Omul care a invadat Polonia pe Twitter in 5 zile

Un absolvent de Oxford in varsta de 24 de ani a strans peste 236.000 de abonati pe Twitter, scriind despre al Doilea Razboi Mondial. Ambitia lui Alwyn Collinson este sa surprinda instantanee, oricat de neinsemnate, din cele 2077 de zile ale celui mai sangeros conflict din istorie. Asa arata viata in 140 de caractere.

0
  • Un absolvent de Oxford in varsta de 24 de ani a strans peste 236.000 de abonati pe Twitter, scriind despre al Doilea Razboi Mondial. Ambitia lui Alwyn Collinson este sa surprinda instantanee, oricat de neinsemnate, din cele 2077 de zile ale celui mai sangeros conflict din istorie. Lansarea proiectului “Real Time WWII” s-a petrecut pe 1 septembrie 2011, la exact 72 de ani de la startul ostilitatilor care au reconfigurat lumea moderna. De atunci, zilnic, in postari de maxim 140 de caractere, insotite uneori de fotografii si materiale video, Collinson ne aminteste ca in urma cu sapte decenii s-a si trait, nu doar s-a murit. Urmarile celui de-al Doilea Razboi Mondial sunt zecile de milioane de victime, dar si sutele de milioane ramase in viata purtand toate traumele si cicatricile conflictului.

In dimineata zilei de 10 aprilie 1940, dupa ce a lucrat toata noaptea ca sa evacueze civilii din calea invaziei Germaniei naziste, Theodor Broch, primarul orasului norvegian Narvik, este intampinat chiar in pragul casei de Siri, fetita sa de trei ani. Neintelegand ce se petrece, in haosul creat de intrarea trupelor Reichului in oras, copilul intreaba daca nu cumva e Craciunul. “Nu, e razboi”, raspunde obosit tatal. “Si razboiul este la fel de frumos?”. Micuta Siri nu are de unde sa stie ca tatalui ei nu ii este rezervata o soarta blanda daca germanii reusesc sa cucereasca Norvegia. Broch e una dintre figurile importante ale miscarii laburiste, iar activitatile sale anti-naziste l-au plasat deja pe lista Gestapoului.

Curand, aprilie 1940 nu cunoaste inca asta!, primarul va fi retinut de politia secreta germana, dar va reusi sa scape in conditii exceptionale: evadand din mainile gardienilor sai prin trapa secreta a unei camere, trecand granita in Suedia si traversand Atlanticul intr-o barca. Toate acestea, insa, lasandu-si sotia si copilul in urma, pentru a nu le pune viata in pericol. Abia in ianuarie 1941, familia Broch se va reuni la Chicago, dupa ce Siri si mama sa vor repeta aventura lui Theodor, de data asta in sens invers: via Stockholm, catre Moscova si, mai departe, catre Vladivostok, intr-unul dintre vagoanele supraaglomerate cu refugiati evrei ale Transsiberianului, apoi spre Japonia si, in sfarsit, catre San Francisco.

E abia 10 aprilie 1940, insa, Broch e inca primar, Norvegia inca rezista in fata tavalugului german si nu, nu e Craciunul, doar un razboi de neinteles in care Germania lui Adolf Hitler ocupa teritoriu dupa teritoriu, “in scopuri pasnice”, promitand protectie in fata amenintarii britanice. Masina dezinformarii functioneaza atat de bine incat, in momentul in care in Oslo se anunta apropierea bombardierelor britanice, populatia locala e cuprinsa de o panica pe care astazi o mai vedem doar in montajele apocaliptice ale Holllywood-ului. Norvegia e teatru de razboi, cine naiba sa mai stie care sunt aliatii si care sunt dusmanii, intr-o Europa in care invaziile armate se fac la ceas de seara, fara ca macar soldatii invadatori sa stie ce misiune au?

 

Un conflict care face audienta

Saptamana trecuta, cand Adolf Hitler era ocupat pe Twitter cu invadarea nordului Europei si cu admonestarea generalilor sai pentru intrarea trupelor britanice in fiordul Narvik, contul lui Alwyn Collinson de pe reteaua sociala ajunsese la peste 2500 de postari si 236.000 de abonati. Dupa ce a lansat pe 1 septembrie 2011 initiativa de a spune pe Twitter povestea cotidiana a celui de-al Doilea Razboi Mondial, New York Times a scris ca, in vreme ce “Hitler si-a planificat decenii la rand campania de cucerire globala”, Collinson, un absolvent de Oxford in varsta de 24 de ani, “si-a improvizat planul de a invada Polonia in mai putin de cinci zile”.

 

De fapt, planul britanicului nici macar nu a fost acela de a ocupa Varsovia, ci de a invada mintile utilizatorilor de Twitter cu o idee simpla: dezasamblarea notiunii vagi despre “razboi” in ceva usor de inteles, aproape de realitatea cotidiana a conflictului. De atunci, initiativa sa s-a transformat intr-un adevarat fenomen pe Twitter, cu varianta initiala tradusa simultan in spaniola, portugheza, rusa, araba, chineza, turca, franceza, olandeza sau germana. Zilnic, in postari de maxim 140 de caractere, insotite uneori de fotografii si materiale video, Collinson ne aminteste ca in urma cu sapte decenii s-a si trait, nu doar s-a murit. Urmarile celui de-al Doilea Razboi Mondial sunt zecile de milioane de victime, dar si sutele de milioane ramase in viata purtand toate traumele si cicatricile conflictului.

 

E 10 aprilie 1940, Theodor Broch incearca sa asigure evacuarea in siguranta a localnicilor din Narvik, germanii deja marsaluiesc victoriosi prin Oslo, mii de norvegieni inarmati doar cu cutite inteleg ca zona de coasta e pierduta si se retrag in detasamente de gherila spre zonele muntoase, iar dincolo, peste Marea Nordului, in Regatul Britanic, tabloidul londonez Daily Sketch inflameaza o situatie deja exploziva. “De ce tinem in libertate 70.000 de straini? Retineti-i pe toti!”, scrie ziarul cu referire la comunitatea germana din Anglia. “Nu exista germani cu intentii bune!”, si cine sa contrazica Daily Sketch intr-o perioada in care nemtii redenumesc numele oraselor din Polonia pentru a le marca “germanizarea”, sting luminile in toata Danemarca – fortand cotidianul Politiken sa scrie, pe 11 aprilie, ca “s-au stins deasupra Danemarcai si in egala masura deasupra Europei” – si trimit cereri de predare neconditionata?

Cine sa stie ca 10 aprilie e o noua zi aglomerata pentru calaii Rusiei sovietice, insarcinati sa execute, si astazi, cateva mii de oameni in operatiunea Katin? Lumea va afla abia in 1990 ca uciderea bestiala a ofiterilor armatei poloneze a fost in aprilie-mai 1940 opera URSS-ului, nu a Germaniei naziste.

In acest aprilie, insa, nimic din detaliile marii istorii prinse intre filele cartilor de istorie nu conteaza. Razboiul e, de fapt, o suma infinita de temeri si certitudini, tradari si copilarii, rasete si izbucniri nervoase, rasarituri si apusuri.

 

O multitudine de razboaie

“Sperantele mele pentru proiect sunt legate de depasirea intelegerii noastre comune despre razboi – o notiune vasta, vaga – si transformarea ei in ceva palpabil, usor de inteles. In parte, vorbim despre natura cotidiana, nesemnificativa a razboiului: activitatile de zi cu zi, focusul pe mundan ofera un contrast mai placut cadrului general, vietilor celor care au trait razboiul. Vreau sa sugerez ca exista o multitudine de razboaie in al Doilea Razboi Mondial, aproape la fel de multe ca numarul persoanelor care au trait in perioada respectiva. Fiecare experienta individuala e fascinanta, tragica, demna de a fi urmarita si paradigmatica. Postarile pe Twitter despre razboi sunt menite a fi ferestre catre diferitele vieti ale oamenilor obisnuiti, asa cum au fost ele traite atunci”,

Alwyn Collinson

 

Ruth Maier are doar 19 ani si e refugiata in Oslo de un de an de zile. A fugit in septembrie 1939 din Austria anexata. E evreica si vrea sa traiasca, doar atat!, asa ca studiaza pe branci de mai bine de 14 luni la Oslo, unde deja si-a obtinut diploma de bacalaureat si fluenta in norvegiana. Ruth isi mosteneste tatal mort in 1933, doctor in filosofie si cunoscator a noua limbi straine. A deprins de la el inca ceva: obiceiul de a strange, intr-un jurnal, zatul zilelor. Pe 12 aprilie 1940, Ruth Maier noteaza dintr-un Oslo ocupat de trupele Reichului: “Ma gandesc la germani ca la un dezastru natural, mai mult decat ca la un  popor”. Pe 15 aprilie, revine cu imaginea unui soldat neamt inlacrimat, spunandu-le unor norvegieni ca Adolf Hitler este “doar un om, dar cel mai bun om din toata Europa”.

In doar cateva zile, pe 20 aprilie, Fuhrer-ul va ordona, la implinirea varstei de 51 de ani, crearea unei noi divizii a Waffen SS formata din voluntari norvegieni si danezi. “Vikingii” vor contribui in noiembrie 1942 la arestarea si deportarea lui Ruth la Auschwitz. Ajunsa pe 1 decembrie 1942 in lagarul de exterminare, evreica austriaca refugiata in Norvegia va fi trimisa direct in camera de gazare. ”Cand se aseaza intunericul, totul ramane fara nume. / Pe nesimtite, ora dupa ora, / toate lucrurile isi lasa in urma identitatea”, va scrie peste ani cea mai buna prietena a lui Ruth din perioada Oslo, poeta norvegiana Gunvor Hofmo.

Inapoi in aprilie 1940 insa!, viata nu are timp sa anticipeze nimic, “precum vinul care umple incet paharul, si simpla existenta umple zilele noastre”, cum scrie aceeasi Gunvor Hofmo. E 13 aprilie, zece nave de razboi ale Marinei britanice au patruns in fiordul Narvik, iar Harry Neesdowne, un nume printre sutele de nume de marinari englezi noteaza intr-un carnetel: “Dealurile gri ale fiordului se ridica amenintatoare inaintea noastra. Un loc singur, apasator”. Doua zile mai tarziu, Theodor Broch e amenintat de un ofiter german: “prietenii tai britanici nu te vor salva niciodata”. Englezii vin insa, englezi din cartierele muncitoresti ale Londrei, englezi precum George Parsons, unul dintre miile de recruti care ajung in Norvegia la mijlocul lui aprilie 1940 si incremenesc de uimire vazand varfurile impunatoare ale muntilor nordici, acoperite de zapada.

 

O vedere din primavara anului 1940

Cred ca informatiile factuale pe care le avem ne fac mai grea sarcina de a intelege felul in care vedeau lumea oamenii care au trait razboiul. Colaboratorii regimului nazist, de exemplu. Astazi, stim ca nazistii erau monstruosi, dar la vremea respective nu existau toate informatiile pentru o intelegere completa. Daca ne grabim sa-i condamnam pe inaintasii nostri, am putea pierde din vedere lumea complexa in care traiau, si cat de confuz si ciudat era totul. Asta nu inseamna ca trebuie sa justificam actiunile lor. Trebuie doar sa incercam sa intelegem trecutul, asa cum a fost el pentru cei care l-au trait”,

Alwyn Collinson

 

Asa arata lumea: printre gloante si moarte, se strecoara viata, frica, alcoolul, femeile, dragostea. Se rade chiar pana in ultima clipa, in corturile de campanie inainte de echipare, in transeele Norvegiei, cu alicele ucigase zburand peste copaci si scuturand zapada de pe crengile inghetate. “Hitler este anuntat ca Italia intra in razboi. <Trimiteti doua divizii, e suficient sa-i terminam!>. <Fuhrer, italienii sunt de partea noastra!> <Oh! Trimiteti zece atunci>”. Iar baietii din sudul Londrei rad, nu e Craciunul, dar macar traiesc.

Si gloantele oricum nu se aud mai departe. La Bruxelles, Fud Candrix face senzatie la saxofon pe 17 aprilie, cu doar o zi inainte ca Danemarca sa capituleze. Iar in cinematografele Londrei ajunge, pe 19 aprilie, “Pe aripile vantului”, exact in aceeasi zi in care Olanda isi mobilizeaza trupele la granite.

Germania e tot mai aproape de cucerirea Norvegiei, ora dupa ora trupele Reichului inghit terenurile inghetate, in vreme ce fortele britanice pregatesc evacuarea. E o retragere lipsita de glorie: soldatii englezi, de frica sa nu fie reperati, merg pe intuneric, fara sa aprinda vreo lumina. Pentru a nu se pierde unii de altii, se tin de mana.

 

In mijlocul evenimentelor

“M-a inspirat felul in care oamenii folosesc Twitter pentru a spune povestea evenimentelor de astazi, povestea Primaverii arabe de exemplu. Urmarind Twitter, te simti practic ca un participant direct la ce se intampla, asa ca am incercat sa ofer unui eveniment istoric acelasi sentiment de imediat, de promptitudine. A fost natural sa apelez la al Doilea Razboi Mondial, datorita importantei si semnificatiei sale”,

Alwyn Collinson

 

E 23 aprilie 1940, Adolf Hitler abia a implinit 51 de ani si se pregateste sa invadeze Franta, iar Romania va primi curand un ultimatum sovietic de a se retrage din Basarabia, dar si decizia puterilor Axei de a accepta arbitrajul de la Viena si a ceda Ungariei jumatate din Transilvania.

Iar razboiul nu si-a epuizat nici macar primul an de existenta. Mai urmeaza alti cinci, zeci de milioane de morti, Holocaustul si bomba atomica. Urmeaza razboiul, al doilea mondial, cel mai sangeros conflict din istorie. Urmeaza insa si razboaiele nenumarate, de ordinul zecilor, sutelor de milioane, ale celor care traiesc intr-un fel sau altul conflictul: pe front, acasa, citind ziarele, supravietuind bombardamentelor, penuriei, fricii, pierzand cunoscuti sau membri ai familiei sau convietuind pur si simplu cu incertitudinea care o ia in fiecare dimineata de la capat.

Dela0.ro: Pe site-ul Daily Telegraph, care a scris despre initiativa  in noiembrie 2011, un forumist a postat urmatorul comentariu: “e o pierdere de vreme, mai asteptati cateva luni si veti scrie pe Twitter despre al treilea razboi mondial”.Crezi ca ideea ta, de a face trecutul prezent, ar putea fi o bariera in calea unui alt conflict global, amintind cum arata viata in asemenea perioade?

Alwyn Collinson: Ar fi senzational sa se intample asa, dar cred ca e o palarie prea mare pentru proiectul meu modest. Ai insa dreptate, oamenii fac mereu comparatii intre razboaiele trecute si cele prezente. Pana la urma, suntem o specie aflata mereu in cautarea unor modele-tip si a unor explicatii. Uneori, modelele pe care le gasim sunt inselatoare: anii 2010 nu sunt anii 1940. Insa unele lectii pot fi invatate. Reamintirea ororilor razboiului si a intolerantei este mereu necesara. Cred ca intelegerea trecutului ne echipeaza mai bine pentru traversarea prezentului, iar proiectul meu asta isi doreste: sa incurajeze intelegerea.

Te-ai asteptat ca proiectul tau sa stranga atatia abonati, sute de mii de oameni care urmaresc ceea ce postezi?

Absolut deloc. Nu mi-am imaginat ca exista atata interes. Nu-mi pot imagina nici macar ce anume vad sau inteleg abonatii. Este insa foarte magulitor. Al Doilea Razboi Mondial a afectat atat de multi oameni si s-a raspandit in atat de multe locuri incat, chiar daca nu te leaga nimic direct de evenimentele de atunci, povestea sa ramane una fascinanta. De asta si exista o categorie larga de abonati, de la tineri la batrani, din toate tarile.

Ai primit vreun fel de feedback din partea istoricilor de profesie? Ce crezi ca ar spune, de exemplu, Iar Kershaw? Sau Cristopher Browning?

Sincer, nu pot sa speculez, dar New York Times i-a intrebat pe Max Hastings si Timothy Snyder despre proiect, iar comentariile lor pot fi citite pe site-ul ziarului. In general, reactiile istoricilor de profesie au fost surprinzator de bune. Nu pretind, insa, ca sunt in competiei cu alte forme de descriere istorica. Postarile pe Twitter nu-ti vor oferi niciodata atat de multa informatie necesara intelegerii precum o carte buna. Postarile sunt doar un inceput, mi-as dori ca oamenii sa continue sa aprofundeze pe cont propriu.

Un proiect de sase ani necesita, cel putin teoretic, documentare si timp. Cum iti scrii postarile? Ai informatia de baza deja colectata?

Nu am timp sa planific foarte mult. Strang informatii in avans pentru cel mult cateva zile. Practic, imi fac documentarea pe masura ce postez. Asa pot sa vad de ce anume sunt interesati oamenii si ma pot focusa pe chestiunea respectiva.

Si tu cu ce te alegi din toata povestea asta?

Cu telefoane si emailuri simpatice din partea jurnalistilor. Serios acum, proiectul in sine e distractiv. Si poate voi apuca sa scriu o carte intr-o zi despre proiectul asta.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.