Razboiul hotilor cu prostii. De ce Romania isi va rata intotdeauna modernizarea

„Cabinetul Ungureanu“ explica, inca din prima zi, esecul integral al reformarii statului. Romania nu a fost modernizata de Traian Basescu si nu va fi modernizata nici de succesorii sai. Stim: in timp, orice organizatie preia chipul conducatorului sau.

2004-2012: vi se pare ca Romania s-a prabusit in incultura, in agresivitate, in sentimentalism de bodega? Vedeti in jur cum sunt promovati doar cei josnici, lacheii cu mentalitate de sefi de celula, doar cei care stiu cand sa fie servili si cand – tupeisti? Vi se pare ca destinul v-a fost dictat de la carciuma de un zeu inchipuit si mahmur? Bun-venit in realitate!

Discutia aceasta nu este filosofica. Nu despre mitul adamic; nu despre blestemul de a o lua mereu de la inceput vorbim noi aici. O Romanie moderna nu se va naste si nu se mai poate naste. „Cabinetul Ungureanu“ este doar un exemplu, dar poate fi un ghid util in cronica acestui permanent avort.

O metafora vulgara, dar justa

Intalnim in acest ultim Guvern, generos expusa, o explicatie: perpetuarea elitelor. Gaetano Mosca, pentru a rosti un nume familiar, probabil, noului erudit de la Palatul Victoria, ne trimitea inca de la 1895 acest rezumat al trecutului si al viitorului. Iata cateva fraze elementare din „The Rulling Class“: „In toate societatile – de la cele foarte slab dezvoltate si care abia au atins zorii civilizatiei pana la cele mai avansate si mai puternice – apar doua clase de oameni: o clasa care conduce si una care e condusa. Cea dintai, intotdeauna mai putin numeroasa, indeplineste toate functiile politice, monopolizeaza puterea si se bucura de avantajele ei, in vreme ce a doua, mai numeroasa, este dirijata si controlata de cea dintai“.

Aceasta nu este o teza neomarxista, aceasta este o observatie de bun-simt: in Romania se duce un vechi razboi civil intre doua clase – hotii si prostii. Mutatia sensurilor este adanca: prostii sunt cei care se incapataneaza, in ciuda evidentelor, sa-si pastreze integritatea. Evident, hotii castiga de fiecare data. Solutii? Poate doar aceasta profetie-blestem aruncata candva de Johnny Raducanu: razbunarea noastra palida e ca astia sunt prea prosti, mananca asa cum mananca porcii si crapa repede.

Coloana vertebrala este, astazi, aici, un handicap insurmontabil. Am intrat, definitiv, in epoca viermilor. Cum si de ce?

Comunismul este un inceput de raspuns, dar nu este totul. Revolutia furata din 1989 si tranzitia – lungul drum al decaderii – au facut restul. Daca ar incapea intr-o metafora vulgara, dar justa, Romania s-ar regasi intre aceste granite: un anus contra naturii.

Doamna. Prezumtia de amantlac

In „Power in Modern Societies“, Martin E. Olsen da o definitie care ni se va dovedi folositoare: „Prin elite intelegem persoanele care au pozitii de autoritate in organizatii publice si private sau in miscari influente si care sunt astfel capabile sa ia decizii strategice in societate in mod regulat“. Va ingrozesc elitele din finante, elitele din administratie, elitele din presa, elitele din cultura? Respectati macar legea lui Murphy: zambiti, maine va fi cu siguranta mai rau!

Romania asa cum o cunoastem s-a nascut dintr-o farsa. Toti anii de dupa 1989 au fost anii de lupta ai Partidului cu Securitatea. Victoria ultimei este categorica. Va incearca sentimentul ca traiti intr-o tara sub ocupatie? Nu vi s-au atrofiat simturile. Romania este o tara sub ocupatie, Romania este o colonie dirijata. Bine ati venit in fascismul financiar! Nu va place gestiunea satrapilor de provincie? „Nici nu va imaginati cat de amplu poate fi raul“, ne anunta doct fostul sef de la SIE, actual premier si probabil viitor presedinte. Este retorica grava unui om desprins de realitatile mici si mijlocii. Raul este deja aici. Nu trebuie imaginat.

„Cabinetul Ungureanu“ este un perfect studiu de caz. Cum se perpetueaza elita politica la capatul acesta al civilizatiei? Recititi biografiile junilor, tineti antivomitivul aproape si recititi declaratiile de avere ale odraselelor. Totul este acolo. Da, este asa cum stiti, sau poate mai rau: puterea se cumpara si se mosteneste.

Aveti drepate, nu este chiar totul acolo: lipseste Elena Udrea. Cariera sotiei domnului Cocos este, insa, departe de sfarsit. Ce a facut din Elena Udrea o femeie politica atat de influenta? Raspunsul este si el cunoscut, dar tacut: prezumtia de muza prezidentiala, daca nu de amantlac. Recititi: nu scrie aici ca Elena Udrea este sau a fost amanta presedintelui, ci faptul ca puterea politica a Doamnei a erupt din vulcanul acestei supozitii, niciodata probata.

Ne aflam, iata, din nou, in punctul in care se mimeaza o deschidere (acum, catre „tinerii instruiti in Occident“). Istoricul Ungureanu trebuie ca stie: Romania a clamat candva ca a facut destalinizarea inaintea tuturor si ca nu mai e nimic aici de destalinizat. Trucarea istoriei se sfarseste de obicei in strada si se scrie cu sange. Nici asa, insa, cercul nu se poate inchide.

O secventa. Despre adevar

Este toamna anului 2011, se anunta o iarna pe vecie, dar… „Eu vreau sa spun tot adevarul“, mai apuc sa rostesc, inainte sa ne despartim.  Prietenul meu, scriitor, comunist vindecat, om din „Budapesta/ Generatia `56“, imi returneaza un zambet, o tacere si o intrebare care va ramane nescrisa.

Cobor de la ultimul etaj, de sus, aproape de cerul mizerabil al unui Bucuresti definitiv si gri. Se poate spune tot adevarul? Reporterul care am fost ma invata ca tot ce se poate face este sa expui faptele asa cum le-ai vazut. Dat fiind ca nu ma numar printre noii ministri, ca nu am semnat niciun contract cu statul, marturia mea oculara este sever limitata.

Singurul transfer de putere pe care l-am vazut, nemijlocit, a fost in jurnalismul romanesc. Mi-am petrecut ultimii sapte ani de viata in redactiile a doua ziare centrale – „Evenimentul zilei“ si „Adevarul“.

Spre deosebire de multi altii, eu nu am ajuns in presa nici trimis si nici adus. Am dat un concurs, i-as spune acum tragic, dar este prea tarziu, prea personal, si este irelevant pentru acest text. Nu fac parte din nicio haita de presa si nici nu vreau sa fac. Am venit singur si voi pleca singur. Abia astept sa gasesc ragazul pentru portretele oamenilor intalniti pe drum. E o fauna aparte, Balzac insusi ar fi invidios. Sa vezi aici comedie umana! Sa ne vezi de aproape formatorii de opinie, sa ne vezi maestrii gangavi, sa ii vezi pe sefii de gazete cum ling voluptos maini murdare! Fiti intelegatori. Stiti cat mai costa o metresa cat-de-cat la Bucuresti?

Encefalograma unor retardati? Nu doar atat!

Ii cititi, poate, uneori. Vi se pare atunci ca priviti encefalograma unor retardati? Va inselati. Sunt mai mult ticalosi decat imbecili. Ii vedeti la televiziuni, mai ales la cea publica. Priviti-i bine: e un spectacol unic. E posibil sa nu existe documentare care sa arate, mai limpede, cat de jos poate sa coboare un om.

I-am cunoscut pe ziaristii care formeaza „generatia urmatoare“ din gazetaria romaneasca. Credeti-ma: bucile dezvelite ale lui Emil Boc nu sunt finalul. Asta vrea publicul? Nu, dragilor, atat puteti voi. La fapte se ajunge cu munca si sacrificii, bucile sunt mereu aproape. Fereastra bucilor este, in definitiv, mereu deschisa dezbaterii publice.

Bineinteles ca imi e scarba. Am vazut la prea multi dezintegrarea rapida a ceea ce parea sa fie un caracter si nu era.

Ziaristii decenti supravietuiesc aproape miraculos, din pasiune si din salarii mizere, iar tot ce pot spera de la viata asta este un apartament de doua camere la Bragadiru. Asta – daca sunt foarte talentati si foarte norocosi.

Nici nu va imaginati in ce mal al incompetentei se zbate presa. Este, pur si simplu, o troaca, asadar, o oglinda fidela a societatii romanesti – subdezvoltata si resentimentara, parasita continuu de cei mai buni reprezentanti ai ei. Dilema e aceeasi: ramai si te ingropi sau evadezi si respiri? Exista cale de mijloc? Exista, dar nu duce nicaieri.

La varf, cu doua sau trei semnificative exceptii, nu am intalnit decat paduchi. Moartea redactiilor a scos in fata jurnalismul frust, fara filtru. Publicul l-a imbratisat entuziast simtindu-l curat, dar este putin, este foarte putin, si nu va mai fi deloc. Neplatit de consumatori, jurnalismul independent va disparea si el. Urmeaza vidul absolut.

Transferul de putere in jurnalism s-a facut dinspre lichelele care stiau limba romana spre lichelele care nu stapanesc decat analingusul. O – si ce voluptuos imbratiseaza dosurile puternicilor de-o clipa!

Nu ati uitat, sper, cum au inceput, in urma cu 8.000 de semne, aceste randuri: „Cabinetul Ungureanu“ explica, inca din prima zi, esecul integral al reformarii statului. Romania nu a fost modernizata de Traian Basescu si nu va fi modernizata nici de succesorii sai.

Putem, iata, conchide: prin aceasta demonstratie a transferului de putere, sistemul ticalosit a consemnat victoria deplina. Naivitatea e buna in dragoste, naivitatea e buna in poezie. In lumea reala, Romania este captiva intr-o permanenta rotatie (de nume, de generatii) a aceluiasi tip de elita, care nu se mai reprezinta decat pe sine. Oare? O intrebare: o frauda care este tolerata de decenii inceteaza sa mai fie o frauda?

Va rog sa ma iertati, dar nu pot sa va dau nicio speranta. Singurii castigatori sunt cei care au evadat deja si cei care vor mai evada. Pe toti ceilalti ii asteapta compromisurile si umilinta pana la capatul timpurilor.