Am treisprezece angajatori si niciunul nu imi da 1.000 de lei pe luna. Ma duc spre Western Union gandindu-ma la viata mea de freelancer. O sa am 1.000 de lei. Pot sa imi platesc intretinerea pe ultimele trei luni, pot sa ma imbat, pot sa ma duc la mare, pot sa imi iau costum de haine. 1.000 de lei!
Mi i-a trimis una dintre donatoare. O cititoare. O prostituata romanca din Dortmund. I-a strans in cinci zile, doar din bacsisuri. Lucreaza intr-un club. 50 de euro muia. 100 de euro golden shower-ul. Se pisa pe oameni pe bani.
Face zece clienti pe zi, adica pe noapte. A facut, in cariera, peste 5.000 de clienti. E o profesionista. Sta in curul gol catarata pe tocuri de optispe centimetri. Are tatele cat bostanul. Nemtilor le plac tatele mari. Sunt mii de romance curve in cluburile din Germania. Nimeni nu scrie despre ele, nimeni nu le da la televizor. Dar ele exista.
Ma gandesc la mia mea de lei. Doua sute si ceva de euro. Patru mui. Ma gandesc la Franz sau la Hans, traiesc din pofta lui Franz sau a lui Hans de a-i da muie Paulei.
Si nici macar nu e o poveste dramatica. Paula stie foarte bine ce face. Nu e o victima. N-a fost traficata sau ceva. Nu e minora. E o curva cinica, pe interes. Ea a ales viata asta. Nu e nicio melodrama. Ii plac banii, ii place puterea pe care i-o aduc banii. E si o sentimentala, ii plac poeziile. Paula. Draga Paula.
La cinspe ani si-a taiat venele. Nu e un eveniment obisnuit sa-ti tai venele la cinspe ani. Nici macar in Valea Jiului, in anii ’90. A trait cu stigmatul asta. Era aia nebuna. Au trecut anii si Paula n-a avut noroc in dragoste si asa. I s-a destramat familia, fireste. Draga Paula. Si-a tatuat doua aripi de inger peste venele taiate. Nici nu se mai vede. Draga Paula.
Ne-am cunoscut pe internet. N-am vazut-o niciodata. Nu vreau sa o vad. I-am spus ca voi scrie o piesa de teatru despre ea, dar n-aveam de gand sa fac asta. Curva sunt eu. 1.000 de lei. Pot sa mananc doua saptamani in oras. Il vad pe Franz (sau pe Hans) cum intra in club, infasurat in prosopul ala alb-jegos peste burta de cârnati si bere. Il vad privind-o pe Paula. O curva din Europa de Est. Nu e buna rau, ca altfel o sugea pe la cinci stele. Dar nici rea nu e.
Il vad pe Franz (sau pe Hans) intrand in camera. Il vad cerand un extra. E de-al casei. Il vad lingand-o pe Paula, ca un animal, apoi o vad pe Paula punandu-i un prezervativ dintr-o singura miscare, o miscare pe doar curvele o stiu. Il vad pe Franz (sau pe Hans) rupandu-i curul. O vad pe Paula plangand incet cu zambetul pe buze. Intru la ea in cap. La ea in cap e un albanez care o fute in gura pana ii sar plombele. E mai bine cu Franz (sau cu Hans). Cincizeci de euro. Extra. Nu e un om rau. Nu e un om rau. Nu e un om rau. Empatie. Franz (sau Hans) vrea sa isi dea drumul in ea. O vad pe Paula zambindu-i. Pare fericita. Alti cincizeci de euro. Nicio lacrima.
1.000 de lei. Patru mui. Doua sute de euro. Franz (sau Hans) le-a castigat cinstit, asezand cutii de branza topita pe raftul supermarketului. Are patruzeci si doi de ani si niciun viitor. Colestorul marit. Tuse tabagica. O viata de cacat. O nevasta enervanta. Un copil de opt ani care e un tampit dependent de tableta.
Patru mui. Voi trai din ele doua saptamani. Paula scrie poezii. I-am promis ca o sa i le citesc. Poate ca ar trebui. Poate ca. Poate.
Ea crede ca ii ajuta pe oamenii astia. Imi spune ca ei nu vin la club ca sa futa. Eu nu inteleg. Eu nu sunt femeie. Eu nu stiu cum e. Ei vin aici sa iubeasca si sa fie iubiti. Bine, nu albanezii. Aia vin sa te futa in gura pana iti sar plombele.
1.000 de lei. Patru mui. Paula. Nu e un om rau. Nu e.
- Data trecuta, in “Viata ca o proza” – Povestire despre moartea lui Oliviu
- Arhiva vechii rubrici poate fi consultata AICI.
