“Cei care se afla in spatele evenimentelor recente puneau la cale de ceva timp o lovitura de stat. Planuiau sa obtina puterea cu orice pret. Au recurs la teroare, crima si revolte pentru asta. Nationalistii, neonazistii, rusofobii si antisemitii (…) decid astazi traseul Ucrainei”.
Este unul dintre mesajele transmise Rusiei, Ucrainei si, mai departe, intregii lumi de catre Vladimir Putin intr-un discurs de 40 de minute sustinut la Kremlin, in contextul anexarii Crimeei. Un discurs istoric care va schimba cursul istoriei recente, a scris cotidianul britanic The Guardian dupa demonstratia de forta bruta a Tarului Putin. Dar si un discurs care marcheaza revenirea in cele mai inalte sfere ale politicii internationale a unui fenomen: instrumentalizarea fascismului.
Nu este, cel mai probabil, ultima oara cand liderul de la Kremlin joaca in pokerul global cartea amenintarii fasciste pentru a decredibiliza protestele din Ucraina. Modul in care actioneaza Vladimir Putin nu este, pe de alta parte, nici o noutate in peisajul politic european. Presedintele rus urmeaza liniile unei practici deja institutionalizate la scara mica pe Batranul Continent: aceea a etichetarii adversarului politic, “dusmanului”, opozantului drept “fascist”, “neonazist” sau “neofascist”.
Termenul a ajuns sa fie atat de des utilizat in vocabularul politic european incat risca sa devina un banal epitet al timpurilor. Nigel Farage, liderul Partidului pentru Independenta Regatului Unit (UKIP), a fost numit “fascist” de catre fostii profesori pentru ca avea obiceiul sa isi agreseze colegii si pentru ca a marsaluit pe strazile unei asezari din Sussex fredonand cantece naziste. In alte cazuri probatoriul a fost mai putin evident: Angela Merkel a fost deseori costumata in Adolf Hitler pe bannerele protestatarilor din Atena, pentru vina de a fi impus politici de austeritate unei tari aflate in faliment.
In Ungaria, derivele nationaliste ale administratiei Viktor Orban au primit rapid eticheta – “fascism”. Vederile extremiste ale olandezului Geert Wilders au fost de asemenea catalogate ca fiind “fasciste”. Iar revista germana Der Spiegel nu s-a ferit sa publice un articol de opinie in care ultra-populistul italian Beppe Grillo era prezentat inca din titlu ca fiind un exponent al “fascismului verde”.
Fete ale “fascismului” european?
… Nigel Farage
… Angela Merkel
… Viktor Orban
Beneficiar al epitetului, premierul turc Recep Tayyip Erdogan nu are nicio problema in a arunca la randul sau cu astfel de etichete – elvetienii sunt “fascisti” pentru ca au interzis prin referendum constructia de minarete, iar zionismul e si el “un fel de fascism” care ar trebui incadrat in categoria crimelor impotriva umanitatii.
Presa internationala vorbeste tot mai des de raspandirea “fascismului” in Europa. Fenomenul e continental – din Finlanda pana in Grecia si de la Budapesta la Amsterdam sau Londra, ridicarea extremei drepte e mereu vazuta sub semnul mostenirii fascismului interbelic. Cum a ajuns Europa sa fie “impanzita” de partide si grupuri “fasciste” si cum riscam ca fiecare sa devina “fascistul” cuiva, intr-o analiza Dela0.ro.
Avocatul american Mike Godwin a inventat “legea” referindu-se specific la forumurile online. Ea suna astfel: “Cu cat o discutie virtuala devine mai lunga, cu atat probabilitatea unei comparatii cu nazismul sau Hitler se apropie de 1”. Cu alte cuvinte, pe masura ce argumentele unei dezbateri online se epuizeaza, indiferent de subiectul in cauza cineva sau ceva va fi catalogat ca exponent al ideologiei fasciste.
Regula a fost inclusa in 2012 in Dictionarul Oxford al limbii engleze si pare sa faca tot mai multi prozeliti in mediul politic european. Acolo, ea ar putea suna astfel: “Cu cat o discutie politica devine mai lunga, cu atat creste probabilitatea recursului uneia dintre parti la acuzatia de fascism.”
Cine sunt “fascistii” de azi in Ucraina
La inceputul lunii martie, intr-o conferinta de presa organizata special pentru a discuta situatia din Ucraina, Vladimir Putin introducea in discursul public ideea ca Maidanul a scos la iveala nationalisti, fascisti si antisemiti –“Vedem chiar in acest moment oameni care umbla prin Kiev cu banderole cu simboluri asemenatoare svasticii”, declara presedintele rus.
Primul care a pus eticheta de “fascisti” fusese, insa, presedintele demis al Ucrainei Viktor Ianukovici. In prima conferinta dupa fuga din tara, organizata in Rusia, Ianukovici vorbea despre “fortele neofasciste” care, inlaturandu-l de la putere, au pus stapanire pe Ucraina. A continuat cu aceasta abordare si doua saptamani mai tarziu, intr-o a doua conferinta tinuta tot in Rusia. De data aceasta ii acuza pe “neofascisti” ca au provocat un razboi civil in Ucraina si cataloga noul Guvern drept “o banda de ultranationalisti”.
Printre cei care au ales sa iasa in strada la Kiev sunt de gasit cateva grupuri care prin actiunile lor i-au ajutat pe Ianukovici si Putin sa joace cartea fascismului. Cele mai vocale si vizibile – Svoboda (Libertate) si Pravy Sektor (Sectorul de Dreapta).
Potrivit celor de la Washington Post, Svoboda este un partid exponent al “nationalismului european de tip nou”, alaturi de Partidul National Britanic si Frontul National francez. La fel ca si acestea are un trecut controversat, un logo ce face trimitere la svastica si un lider care cerea pe vremuri masuri impotriva celor pe care ii identifica drept membri ai mafiei moscovite de origine evreiasca.
Fondat in 1991 sub numele de Partidul National Socialist din Ucraina, Svoboda a reusit sa ajunga in Parlamentul Ucrainei abia dupa alegerile din 2012. A ocupat atunci 8.5% din locurile legislativului, ceea ce s-a tradus in 37 de mandate. Din 2004 partidul este condus de Oleg Tiahnibok, moment care coincide si cu schimbarea numelui initial. Intrarea in Parlament a membrilor Svoboda a fost privita cu ingrijoare de catre autoritatile din Israel care au atras atentia asupra raspandirii antisemitismului si xenofobiei in Ucraina.
Svoboda a primit botezul legislativului ucrainean intr-un mod extrem de original: o bataie in toata regula cu membrii partidului lui Ianukovici. Nu a fost insa singurul moment controversat care i-a implicat pe membrii Svoboda. In 2013 FIFA a interzis steagul partidului pe care l-a declarat un simbol rasist, dupa ce la un meci de calificare pentru Cupa Mondiala fanii ucraineni au fredonat cantece batjocoritoare si au recurs la saluturi naziste. Iar recent, in ianuarie 2014, Svoboda l-a comemorat printr-un mars cu torte pe liderul fascist Stepan Bandera.
In noua conducere a Ucrainei Svoboda detine pozitii cheie: functia de procuror-general prin Oleg Mahnitki, cea de vicepremier prin Aleksandr Sich, functia de secretar al Consiliului National de Securitate si Aparare, care i-a revenit fondatorului Partidului National-Socialist, Andrei Paruby, dar si ministerele Agriculturii si Ecologiei, prin Igor Svaika si Andrei Mohnic.
Nu mai departe de saptamana trecuta, o filmare postata pe Youtube il infatisa pe deputatul Svoboda Igor Mirosnicenko bruscandu-l pe seful televiziunii de stat ucrainene chiar in biroul acestuia, in incercarea de a-i forta demisia. Insotit de alti cinci barbati, Mirosnicenko isi agreseaza verbal si fizic victima – scena e cu atat mai paradoxala cu cat deputatul Svoboda e membru in comisia parlamentara insarcinata sa apere dreptul la libera exprimare.
Daca Svoboda este considerat inca frecventabil, in ciuda derivelor sale ne-democratice, nu acelasi lucru se poate spune despre Pravy Sektor. Unul dintre cele mai violente grupuri de pe Maidan a fost descris de cei de la The Guardian drept “neofascist”, iar potrivit celor de la The Times ideologia sa e similara “fascismului”.
Un portret interesant al gruparii e furnizat in doar cateva tuse intr-un reportaj publicat de London Review of Books: “Unul din semnele distinctive ale Sectorului de Dreapta este masca – de obicei, o masca neagra care lasa doar ochii la vedere, uneori si gura. Nu e tocmai un stil care sa inspire incredere. Inainte sa fie ales lider al organizatiei, Dmitry Yarosh a condus o miscare intitulata Tridentul Stepan Bandera”. De altfel, membrii grupului nu au nicio problema in a folosi insemne ce aduc aminte de armata insurgenta ucraineana din al Doilea Razboi Mondial, recunoscuta pentru colaborarea cu Germania nazista.
Puterea exemplului
Trimiterile la fascism si antisemitism nu sunt intamplatoare, mai ales in Ucraina. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, tara a fost ocupata vreme de trei ani de catre Germania Nazista. Unul dintre cele mai mari masacre impotriva evreilor a avut loc pe teritoriul ucrainean, la Babi Yar. Aproximativ 34.000 de oameni au fost omorati aici. Executiile au continuat in Dnipropetrovsk – 15.000 de evrei ucisi si Harkov – 12.000 de evrei.
Perioada de ocupare a Ucrainei nu a fost doar un exemplu de cum Germania a ales sa implementeze “solutia finala” in teritoriile ocupate, ci si un capitol negru in istoria tarii: cel al colaborarii entuziaste cu nazismul. In anii 1920, in partea de vest a Ucrainei s-a format sub influenta fascismului italian Organizatia Nationalistilor Ucraineni, care milita pentru un stat ucrainean pur etnic. In ideea in care Germania nazista i-ar fi ajutat sa scape de sub dominatiile poloneza si sovietica, organizatia s-a orientat catre rasism – pentru un stat ucrainean organic, elementele straine precum polonezii, rusii si evreii trebuiau eliminate.
Zeci de mii au fost ucisi inainte de sosirea trupelor germane. Odata cu ocuparea teritoriilor de catre nazisti procesul de “purificare” a fost radicalizat. Ordinele veneau din partea acestora insa erau executate in mare parte de catre trupele auxiliare ucrainene pentru care lupta impotriva “dusmanului” avea o conotatie mai puternica decat pentru nazisti. Ucrainenii experimentasera direct politicile represive ale lui Stalin. Intre anii 1932-1933 milioane de ucraineni au murit de foame in urma colectivizarii impuse de catre liderul sovietic.
Manipularea istoriei
Istoricul Timothy Snyder scria recent pentru New York Review of Books ca Rusia a pornit o campanie de decredibilizare a Kievului pentru a reduce tensiunile sociale existente in Ucraina la o batalie a simbolurilor legate de trecut. Timothy Snyder atrage atentia celor din Occident sa nu se lase prinsi in aceasta falsa dezbatere despre cine este sau nu nazist pentru ca astfel pierd miza evenimentelor din Ucraina. Mai mult, Snyder acuza Rusia de manipularea memoriei Holocaustului.
Ce inseamna sa fii “fascist”?
A devenit o obisnuinta in media si politica europene sa iti reduci adversarul la tacere numindu-l “fascist”. Eticheta e aproape fara recurs pe un continent care se zbate sa-si confrunte si sa-si inteleaga trecutul inca proaspat, lagarele, cruzimea. Uzuala a devenit si catalogarea celor care protesteaza fata de sistem drept “neofascisti” in ideea de a-i discredita si stigmatiza.
Si tot o practica a ajuns si utilzarea termenului de “fascism” atunci cand vorbim de un grup/partid ale carui practici incalca standardele democratice. Nu e de mirare, in atare conditii, ca Europa este “impanzita” de grupuri “fasciste”. Grecia, Ungaria, Olanda, printre cele “mai dezbatute cazuri, nu sunt singure. Urmeaza pe lista Norvegia, Danemarca, Finlanda, Elvetia, Italia, Austria, Franta si Belgia.
In Grecia “fascistii” sunt membrii “Zorilor Aurii” (Chrysi Avgi), partid care a “inflorit” in timp ce tara se scufunda in cea mai grava criza economica postbelica. Recesiunea a fost, de altfel, mediul ideal pentru fertilizarea unui discurs antieuropean, antiimigrationist, impotriva austeritatii impuse de afara si slabiciunii clasei politice autohtone. Odata cu intrarea partidului in parlament in 2012, presa internationala a inceput sa vorbeasca despre raspandirea “fascismului” in Europa si proiectul “nazist” pe care Angela Merkel l-a realizat cu success acolo unde Adolf Hitler esuase – formarea unui “parti nazist” in Grecia.
Membrii sai neaga asocierea, aruncand la randul lor anatema asupra “Troicii” (Fondul Monetar International – Banca Centrala Europeana – Comisia Europeana) si a felului in care politica de austeritate a fost impusa din exterior, impotriva vointei grecilor. In prezent, liderul “Zorilor Aurii” Nikolaos Michaloliakos (foto jos) se afla in detentie, sub acuzatia ca ar fi coordonat infiintarea unei retele criminale responsabile pentru disparitia a aproape o suta de imigranti.
In Ungaria, Jobbik, un partid care din 2009 face parte din Parlamentul European, iar din 2010 si din Parlamentul ungar, a scos la iveala etichete precum “neofascist” si “neonazist”. In 2010, dupa alegerile parlamentare, cei de la The Guardian anuntau “luarea cu asalt a cladirii Parlamentului” de catre “neofascisti”. Termenul de “neonazisti” le-a fost atribuit celor de la Jobbik (foto jos) dupa discursurile rasiste si infiintarea de catre liderul miscarii a Garzii Maghiare, o grupare para-militara al carei scop declarat era acela de a realiza “adevarata schimbare de regim”. Organizatia a fost scoasa in afara legii in 2009.
Olanda a intrat pe lista tarilor in care “fascismul” a luat avant din cauza Partidului pentru Libertate (Partij voor de Vrijheid) fondat in 2005 de catre Geert Wilders. In 2010 acesta a devenit al treilea partid din tara, obtinand 24 de locuri in Parlament, rezultat care i-a oferit o pozitie privilegiata in formarea Guvernului. Printre initiativele lui Wilders se numara modificarea primului articol din Constitutie care interzice discriminarea pe criterii rasiale si religioase, inchiderea granitelor pentru musulmani, interzicerea Coranului sau impunerea unei taxe speciale pentru femeile care poarta valul islamic.
O alta “izbanda” a fost lansarea unui site unde olandezii sa ii “denunte” pe imigrantii din Europa Centrala si de Est. La alegerile nationale din 2012 PVV a obtinut 15 mandate in Parlamentul olandez. La nivel european Wilders (foto jos) are planuri mari. La sfarsitul anului 2013 a incheiat o alianta cu Marine Le Pen si Frontul National francez pentru alegerile europarlamentare din mai 2014. Scopul declarat: sa ucida monstrul de la Bruxelles din interior.
Antisemit, antieuropean, antisistem, proeuropean, rasist, utilizator al unor insemne care fac trimitere la cele fasciste sau naziste – sa fii fascist in Europa zilelelor noastre inseamna sa detii una sau mai multe din trasaturile enumerate, desi situatia variaza in functie de tara. De exemplu “fascistii” din Grecia sunt antieuropeni, in timp ce “fascistii” din Ucraina au protestat alaturi de cei care doresc aderarea tarii la UE.
Noile tipuri de “antisemitism”
Exterminarea populatiei evreiesti in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial este pentru multi singura caracteristica a fascismului. Este, insa, o pozitie critica adoptata in raport cu aceasta mostenire suficienta pentru a justifica aplicarea etichetelor de “antisemitism” si “fascism”?
Scriitorul german Gunter Grass a reusit “performanta” de a fi numit nu doar antisemit, dar si “nostalgic dupa un fascism care a devenit tabu”. Prima eticheta i-a fost pusa de premierul israelian Beniamin Netanyahu, iar cea de-a doua de catre filososful francez Bernard-Henri Levy dupa ce Gunter Grass a publicat un poem in care sustinea ca Israelul, cu armele sale atomice, “ameninta pacea mondiala deja atat de fragila”.
Despre Israel, mai exact despre pericolul reprezentat de programul militar nuclear dezvoltat de liderii evrei, a scris si Jakob Augstein, editorialist Der Spiegel si fiul fondatorului revistei germane. Articolele sale i-au adus un loc 9 in topul antisemitilor din 2012, clasament realizat de Centrul Simon Wiesenthal.
Acuzele de antisemitism sunt, insa, doar o parte dintr-un tablou mai larg. In Europa secolului XXI antisemitismul pare sa fi fost detronat de antiimigrationism. Majoritatea partidelor care au fost incadrate de presa, de analisti si de adversarii politici in grupul “fascistilor” au in comun un lucru: dorinta de a limita numarul imigrantilor din tara lor.
In Norvegia, Partidul Progresului (Fremskrittspartiet) militeaza pentru un control mai puternic al imigratiei si conditii stricte care sa faca imposibil traiul azilantilor. Partidului i se reproseaza tot mai frecvent ca este antiislamist. Aceleasi restrictii le cer, insa, si Democratii Suedezi (Sverigedemokraterna) a caror popularitate este in crestere dupa cateva incidente si conflicte in randul comunitatilor de imigranti.
In Finlanda, cei de la Partidul finlandezilor (Perussuomalaiset) reclama o multitudine de etichete: euro-, homo-, xeno-, islamo- fobi. Cu toate acestea au obtinut, in 2011, 19% din voturile populatiei. Iar belgienii de la Interesul Flamand (Vlams Belang) militeaza pentru o societate multi-etnica, insa cer ca imigrantii sa adopte cultura si limba flamande.
Politicile si initiativele antiimigratie le-au adus voturi si popularitate inclusiv Frontului National (Front national) din Franta si Partidului Libertatii (Freiheitliche Partei Osterreichs) din Austria. Cel din urma are si un plan ambitios: infiintarea unui front comun al tuturor partidelor care lupta impotriva imigratiei.
In Italia pentru titulatura de “fascist” se bat doua partide, unul orientat mai degraba spre dreapta si altul care cocheteaza tot mai mult cu stanga. Liga Nordului (Lega Nord) a starnit controverse dupa ce un membru al partidului a declarat ca ministrul Integrarii Cecile Kyenge ii aminteste de un urangutan, si asta pentru ca este de culoare. Atunci cand nu fac afirmatii rasiste, membrii partidului cer limitarea numarului de imigranti musulmani.
Partidul lui Beppe Grillo, Miscarea Cinci Stele (MoVimento 5 Stelle), a primit de la cei de la Der Spiegel eticheta de “fascism verde” pentru ca practica un discurs ultra-populist si anti-politic, desi se apropie prin platforma sa de partide germane de stanga precum Partidul Verde.
Nu doar impotriva imigratiei, ci si a islamizarii Europei este Partidul Popular elvetian (Schweizerische Volkspartei) care a starnit valuri in Europa ultimilor ani, militand frecvent impotriva imigratiei si reusind chiar sa obtina organizarea unui referendum in marginea interzicerii constructiei minaretelor in Tara Cantoanelor.
SVP a lansat si initiativa “Impotriva migratiei in masa”, care a fost subiectul unui alt referendum extrem de controversat desfasurat la inceputul anului 2014. Potrivit rezultatelor sale, administratia politica elvetiana trebuie sa gaseasca intr-un viitor apropiat solutiile pentru introducerea “cotelor” de imigratie, in miezul unui continent care mizeaza de ani buni pe liberalizarea completa a pietei muncii.
Cine pune etichetele?
Acuzatiile de fascism sau nazism vin in general din partea analistilor sau a politicienilor de stanga care in ultimii ani au inceput sa piarda tot mai mult teren in fata partidelor de dreapta. Odata cu criza economica, cresterea somajului si denuntarea multiculturalismului explicatii precum “imigrantii vin si ne fura locurile de munca” sau “imigrantii profita de sistemul nostru social” au inceput sa convinga tot mai multi votanti.
O mana de ajutor a dat insasi realitatea vizibila in statistici. In Italia si Franta rata somajului a ajuns sa depaseasca 10%, in timp ce in Finlanda, Olanda, Marea Britanie si Danemarca se apropie de 10%. Sunt exact tarile in care o rata ridicata a somajului in combinatie cu un numar semnificativ de imigranti a dus la cresterea in sondaje a partidelor care militeaza pentru legi stricte ale imigratiei.
Si aceasta abordare pare sa functioneze tot mai bine in Europa, potrivit previziunilor electorale facute de Poll Watch pentru alegerile europarlamentare din mai 2014:
Miscarea Cinci Stele ar obtine 23% (Italia);
Partidul Libertatii – 23% (Austria);
Partidul Popular Danez – 22.7% (Danemarca);
Partidul finlandezilor – 19% (Finlanda);
Partidul pentru Libertate – 17% (Olanda);
Jobbik – 16% (Ungaria);
Frontul National – 20% (Franta).
Evolutiile politice, economice si sociale europene din ultimii anii i-au determinat si pe analistii politici de stanga sa traseze paralele cu raspandirea fascismului dupa 1929. O explicatie sta intr-un fapt usor de identificat: stanga a definit mereu fascismul ca fiind raspunsul dreptei la criza capitalismului.
Conflictul de clasa…
La inceputul anilor 2000 politologul maghiar Gaspar Miklos Tamas vorbea intr-un eseu care a facut epoca despre post-fascism. El acuza Europa ca a abandonat principiile Iluminismului si a facut din cetatenie un privilegiu cand ea ar trebui sa fie parte integranta a conditiei umane. Mai mult, Uniunea Europeana nu a facut decat sa slabeasca statul-natiune prin incurajarea regionalismului si rivalitatilor etnice. Conflictul de clasa a ajuns si el sa fie etnicizat, iar imigrantul transformat intr-o problema de securitate, nota Tamas.
Parte a explicatiilor oferite de politologul maghiar se regasesc, insa, inclusiv in discursul celor care conduc partidele catalogate drept “fasciste”. Christoph Blocher, liderul SVP care a facut campanie pentru referendumul din Elvetia, se declara dezamagit de proiectul european pe care il considera o constructie mult prea complicata si incorecta. Iar cei de la Partidul Popular Danez se apara in fata acuzatiilor de “fascism” sustinand ca sunt singurii aparatori ai traditiei si identitatii nationale.
Si alte explicatii sunt posibile. Der Spiegel intuia corect ca italianul Beppe Grillo (foto jos), liderul Miscarii Cinci Stele, isi ia energia si popularitatea din resentiment.
Cheia succesului sau sta in exploatarea furiei fata de Germania, fata de birocratii din Bruxelles, fata de intregul sistem politic in general. Aceasta abordare il face popular si nu apelul la ratiune sau dragostea fata de principiile democratice. Pe langa voturi o astfel de abordare i-a adus insa si eticheta de “fascist”.
…. si de vocabular
Jurnalista Anne Applebaum scria in 2012 ca a promis sa nu foloseasca termenul de “extrema dreapta” pentru a descrie orice partid politic european intrucat realitatile sunt foarte diferite. In general, observa Applebaum, aceste partide sunt antieuropene, antiglobalizare si antiimigratie; nu le plac capitalele multiculturale sau granitele dechise si nu sunt fani ai companiilor si institutiilor multinationale.
Mai presus de toate, subliniaza Applebaum, aceste partide se declara impotriva austeritatii si a oricarei reduceri de buget care, cred membrii lor, sunt impuse din exterior. Niciunul din aceste lucruri nu o fac pe Applebaum sa creada ca asistam la o renastere a fascismului.
Ceea ce liderii acestor partide vor sa infaptuiasca este un alt fel de revolutie, care presupune eliminarea Uniunii Europene si desfiintarea NATO pentru a reveni la vremurile in care guvernele nationale luau deciziile singure. O fantezie!, conchidea Applebaum.
Cum sa recunosti un fascist, indrumar in sase pasi
Cat de frecvent si aleatoriu este folosit termenul de fascist in contextul crizei din Ucraina nu le-a scapat nici celor de la Foreign Policy. Cuvintele, explica revista americana, sunt ca armele, iar atunci cand tinta este adversarul politic, sa il numesti pe acesta “fascist” e ca si cum ai detona o bomba.
Este motivul pentru care revista a realizat un “indrumar” pe intelesul tuturor pentru a putea face diferenta dintre un fascist si un utilizator al unor idei, concepte care fac trimitere la fascism. Cele sase trasaturi pe care o miscare ar trebui sa le posede pentru a fi fascista sunt potrivit Foreign Policy urmatoarele:
-
Puritatea rasiala
Fascismul isi dezvolta ideea de stat pur pe mostenirea lasata de secolul al XIX-lea, anume ideea ca lumea este impartita in “rase inferioare” si “rase superioare”, natiuni slabe si natiuni puternice. In logica fascista grupurile inferioare sau natiunile slabe sunt eliminate de cele puternice.
-
“Totul in interiorul statului, nimic in afara statului, nimic impotriva statului”
Este definitia data fascismului de Benito Mussolini. Centrala fascismului este ideea ca statul e mai presus de orice, motiv pentru care cetatenii sunt in slujba statului si nu invers.
-
Un lider carismatic
… care controleaza tot si care intruchipeaza aspiratiile natiunii. Modelele pentru un astfel de lider au fost date de Benito Mussolini – Il Duce si Adolf Hitler – Führer.
-
Rolul armatei
Armata, felul in care este organizata si functioneaza ofera cea mai buna imagine a modului in care vad fascistii vad lumea. Asa se explica obsesia pentru uniforme.
-
Respingerea conceptelor Iluminismului
Fascismul anuleaza individualismul si gandirea critica, rationala si mizeaza mai degraba pe emotie si pe vointa. Pentru fascisti preluarea puterii echivaleaza cu renasterea natiunii si stoparea decadentei la care societatea a fost supusa in regimul anterior.
-
A treia cale
Partidele fasciste cred ca impun o “a treia cale”, care nu e nici socialism, nici capitalism.
In loc de concluzie: diagnosticul lui Robert Paxton
Fascismul, potrivit politologului si istoricului Robert Paxton, este o forma de comportament politic marcat de preocuparea obsesiva a declinului societatii, a umilirii sau victimizarii careia ii raspunde cu o cultura a unitatii, energiei si puritatii. In interiorul acestei culturii se formeaza un partid dominat de militanti nationalisti, cu o sustinere larga in randul populatiei.
Acest partid abandoneaza principiile democratice si urmareste prin violenta si fara vreo forma de constrangere legala sau etica purificarea interna si expansiunea externa. Pentru realizarea planului de “curatare” prin violenta este nevoie de un organism care sa puna in functiune acest plan. Aceste organisme sunt garzile, batalioanele, sunt de fapt grupuri paramilitare, structuri care nu au nicio legatura cu statul si care actioneaza in afara legii.
Din lipsa de cunoastere a unui fenomen politic extrem de complex, din cauza asocierii fascismului strict cu ceea ce s-a intamplat in Germania nazista ajungem sa transformam termenul fascist intr-un banal epitet, observa Robert Paxton in 1998. Saisprezece ani mai tarziu, in Europa politica, fiecare are sansa sa devina fascistul cuiva.
