Raiul impostorilor

Tot ce în România ultimilor 30 de ani s-a prezentat a fi opoziție la comunism și implicit la pesedism a fost crezut, votat, adulat, fără filtru critic.

1

Trebuie să-i dăm lui Băsescu ceea ce se cuvine: dintre toți securiștii noștri publici, avea cel mai spectaculos nume de turnător: Petrov.

Necazul că Băsescu a ieșit la iveală a fi Petrov nu e o noutate decât pentru cei înduioșător de naivi.

Altceva e frumos și perfect românesc: nu s-a turnat nicio picătură de cenușă în niciun cap de slujitor care a făcut sluj la curtea băsistă. S-a rămas la mai vechiul obicei dobândit prin batistă.

Românește, s-au păpat privilegiile, dar nu s-a prezentat niciun regret. Curat murdar, coane Fănică – întocmai cum scrie în constituția noastră nescrisă, O scrisoare pierdută, de Nenea Iancu.

Băsescu e un impostor de zeci de ani, ales de două ori președinte al României, icoană pentru atâția iluminați ai tranziției noastre, care – acum, cu Petrov – dovedesc din nou fibra lor morală de plastilină.

S-au apărat principiile, nu persoana (hă-hă) băsistă, sigur că da, și dă-i și luptă, și dă-i și luptă, neicusorule. Ura și la casierie.

Securistul Petrov deghizat în reformator al justiției și statului, apărat cu piepturile de aramă, este și el tot o consecință a bolii noastre de fond: maniheismul.

Tot ce în România ultimilor 30 de ani s-a prezentat a fi opoziție la comunism și implicit la pesedism a fost crezut, votat, adulat, fără filtru critic.

Și nici măcar în ceasul XII, când se dovedește a fi fost tot Securitatea cu mască nu se prezintă măcar o picătură din postelnica zicere: am fost un dobitoc.

La noi, nimeni n-a fost dobitoc, toți sunt inocenți, de aceea Băseștii viitorului nu trebuie să se teamă. Aripa luminată a Securității are serioase motive să jubileze.

Vor fi aleși și vor putea ține curte deschisă pentru toți lingăii alergând cu limba scoasă după câte un coltuc de funcție.

Fiindcă așa e la noi – toți vor să fie bugetari, nimeni nu are chef să rămână intelectual și să critice echidistant. Intelectualii cui?

La noi se caută unilateral-dezvoltații, care latră la comandă într-o singură direcție, conform.

Știți cum e scuza standard a tuturor ticăloșilor? Așa au fost vremurile. Veste proastă: așa vor fi mereu vremurile.

Și mai e ceva, și mai frumos: România rămâne raiul impostorilor. Nu e impostor în țara asta să nu ajungă să conducă și el ceva, de la o redacție de gazetă la o asociație de proprietari, la țara însăși.

Vremurile, de!

Să recomandăm.

Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan

Un interviu
Cu Mitoș Micleușanu, un artist și un om de radio plin de talent și umor, pe care vă recomand să îl ascultați la Radio Guerrilla, sâmbăta și duminica, de la 8.00, alături de Iulian Tănase și Mădălina Ștefu, la Războiul Sfârșitului Săptămânii.

Un proiect de fundraising
Începe Swimathon 2019 în curând. Vedeți ce proiecte vă plac și donați. AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Despre eroi și greșelile lor
Și despre pozițiile extreme pe care le adoptăm când eroul nostru greșește, indiferent ce nume poartă el. Deși în articolul de față numele lui este Martin Luther King.

Cum citezi un superstar
Pe Ronaldo îl vedem cu toții în diferite ipostaze, pe terenul de fotbal, în vacanțe. E însă de negăsit când e nevoie să fie citat în cazul acuzațiilor de viol din 2009. E cumva aici un alt exemplu de cum sistemul poate proteja un posibil abuzator. S-a mai văzut și în alte domenii – muzică, film. Acum e rândul fotbalului să-și acopere vedetele.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Un film
Bab’Aziz. Din 2005.

Un alt film
The Bow, al lui Kim Ki-Duk.

Și încă un film
Taste of cherry, al lui Kiarostami.

Și încă unul
The Truman Show.

Și încă unul
Green Mile. Extraordinar.

Un film românesc
Septembrie (1978). AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Băsescu și Securitatea: un caz de amnezie cu efecte publice
AICI. 

1 COMENTARIU

  1. Salut! Felicitari ptr. Dela0.ro Un comentariu la “Raiul impostorilor” pornimd de la citatul:”Nu e impostor în țara asta să nu ajungă să conducă și el ceva,…. o asociație de proprietari” Caz concret in Brasov exista AP 162 care conform actului de constituire are 9 membrii fondatori si in fapt sunt peste 400 membrii existenti.Tragic este ca membrii “anexati” nu le pasa de situatie.Problema este documentata pe larg in folderul:”http://popescu-colibasi.go.ro/F_div/Index_AP162.html”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.