Regia Nationala a Padurii Lor

Am scris randurile de mai jos dupa luni de zile de documentare si discutii, dar mai ales dupa o saptamana petrecuta pe drumuri, pe urmele lemnului romanesc, de-a lungul a 1820 de kilometri. Am pornit intr-o duminica dupa pranz, cand arsita deja atacase Bucurestiul. Cinci ore mai tarziu eram in Bicaz si-un cer splendid de vara la munte ne inconjura din toate partile in gradina unui afacerist local din domeniul forestier.

“Acoperirea” mea este V, un trader de lemn care lucreaza la o firma exportatoare. V s-a oferit practic sa ma introduca in toate situatiile cu care el se confrunta in industria forestiera – o oferta buna, din moment ce pozitia presupune sa lucrezi la interfata mai multor interese forestiere, interactionand si cu gateristi, si cu intermediari, si cu alti exportatori de pe piata.

In urmatoarea saptamana vom merge in zeci de gatere si vom intalni zeci de oameni din industrie. Niciunul dintre ei nu se fereste de prezenta mea. Putini afla, de-a lungul discutiei, ca sunt jurnalist. Nu ma simt neaparat confortabil cu asta – e o concesie pe care trebuie s-o fac din considerentul ca exista un interes public superior. Exista? Numele persoanelor citate in acest reportaj nu sunt cele reale. 

 

---

 

Ce-am aflat dupa 1820 de kilometri petrecuti pe urmele lemnului romanesc:

• Industria forestiera autohtona arata, dupa mai bine de un deceniu in care statul roman a lasat-o la mana intereselor unei companii austriece gigantice, ca un puzzle compus din multe, foarte multe strategii de supravietuire. Pozitia dominanta pe piata a firmei Holzindustrie Schweighofer a configurat relatiile comerciale si concurentiale intr-un mod care nu e daunator doar fondului forestier in sine, ci si intereselor bugetului national.

• Organele de control al regimului silvic sunt adevarate retele de interese private, functionand cu rezultate extrem de neconvingatoare. Majoritatea neregulilor documentate de Dela0.ro ar putea fi limitate, ba chiar eradicate, printr-un control silvic temeinic. Legislatia exista, iar acolo unde are lacune poate fi perfectata. De cele mai multe ori, insa, regulile informale lasa urme mai apasate decat cele “la vedere”.

• Partidele politice nu sunt straine de coruptia din sistem. Ba din contra, mai toate sursele consultate au indicat faptul ca multe din afacerile cu lemn au alimentat serios pusculitele partidelor.

• Sunt comunitati intregi in Romania care, in lipsa exploatarii materialului lemnos, ar disparea pur si simplu. Multe din gaterele tarii platesc zeci de venituri in asezarile unde functioneaza. Un muncitor primeste, in medie, 100 de lei pentru ziua de munca. 

• Regia Nationala a Padurilor Romsilva functioneaza ca un paradox perfect: e institutie de stat insarcinata sa asigure exploatarea durabila a padurilor, dar si companie comerciala “educata” sa faca profit. Cat mai mult profit – in ultimii sase ani, castigurile Romsilva au crescut de aproape 5 ori.  In tot acest timp, deasupra “exploatarii durabile” s-au adunat numai nori negri.

Gandacul de scoarta

Daca a trecut de 9 dimineata, si-i luna mai, cand soarele inca mangaie tandru coroanele inverzite ale arborilor, gandacul-mascul de Ips typographus incepe sa cutreiere padurea de pe versantii Tarcaului, un lant muntos din nord-estul Romaniei pe coama caruia se intinde soseaua dintre Piatra Neamt si Bicaz. Masculul Ips trebuie sa inceapa zborul mai repede decat femelele, pentru ca e sarcina lui sa caute “gazda” potrivita, adica arborele, si sa sape in scoarta camere nuptiale in care sa le atraga.

Doar trei din zece gandaci reusesc sa intre in trunchiurile atacate, iar corpul cafeniu inchis, acoperit cu peri scurti, nu il ajuta pe masculul de Ips typographus. Abia daca ajunge la cativa milimetri lungime. Gandacul zboara, insa, zboara, nu se da batut asa usor. Lumina sa fie si macar 17 grade in aer – conditii perfecte pentru ca ziua de “munca” sa se intinda pana tarziu, uneori chiar si pana la 9 seara. Cu 12 ore de “activitate” pe zi, de-a lungul intregii veri, rezultatele nu intarzie sa apara.

Ips are capacitatea de a infesta arborii unul dupa altul. Ba chiar un Ips din acelasi complex de specii, un anume duplicatus, prefera gazduirea copacilor pe picior, adica nedoborati, sanatosi. Isi sapa galerii in spatele scoartei lor, se reproduce si-abia la final, cand ciclul lui Duplicatus Intaiul s-a incheiat si noii adulti sunt gata sa-si ia zborul spre urmatoarea tinta, arborele-gazda este parasit si lasat sa se usuce, de tot, in picioare.

Ce poate face Ips, de ce-i capabil gandacelul acesta cat un varf de ac, arata cifrele. De pilda cele de la un ocol silvic din judetul Suceava – OS Adancata – unde, in 2002, mai putin de 1500 de arbori erau atacati de gandaci de scoarta, asa cum sunt cunoscute popular insectele din tribul Ips. In doar cinci ani, de la nici 1500 s-a ajuns la peste 46000 de arbori infestati.

Peste alti 5 ani, in 2012, numai din padurile administrate de Directia Silvica Suceava, 60.000 de metri cubi de lemn au sfarsit in gatere din pricina gandacului. Iar volumul nu include padurile sucevene administrate de alte entitati private, unde adesea interventiile de combatere a factorilor daunatori sunt si mai “relaxate”.

Practica silvica spune ca, atunci cand ai in fata un arbore infestat de Ips, tratamentul prin taiere trebuie sa fie timpuriu, cat arborele nu da semne de boala, caci in momentul in care gazda deja se usuca doborarea n-ar mai aduce niciun beneficiu – gandacii se vor fi mutat pana atunci in arborii dimprejur. Si ei, la randul lor, vor trebui atunci taiati.

“Padurea trebuie ingrijita exact ca o gradina”, spune Eugen D.  cat autovehiculul sau de teren nou-nout taie moale denivelarile drumului forestier. Suntem undeva langa Vaduri, la vreo 30 de kilometri de Bicaz, intr-una din padurile Muntilor Tarcau aflate in proprietatea Regiei Nationale a Padurilor, deci a statului.

Firma lui Eugen, care locuieste intr-una din comunele apropiate, exploateaza aici dupa ce a castigat o licitatie organizata de Romsilva. Acasa, chiar in spatele curtii, Eugen are un gater cu patru taietoare.

Lemnul procesat acolo ajunge in Dubai. Firma lui Eugen se ocupa de tot traseul materialului forestier pana in port: opereaza exploatarea, taie lemnul la gater si-l transporta pana la Constanta.

La gater lucreaza circa 20 de oameni. La exploatare, in padure, sa mai fie alti 20. In jur de 40-50 de persoane din comunitate traiesc de pe urma afacerii cu lemn a lui Eugen. E o certitudine pe care am vazut-o peste tot in tara, din zona Bicazului pana la Rucar, trecand prin Suceava, Vatra Dornei, Bistrita sau Mures: fara sa exploateze lemnul – pentru ele sau pentru altii – multe din comunitati ar pieri pur si simplu.

Inainte de a fi o sursa de bani, lemnul e, la baza unei industrii de sute de milioane de euro, un mijloc de supravietuire.

O epidemie controlata

E mijloc de iunie si vara musteste deja printre trunchiurile arborilor. Un soare nemiscat e pictat pe cer. Drumul forestier serpuieste panta in necunoscut, despicand padurea si ridicand in spatele masinii de teren o pelicula groasa de praf. Radioul a incremenit, departe de orice semnal, iar in masina se mai aude doar torsul aerului conditionat, programat la fix 21 de grade Celsius.

“O padure nu poate trai fara nicio interventie, pentru ca unii copaci se imbolnavesc, alte zone necesita rarire, si mai sunt si accidentalele – adica materialul lemnos care pica din cine stie ce motive, de cele mai multe ori de la furtuna”, apuca sa spuna Eugen inainte ca privirea sa-i fuga fulgerator spre dreapta, de parca ar fi vazut o naluca traversand padurea.

“Hai sa va arat!”

Masina trage pe marginea drumului forestier. Coboram. Pantofii din piele intoarsa ai lui Eugen se infig in pulberea de pe jos. Sus, la capatul unui povarnis abrupt, e destinatia. Acolo, un dispozitiv negru, lucios, de dimensiunea unui stup de albine, troneaza vertical. E cel mai mare dusman din imparatia lui Ips typographus.

Odata urcata panta, Eugen face demonstratia. Avem in fata o cursa cu aripi, alcatuita din patru panouri de plastic, montate deasupra unei palnii colectoare prevazute cu un recipient. Aici gandacul de scoarta e atras in cursa de o nada feromonala si-si gaseste obstescul sfarsit. Obstesc cu-adevarat, caci se moare in masa, cu pana la 2000 de exemplare rapuse, cat arata statisticile forestiere ca e volumul obisnuit al capturilor de Ips per cursa instalata.

In zona de padure din Tarcau pe care o exploateaza firma lui Eugen cursele cu aripi sunt peste tot, pazind padurea de o posibila infestare cu gandaci de scoarta. In teorie, totul e absolut in regula, respectandu-se intocmai regimul de preventie silvica. Precum aici e cam in toate padurile tarii administrate de Romsilva, intrucat regia a investit considerabil in extinderea sistemului de curse feromonale, dupa ce numarul infectiilor cu Ips a crescut exponential dupa 2002.

La un ocol silvic din judetul Alba, de pilda, – OS Cugir –  volumul arborilor pe picior atacati de Ips a crescut de la 1150 de metri cubi in 2003 la aproape 10.000 in 2010. La un alt ocol silvic din judetul Valcea – OS Voineasa – dimensiunile fenomenului sunt si mai mari – de la 168 de hectare de padure afectate in 2009 la 1263 de hectare infestate in 2011. In tot acest timp, masurile de preventie prin instalarea curselor s-au accentuat.

Statistic, numarul capturilor per cursa ar trebui sa fie de patru ori mai mare decat cel constatat de studii pentru ca situatia din padurile romanesti sa fie clasata ca “epidemie”. Nu avem, deci, o epidemie de Ips, caci dupa toate datele fenomenul cauzator – gandacul, in speta – este combatut. Si totusi, diminuarea populatiilor de daunatori a fost simultan insotita de cresterea volumelor taierilor operate in masa lemnoasa afectata de Ips. Cursele s-au inmultit, gandacii s-au imputinat, dar volumul lemnului calamitat a tot crescut.

Degetul lui Eugen traverseaza un grup compact de arbori si se infige intr-un trunchi decojit de la marginea pantei. Copacul e aproape uscat si va fi marcat pentru taiere, explica Eugen. Dar e deja prea tarziu. Gandacii care l-au colonizat si generatiile adulte fecundate au plecat deja spre alte tinte. Cel mai probabil, chiar spre copacii din jur.

“In mod normal”, spune Eugen, “ar trebui operata o taiere in jurul arborelui infestat, pentru ca toti copacii de langa el, desi par sanatosi, sunt atacati de gandac. Dar…”

Ocoloalele silvice nu marcheaza arborii spre taiere ghidandu-se dupa aceasta recomandare. Aleg sa gestioneze, in schimb, o crestere controlata a materialului lemnos calamitat pentru a beneficia de un flux continuu de arbori exploatati. Pentru a avea, cu alte cuvinte, ce sa taie si anul urmator, si anul de dupa el, si tot asa.

In definitiv, toata lumea are de tras un folos din apetitul statului de a-si devora pentru bani padurea – gateristii, precum Eugen, care obtin contracte de exploatare, transportatorii care duc lemnul, in diferitele sale forme (cel mai adesea cherestea), spre Portul Constanta, exportatorii de lemn si-n ultima instanta chiar statul, colector in toate aceste procese de taxe si impozite.

Cel mai mult, insa, de pe urma voracitatii Romsilva, o regie de stat care are ca scop principal gospodarirea durabila a padurilor publice, fiind in acelasi timp si unul dintre purtatorii de interese economice gigant din Romania, a beneficiat in ultimul deceniu o firma austriaca.

Numele ei este Schweighofer Holzindustrie.

Forta lucrurilor

“In Radauti, Holz-ul au fabrica pe strada Austriei, va dati seama?”, exclama Walter N. afundat in scaun in spatele cabinetului de lucru din biroul sau, aflat la etajul unei cladiri dintr-o comuna de langa orasul Radauti, judetul Suceava. Aici e afacerea sa – un gater.

“Sa stiti ca nu ma mandresc cu ce fac”, spune Walter, din start, in apararea sa. “Lemnul ar trebui procesat superior, transformat in mobila sau alte produse, nu taiat si vandut direct bustean sau cherestea. Intr-o lume ideala asta ar trebui sa facem.” Lumea e departe de a fi ideala, insa, asa ca fiecare rezista pe piata cum poate.

Walter a lucrat inainte de 1989 intr-o fabrica de mobila din Radauti. Exportau in principal in Rusia, dar si in RFG. Mobila romaneasca era atat de cautata atunci, incat pe piata neagra se vindea la sume ametitoare. Pana la 14 mii de ruble putea investi un rus mai cu dare de mana pentru o garnitura facuta la Radauti.

Au trecut ani si lumea s-a schimbat insa, iar o firma austriaca a intrat pe piata forestiera romaneasca in 2002, dezvoltand niste capacitati de productie colosale si monopolizand practic piata autohtona de lemn.

Schweighofer Holzindustrie deschideau in plina epoca Adrian Nastase o fabrica la Sebes, investind aproximativ 60 de milioane de euro in economia romaneasca, intr-o perioada in care guvernarea incerca prin toate mijloacele sa creasca volumul investitiilor straine.

Unele dintre mijloace au presupus inclusiv incheierea unui contract preferential intre compania de stat Romsilva si firma privata austriaca. Actul urma sa le permita celor de la Schweighofer ca timp de un deceniu sa cumpere anumite cantitati de lemn exploatat din padurile publice la un pret dedicat. Dupa achizitiile operate in regim preferential, austriecii puteau participa si la licitatiile organizate pentru vanzarea restului de lemn recoltat din padurile Romaniei.

Cu lichiditati insemnate, influenta enorma si-un viitor asigurat de discount-urile oferite de Romsilva, celor de la Schweighofer nu le-a ramas decat sa ajunga un mamut comercial.

In ultimii doi ani (2013-2015), firma austriaca a avut o cifra de afaceri cumulata de aproape 4,1 miliarde de lei (aproape un miliard de euro) si profituri nete de 725 de milioane de lei (peste 160 de milioane de euro).

In 2008, Schweighofer au deschis o fabrica si la Radauti. I-a costat, potrivit comunicatelor companiei, 115 milioane de euro. Fabrica se intinde pe 50 de hectare de teren. Primaria din localitate a numit si strada dupa tara de origine a patronului – Austria.

Afacerea e, totusi, in Romania, iar in Romania busteanul cumparat ieftin de la Romsilva si alti operatori privati cu licente de exploatare a lemnului e procesat in cherestea si vandut in Japonia la preturi cuprinse intre 350 si 400 de dolari per metru cub. 2006 este ultimul an in care piata japoneza a platit mai putin de 300 de dolari pe cheresteaua romaneasca.

In aceeasi perioada, valoare medie la export a intregii cantitati de material lemnos semiprocesat in Romania a fost de maxim 260 de dolari pe metru cub. In medie, profitul realizat de Schweighofer pe fiecare metru cub de cherestea vandut a fost, an de an, de cateva ori mai mare decat media nationala.

Practic, austriecii au realizat o rata a profitului fenomenala raportata la intreaga cifra de afaceri pentru ca mereu preturile de achizitie ale bustenilor taiati din padure au fost foarte mici. Si daca ar creste de cateva ori intr-un timp extrem de scurt, Schweighofer Holzindustrie tot pe profit ar fi.

Explicatia ne duce direct in miezul felului in care este structurata piata de lemn din Romania. Astfel, in ultimul deceniu, volumul de lemn de rasinoase recoltat din paduri s-a dublat, ajungand la opt milioane de metri cubi. Rasinoasele sunt importante pentru ca din ele se taie cea mai buna cherestea – cea pe care Schweighofer o vinde in Japonia la preturi net superioare celor practicate in alte tari de ceilalti agenti de pe piata forestiera.

Drept urmare, segmentul rasinoaselor e brutal monopolizat de firma austriaca – in parte, datorita capacitatii celor de la Schweighofer de a controla pretul de achizitie al busteanului; in parte ca urmare a contractului extrem de avantajos semnat cu Romsilva la momentul intrarii pe piata romaneasca, care le-a permis sa aleaga practic, ani la rand, cel mai bun lemn disponibil la vanzare.

La intersectia acestor doua fenomene, multe din firmele care opereaza exploatari forestiere au inceput sa faca coada la poarta fabricilor detinute de Schweighofer, stiind ca nu exista niciun alt loc pe piata de unde ar putea obtine daca nu un pret mai bun, macar unul apropiat de oferta austriecilor.

In zona Bicazului, de exemplu, Schweighofer nici macar nu si-a trimis “soli”, intermediari care sa-i inlesneaca relatiile comerciale cu gateristii locali. Au asteptat pur si simplu ca forta lucrurilor sa se manifeste. Iar in industria forestiera autohtona, forta lucrurilor te-aduce mai devreme sau mai tarziu la mana si bunavointa firmei austriece.

De ce? Explica o sursa din judetul Neamt: “Un producator local, sa zicem, cumparand lemnul la acelasi pret cu Schweighofer ar trebui sa mai investeasca suplimentar in procesarea lui, plus transportul spre eventualul client, ducand costurile aferente peste posibilitatea recuperarii investitiei. Asa ca, vrea-nu vrea, vinde la Holz”.

Un cerc vicios

“Problema mare e ca la noi s-au taiat paduri de 70-80 de ani, cand un arbore ar trebui taiat la peste 100. Dar pentru ca nu existau reglementari si Holz-ul platea cel mai bine un bustean de 80 de ani, toti au taiat de ala.”

Barbatul vorbeste pe un ton extrem de jos, abia apuci din miscarea buzelor sa prinzi intelesul cuvintelor.

Atmosfera mimeaza clandestinul intr-un decor care cu greu s-ar putea califica totusi pentru a fi numit conspirativ – pensiunea Vranis situata la iesirea din Campulung Moldovenesc spre Vatra Dornei. La o masa alaturata cativa barbati sudeaza vartos tigarile, privind absenti peste geamul restaurantului la dupa-amiaza mohorata a zilei de iunie.

Jean S. e un barbat de varsta a doua care se ocupa in zona de intermedierea afacerilor cu lemn. E un fel de trader care aduce la aceeasi masa furnizorii (gateristii, cei care proceseaza lemnul taiat din padure) si clientii (in principal exportatorii, care vand peste granita cheresteaua romaneasca).

Jean e pe piata afacerilor forestiere din vremurile in care Siria era o piata de export majora pentru lemnul autohton. Dupa ce a inceput insa razboiul civil acolo, livrarile s-au sistat, iar exporturile s-au reorientat catre alte destinatii. Austriecii de la Schweighofer au venit in Romania in 2002 cu propria lor filiera – Japonia nu existase practic pana atunci pe lista importatorilor de cherestea romaneasca.

 

---

Exportul de cherestea al Romaniei in perioada 1995-2012 a avut o valoare totala de peste opt miliarde de dolari. Inainte de intrarea pe piata forestiera autohtona a companiei Schweighofer, Japonia importa de mai putin de 500.000 de dolari pe an din Romania. Destinatia de export a “explodat” dupa 2002.

---

 

Pentru ca pretul obtinut pentru fiecare metru cub era insa mare si calitatea ceruta trebuia sa fie peste media pietei.

Planul fusese minutios conceput inca de la inceput – firma austriaca obtinea cel mai bun lemn de la Romsilva si-si completa din piata nevoia ramasa, folosindu-si insa pozitia dominanta pentru a obtine exact gama de diametre dorita. Practic, felul in care s-au asezat interesele comerciale – cu largul concurs al statului – a determinat si tipul si volumul taierilor operate in paduri.

Schweighofer avea nevoie de rasinoase tinere, cu diametre cuprinse intre 30 si 40 de centimetri. Si le-a obtinut an de an pentru ca mai toate firmele implicate in exploatari au stiut ca pe busteanul acela vor obtine cei mai multi bani.

N-a controlat nimeni aplicarea regimului silvic? Vocea lui Jean se stinge si mai mult: “Controale in zona s-au tot facut, dar tot ce trece, trece cu voie de la politic. Afacerile astea cu lemn au fost mereu o pusculita pentru partidele politice”.

O ploaie sacaitoare a reinceput sa biciuie dalele de piatra din parcarea restaurantului. Cestile s-au golit de cafea. Jean se apleaca peste masa si ridica, cu o neputinta autentica, din umeri: “A fost un cerc vicios”. Apoi, lasandu-se inapoi in scaun, rosteste mai mult pentru sine: “Inca este”.

Supravietuitorii

Dan J. a inceput sa vanda busteni companiei Schweighofer in 2015.

E pentru prima oara de cand e in comertul cu lemn cand alege sa faca asta. Austriecii opereaza de cateva luni un depozit la doar cativa kilometri de sediul afacerii sale.

Dan are un gater intr-una din comunele presarate de-a lungul Pasului Mestecanis, care leaga Campulung Moldovenesc de Vatra Dornei. Depozitul Schweighofer e in Argestru, unde a existat decenii la rand un punct de sortare si incarcare in vagoane a lemnului taiat din zona. Depozitul a fost mecanizat in proportie de peste 90% de comunisti, in anii 1960, si dispune de cale ferata.

Dan a vandut firmei austriece vreo 800 de metri cubi in primavara, la un pret bun, aproape o suta de dolari pentru metrul cub. Ne arata contractul, sesizand ca suma trezeste neincredere prin comparatie cu pretul mediu al busteanului practicat la licitatiile Romsilva. Suma obtinuta de Dan e intr-adevar buna – dar asta in raport cu asteptarile mici si foarte mici ale patronului roman cu afaceri in zona lemnului.

Adesea, patronul acesta nu investeste in tehnologizare si n-are planuri de termen mediu sau lung. Nu face, cu alte cuvinte, produse finite, superioare din lemnul brut si nici nu se gandeste la asta. Il taie si il vinde pur si simplu – fie sub forma de bustean, fie semiprocesat in cherestea.

In curtea gaterului lui Dan, peste marea de noroaie care s-a strans dupa ploile de la mijlocul lui iunie, un autoturism de lux e parcat intre doua tractoare. Pe suprafata lucioasa si neagra a caroseriei joaca, in lumina plapanda a amiezii, reflexiile pamantii ale amestecului de apa, praf si rumegus din curte. Masina de lux e proaspat spalata.

Cand pe o piata a lemnului precum cea romaneasca patronii firmelor care exploateaza suprafetele forestiere (adica executa, practic, taierile) isi fac calcule comerciale si-ajung la concluzia ca e mai avantajos sa vanda busteanul neprelucrat, nu se poate vorbi de altceva decat despre supravietuire.

E o strategie aplicata, paradoxal, chiar de la nivelul cel mai de sus al statului. Romsilva, desi un colos comercial, nu gandeste, strategic vorbind, peste nivelul la care o face, de exemplu, patronul de gater. Intreaga filosofie a regiei forestiere nationale din ultimul deceniu a fost concentrata pe valorificarea imediata a materialului lemnos din padurile publice, vandut pe picior (adica neexploatat, in padure) sau fasonat (adica exploatat, sub forma de bustean).

In acelasi timp, compania de stat punea deoparte lemnul cel mai bun spre beneficiul unei companii private cu pozitie dominanta pe piata. S-au pierdut deci, ani la rand, si bani publici (prin derularea unor contracte preferentiale), in timp ce defrisarile au luat amploare ca urmare a felului in care s-au configurat conditiile de piata.

In 2014, profitul brut al Romsilva a fost de peste 130 de milioane de lei (30 de milioane de euro), la o cifra de afaceri de aproape 1,5 miliarde de lei. Cu sase ani inainte, in 2008, regia de stat declarase un profit de aproape 5 ori mai mic – 27 de milioane de lei.

In bugetele anuale de venituri si cheltuieli ale Regiei Nationale a Padurilor, intreaga fundamentare a actiunilor companiei se face plecand de la o productivitate a muncii calculata ca metri cubi de masa lemnoasa per angajat.

In 2014, productivitatea Romsilva a fost de 537 metri cubi per salariat. In 2015, ea e prognozata la 529 metri cubi.

Cu alte cuvinte, valoarea activitatii forestiere a statului roman e fixata de volumul taierilor. Filosofia aceasta vorbeste de la sine despre cadrul in care sunt gestionate padurile romanesti – un cadru in care, pentru ca Romsilva trebuia mereu si mereu sa vanda tot mai mult, aparitia unui colos de tipul Schweighofer a fost facilitata chiar de la varful statului.

O lume nebuna, nebuna de tot

“La noi, totul e de vanzare, totul are un pret!”, spune barbatul corpolent, imbracat intr-o geaca rosie de fas, cat ne plimba printr-unul din depozitele fabricii. Inainte sa termine fraza da din mana dreapta a lehamite si scutura din cap de parca ar incerca sa-si alunge gandurile. Il cheama Dinu O. si e mana dreapta, omul de incredere al patronului.

Suntem in Suceava, la vreo 20 de kilometri de Gura Humorului, la fabrica de cherestea a lui Laurentiu V. Afaceristul n-are timp de risipit, asa ca trece rapid in intimitatea biroului sau la negocierea unora dintre preturile ofertei propuse de “acoperirea” noastra.

Lumea celor care taie sau proceseaza lemn in Romania e o lume dura, aparte, una care si-a construit in timp propriile reguli si care se ghideaza dupa un echilibru extrem de fragil. Una dintre reguli este sa-ti presezi mereu, dar absolut mereu, partenerul de afaceri in marginea unei posibile majorari de preturi. Cat o fi acolo, oricat, 10 lei ori macar 5 la metrul cub vandut.

E o lume care macina, si macina, si macina, precum dintii taietoarelor in trunchiurile bustenilor. Asa functioneaza, in sine, mecanismul comercial – cu ajustari foarte mici de la luna la luna, ba chiar de la saptamana la saptamana, determinate de o serie intreaga de factori, de la interesele locale ale unui procesator sau altul pana la fluctuatiile de pe pietele externe care importa lemnul romanesc.

E o lume in care, din aceste motive, se ameninta inclusiv cu asasinate, apoi, la cateva luni, se rade, caci apele s-au linistit si-i loc de profit din nou pentru toata lumea. Pana la urma, lumea acestor oameni e lumea profitului oricat de mic. Totul se negociaza si renegociaza la sange, iar la nevoie se practica santajul si presiunea economica pentru fortarea celorlalti competitori.

Schweighofer Holzindustrie sunt doar cei mai mari jucatori de pe aceasta piata – modul lor de actiune e multiplicat insa pe toate palierele pietei forestiere. Firmele capabile financiar sa-si asume o competitie la licitatii cu Schweighofer adesea reproduc aceleasi practici anti-concurentiale.

Langa Falticeni, de pilda, un mare procesator de deseuri lemnoase strange materia prima necesara de la multe gatere din zona. In general, tranzactiile se perfecteaza de buna voie. Inaintea unui refuz, insa, se gasesc si metode secundare.

Folosindu-se de potenta sa economica, procesatorul ii ameninta pe cei care nu-i vand rumegusul necesar ca vor fi “carotati” la licitatii. In practica, asta inseamna ca se va forta pretul de achizitie a lemnului scos la licitatie peste limita la care respectivii vor mai reusi sa-si scoata banii, in eventualitatea castigarii ei.

Adesea, modul acesta de actiune loveste in procesatorii mici si mijlocii, precum fabrica lui Laurentiu de langa Gura Humorului. Fragilitatea firmelor forestiere nu-i impiedica insa pe patroni sa fie, totusi, niste oameni bogati, dispunand de averi si castiguri considerabil mai mari decat media bunastarii satelor, comunelor, judetelor, regiunilor din care provin si in care isi desfasoara activitatea.

Chiar daca marile afaceri se fac, cumva, si pe spinarea lor si in detrimentul lor, taietorii lemnului romanesc rezista in industrie facand exact ce ii forteaza filosofia forestiera a statului roman sa faca – vanzand, adica, lemn abia prelucrat.

Mana-dreapta-Dinu ne face intr-o fraza sumarul actualelor conditii de pe piata: “De rezistat, nu mai rezistam mult. Preturile sunt foarte sus din cauza lui Holz”.

E un paradox aici – desi, raportati la sumele de export, banii pe care ii da Schweighofer pentru achizitia interna de material lemnos sunt putini, ei par in anumite perioade multi. Uneori chiar sunt peste capacitatea celorlalti competitori din piata de a mai fi sustenabili economic. Marja foarte mare de profit a operatiunilor Schweighofer permite firmei austriece sa ridice artificial preturile la licitatiile publice organizate de Romsilva sau sa oferteze cu sume foarte bune metrul cub de bustean exploatat de companii private.

Asta se intampla, de obicei, cand e lemn putin pe piata – iar Schweighofer nu-si permit in atare conditii sa piarda nici macar un bustean, altfel nu-si pot alimenta enormele facilitati de procesare puse pe picioare in ultimul deceniu.

O astfel de perioada se traverseaza acum.

Dumnezeu si dracul

E penurie de lemn in Romania. Penurie! Iata ca si acest ultim paradox este posibil intr-o tara a carei unica politica forestiera din ultimii 15 ani pare sa fi fost taierea controlata (si profitabila) a padurilor.

“E panica!, esti nebun?”, urla omul in telefon, “… nu e lemn pe piata, nu-ntelegi? Suntem la jumate cu livrarile in port fata de luna trecuta”, apoi inchide exasperat de-atatea apeluri si isi aprinde o tigara.  O ploaie marunta se incapataneaza sa biciuie caroseria masinii, iar valea e laptoasa, cu aburii ridicandu-se lenes peste padure. Rotocoalele fumului de tutun se rostogolesc in aerul rece de afara.

Mergem in zona Dorna Arini, judetul Suceava, la cateva gatere din zona si peste tot povestea e aceeasi: se lucreaza foarte mult pentru “intern”, iar la export abia ce se mai onoreaza comenzile. E vara si-asa se intampla, de obicei, vara, cand mana de lucru e mai putina, ca-s oamenii prinsi cu fanul si cu ciupercile, unde se castiga mai mult decat suta de lei pe zi incasata de un muncitor la lemn.

Acum, insa, e cum n-a fost, parca, niciodata. Lemnul exploatat care intra in gatere e, cantitativ, la jumatate fata de perioadele obisnuite – iar stocurile nu sunt o practica in industrie, caci putini ar face fata financiar.

De la traderi la gateristi, toata lumea da acum “vina” pe “frica”. S-au intetit controalele, se verifica la sange exploatarile – desi, cumva, regula locului se impune intotdeauna chiar in detrimentul legilor. Gasesti, de pilda, intermediari care iti pot obtine pana la trei mii de metri cubi de lemn “fara acte”. Cum? “Ei, asta-i treaba lor”.

Cultura pietei forestiere e perfect sintetizata de un vers mai vechi al celor de la BUG Mafia despre “cultura strazii”: treaba este treaba ce face treaba sa mearga treaba. Treaba, in cazul de fata, e lemnul. Nu e lemn, nu merge treaba. Iar in vara lui 2015 nu prea e si intr-o luna de zile o sa fie si mai rau. O zic toti patronii de gatere – din Bicaz pana la Radauti, de la Falticeni pana la Dorna Arini, si mai departe, de la Nasaud pana in Muntii Rodnei.

Ce lemn mai e pe piata e scump – scump, adica, pentru buzunarele celor multi. Peste tot umbra Schweighofer Holzindustrie a planat ca o fatalitate. Caci, iata, capacitatea lor de a “recolta” lemnul disponibil a dus preturile la licitatiile Romsilva la un asa nivel incat n-au mai ramas multi capabili sa concureze.

Dincolo de Radauti se cumpara direct din Ucraina, dar nici acolo n-o sa mai mearga mult “jucaria”, caci din toamna Kievul interzice exportul de material lemnos brut. Mai exact de la 1 octombrie. Decizia vecinilor de la nord n-o sa le priasca nici macar celor de la Schweighofer, care anul trecut cumparau aproape 100.000 de metri cubi lunar de pe piata ucraineana.

 

---

Ucraina a exportat in perioada 1995-2012 bustean in valoare totala de aproape doua miliarde de dolari. Romania a devenit o prezenta pe lista importatorilor de lemn ucrainean dupa 2002, cand austriecii de la Schweighofer au intrat pe piata forestiera autohtona.

---

 

Ca un indicator al starii de neincredere de pe piata si al felului in care au ajuns sa gandeasca patronii de gatere dupa un deceniu de politici de stat favorabile austriecilor, nu putine sunt vocile care suspecteaza ca si in Ucraina “e mana Holz-ului”. Circula informatii neconfirmate despre o posibila mutare a Schweighofer din Romania, pe fondul noilor prevederi ale Codului Silvic recent intrat in vigoare.

Una din masurile introduse impune operatorilor economici achizitia si/sau procesarea unui volum de maxim 30% dintr-un sortiment industrial de masa lemnoasa din fiecare specie. In conditiile in care firma austriaca prelucreaza cantitati foarte mari de rasinoase, legea ii va limita considerabil activitatile comerciale. Asa ca oamenii fac scenarii, oricat de fanteziste: de ce nu si-ar pregati austriecii plecarea in Ucraina tocmai prin negocierea interzicerii exporturilor de busteni, astfel incat – odata mutati – sa beneficieze de tot lemnul de-acolo?

Alte zvonuri indica tot o plecare sigura – dar in Rusia, unde Schweighofer ar fi batut deja palma pentru construirea unor fabrici. Informatiile sunt, si aici, neconfirmate.

Ce e sigur: compania austriaca planificase deschiderea unui nou centru de procesare la Reci, in judetul Covasna, ba chiar investise – potrivit propriilor declaratii – 150 de milioane de euro in facilitatile industriale, doar pentru a suspenda din senin activitatea fabricii in urma cu doua luni. Despre aceasta fabrica de la Reci, mai toate sursele Dela0.ro au indicat ca va fi mutata, pur si simplu, in Ucraina.

De fapt, ce se intampla pe piata lemnului romanesc de la intrarea in vigoare a noului cod silvic e ilustrativ pentru cum merg lucrurile in industrie: toata lumea asteapta sa vada ce face “Holzul”, care ii e urmatoarea miscare. E tensiune. Si nu e lemn.

Chiar daca va decide ramanarea in Romania, oricum – cred oamenii din industrie – “nu se va intampla nimic”. Si interdictia de a procesa mai mult de 30% dintr-o specie? Iata si solutia, pe care toti patronii de gatere ar aplica-o fara sa ezite: “Holz-ul poate sa se imparta in 3-4-5 firme mai mici si sa ocupe acelasi segment de piata”.

In schimbarea felului in care s-au facut afaceri cu lemnul romanesc, in ultimul deceniu, nu crede aproape nimeni. In curtea unui gater de langa Vatra Dornei, dispunand de utilaje de prelucrare a lemnului cumparate cu fonduri europene, patronul Florin A. conchide, intr-o clipa de inspiratie: “Ce sa facem? Cu Dumnezeu inainte, ca dracul tot in spate e!”

Metode de furat

Un raport din 2013 al Curtii de Conturi, adesea citat in presa centrala, indica faptul ca in perioada 1990-2011 s-ar fi taiat ilegal si valorificat in Romania aproximativ 80 de milioane de metri cubi de lemn, prejudiciul inregistrat in toata aceasta perioada ridicandu-se la circa 5 miliarde de euro.

Chiar Curtea de Conturi noteaza in respectivul raport ca evaluarile sunt orientative, pentru ca nu exista nicio sursa capabila sa indice precis dimensiunea fenomenului. Semn al confuziei totale, potrivit datelor centralizate de Ministerul Mediului, de pilda, in perioada 2005-2011 volumul total al taierilor ilegale (e vorba de cele pentru care s-au aplicat sanctiuni) ar fi fost de doar 633.000 de metri cubi.

In contrapartida, organizatia Greenpeace sustinea intr-un studiu lansat la finalul aceluiasi an 2013 ca in Romania se taie 3 hectare de padure in fiecare ora.

Iar la urma mai sunt si datele Institutului National de Statistica, potrivit carora fondul forestier national nu s-a diminuat in ultimii ani, ba chiar a crescut usor, in conditiile in care Romsilva a investit serios in regenerarea padurilor.

Nu avem, asadar, cifrele pe care sa ne bizuim, intrucat ce avem la dispozitie e profund contradictoriu! Avem, insa, metodele prin care o parte din padurile Romaniei iau drumul gaterelor, fara ca respectivele volume colectate sa fie prevazute in amenajamentele silvice, adica in documentele care organizeaza procesele de amenajari forestiere.

Printre aceste procese sunt si taierile, realizate in baza unor cote anuale de recoltari, dar si ca urmare a observatiilor facute in teren de ocoalele silvice – cele care gestioneaza practic padurile. Licitatiile publice de exploatare a materialului lemnos sunt organizate de ocoale. La ele pot participa atat firmele care detin licente de exploatare – iar in Romania, potrivit celor mai recente date, exista peste 5000 de companii licentiate in acest sens -, cat si cele care nu fac propriu-zis taieri, dar subcontracteaza operatiunile.

Intr-o situatie similara celei din urma se afla compania austriaca Schweighofer care n-a detinut niciodata facilitati de exploatare, ci doar de procesare. Cu alte cuvinte, Schweighofer cumpara busteni – arbori taiati de alte companii – pe care ii transforma in cherestea de export. RISE Project a publicat recent o investigatie despre principalele firme de pe piata lemnului care au vandut materie prima austriecilor.

Asadar, metodele.

Il asteptam pe Catalin E. in restaurantul unui hotel din Vatra Dornei. Intarzie putin si e cam pe fuga, dar tot sta sa bea o cafea cu lapte. Nu-si da jos nici macar pentru cateva minute geaca sport, de culoare gri inchis.

Si Catalin vorbeste in soapta, ferindu-se parca de niste urechi nevazute, ca atatia dintre cei intalniti de-a lungul traseului care ne-a purtat exact 1820 de kilometri pe urmele lemnului romanesc. Are un gater in zona si mai face afaceri cu ucraineni. Chiar motivul care l-a adus la intalnire e legat de incercare de a pune in legatura un furnizor de cherestea din Ucraina cu “acoperirea” noastra.

Privirea lui Catalin e rece si patrunzatoare, gesturile scurte, iar pe intamplarile pe care le descrie se lipeste o pojghita subtire de suprarealism – e imposibil, oricat incerci, sa o dai la o parte.

“Cum se taie lemn ilegal?”, repeta Catalin, aproape mecanic, intrebarea. “Pai uite, sa zicem ca eu am cateva hectare de pasune in comuna si obtin de la ocol o autorizatie de exploatare a materialului lemnos de pe ea.

Chiar daca in mod normal ar trebui sa am si volumul lemnos prevazut acolo, de multe ori autorizatia se obtine fara ca realitatea din teren sa corespunda. Si iau autorizatie de la pasunea mea, de la pasunea vecinului, de la pasunea ailalta, de la inca una, si uite-asa fac rost de cateva sute de metri cubi legali. Lemnul tu il tai din alta parte, dar actele il fac sa fie de pe pasuni”.

Potrivit legii, din fondul forestier national fac parte si “pasunile impadurite”, conditia ca ele sa fie clasate astfel fiind ca o anumita suprafata din respectivul teren sa fie ocupata de vegetatie forestiera. Pasunile pot beneficia de lucrari silvice – e un fel de-a spune ca pot fi recoltate anumite cantitati de masa lemnoasa de pe suprafata lor.

Romsilva nu indica in datele sale ce procent din fondul silvic e ocupat de pasunile impadurite. Institutul de Statistica arata, totusi, ca in ultimii sase ani suprafata totala parcursa de taieri “de transformare” a acestui tip de teren forestier a crescut de patru ori. In 2013, astfel de recoltari s-au produs pe aproape 10.000 de hectare de pasuni.

Catalin mai descrie o “portita”, adica o metoda de a fenta legea. Pe transporturile interne de marfa se practica un termen de 72 de ore pentru livrare. Dar in acest interval se pot face – nu doar teoretic, ci si cat se poate de practic – mai multe livrari. Depinde doar de distantele punctuale, daca pot fi acoperite in intervalul respectiv. Asta inseamna ca folosind un singur aviz de insotire a marfii poti sa duci doua-trei transporturi diferite.

Materialul lemnos este “albit” prin aceasta metoda in eventualitatea unui control.

O declaratie de razboi

Pana nu demult te puteai intelege, omeneste, cu toata lumea. Asta spune Catalin. “Cand mananca toata lumea o paine e bine” – spune apasat aceste vorbe. Cumva, ele sunt reprezentative pentru intreaga industrie. De cateva luni, insa, de cand reflectoarele publice s-au atintit asupra afacerilor din domeniu, iar organele anticoruptie au inceput sa descinda la companii, directii silvice si ocoale, lucrurile s-au schimbat.

“Oameni din primarii sau ocoale silvice”, sustine Catalin, “aceiasi care inainte iti semnau si stampilau orice refuza acum pana si sa mai discute”. “Ma leaga astia!” e scuza pe care a auzit-o tot mai des in ultima vreme.

Si-asa se aude peste tot. Un intermediar de lemn cu relatii extinse la gateristii din zona Falticeniului a confirmat ca “s-au speriat cu evenimentele recente si se taie mult mai putin”. Cei care “s-au” nu sunt, propriu-zis, firmele private, ci autoritatile publice insarcinate sa aplice regimul silvic sau sa-l controleze.

La ocoale, licitatiile publice s-au imputinat vizibil in ultimele luni, iar acolo unde se mai scoate masa lemnoasa spre exploatare volumele sunt mult diminuate. Dela0.ro a vazut astfel de contracte in care cotele licitate erau de pana la trei ori mai mici decat anul trecut.

De operatiunile de control sunt responsabile inspectoratele teritoriale de regim silvic si vanatoare care ar trebui sa identifice si sa documenteze neregulile (atat cele produse in padurile statului, cat si in cele aflate in proprietate privata). De cele mai multe ori, insa, ele menajeaza interesele comerciale – ale statului si ale privatilor – din industria lemnului. Doar asa au putut fi tinute afacerile forestiere, vreme de mai bine de un deceniu, pe post de pusculite ale partidelor politice.

Sunt vremuri tulburi in industria de lemn romaneasca. Pentru prima oara in odiseea sa forestiera, gigantul Schweighofer se confrunta cu un mediu ostil ambitiilor sale comerciale. Noul cod silvic le limiteaza activitatea, perspectivele in regiune sunt sumbre, odata cu interzicerea exporturilor de bustean din Ucraina, si chiar aliati vechi se repozitioneaza, simtind oportunitatea.

Din informatiile Dela0.ro, una dintre firmele romanesti care au furnizat busteni austriecilor de la Schweighofer, in volume de sute de mii de metri cubi, a sistat livrarile si a inceput sa-si proceseze singura stocul de lemn si sa comercializeze cheresteaua. In lumea taietorilor, asta poate fi chiar o declaratie de razboi.

Lumea taietorilor

Eugen si-a schimbat deja pantofii din piele intoarsa la punctul de lucru din padure. Exploatarea e salbatica in jur, dar oamenii tot au amenajat pe langa container-ul metalic ce serveste de incapere o masa, si-o bancuta, ba chiar si-un loc de fumat.

Eugen are acum in picioare o pereche de cizme, iar pe cap o casca portocalie. E pregatit sa urce pe “monstru”. Reporterul nu prea e.

Ziua e splendida deasupra Bicazului, cu varfurile brazilor Tarcaului mangaiate de-un soare sclipitor, si urc pe “capota”, in fapt radiatorul, unui TAF rosu. In cateva secunde marsam glorios printre arbori. Sunt pe coama lui, stanga!, dreapta!, ii simt rasuflarea narilor prin materialul subtire al unor blugi de 50 de euro cumparati, hat!, de la Paris, ma tin cu ambele brate de coarnele sale metalice, alungite peste caroseria motorului, iar toata natura trosneste sub rotile gigantice, in stare sa sfasie totul in cale.

Si masina trage, a costat 90.000 de euro, fara TVA, cum naiba sa nu traga?, si urca, si urca, si urca, cum doar un monstru metalic capabil sa inghita 35 de litri de carburant la suta de kilometri poate. Si dintr-o data nasul TAF-ului se infige direct in cerul lasat liber de varfurile arborilor si-un muget prelung intampina panta abrupta pana la Dumnezeu.

Ma uit la Eugen si-mi amintesc ca l-am vazut inchinandu-se, trecand pe langa biserica.

Natura e glorioasa, dar aici padurea e a omului.