Povestire despre Napoli

Initial au fost "300 de cuvinte" - asezate saptamanal, vreme de doi ani, pe contul de Facebook al Dela0.ro in cadrul unei rubrici de autor care tranzita granita dintre jurnalism si literatura. Autorul a ramas Iulian Andrei. Rubrica s-a mutat pe site si revine acum cu o noua serie. In fiecare duminica seara, pe Dela0.ro, "Viata ca o proza".

0

Calatorul cu pantofii verzi poposi in Napoli cand toamna tocmai se sfarsea, ceea ce facea ca mirosul pestilential de pe strazile orasului sa fie, pana la urma, suportabil. Napoli i se arata ca un mizerabil paradis. Acest verdict nu i se parea calatorului exagerat.

Calatori pe faleza spre marea frumusete si nu se putu abtine sa nu inregistreze marea cu micul sau reportofon. Astepta o ora rezonabila ca sa ii telefoneze celui mai bun dintre prietenii sai, un scriitor octogenar, un scriitor interbelic.

Da, ii va pune marea din Napoli la telefon, la fel ca acel naiv din Capri poetului Neruda, intr-un film de demult – oare cand vazuse acest film?, cate decenii trecusera deja?, cate decenii mai urmau?

Prietenul sau tocmai implinea optzeci si sase de ani. Se gandi la aceasta varsta si nu o gasi de aur.

Calatorul isi lua ragazul sa constate ca sub toate, toate!, poeziile, daca stii sa asculti, vei auzi cum curge sangele. Era, poate, putin obosit.

Ar fi putut lua un metrou catre gara. Acolo se afla mai multe hoteluri in care curve din Rusia isi asteapta clientii, nu chiar toti marinari. Ar fi putut scoate din buzunarul de la piept doua-trei sute de euro si ar fi putut sa si le ofere pe Olga sau pe Natasa sau pe Svetlana sau pe Liuba. Gandul, insa, il dezgusta.

Calatorul cu pantofii verzi, iata, imbatranise. Il astepta acasa, in casuta din Est, femeia sa – Laura. Se ferise toata viata de iubire, si iata ca acum, in ultimul kilometru al vietii, aceasta il insotea chiar si cand nu erau impreuna.

Calatorul cu pantofii verzi vazu cum un pescar rupe capul unui peste cu mana si il arunca inapoi in valuri. Nu intelese semnificatia acestui gest. I se paru barbar. Asa ca incepu sa se gandeasca la altceva – se gandi la barbatii din Casablanca. Barbatii din Casablanca, dupa ce fac dragoste cu sotiile lor, ies pe acoperisurile caselor si se uita la cer. Auzise, nu mai stia unde, istoria aceasta, si il impresionase. Peste Casablanca, poate, cerul are culoare inca.

Calatorul cu pantofii verzi se gandi la toate sentimentele lui crescand in lumina iubirii Laurei. Incepu sa numere zilele pana la intoarcerea in casuta. Era ultima lui calatorie de unul singur. Avea sa indure cele saptezeci si doua de ore care urmau si gata!

Se indeparta de mare si cauta umbra unui arbore unde sa-si poata plange in liniste tineretea si fericirea si libertatea de a alege dragostea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.