Povestire despre femei

La inceput au fost cuvintele – cate 300, asezate vreme de doi ani de zile pe contul de Facebook al Dela0.ro in cadrul unei rubrici de autor care tranzita granita dintre jurnalism si literatura. Autorul ramane Iulian Andrei. Rubrica transformata s-a mutat pe site. “Povestea de 300 de cuvinte” a iesit din scena, "Viata ca o proza" a intrat.

0

Luca este poet. Adica este si poet, caci, pe cartea de munca, el este altceva, nici macar Luca insusi nu stie ce. Lucreaza intr-o corporatie si o iubeste pe Sandra. Vine Craciunul, la radio se da, incontinuu, “Last Christmas”. Lui Luca ii vine sa isi taie venele, sa sara pe geam si sa se spanzure, toate deodata. Luca se gandeste la dragostea sa pentru Sandra.

Afara ninge. El stie ca, de fapt, nimeni nu iubeste pe nimeni, ca oamenii se ilumineaza sau se intuneca numai si numai in functie de ceilalti. O iubire de sine nu este o iubire. Uite, el o iubeste pe Sandra fiindca o vede intr-un fel anume. Fara aceasta lumina a sa proiectata asupra Sandrei, ea nimic n-ar fi, ar ramane o femeie oarecare, nici macar foarte inteligenta.

De aceea, Luca iubeste de fapt proiectia iubirii sale. Daca aceasta proiectie dispare nu ramane nimic. Asa se si explica nesfarsitul sir al esecurilor sentimentale pe care oamenii le traverseaza pe Pamant.

Luca stie ca, in adancuri, oamenii nu il iubesc niciodata pe celalalt, ci doar ceea ce cred despre celalalt. Ar putea sa scrie un poem in trena acestei idei, dar nu il scrie.

Marta este foarte trista. Are parul aramiu si este foarte trista. Este o tristete care coboara pana in intelesul sensurilor lucrurilor, asadar este incurabila. Fabian o iubeste pentru aceasta tristete care este doar o uvertura la tragedie. Lui Fabian ii plac tragediile.

Marta il crede puternic. De altfel, ii place sa ii spuna numele. Pentru ea, numele lui Fabian respira forta, ea are nevoie de forta aceasta ca sa respire. Chiar si cand nu e alaturi de el, Marta ii vorbeste, ii place sa il strige: “Fabian! Fabian!”. Peretii o privesc ingaduitor si nu se apropie de ea. Marta nu zambeste niciodata. Nici n-ar avea de ce.

Madalina nu intelege nimic din viata, ea crede ca oamenii se apropie si se despart in functie de horoscop, de “contexte, intelegi?”, de nevoi concrete, imediate, carora le da misteriosul nume de “chimie”, desi a fost intotdeauna in pragul corigentei la chimia adevarata. Madalina este nefericita. Este o nefericire pe care o trateaza cu pasiunea pentru muzica veche, cu pasiunea pentru gatit, cu pasiuna pentru vinul rosu, cu pasiunea pentru animalele de companie, cu pasiunea pentru serialele stupide de televiziune, pe care le vede, insa, pe net. Tot ce iese din sfera mediocritatii o inspaimanta.

Madalina se pretinde concomitent sensibila (are cuperoza!) si puternica (traieste singura, da?). Atunci cand o vede, si o vede destul de rar, Vlad o asemuieste cu o broasca testoasa. Nu ii pasa. Madalina o ia in cur si o ia bine. Vlad n-a fost niciodata tatar – nu-i plac, adica, in mod deosebit, tatele. Nu, el se bucura de o broasca testoasa care o ia bine in cur, si cam asta e toata filosofia sa.

Nora este o artista care, cateodata, se crede un fluture. Face felatii inubliabile si isi rasfata barbatul cu cate un platouas de branzeturi in fiecare zi. Sotul ei, Pompiliu, va deveni candva obez si va suferi de boli ale ficatului. Ii asteapta batranetea, cu toate cliseele ei.

Mara este foarte pragmatica. Asa a si ajuns sa fie amanta patronului unui hotel de relativ succes de pe litoralul Marii Negre. Acesta a invitat-o pe Valea Prahovei, la munte, la aer curat, pentru a-i oferi o experienta romantica de neuitat. Cand au ajuns in camera de hotel, a tabarat pe ea vorbindu-i oribil, ca un porc. In noptiera de langa patul plin de roze, astepta cel mai mare dildo din istoria omenirii.

Dupa ce a posedat-o scurt, ca un nebun, amantul Marei a indemnat-o sa deschida noptiera, caci acolo o astepta cadoul. Mara tocmai implinea douazeci si trei de ani. Amantul ei avea treizeci si opt si daca il priveai destul de bine puteai observa ca a inceput, foarte discret, sa cheleasca.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.