Ravagiile produse la varf de femeile din Moldova

Cazul Gheorghe Nichita, mare primar si jude de Iasi, confirma inca o data - de parca mai era nevoie! - ca traim intr-o tara de sefuleti si de ghiti pristanda care pupa in bot si papa tot. Mai mult, o legatura intima cu interlopii arunca un pic de lumina peste administratia locala de la noi. Jalnica simbioza!

0

Mare e gradina bunului Dumnezeu! La Iasi – asa cum arata organele de ancheta – un primar si-a pierdut mintile dupa o tanara amploaiata (femeile din Moldova sunt, in sine, cauza a nenumarate acte de pierzanie pe intreg cuprinsul tarii, ba chiar dincolo de organe), a tocmit politistii locali ca la el pe mosie, sa-i spioneze femeia (scartaie patul?).

Cel mai bun prieten al pesedistilor anchetati, premierul Victor Ponta, marele plagiator, face pe mortul in papusoi si o da pe glumita – ca, la o adica, care e problema daca isi urmarea omul aleasa inimii? S-o urmareasca, zicem, dar nu pe banii pulimii. Desi ascensiunea blondei fapturi care l-a atatat pe primar e, acum, sub un cert semn de intrebare.

In alte locuri din lume, in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord de pilda, altele au ei pe sufletul lor. Salutam pe aceasta cale venirea pe lume a unui nou bebelus regal – o fetita, o printesa.

In rest, uite ca a fost 1 Mai si a trecut si 1 Mai, s-au mancat mici, s-a baut bere, intr-un delir national care ne-a reamintit de ce micul ar trebui brodat, in locul stemei, pe steagul tarii noastre. Si inspectorii ANAF au fost huiduiti copios in Vama Veche, de tinerii hipsteri care, in timpul liber, vor o tara ca afara. A fost foarte frumos.

Ne bucuram insa c-a venit si trecut si acest 1 Mai si il marcam si noi, ne-romaneste, prin niste recomandari!

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Experienta Uber

Uber-ul exista si in Bucuresti de ceva vreme si chiar va recomand daca nu ati incercat pana acum. Iata povestea si din perspectiva unui sofer Uber. AICI.
  • Povestea unei pierderi

  • Terasele si gradinile Bucurestiului

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Cand o rubrica ii lasa loc alteia

Am inceput sa scriu la rubrica “300” in primavara anului 2013. Multe s-au intamplat pe lume de atunci, eu insumi am murit cel putin o data. Important e ca aceasta rubrica a servit de schelet unei carti in curs de nastere (“Palaria albastra si alte povestiri”), ca aceste texte asezate in fiecare duminica seara pe contul de Facebook al Dela0.ro au fost, orisicat, un bun inceput.

N-am reusit sa scriu totul in doar 300 de cuvinte asa cum promiteam, la inaugurare. Dar nici nu am folosit mult mai multe. Cert e ca rubrica a ajuns, deocamdata, la un sfarsit. In locul ei, in doua duminici din fiecare luna va veti intalni cu doua nuvele – cel mai probabil in jurul datelor de 15 si 30. Vor fi mai lungi, dar nu exagerat de lungi. Se confirma, deci, ca orice sfarsit e, pana la urma, doar un alt inceput.

Arhiva “300” poate fi consultata AICI.

  • Un film. Varstele unei femei

Un film cu o fata frumoasa. Nu e un film prea bun, dar, pana la urma, cate filme de mall nu sunt inca mai proaste decat acesta? AICI.
  • O carte. Cartea

“Un veac de singuratate” de Marquez. Se impune o recitire. Caci aici sunt cateva dintre cele mai bune fragmente de literatura scrise vreodata.

Iata:

“O suvita de sange trecu pe sub usa, traversa camera, iesi in strada, lua drumul cel mai scurt intre diferite trotuare, cobori scari si urca parapete, se prelinse de-a lungul strazii Turcilor, ocoli la dreapta, apoi la stanga, se intoarse in unghi drept in fata casei Buendia, trecu pe sub usa inchisa, traversa salonul pe langa pereti, ca sa nu pateze covoarele, isi urma calea prin cealalta sala, descrise o curba mare pentru a ocoli masa din sufragerie, intra pe veranda cu begonii si se strecura nevazuta pe sub scaunul Amarantei care-i dadea o lecie de artimetica lui Aureliano Jose, intra in hambarul de grane si aparu in bucatarie unde Ursula se pregatea sa sparga trei duzini de oua pentru paine.”

  • Un spectacol de teatru

“Mobila si durere”, la Centrul Cultural Nicolae Balcescu, pe strada 11 iunie din Bucuresti. Nominalizat la UNITER pentru premiul de cel mai bun spectacol din tara noastra. Probabil ca asa si este. Extraordinara aceasta intalnire intre grupul de actori din jurul regizorului Victor Ioan Frunza si textul ireprosabil scris de Teodor Mazilu acum treizeci si cinci de ani.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Dincolo de Revolutia catuselor

Ceva important se petrece in spatele scenei la Revolutia catuselor – cumva previzibil, toata lumea se uita ba cu groaza, ba cu satisfactie la bratarile metalice cu lant din catalogul iarna-primavara al DNA.

Nici groaza, nici satisfactia nu servesc insa la prea multe – am mai avut noi o revolutie acum vreo 25 de ani in care luati cu valul ba de groaza, ba de satisfactie am pierdut din vedere fix miscarile din spatele scenei.

De curs nu mai curge sange pe strazi in 2015 – ba din contra, de data asta se opresc cateva hemoragii majore, desi mai putin vizibile. Si-acolo, in ranile astea carea se inchid acum, in forfota anticorpilor e de gasit „spatele scenei”.

E cumva paradoxal – odata ce catusele au intrat in carnea arestatilor preventiv din tot felul de dosare, plagile celelalte, cele publice, au mai inceput sa se cicatrizeze.

Nu e deloc la figurat: mai zilele trecute s-a anuntat cu subiect si predicat ca avem excedent bugetar de peste un miliard de euro in primul trimestru din 2015, adica spre 1% din PIB. Se intampla asta pentru ca s-a redus masiv evaziunea fiscala (sa-i spunem „efectul Antifrauda”), dar si pentru ca achizitiile de bunuri si servicii au scazut cu vreo zece procente la nivelul administratiei centrale (sa-i spunem „efectul DNA”).

Se mai intampla asta si pentru ca investitiile si subventiile statului s-au redus – unii zic ca statul nu stie ce sa faca cu banii; eu cred ca, din contra, pe zona de investitii si subventii era o coruptie considerabila, care a mai tras inapoi tocmai pentru ca se „stia” prea bine ce trebuie facut cu banii.

Acum mai avem nevoie doar de un pic de timp sa invatam sa facem investitii si sa dam subventii si fara ca jumatate din sumele repartizate sa fie in contul spagilor si atentiilor.

Tineti minte, probabil, ce investitii faraonice facea doamna Elena Udrea prin 2010-2011 – arata Catalin Tolontan in Gazeta de saptamana trecuta cum 90% este supraevaluarea facuta de constructor in cazul unei investitii cercetate de DNA in legatura cu Gala Bute. Halal investitie!

Mi-a descris o sursa din ANAF cum la un control recent intr-un local bucurestean cu trecere si clientela s-a observat ca, in aceeasi perioada a anului trecut, veniturile fusesera de 3 ori mai mici. De 3 ori!, va dati seama? Naiv, putem crede ca i-a explodat omului afacerea, desi avea aceleasi preturi si acelasi vad. Realist, intram in spatele scenei: oamenii, pur si simplu, nu fiscalizau decat vreo treime din bani.

Nu sunt un mare fan al institutiilor de forta din Romania, pentru ca le-am vazut de prea multe ori iesind in decor (motiv pentru care le critic poate mai aspru decat se cuvine in raport cu rezultatele lor recente), dar ce se intampla acum cu bugetul nostru public, care se umfla pe masura ce frica de aplicarea legii creste, e un semnal ca ne putem face totusi bine.

Mai rau, oricum, nu prea mai era loc: nici macar in Romania n-ar fi fost de imaginat ca supraevaluarea poate fi de peste 100%, ca se poate fura totul pana la ultimul leu, ba chiar pana la decorurile prafuite din spatele scenei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.