Patentul „Solutiei Finale”: motor nemtesc, directie romaneasca

• Ignoranta senatorului PSD Dan Sova in materie de Holocaust deschide o discutie mai larga despre victimele si calaii celui mai sinistru eveniment istoric din ultimul secol. Traim pe jumatatea de continent care arunca responsabilitatea masacrelor antisemite asupra Germaniei naziste, desi exista evidente istorice de necombatut sa scriem randurile urmatoare: administratii intregi din teritoriile aliate sau ocupate de Al Treilea Reich, sprijinite in multe cazuri de civili, au comis masacre, au deportat si au concentrat in lagare in numele “Solutiei Finale”. Holocaustul a fost un proiect genocidar de dimensiuni europene, iar maresalul Ion Antonescu unul dintre “creierele” din spatele implementarii sale. Planurile romanesti au ucis 270.000 de evrei in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. In vara lui 1941, cand pogromul de la Iasi a lasat in urma aproape 14.000 de morti, nicio alta tara europeana nu mai experimentase cu uciderea la vedere a mii de evrei, pe strazile unui oras. Urmeaza un infografic care elucideaza o istorie prost invatata si o poveste despre ultimul supravietuitor in viata al masacrului de la Odesa.

Pe 22 octombrie 1941, la ora 17:45, cladirea din Odesa in care s-a instalat Comandamentul Militar romanesc dupa cucerirea orasului sare in aer. 41 de persoane pier in explozie, un sfert sunt ofiteri cu uniforme impecabile abia ajunsi in Odesa pentru a celebra avansul trupelor romane. Cateva ore mai tarziu, imediat dupa miezul noptii, maiorul Ovidiu Anca, mana dreapta a generalului Constantin Trestioreanu, merge la posta din oras pentru a verifica daca exista vreun ordin venit de la Bucuresti.

La 0:30, instructiuni cifrate poposesc in Odesa. “Treceti imediat la represalii. 22.500”. Pe 23 octombrie 1941, in zorii zilei, la 6 dimineata, Odesa se transforma intr-un abator uman. E frig si in ceata diminetii, prin pacla umeda a toamnei ucrainene, corpurile abia se zaresc: zeci de evrei atarna spanzurati de felinarele de pe strazi. E abia inceputul. In cateva ore, mormane de cadavre vor umple pietele Odessei, cadavre si sunetele cadentate ale mitralierelor romanesti, scuipand gloante si moarte.

E simfonie la Odesa, o simfonie macabra dirijata de bagheta maresalului Ion Antonescu, care pastreaza tempoul pentru finalul de forta: mii de evrei sunt inghesuiti intr-un complex de baraci de lemn, altii in cateva blocuri dinamitate. Primii sunt arsi de vii, ultimii aruncati in aer. “Sa faceti asa, pentru ca eu raspund in fata tarii si a istoriei”, avea sa spuna maresalul Antonescu intr-o sedinta a Consiliului de Ministri cu guvernatorul Transnistriei.

Seara zilei de 23 octombrie 2011. Un cutremur de mare magnitudine produs in Turcia tine prizoniere, in galben si rosu tipator, titlurile de “breaking news” de la Realitatea TV. Mihail Zaslavski abia a ajuns in studiourile de la Piata Presei ale televiziunii si asteapta pe un fotoliu din hol sa intre in emisiunea moderata de Catalin Striblea. S-au asezat saptezeci de ani de ceturi peste Odesa, iar singurul supravietuitor inca in viata al masacrului se afla in Bucuresti.

Nu e nicio comemorare oficiala, “in sapte decenii nu m-a cautat nimeni din Romania” il auzisem pe Zaslavski cu doar doua zile inainte la o conferinta organizata ad-hoc la Muzeul Taranului Roman de regizorul Florin Iepan. Ucraineanul e in Capitala la initiativa privata a lui Iepan, care incearca sa-i obtina o intrare la Palatul Cotroceni, putina vizibilitate, o tribuna la care sa-si spuna povestea, si poate chiar o tarzie urma de regret.

Pentru ca a avut insa noroc cu carul acum 70 de ani, scapand cu viata din abatorul pus in functiune la Odesa din ordinul maresalului Antonescu, evreul Zaslavski e putin ghinionist in aceasta zi de octombrie 2011. La Realitatea TV nu prea ii arde nimanui de Holocaust, sunt probleme mai mari, Sebastian Ghita se lupta pe viata si pe moarte cu Elan Schwartzenberg, operatorii habar n-au cine le va achita salariile in noiembrie, vin sarbatorile si inainte sa se impiedice de dintii de fier ai amintirii si ai ororilor, Romania – teve sau nu – ar cam vrea sa lichideze conturile cu dintii de lapte ai purcelusilor crescuti si sacrificati in dispretul normelor europene.

Dupa Odesa 1941, Zaslavski mai asista la un moment istoric, Bucuresti 2011. La 21.00 intra in direct pe un canal tv si iese doua ore mai tarziu din emisiunea altui post de televiziune. Apele s-au impartit la Realitatea: Ghita si-a luat o jumatate, Schwartzenberg alta, uite ca s-a stins si agitatia de pe holuri!, Zaslavski nu prea intelege ce se intampla, iar Iepan priveste siderat in jur in timp ce Bogdan Chireac si Corina Dragotescu discuta aprins despre “grasutul genial” Sorin Ovidiu Vintu.

Uite-l si pe academicianul Razvan Theodorescu, ce ironie!, noi n-am elucidat Revolutia si vrem sa intelegem acum ororile Holocaustului produs cu maini si gloante romanesti. In conditii normale, sa zicem, marturia lui Zaslavski ar fi fost urmarita de cateva sute de mii de romani. Seara asta de octombrie e insa fatidica. Emisiunea lui Striblea a pierdut lupta cu cealalta Realitatea si n-a fost preluata decat de cativa operatori locali de cablu. Probabil, cateva mii de romani, asta e cifra optimista!, au apucat sa auda de masacrul de la Odesa.

5 martie 2012. Intr-un decor albastru situat la doar cateva minute de pasit agale pe holurile de la Casa Presei de studioul in care Mihail Zaslavski asistase la scindarea Realitatii TV, senatorul PSD Dan Sova se apleaca degajat in scaunul office, cu aerul omului care se pregateste sa spuna lucruri importante. “Pe teritoriul Romaniei niciun evreu nu a avut de suferit si asta s-a datorat lui Antonescu”. Moderatorul insista.

“La masacrul de la Iasi n-au participat romani, asta e un lucru lamurit istoric”, pluseaza Sova, nu inainte de a admite totusi ca “o pata pe istoria militara a poporului roman este comportamentul unor ostasi la cucerirea Odesei”. Presa centrala explodeaza a doua zi: Dan Sova, purtatorul de cuvant al principalului partid de opozitie, un om aflat in posesia unei diplome universitare care, teoretic, ii atesta soliditatea cunostintelor istorice, neaga implicarea romaneasca in crimele Holocaustului.

Sova reactioneaza intr-un comunicat in care isi exprima regretul pentru ca a fost gresit inteles. Victor Ponta, presedintele PSD, il suspenda din functia de purtator de cuvant si-l trimite, din vorbe, la Washington, pentru a se documenta la Muzeul Memorial al Holocaustului. Din capitala SUA, Radu Ioanid, directorul Centrului pentru Studii Avansate ale Holocaustului, intervine dur pe un canal TV romanesc si-l desfiinteaza pe Sova. Povestea ajunge pe blogul revistei “The Economist” si la Radio Europa Libera, unde Neculai Constantin Munteanu trage concluzia: “Dan Sova e un prost, unul cu diploma, chiar cu doua diplome, dar tot prost”.

Sunt 906 cuvinte. Mi-au trebuit 906 pentru a descrie, in randurile de mai sus, un cadru care incepe cu trupurile spanzurate de stalpi pe strazile Odesei si se termina, in doar cateva secunde, cu atitudinea suficienta a senatorului Sova. Pe umerii celor sapte decenii care despart secventele acestui cadru a crescut mitul: nu exista un Holocaust romanesc, Germania nazista e singura vinovata de crime impotriva evreilor sau maresalul Antonescu e un erou pe nedrept trimis in subsolul istoriei.

Cateva cifre sunt necesare pentru a reaseza scenariul: 270.000 de evrei au murit in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial prin actiunea directa si deciziile administratiei comandate de Conducatorul Ion Antonescu; statul roman a permis identificarea, retinerea si concentrarea in lagarele naziste a aproape 5.000 de cetateni romani evrei aflati in tari ale Europei Occidentale (Franta, Belgia, Germania sau Austria); cel putin trei masacre de proportii s-au produs impotriva evreilor in teritorii administrate de guvernarea Antonescu: pogromul de la Iasi, masacrul de la Odesa si asasinatele in masa de la Bogdanovka (Transnistria).

“STUDIU DE CAZ”

Inovatie romaneasca

Violenta si amploarea evenimentelor antisemite de la Iasi au fost fara precedent la izbucnire, in vara lui 1941: nicio alta tara europeana nu mai experimentase cu uciderea la vedere a mii de evrei, pe strazile unui oras, intr-o perioada extrem de scurta de timp, cu participarea si consensul unei parti a populatiei civile. Inclusiv rapoartele oficialilor germani prezenti in Iasi in perioada pogromului care a ucis peste 13.000 de evrei vorbesc despre violenta actiunilor anti-semite si zelul autoritatilor romane.

Impactul ar fi putut fi atat de mare in conturarea si implementarea “Solutiei Finale” incat, considera istoricul Paul Shapiro, e posibil ca pogromul de la Iasi sa fi reprezentat un “studiu de caz” chiar pentru Germania nazista. Ipoteza e plauzibila in conditiile in care toate masacrele de amploare din estul-european derulate de trupele naziste impotriva populatiei evreiesti urmeaza scenariul de la Iasi. Practic, cel mai mare pogrom desfasurat pe teritoriul actual al Romaniei aratase ca poti derula executii de amploare chiar in mijlocul unui oras, sub ochii civililor, fara ca obscurarea faptelor sa mai reprezinte o provocare.

• Datele istoricului german Dieter Pohl indica faptul ca aproximativ 200.000 de non-germani au participat la Holocaust, pregatind, executand sau asistand asasinate. Cifra o egaleaza pe cea a nemtilor considerati a fi participat la derularea “Solutiei Finale”.

In ciuda evidentelor istorice si a interesului documentar din ce in ce mai mare cu privire la circumstantele Holocaustului romanesc, destinul subiectului in spatiul public autohton are mai degraba tuse gri. Romania si-a asumat oficial crimele perioadei Ion Antonescu in noiembrie 2004. La doar cateva saptamani distanta, insa, Ion Iliescu, aflat la finalul mandatului, l-a decorat pe Corneliu Vadim Tudor cu Ordinul National “Steaua Romaniei”, determinandu-l pe Elie Wiesel, care coordonase scrierea raportului in baza caruia Holocaustul romanesc a fost recunoscut, sa returneze toate distinctiile acordate de Palatul Cotroceni. Cariera ciudata a unei Romanii care acceptase, mai mult de forma, crimele administratiei maresalului Ion Antonescu incepea.

CIFRE

• Un sondaj din mai 2007 realizat la comanda Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania furniza urmatoarele date: 54% dintre conationali defineau fenomenul ca fiind “exterminarea evreilor de catre germani”; 66% considerau ca Holocaustul s-a petrecut in Germania; 28% dintre respondenti indicau Romania pe lista tarilor participante la Holocaust; 46% il defineau pe Ion Antonescu ca fiind “mare patriot”, in vreme ce 15% considerau ca maresalul poate purta titulatura de “salvator al evreilor”; 32% credeau ca Antonescu nu este responsabil de crime antisemite.

• Un alt sondaj, realizat in noiembrie 2010 la comanda Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii indica faptul ca 23% dintre români nu auzisera despre Holocaust; 66% identificau Holocaustul drept exterminarea evreilor de catre germani; 79% credeau ca fenomenul s-a produs in Germania; 19% nu stiau de existenta pogromurilor; 84% considerau ca Germania este responsabila pentru Holocaustul din România

UN INVENTAR

Holocaustul romanesc are, iata, o cariera publica dificila. Desi asumat de statul roman, desi beneficiar al unei ordonante guvernamentale care interzice negarea publica a crimelor sale si o condamna in termeni penali, fenomenul care a curmat vietile a 270.000 de evrei continua sa ramana o necunoscuta pentru multi. Romania inca nu a beneficiat de prima promotie de elevi care sa fi studiat aplicat circumstantele istorice ale Holocaustului facut cu mana administratiei Ion Antonescu. Generatii intregi de romani au invatat, in schimb, scenariul edulcorat despre Holocaust, pliat pe nevoile ideologice ale comunismului ceausist. Lipsa de cunostinte a produs, si in acest caz, monstri.

Dela0.ro a facut un inventar al cazurilor-problema aparute in ultimii trei ani in spatiul public autohton, cazuri care vin pe turnanta ignorantei generalizate din societatea romaneasca cu privire la subiectul Holocaust. Dan Sova nu este nici pe departe singur.

IULIE 2009. In cadrul unei prezentari de moda de inspiratie „army”, primarul orasului Constanta si fiul sau, Raducu, au purtat uniforme de ofiteri ai armatei lui Hitler. Mazare a socat asistenta cu aerul martial in care a mimat pasul de defilare al armatei naziste.

OCTOMBRIE 2009. Fundatia Europeana Titulescu (prezidata de Adrian Nastase) a gazduit lansarea unui volum despre Ion Antonescu, semnat de Petre Turlea si prezentat ca un document pivotal in probarea istorica a prestatiei politice de anvergura a maresalului. La eveniment au participat Dan Berindei, presedintele sectiei de istorie a Academiei Romane, dar si istoricii Florin Constantiniu si Gheorghe Buzatu. Toti, cunoscuti pentru tezele negationiste in interpretarea Holocaustului.

IUNIE 2010. Fotografii cu Mihnea Nastase, fiul lui Adrian Nastase, au aparut in presa, infatisandu-l pe acesta cu zvastica tatuata pe mana la o petrecere de Halloween.

AUGUST 2010. O serie numismatica dedicata de Banca Nationala a Romaniei patriarhilor Bisericii Ortodoxe Romane a starnit o controversa cu implicatii internationale, socand prin onorarea oficiala a memoriei lui Miron Cristea, figura istorica compromisa definitiv de eticheta antisemita.

FEBRUARIE 2011. Inregistrari postate pe Youtube documentau participarea unor clerici ai BOR la evenimente cu simbolistica legionara. In miezul controversei se afla o figura legendara a monahismului romanesc: parintele Iustin Parvu.

IUNIE 2011. Invitat intr-o emisiune TV, presedintele Traian Basescu a declarat ca desi Ion Antonescu ramane responsabil pentru Holocaust, toata lumea uita ca Romania avea un alt sef de stat, Regele Mihai.

IANUARIE 2012. Mircea Munteanu, directorul de cabinet al prefectului de Mures, a postat pe pagina sa de Facebook mesajul “Arbeit macht frei – asta sa inteleaga protestatarii”. Mesajul, destinat nemultumitilor iesiti in strada in mai multe orase ale Romaniei, era afisat de nazisti la intrarea in lagarele de concentrare.

• Cazul inspectoratelor de jandarmi. Conform unui ordin al Ministerului Administratiei si Internelor, inspectoratele de jandarmi din teritoriu beneficiaza de denumiri onorifice. La Galati, institutia de gen din localitate a purtat, pana recent, numele lui Ioan Topor, fost comandant al Jandarmeriei si executant al ordinelor speciale date de maresalul Ion Antonescu. Dupa presiuni institutionale, inspectoratul din Galati a renuntat la denumirea onorifica. Institutia pastreaza, insa, pe site o descriere a generalului Topor care nu spune nimic despre participarea sa la crimele Holocaustului.

INTERMEZZO CINEMATOGRAFIC

Daca nu esti in filmele lui, nu faci parte din istoria Romaniei. Despre filmografia istorica marca Sergiu Nicolaescu au curs randuri de cerneala. Milioane de romani au vazut si inteles istoria prin lentila camerei de filmat a lui Nicolaescu. Si au ramas cu toate imaginile acelea, cu secventele din „Dacii”, „Mihai Viteazul” sau „Mircea”, cu scena din „Oglinda” in care maresalul Antonescu neaga ca ar fi deportat vreun evreu, cu secventa de final in care mai apuca sa strige doar „Traiasca Romania!” inainte ca plutonul de executie sa-l martirizeze.

In trailerul documentarului Odessa, pe care Florin Iepan il pregateste de cativa ani deja – l-am auzit pe tanarul regizor spunand inclusiv faptul ca nu-l va termina niciodata –, cateva secvente sunt edificatoare pentru tipul de istorie predat de la catedra cinematografica de Sergiu Nicolaescu.

Iepan: Dumneavoastra ati facut un film intreg despre Antonescu in Oglinda si cuvantul „evreu” e pomenit o singura data in tot filmul. N-am vazut un evreu in filmul dumneavoastra despre Antonescu!

Nicolaescu: Nu mi-am propus…

Iepan: De exemplu, daca ma duc pe strada si spun „mai, fratilor, dupa nemti noi am omorat cei mai multi evrei”…

Nicolaescu: Ma-ndoiesc, nu stiu de ce. Cei mai multi evrei omorati de noi?

EPILOG

Un proiect european

In mai 2009, cand revista germana Der Spiegel a publicat un material amplu despre “ajutoarele” lui Adolf Hitler in implementarea „Solutiei Finale”, un val de nemultumire est-europeana s-a abatut asupra redactiei din Hamburg a celui mai important saptamanal european. Sentimentul nu are nici pe departe specific romanesc: aliatii Germaniei naziste din perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial au dificultati in a accepta crimele comise impotriva populatiei evreiesti.

Macar o jumatate de continent arunca responsabilitatea asasinatelor asupra Berlinului, desi exista evidente istorice de necombatut: administratii intregi din teritoriile aliate sau ocupate de Al Treilea Reich, sprijinite in multe cazuri de civili, au comis masacre, au deportat si au concentrat in lagare in numele “Solutiei Finale”. Infograficul care poate fi vizualizat in sectiunea din dreapta a acestui articol indica punctele fierbinti de pe harta ororilor.

Indeobste, dupa atatea date, nu se incheie asa, dar tocmai statistica rece ne ajuta sa depasim universul macabru al Holocaustului. Tratarea ignorantei istorice poate incepe asa cum istoricul polonez Leszek Kolakowski si-a inceput, odata, biografia monumentala despre marxism. Prima propozitie poate fi aceasta: Holocaustul a fost un proiect european.

• Sapte povesti ale supravietuitorilor Holocaustului romanesc aici, parte dintr-un serial dedicat memoriei victimelor realizat de Andrei Craciun si Vlad Stoicescu si publicat in vara si toamna anului 2009 de Evenimentul zilei, pot fi citite AICI.