Primenirea clasei politice: modelul Chiuariu

Tudor Chiuariu abia trecuse peste pragul de 30 de ani cand a fost investit ca ministru al Justitiei in Guvernul Calin Popescu Tariceanu. Era primavara lui 2007, Monica Macovei parasea unul dintre cele mai importante fotolii de la Palatul Victoria, iar premierul Romaniei decidea ca e vremea schimbarii, instaland un tanar cvasi-necunoscut la carma ministeriala de la Justitie.

Aproape opt ani mai tarziu, Chiuariu are deja la activ o condamnare definitiva pentru fapte de coruptie, acordata in dosarul “Posta Romana”, dar si – de saptamana trecuta – o excludere chirurgicala din PNL, partid care l-a lansat si sustinut in diferitele functii publice ocupate.

O vreme, si nu pentru putini, Tudor Chiuariu a fost una dintre figurile principale ale “noului val” care ar fi trebuit sa asigure primenirea clasei politice autohtone. Cum a sfarsit, lamentabil, identificandu-se pana la confuzie cu toti “vechii” si practicile lor, e o discutie. Una care merita purtata, dar nu cea mai importanta.

Cumva mai de interes decat identificarea motivelor pentru care un anume Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, a ajuns asa este intelegerea exacta a acestui asa – o stare care, desi il caracterizeaza pe individul Chiuariu, nu-i este caracteristica doar lui. Adevarul acesta ne duce un pas mai departe: desi exclus din PNL, fostul ministru si actualul senator continua sa “traiasca” prin alti si alti tineri membri ai partidului, care i-au sustinut de-a lungul vremii cauzele si nu s-au ferit sa-i spele imaginea nici macar dupa ce aceasta primise tuse penale groase.

Ne-am amintit saptamana trecuta, in preajma excluderii fostului ministru din PNL, cum anul trecut, exact pe vremea asta, in prag de februarie, un tanar liberal “de viitor” publica un text uluitor in sectiunea de bloguri a platformei adevarul.ro, in care nu doar ca ii lua apararea proaspat condamnatului pe atunci Tudor Chiuariu, dar ii si plasa “patimile” sub semnul unei “infrangeri cat o generatie umilita”.

Generatia, insinua textul, era a lor si a noastra – a celor care incercam de ani de zile sa schimbam lucrurile gresite din jurul nostru, sa determinam o trecere a partidelor noastre, a organizatiilor noastre, a grupurilor noastre, a societatii noastre dinspre modelul “vechilor” spre cel al “noilor”.

Tudor Chiuariu era, in textul amintit, unul dintre liderii acestei generatii de romani care au inteles sa faca lucrurile altfel si, pentru ca au vrut asta cu tot dinadinsul, s-au trezit la un moment dat manjiti si cu intentiile spulberate. De vina, sustinea textul, era Sistemul.

Stiam si atunci, reconfirmam si astazi: Tudor Chiuariu a fost mereu departe de pozitia celui care ar asigura primenirea vreunui lucru. Asta nu l-a impiedicat, insa, pe Alexandru Muraru, autorul textului amintit, sa-i construiasca fostului de la Justitie imaginea unui cavaler anti-coruptie condamnat pe nedrept, ca parte a unui joc politic. Si nu l-a impiedicat pe acelasi Alexandru Muraru sa declare ca nu retrage niciun cuvant din cele scrise, dupa ce scandalul provocat de textul sau a atins asemenea cote incat tanarul liberal a fost exclus din randul autorilor arondati sectiunii de bloguri de pe adevarul.ro

Alexandru Muraru este in prezent vice-presedinte al organizatiei PNL Iasi, iar la momentul publicarii textului amintit mai sus era director al Institutului National al Patrimoniului, dupa ce anterior fusese consilier la Palatul Victoria, dar si in Parlament.

Partidul sau a considerat ca exista suficiente motive la inceput de 2015 ca senatorul Tudor Chiuariu sa fie exclus din formatiune. Alexandru Muraru n-a gasit inca destule probe pentru a anunta public ca textul publicat in urma cu un an este, de la un capat la celalalt, o porcarie, iar apararea lui Chiuariu s-a dovedit – macar in perspectiva – o eroare de judecata.

Concluzia care se poate trage, dupa ce PNL si-a mai curatat cateva scame de pe sacou prin inlaturarea lui Tudor Chiuariu, este ca stafeta primenirii clasei politice a fost preluata de la fostul ministru al Justitiei de alti si alti tineri de viitor. Printre ei, Alexandru Muraru, autodefinit – inainte de toate – ca membru al unei “generatii ingenuncheate si umilite” de condamnarea lui Tudor Chiuariu.

Cu absurdul amenintand deja sa treaca peste cotele de avarie, va lasam sa visati la lucruri ceva mai realiste decat primenirea inchipuita a clasei politice, alaturi de recomandarile saptamanii.

• Once upon a time in Anatolia

Un film incantator, plin de poezie, fotografie si dialoguri in aparenta simpliste, dar pline de sensuri si de fapt foarte profunde. Mi s-a parut mult mai bun (mai ales scenariul) decat “Winter sleep”, semnat de acelasi regizor, care a luat marele premiu la Cannes in 2014.

• Despre viata cu Murakami

Spumos, amuzant si teribil. AICI.

• Barbati fara femei

Ultima carte semnata de cel mai cunoscut scriitor japonez contemporan e o colectie de povestiri, in stilul deja cunoscut pentru cei care sunt fani – printre care ma numar si eu. Tema centrala a volumului e dragostea, mai precis diferitele  forme si contexte in care barbatii pierd dragostea femeilor. Pentru un pic de visare si ceva desprindere de enervantul cotidian cumparati sau imprumutati ultimul Murakami.

• Mommy

In cinema zilele  astea, “Mommy” este al patrulea film al tanarului Xavier Dolan, un regizor deja consacrat, mai ales ca are in palmares doua premii la Cannes. Nu-l ratati, e un film greu, foarte bine realizat, in care razi si plangi. Un mare plus, pe langa cei doi actori principali exceptionali, este coloana sonora.

• Un spectacol de teatru

O piesa desantata, de Lia Bugnar. La Godot.

• Un fotbalist

Omar Abdulrahman, din nationala Emiratelor Arabe Unite.

• O carte

Femeile lui Lazar, de Maria Stepanova. A aparut la Curtea Veche. E mare, ruseasca.

• O melodie

Aceasta.

• O destinatie

Nisa, pe Coasta de Azur, in Franta. Si nici nu e asa de costisitor cum ati putea crede.

• O seara

Martea, de la orele 20.00, in “Colivia”, casa de om, pe Pache Protopopescu, numarul 9. Atunci si acolo se desfasoara “Suetele”, discutii libere despre arta si harfa. Detalii pe paginile de facebook ale numitilor Andrei Craciun, ziarist si Daniel Vrabioiu, fotograf.

• “Sindromul Romania”, dupa un an

La exact un an de zile distanta de la accidentul aviatic din Muntii Apuseni in care si-au pierdut viata doua persoane, victimele si epava aparatului de zbor fiind gasite, dupa ore intregi de cautari, nu de vreo autoritate a statului roman, ci de trei localnici, institutiile abilitate inca nu cunosc cauzele ori circumstantele complete ale tragediei.

Cercetarile sunt “in curs”, anunta saptamana trecuta un comunicat al Centrului de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile (CIAS), din care intelegi ca se evalueaza temeinic, desi nu s-a stabilit inca nici starea de functionare a radiocomunicatiilor aeronavei, nici imprejurarile zborului, asa cum transpar din datele controlului de trafic aerian.

Se evaluzeaza, carevasazica, cu respect sfant pentru etape, proceduri si meserie. Mortii, victimele si familiile acestora pot sa mai astepte. La fel publicul platitor de taxe si impozite pe care, chipurile, “meseriasii” acestia il servesc, protejandu-l de viitoare accidente similare.

In Romania, insa, cazuistica e inepuizabila, caci ramane valabil ce am scris acum un an, dupa accident:

“Institutii de decor, dotate cu personal, parc auto, calculatoare si regulamente de ordine interioara sunt incapabile sa-si implineasca tocmai vocatia institutionala. Un serviciu de urgenta, oricare ar fi acela, care are nevoie de indicatiile, reperele si insistenta victimelor ca sa dea de ele nu mai e serviciu de urgenta, ci program de exterminare pe bani publici. In curand, medicii isi vor intreba pacientii cum sa le opereze apendicita, calatorii cu autobuzul vor face schimb, intre statii, la comanda masinilor, iar politia va imparti democratic arme si munitie, ca la Revolutie.”

Rapoartele CIAS sunt menite sa “previna producerea accidentelor si incidentelor prin determinarea reala a cauzelor si imprejurarilor si stabilirea recomandarilor de siguranta necesare”.

De cata preventie poate fi, insa, vorba cand elaborarea unor concluzii intr-un caz de maxima importanta publica, intens mediatizat pe parcursul intregului an 2014, nu este gata nici macar la un an de la producerea evenimentului?

Preventia vizeaza urmatoarea generatie de cetateni romani, nascuti eventual dupa 2015, cand “determinarea reala a cauzelor si imprejurarilor” va fi produs, in sfarsit, “recomandarile necesare”?

Doar asa mai poti intampina tragedia, de orice fel, in spatiul romanesc: cu distanta ingaduitoare pe care ti-o da ironia. Pe vremuri, bascalia mai pansa cate ceva din dezastrul comunismului romanesc. Astazi, s-a adaugat si-o tusa de supra-realism. Te uiti, de pilda, pe site-ul CIAS si vezi cum s-a publicat in august 2014 un raport final in contul unui incident din noiembrie 2011. Trei ani pentru un raport de 15 pagini care se incheie cu urmatoarea constatare: “Nu s-a putut determina cauza initiala a declansarii acestui eveniment”.

Cumva, desi au trecut peste noi toti douazeci de ani, suntem inca in preajma accidentului teribil de la Balotesti, din martie 1995, cand zborul 371 al Tarom s-a prabusit imediat dupa decolare, luand viata a 60 de oameni. Si-atunci, concluziile au tot asteptat prin sertare, fiind consemnate finalmente intr-un raport finalizat in septembrie 2000, la cinci ani distanta.

Incheierea investigatiilor de specialitate nu se va solda, oricum, cu identificarea vreunui vinovat. Lamureste CIAS din start problema: rapoartele sale nu au ca scop stabilirea responsabilitatilor individuale.

Si-n timp ce Parchetul General anunta, la randul sau, ca asteapta raportul final al CIAS, in dosarul propriilor cercetari demarate exact pentru stabilirea vinovatiilor individuale, Centrul noteaza grijului in toate actele sale ca “utilizarea acestui raport in alte scopuri decat cele cu privire la prevenirea producerii accidentelor poate conduce la interpretari eronate”.

Abrambureala asta teribila o sa ne coste pe fiecare dintre noi. Ce bine ca nu-i nicio institutie a statului roman care sa ne spuna exact cat.