Oricat ar suna de ciudat, Calare era si el un om. Se pomenise cu acest supranume prin anii `80, cand furase un cal si se impaunase cu el prin tot orasul. Era adolescent Calare atunci.
Dar uite ca trecusera treizeci de ani – cat ai clipi, asa trecusera –, iar acum Calare nu mai era decat un fost puscarias intre doua varste, mai degraba batran, ca nici pula nu-i mai mergea, asa cum putuse sa constate chiar azi-noapte. Pai, cum futea Calare cand era tanar!…
Ca, odata, dupa ce a iesit de la bulau, ca statuse vreo doi ani pe camera, i s-a dus vorba ca a futut o baba (de aproape optzeci de ani!) de era sa moara a batrana. Si baba fusese de acord, ba chiar se incantase, sa nu credeti ca a fost vreo japca sau ceva. Pai, cum futea Calare cand era tanar!…
Cand se imbata, Calare pretindea ca nu exista nicio infractiune din codul penal pe care sa nu o fi bifat-o, ceea ce nu era adevarat.
Calare nu era un criminal. Era un hot, asta da, dar era un hot cinstit. Si nici societatea nu ii daduse mari sanse in viata. Avusese sase frati, el era cel mai mic.
Si nciunul nu mai voia sa stie de el. Incercase sa se reabiliteze de multe ori, si de fiecare data un ghinion il tarase inapoi in faradelege. Calare nu avea noroc.
El era de parere ca ii merge prost fiindca are geana pe el. Ceea ce inseamna ca se vedea pe fata lui ca face nenorociri. Avea o fata de om rau, cu o cautatura urata. Era pirogravat ca la puscarie. Avea geana, da.
Calare nu era insa un om rau pana la capat, era mai degraba naiv si nu o data a fost bagat la inaintare. A luat pe el Calare, cum se zice, si-a asumat pedepse pentru fapte care nu erau ale lui. Pentru tovarasii lui se baga. Bineinteles ca nici tovarasii nu l-au cautat la puscarie.
Asta era Calare si trebuie sa intelegem toate acestea inainte de a-l vedea acum, intr-un autobuz care se taraste pe strazile inundate de soare ale micului oras din sud.
Calare are la piciorul scaunului o plasa mare, de rafie. Si daca ne uitam si mai bine putem vedea ca in plasa aceea se afla o blana de urs. Si daca ne uitam inca mai bine, putem sa vedem ca ursul acela a fost un urs polar. E o blana foarte valoroasa. Calare a furat-o de pe Germania – sunt ani de atunci. A tinut-o in casa la un unchi de-al lui, singurul care nu s-a dezis de el.
De obicei, vindea repede pe ce punea mana, iar banii ii cheltuia ca sa uite ca a avut odata nevasta si copil. Bineinteles ca acea curva nenorocita i-a luat fata si s-au ascuns de el intr-o tara nordica. Uneori, Calare isi vorbea singur: urata viata ai mai trait, Calare! Si chiar asa e, n-a avut noroc, v-am spus.
Si nici acum nu are, fiindca daca ne mai uitam o data putem vedea cum pe fata lui Calare e o umbra, iar sprancenele i se strang intr-un rictus. Si daca intram in inima lui, dam peste o furtuna.
Calare a vrut sa-si plateasca o datorie veche cu blana asta de urs polar. Si nu i s-a acceptat. De ce cacat n-a vandut-o mai demult? Ii placuse lui blana asta, si nici cumparatori n-avusese, ce-i drept. Uite ca a ramas cu ea pe cap, in pizda ma-sii de blana.
Calare simte deznadejdea. A fost candva un hot respectat in orasul asta, dar de cand a cazut la puscarie pe afara, faima i s-a sters. Nu mai stie nimeni sa pretuiasca un hot de moda veche.
Calare a decazut, e clar. Si e ceva in tabloul asta: Calare, strans cu usa sa achite un cacat de bani, pe care altadata ii cheltuia pe Ibiza intr-o seara. Calare cu o plasa de rafie la picioare, si in plasa de rafie o blana de urs.
Si acum ne mai uitam inca o data si vedem in Calare o furie care nu mai are unde sa-l duca decat la sfarsit.
Vremea lui Calare a apus.
- Data trecuta, in “Viata ca o proza” – Poveste despre Gogu
