Ma trezesc in fiecare dimineata cu intrebarea asta tampita: la ce ma gandesc? Imi spun ca nu e treaba societatii Facebook si tac.
Dar ma gandesc, ma gandesc la lucruri. Ma gandesc la cainii care ii insotesc pe orbi. Ce se intampla daca, la randul lor, cainii acestia orbesc? Cine o sa ii conduca pe cainii orbi prin lume?
Dureaza o clipa, apoi cainii orbi dispar din mintea mea, iar in locul lor ramane Picasso. Ma gandesc la Picasso, ma gandesc la profesorii lui Picasso. Cine ar fi putut sa il invete sa picteze? Sunt lucruri care nu pot fi invatate. Ma gandesc la toti acesti pictori jalnici care incearca sa invete sa picteze, ca si cum pictura s-ar putea invata. Ma gandesc la mediocritate.
Sunt in Madrid si am o perioada deloc albastra. Ma gandesc la tiganul care canta ore in sir la capatul statiei Canal, canta la saxofon melodia New York, New York. El nu e un Frank Sinatra si oamenii nu se opresc. Ma gandesc la oamenii care nu se opresc: negri, asiatici, femei cu capetele rase.
Ma gandesc la ce este o poveste. O poveste are nevoie de personaje si de dorinte si de obstacole in calea indeplinirii lor. Nu am scris niciodata o poveste.
Ma gandesc la noi asa cum suntem: bolnavi incurabili. Condamnati la moarte de catre parintii nostri. Ma gandesc la asta: toti parintii sunt criminali, chiar daca nu toti isi premediteaza crimele. Lumea e o imensa sala de asteptare a mortii, in care suntem invatati sa ii slavim pe cei care ne-au condamnat la moarte.
Ma gandesc la titlul unei nuvele: Nu e vina noastra, e vina lui Dumnezeu. Ma gandesc sa scriu o piesa de teatru cu titlul: Viata sexuala a poetului mort. Douasprezece femei care sa isi inventeze iubirea pe care poetul le-ar fi purtat-o, caci acum poetul e mort si moartea i-a adus faima. Se gasesc douasprezece femei care sa-si doreasca gloria de a fi fost muzele poetului.
Ma gandesc la toti oamenii care se agata de realitate ca sa o faca indurabila. La tot ceea ce facem in fiecare zi ca sa o ducem la bun sfarsit. Ma gandesc la toti oamenii de pe globul pamantesc.
Dar nu poti sa scrii asa ceva pe Facebook.
Tac.
- Data trecuta, in “Viata ca o proza” – Poveste despre Gica si Rica