Problema alegerilor la neobarbari

Politicienii s-au întors la popor să ceară votul, dar n-au găsit minima resursă politică de care ar trebui să fie capabil un aspirant politic: confruntarea opiniilor și soluțiilor adversarilor, spre lămurirea alegătorilor.

1

S-a încheiat încă un ciclu electoral – în plină epidemie de coronavirus, dar și cu toate celelalte boli publice ale noastre prezente (și intacte în ciuda celor treizeci de ani de tratament democratic).

Campania electorală din vara-toamna anului 2020 a adus totuși ceva nou în ordinea reflexelor noastre politice locale: în Capitala țării, nu a existat nici măcar o confruntare directă între principalii candidați, care s-au fofilat până la evitarea completă a oricărei dezbateri.

Întocmai în acest fel a procedat, la prezidențialele de anul trecut, și președintele românilor Klaus Iohannis – care, în aplauzele fierbinți ale susținătorilor, a refuzat orice dialog public cu adversara sa, Viorica Dăncilă.

Urmările gestului prezidențial erau previzibile, anticipând un viitor în care niciun ales și niciun aspirant la o funcție publică nu se va mai simți dator să dezbată înaintea cetățenilor alături de contracandidații săi (indiferent de cât de proști, nedemni sau inutili îi consideră).

Viitorul e deja aici: în București, la aceste alegeri locale, candidații le-au vorbit cetățenilor doar din medii perfect controlate, de la propriile sedii de campanie, înconjurați de propriul aparat și înnobilați de propria aură, de necontestat. 

Politicienii s-au întors la popor să ceară votul, dar n-au găsit minima resursă de care ar trebui să fie capabil un aspirant politic: confruntarea față în față a opiniilor și soluțiilor adversarilor, spre lămurirea alegătorilor.

N-am avut, așadar, felul principal al campaniei – dezbaterea electorală – dar am beneficiat din plin de aperitive reci. S-au inaugurat cioturi de infrastructură, de o parte; s-au simulat mai abitir ca oricând atenția și îngrijorarea față de mersul țării, de cealaltă parte. S-au făcut promisiuni populiste de toate părțile, că om vedea noi după aia.

Politica de clan

Începutul nostru de toamnă politică a fost, ca de obicei, deplorabil – și-această campanie a inaugurat noi standarde de josnicie publică (cu largul concurs al îndrăgitei prese de televiziune din România).

Campania a debutat cu traseism politic intens (rândurile PNL înmulțindu-se ca-n basme exact cu balaurii PSD huliți până ieri) și s-a încheiat cu involuntarii Romică Țociu și Cornel Palade punându-și umorul străveziu în slujba patroanei lor spirituale, Gabriela Pandele Firea.

Aici este administrația locală din România – la nivelul educației, la nivelul sistemului public de sănătate, la nivelul transporturilor sau al justiției care se manifestă, în fiecare zi, în instituții și în societate. Precum toate sistemele noastre publice, și administrația este la pământ, ba uneori sub pământ. Cu puține, remarcabile excepții, guvernările locale ne-au fost și ne sunt în continuare rețele și rețete de subdezvoltare.

Rețelele le-ați constatat și la aceste alegeri. Rețeta e, de fapt, una singură, perfecționată în 28 de ani de alegeri libere: politica de clan. Clanul este format din propriul trib pe bază de legături de sânge (sau prin mariaje de tip feudal) sau pe bază de legături primitive, simbiotice, tip frați de lapte

Schimbarea etichetelor (PSD a fost intens absorbit de PNL la nivel local, primar cu primar) este doar o banală și ridicolă perdea de fum.

Din politica de clan derivă principalul scop (nedeclarat) al organizării alegerilor în țara noastră: umplerea schemei de personal cu personaje care n-au pregătire, ci doar relație cu clanul. 

Umplerea schemei de personal cu incompetenți și corupți încă de la așezarea pe post bugetat edifică o piramidă cu efecte catastrofale. E un Caritas democratic cu efect de Cernobîl politic. 

După chipul și asemănarea lor

Instituțiile iau chipul acestei organizări primitive, care nu poate genera decât și mai multă incompetență, și mai multă corupție, și mai multă subdezvoltare. La fiecare nou turnir electoral marcăm încă un minim atins de democrația în cârje din colțul acesta de Europa.

Comunitățile și-au abandonat speranțele că politica de clan poate fi destructurată (iată-l pe nemuritorul Marian Oprișan!), mai ales că nu puțini cetățeni sunt adeseori complici la furtul propriei căciuli.

Li se fură șansa la dezvoltare (și la un climat social și economic mai aproape de tiparul occidental la care se aspiră pe hârtie), dar li se dă totuși ceva: un voucher, o promisiune, o gargară, un vinovat imaginar, o vorbă de duh, un tramvai suspendat, un post pentru un cumătru în poliția locală sau măcar un scheci cu Țociu & Palade exersând artele comediei.

Favorul și hatârul încă sunt pilonii pe care stă România, iar circuitele de clan irigă acest sistem disfuncțional, care generează masiv nedreptate socială, economică și judiciară, analfabetism, handicap științific și emoțional.

Trec și aceste alegeri, iar noi continuăm coborârea. Nu-i departe ziua în care vom putea constata că – tot alegând modernizarea asta croită pe model românesc – am ajuns la capătul hăului și am devenit neobarbari. 

Alegerile noastre

Cercul subdezvoltării noastre nu poate fi spart decât printr-o dublă acțiune, de sus în jos și de jos în sus. De la elite înspre cetățeni și – concomitent – invers, doar o voință a schimbării de ambele părți mai poate nega politicii feudale de clan dreptul ei natural de a conduce România sporindu-se pe sine și diminuându-i pe toți ceilalți.

Campania electorală s-a încheiat, iar la capătul ei așteaptă tainic urnele. Vom constata încă o dată ce fel de elite și ce fel de cetățeni (mai) avem noi prin România.

După trei decenii în care principala grijă a politicului a fost să obțină voturi și să perpetueze sistemul de clan, pentru a avea acces discreționar la resurse, împiedicând dezvoltarea și reducând populația la nivel de gloată, după decenii întregi de sabotare a intereselor publice, de mizerie, propagandă, minciună instituționalizată și arta furtului acoperită de hârtii, România este aproape de fundul prăpastiei democratice.

Nu vom părăsi această zonă de jos cât timp rezultatele alegerilor noastre vor rămâne mijloacele prin care se înlocuiește – liber, democratic – un clan politic cu altul.

Nu putem șterge tot trecutul cu o ștampilă. Dar putem, aplicând-o împotriva oricărei orânduiri de clan, să începem să ieșim din cercul strâmt al neobarbarismului căruia, cu indulgență, îi spunem de 30 de ani regim politic democratic.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Un minister doar pentru cei care încurajează natalitatea
AICI.

Blândețea zeiței legate la ochi
AICI.

O emisiune
Dacă tot suntem cu recomandările în zona violenței din societate, nu ratați ediția specială din 27 septembrie a emisiunii Starea Nației (cu Dragoș Pătraru). Se vorbește despre violența împotriva femeilor. Emisiunea este disponibilă pe YouTube pentru abonați, iar pe TV ea poate fi urmărită (pe 27 septembrie) pe Prima TV de la ora 22:00.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

LUNI: O CARTE
Creionul de tâmplărie. De Mircea Cărtărescu. Humanitas, 2020.

MARȚI: O CARTE
Pizdeț, de Alexandru Vakulovski. Noua ediție, cea  publicată în acest an la Polirom.

MIERCURI: O CARTE DE POEZIE
Industria liniștirii adulților. De Anastasia Gavrilovici. Casa de Editură Max Blecher. 

JOI: UN DOCUMENTAR
The Social Dilemma. Pe Netflix, desigur. 

VINERI: O CARTE DE RECITIT
Abatorul cinci, de Kurt Vonnegut. De la editura Art.

SÂMBĂTĂ: ÎNCĂ O CARTE
Ionesco. Elegii pentru noul rinocer. De Liliana Corobca. De la editura Polirom, în colecția de biografii romanțate.

DUMINICĂ: ÎNCĂ O CARTE
Ajută-l, Doamne, pe copil. De Toni Morrison. Editura Art.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Cel mai periculos cult al timpurilor noastre
QAnon – bizara alianță a extremiștilor de dreapta, trump-iștilor și conspiraționiștilor născută în colțuri întunecate ale internetului – a părăsit granițele Statelor Unite ale Americii și se răspândește cu repeziciune în comunitățile europene.

Adepții QAnon cred că pandemia de coronavirus este creația experimentală a unui grup restrâns care vrea să înrobească omenirea – dar și că lumea este condusă de o super-rețea satanică, alcătuită din pedofili.

Despre QAnon, originile și urmările sale, AICI.

1 COMENTARIU

  1. In SUA se vorbeste de neoliberalism si de neoconservatorism, dar cred ca termenul de neobarbarism descrie cel mai bine cultul si curentul politicienilor romani. Poate parea amuzant doar ca nu prea este.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.