Povestire despre minutul acesta

La inceput au fost cuvintele – cate 300, asezate vreme de doi ani de zile pe contul de Facebook al Dela0.ro in cadrul unei rubrici de autor care tranzita granita dintre jurnalism si literatura. Autorul ramane Iulian Andrei. Rubrica transformata s-a mutat pe site. “Povestea de 300 de cuvinte” a iesit din scena, "Viata ca o proza" a intrat.

0

M-ai intrebat ce este timpul si imi pare rau ca nu ti-am spus adevarul, iubito, desi as fi putut sa ti-l spun,

timpul este minutul acesta, in care o femeie blonda si grasa, cu parul strans intr-un coc deloc estetic, se consulta cu prietena ei miniona si foarte urata, doctor in arta bizantina dintr-un secol demult incheiat, o femeie foarte urata, dar insarcinata in luna a patra, se consulta cu privire la ceaiul pe care ar trebui sa il comande si nu se pot hotari,

iar la etajul al V-lea al marii Universitati, in clasa aflata la nivelul zero un barbat plictisit repeta “eta bukva p”, si profesoara e multumita, in ciuda plictiselii barbatului, aceea este intr-adevar litera “p”, asa se face litera “p”!, si toti ceilalti cursanti sunt indemnati sa repete “eta bukva p”, iar ei chiar repeta,

iar femeia careia i-a murit fiul ii priveste fotografia inramata, fotografia este in biblioteca, oricine intra in casa aceea o poate vedea, dar nimeni nu intra in casa aceea, langa femeie sotul ei, tatal copilului mort, tace cu privirea in pamant,

poetul se gandeste la versul acesta – “eu sunt singurul tanc rusesc care n-a intrat in Praga/ eu sunt singurul tanc care a solidarizat cu Primavara” – si il gaseste potrivit, si il scrie cu mana stanga,

si curva zambeste cu o bancnota de cincizeci prinsa in elasticul chilotului si tanarul priveste prin ea ca si cum n-ar fi acolo – o curva cu o bancnota de cincizeci prinsa in elasticul chilotului,

femeia coboara din masina ei mica, apasa pe un buton si butonul acela declanseaza un mecanism care inchide masina ei mica, se indreapta spre apartamentul conjugal, gandindu-se la patul conjugal si la iubitul ei care chiar acum se uita la curva cu o bancnota de cincizeci prinsa in elasticul chilotului si nu spune nimic, dar femeia nu cunoaste acest amanunt,

studenta intra in garsoniera ei de la etajul al saselea, studenta nu are inca un pat pe care sa se intinda, priveste salteaua pe care doarme in fiecare noapte, va veni iarna, isi spune, dar pana atunci mai e, isi spune,

si inginerul desface cadoul dorindu-si sa se poata bucura de primirea lui, sa nu fie nevoit sa simuleze entuziasmul, detesta sa simuleze entuziasmul, prea multi oameni simuleaza entuziasmul in fiecare zi, la slujbele lor, cu sefii lor, cu amantele lor, cu sotiile lor, cu copiii lor, inginerul se simte oribil si ar vrea sa afiseze o figura in concordanta cu felul in care se simte la aniversare, inginerul desface cadoul si incearca un zambet care e mai degraba un rictus, si inginerul intelege ca acela este un rictus, dar nu poate face absolut nimic, nimic!,

si cucul din ceasul cu cuc iese si anunta ca s-a facut ora 19 fix, si instructoarea de fitness se odihneste cu un prosop alb atarnandu-i peste umeri, ca o mantie care nu mai foloseste nimanui momentan, un obiect consumat,

melancolica, studenta se asaza in garsoniera ei la biroul ei, deschide laptopul ei, intra pe un site unde se poata asculta muzica gratis, si cauta o melodie de Chris de Burgh,

dar asta, iubito, inca nu s-a intamplat, o pisica neagra traverseaza intamplator coridorul blocului de nefamilisti, si nimeni nu o petrece cu privirea, chiar acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.