Oliviu e ultimul om pe care l-am vazut mort.
Aveam cincisprezece ani, avea cincisprezece ani. I-am dus si eu cosciugul pe umeri, l-am vazut pe Popa Tudose plangand, in timp ce sicriul baiatului era coborat in groapa, si Oliviu era dat pamantului, pentru totdeauna.
Nu mureau des copii de cincisprezece ani, la noi, in Vale. Oliviu era special. Cine mai avea asemenea nume la noi? Nimeni. Se povestea ca tatal sau se intorsese cu numele asta in inima dupa o calatorie in Vest. Oliviu avea ochii mari si albastri.
Toata colonia muncitoreasca vuia. Au fost trei mii de oameni la inmormantarea lui Oliviu. A fost gasit mort, in padure, cu gatul taiat. Medicii i-l cususera prost. Oliviu mort avea capul verde – asa mi-l amintesc, un copil care nu apucase sa ajunga barbat, cu gatul cusut prost si capul verde. Babele il plangeau cumplit, gandindu-se la propria moarte.
Era ingrozitor.
Nimeni nu a aflat vreodata cine l-a ucis pe Oliviu.
Au trecut douazeci de ani de atunci. Si vor mai trece. L-am revazut ieri pe fratele lui Oliviu. Era mai mic decat noi cu cinci ani. L-am vazut la stiri, intamplator. Il duceau la duba, era in catuse. Trafic international de droguri, latra o prezentatoare TV. I-am cautat privirea, dar fratele lui Oliviu mergea cu capul in jos si nu i-am mai vazut-o.
La trei zile de la moartea lui Oliviu, ai lui i-au cumparat fratelui sau o bicicleta, ca sa uite. Toata vara il vedeam prin Vale, mandru de bicicleta lui, pedaland furios. Inspre toamna deja cobora Valea chiuind. Nu ne-a luat mult sa nu ne mai gandim la Oliviu.
In primavara, Valea deja il uitase, cand si cand cate un strain isi mai amintea de baiatul gras ucis la marginea padurii.
Eram toti in viata.
- Data trecuta, in “Viata ca o proza” – Povestire despre Glad
- Arhiva vechii rubrici poate fi consultata AICI.
