mentionate.

Daca ANAF, de pilda, e de cercetat pentru nerecuperarea prejudiciului in dosarul ICA, de ce n-ar fi de cercetat chiar debilitatea institutiilor anticoruptie in contextul multelor probe de prin 2009-2010-2011-2012 care ies de vreun an la suprafata, dovedind – patru-cinci-sase ani mai tarziu decat era nevoie – coruptia sistemica de la varful statului?

Debilitatea e dificil de explicat daca o punem in paralel cu alta evidenta: in perioada respectiva aproape s-au dublat interceptarile cu mandate pe siguranta nationala efectuate de SRI.

De ce n-ar fi de cercetat chiar DNA care de la atatea spete clasate sau ignorate pana prin 2015 nu mai are acum de impiedicat nimic, ci doar de constatat ce si cat s-a furat?

Sa se constate, dar nu era totusi mai bine sa se si previna ori macar sa se limiteze jaful? Ca la Gala Bute, de pilda, toate informatiile si dovezile erau pe piata inca din 2011-2012 si se obtinusera la foloase necuvenite pentru sine sau pentru altii de abia reusesti sa le mai tii sirul astazi. Nu cumva se cheama ca, neanchetand o speta vizibil penala, chiar institutiile mult laudate de astazi sunt partase intr-o anumita masura la operatiunea de furt?

Iar Gala Bute e doar o bucatica facuta vizibila de un raport OLAF, biroul antifrauda al Uniunii Europene – ca altfel nu punea nici naiba mana pe evidentele furtului. In cate spete, neajunse in atentia publicului, au inchis ochii DNA si SRI, desi e evident astazi ca se aflau (sau ar fi putut intra) in posesia unor indicii consistente? Daca documentezi, de exemplu, infractori punand la cale fapte penale si lasi faptele sa se produca – nu inseamna asta ca ai obtinut, practic, foloase necuvenite pentru infractorii in cauza?

Sigur, ne-a explicat deja un ilustru comentator politic ca anchetarea Elenei Udrea ar fi fost, sub Traian Basescu, un gest de eroism stupid – si totusi, o intreaga retea de coruptie a fost construita in ani si ani de zile, sub ochii acelorasi institutii care astazi ne mai dezvaluie ingenue inca un pion si inca un pion rataciti printre foloasele necuvenite.

Adevarul e ca anchetarea oricui pare in Romania gest de eroism stupid – pana nu mai pare, si-atunci se ancheteaza dintr-o data cu dedicatie, eficienta, profesionalism. Adesea, folosind un probatoriu deja compilat.

Cea mai mare mizerie care ni se poate intampla e sa descoperim peste alti 4-5 ani ca existau stenograme si probe ale timpurilor prezente, doldora de foloase necuvenite carora nu le venise, totusi, timpul luarii la mana.

• O confirmare in cazul Colectiv