Documentele asocierii initiale dintre primii investitori si statul roman sunt date disparute astazi la fosta regie a statului care a facilitat afacerea. Printr-un circuit offshore, care leaga compania canadiana de afacerea din Romania, s-au facut cheltuieli de peste 500 milioane de dolari la Rosia Montana. Bani pentru care compania din Romania, in care statul roman este partener, a platit dobanzi de zeci de milioane de euro. Miza afacerii de la Rosia Montana a ajuns acum la aproape 18 miliarde de dolari, la cat sunt evaluate zacamintele dupa cresterea spectaculoasa a pretului international al aurului.

Jocul pe bursa a surprins statul. Banii stransi de proiectul Rosia Montana pe bursele din Canada (intai Vancouver, apoi Toronto) se ridica la peste 800 de milioane de dolari, in ultimii paisprezece ani, prin emisiunea continua de actiuni, potrivit rapoartelor Gabriel Resources Ltd, compania mama a afacerii.

Noi amanunte din aceasta afacere arata ca operatiunea listarii la bursa din Vancouver din 1997 s-a facut in mare secret chiar si fata de arbitrul pietei zacamintelor –  Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM), institutia statului care aproba prospectiunile, explorarile si exploatarile de resurse.

  • Schema de finantare a afacerii blocheaza accesul statului la profituri ani de zile, pana cand vor fi achitate datorii de sute de milioane de dolari catre investitori

  • O mica companie canadiana, cu bilantul gol, a devenit o afacere de aproape 2,6 miliarde de dolari, dupa ce a listat pe bursa resursele noastre de aur de la Rosia Montana

  • Primele zile ale afacerii explica modul in care investitorii au preluat gratis controlul asupra zacamintelor si le-au folosit  apoi pe bursa ca sa faca rost de bani

  • Banii facuti pe bursa au fost trimisi apoi in Romania sub forma de imprumuturi cu dobanda

  • Personaje – cheie din povestea aurului recunosc astazi, in premiera, neregulile afacerii, in care mari fonduri de investitii si investitori marunti si-au plasat banii in ultimii paisprezece ani

Mihail Ianas, fostul presedinte al ANRM din acea perioada, dezvaluie astazi ca afacerea listarii a fost o mare necunoscuta chiar si pentru cei care ar fi trebuit sa o aprobe:  “A fost o surpriza si pentru noi listarea zacamintelor din 1997. Am aflat atunci intamplator de listare de la alti investitori straini. Am cerut imediat explicatii de la Ministerul Industriei si am aflat ca ei dadusera o aprobare, dar nu ne-au motivat-o.” Mihail Ianas sustine ca raspunsul a venit atunci de la secretarul de stat pe probleme de minerit, Nicolae Staiculescu.

Fostul secretar de stat spune ca nu isi aminteste de o astfel de aprobare: “Nu am aprobat asa ceva si nici nu-mi aduc aminte ca ministerul sa fi dat o astfel de aprobare. Ca secretar pe probleme din minerit ar fi trebuit sa stiu. Exista doua variante: fie ca aprobarea sa nu fi existat, fie ca ea sa fi fost aprobata fara ca eu sa stiu, desi mi-e greu sa cred asta”.

Listarea pe bursa a fost unul din punctele cheie al afacerii de la Rosia Montana pentru ca astfel primii investitori au facut rost de bani ca sa finanteze proiectul din Muntii Apuseni. Si tot prin intermediul bursei actionariatul companiei s-a schimbat radical pana astazi, in companie plasandu-si banii mari fonduri de investitii. Gabriel Resources Ltd. Canada, compania mama din proiectul Rosia Montana, nu exista pe harta mineritului in urma cu paisprezece ani cand a raportat zacamintele noastre pe bursa. Ea se numea atunci Starx Resources Canada si figura ca o mica companie, cu bilantul aproape gol. Avea in schimb avantajul ca era listata pe bursa din Vancouver (Canada), o bursa pentru companii cu risc.

In aceasta companie reactivata au fost varsate zacamintele ca sa atraga banii investitorilor. Una din primele hotarari ale companiei din Romania din 1998 arata clar cum investitorii isi puneau sperantele in banii stransi de pe bursa: “Terminarea primei faze a proiectului implica alocarea unor mari sume de bani care vor fi procurate de Gabriel Resources prin obtinerea unor finantari de la fondurile internationale de investitii prin bursa canadiana”.

Datele privind asocierea cu statul roman pentru resursele de aur au ajuns pe bursa, la inceputul anului 1997, printr-o operatiune atipica: un schimb de actiuni intre o firma offshore Gabriel Resources Jersey, cu un capital social de doar 10.000 de lire sterline, si compania Starx Resources, cu un capital social de aproape 22.000 de dolari.

La finalul tranzactiei, directorii firmei offshore, in frunte cu afaceristul roman Vasile Frank Timis , au devenit actionarii Starx Resources si i-au schimbat numele in Gabriel Resources Ltd. Canada. Vasile Frank Timis, devenit intre timp unul dintre cei mai bogati romani, a capatat cu acest prilej titulatura de fondator al companiei Gabriel Resources Ltd si a preluat functia de presedinte.

Mihail Ianas spune acum ca Vasile Frank Timis nu ar fi trebuit sa ajunga sa se fotografieze cu zacamintele noastre pe bursa canadiana fara aprobarea ANRM, dar are o explicatie ciudata: “Fapta s-a petrecut si, din fericire, proiectul este foarte bun. Probabil, din aceasta cauza nimeni nu a mai cautat nod in papura ”. Alexandru Patruti, actualul presedinte al ANRM, sustine insa ca agentia nu trebuia sa aprobe listarea pentru ca nu exista inca o lege a minelor la acel moment.

Mihail Ianas il contrazice insa: “Investitorii trebuiau sa ne ceara acordul, pentru ca nu puteau sa trimita datele privind zacamantul la cei care au facut proiectul pentru listare si nici sa publice pe bursa date despre zacaminte fara aprobarea noastra. Trebuie sa ne raportam la actul normativ care reglementa activitatea ANRM,  nu la legea minelor. SRI s-a interesat atunci de operatiunea listarii, dar cred ca povestea a fost musamalizata, pentru ca lucrurile au continuat, nu s-a mai intamplat nimic de atunci. Dar trebuie luat in calcul ca nu prea intelegeam multi in acele vremuri ce e cu bursa. Erau anii aceia tulburi in care invatam capitalismul”.

Ioan Radulescu, fostul consilier personal al lui Mihail Ianas, cu o bogata experienta ca expert ONU si consilier pe proiecte de minerit in mai multe tari, are o pozitie transanta: „Afacerea a fost stricata de la un capat la altul. Cand au listat proiectul pe bursa, investitorii nu detineau nicio bucatica de zacamant aici. A fost un scenariu clar care a avut ca miza listarea la bursa si apoi obtinerea licentei. Partenerii straini au facut astfel rost de banii cu care au facut prospectiuni, apoi au raportat rezultate, au cumparat proprietati aici, la Rosia, apoi au emis alte actiuni si, tot asa, povestea s-a umflat pe bursa. Dar totul a fost posibil, in principal, din cauza asocierii cu statul din 1995.”

Asocierea problema.  Lovitura data de primii investitori prin postarea zacamintelor pe bursa s-a bazat pe un acord de asociere incheiat, in septembrie 1995, cu Regia Autonoma a Cuprului Deva, modificat apoi, in secret, de doua ori inainte de listare.

Nici acordul initial, nici actele care l-au modificat nu au fost facute publice vreodata. Ele sunt de negasit chiar si la sediul fostei regii, ocupat astazi de actuala companie a statului Minvest care i-a luat locul. Aflata in subordinea Ministerului Industriei, regia avea doar drepturi de administrare si de operare asupra zacamintelor. Minele de aur erau exploatate asa inca din perioada comunista.

Pe 4 septembrie 1995, regia statului semna un acord de asociere cu firma australiana Gabriel Resources NL, reprezentata de Vasile Frank Timis. Anuntul privind intentia regiei sa atraga investitori in proiect a aparut, abia a doua zi, pe 5 septembrie. Regia lasa un termen de 30 de zile celor interesati ca sa depuna ofertele, desi contractul fusese deja semnat. Cum operatiunea a fost una confidentiala nimeni nu a protestat atunci.

Mircea Dobre, directorul regiei statului la momentul semnarii asocierii, a refuzat orice discutie pe acest subiect, motivand ca s-a retras la pensie inca din 1997. Alt director al regiei statului din acei ani este Simion Maris, astazi primarul statiunii Geoagiu Bai: ”Despre asociere nu-mi mai amintesc detalii, dar cel care a semnat-o sigur este domnul Dobre, pentru ca el conducea atunci regia, eu eram doar director de productie”. Maris priveste la anuntul din ziar si la data semnarii acordului si zambeste: “Da, incurcata problema, dar nu-mi mai amintesc discutiile de atunci. Ca o paranteza, eu sunt cel care l-a dus prima oara pe Frank Timis la Rosia Montana. Pe el il interesa de fapt cuprul din apropriere, de la Rosia Poieni (n.a. – mina aflata la trei kilometri de Rosia Montana). Directorul general, Mircea Dobre, m-a rugat atunci sa merg cu Frank Timis in zona si la intoarcere ne-am oprit la Rosia Montana. Dupa ce a vazut Rosia Montana, Timis s-a interesat doar de aurul de acolo.”

O astfel de asociere ar fi trebuit aprobata de consiliul de administratie al regiei.Cornel Fornade este fostul secretar al sedintelor consiliului de administratie al regiei. Retras la pensie intr-o comuna de langa Deva, Cornel Fornade refuza o intalnire pe acest subiect: “Au trecut multi ani de atunci, nu mai stiu ce s-a discutat  cu privire la aceasta asociere, dar sigur a fost discutata in consiliu. Eu nu eram membru, dar intr-adevar eram secretarul sedintelor consiliului de administratie. Documentele trebuie sa fie in arhiva companiei statului.”

Biroul documentelor pierdute.
La sediul companiei, documentele acordului sunt de negasit, dupa cum o recunoaste chiar seful ei. Cladirea companiei statului Minvest, infiintata prin transformarea regiei, se afla in centrul vechi al municipiului Deva.

De profesie notar, Ladislau Farcas conduce de un an si jumatate Compania nationala a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest Deva: “Nu am vazut acel acord din 1995 si nici actele aditionale care i-au urmat pentru ca nu le-am gasit in arhiva. Le-am cerut si de la investitori, dar nu mi-au dat un raspuns clar daca le mai au nici ei, motivand ca s-au tot schimbat casele de avocatura in ultimii saisprezece ani”. Ladislau Farcas admite posibilitatea ca documentele sa fi disparut din arhiva companiei statului. Rugat sa priveasca situatia din perspectiva unui notar, Ladislau Farcas recunoaste ca disparitia unor documente atat de importante dintr-o arhiva a unei regii a statului este, in sine, o situatie grava. Dar atat.

Modul in care zacamintele noastre au ajuns sa fie controlate de catre o firma offshore abia infiintata este descris sumar intr-o nota a regiei statului din martie1997, dar fara amanuntele esentiale privind problemele asocierii. Nota regiei sustine ca asocierea cu firma australiana si, ulterior, cu firma Gabriel Resources (Jersey) Ltd. este benefica pentru statul roman. Cel care a semnat nota este fostul director tehnic al regiei, Sorin Copaescu. Astazi, Sorin Copaescu conduce compania de stat Conversim, responsabila cu inchiderea si conservarea minelor statului. El refuza initial o intalnire pe acest subiect motivand ca este foarte ocupat in acele zile si ne cere sa revenim peste doua saptamani. Apoi ne amana din nou: “Lasati-ma cam doua saptamani, ca o sa ajung la Deva si mai caut acolo actele. Au trecut saisprezece ani, nu-mi mai amintesc cum s-a facut atunci asocierea”.

Confirmarea neregulilor vine, neasteptat, chiar de la omul pus de Vasile Frank Timis sa conduca afacerea de la Rosia Montana, Gabriel Dumitrascu: “Da, inceputurile afacerii nu sunt tocmai in regula. Nu spun ca sunt ilegale, dar sunt cusute cu ata alba”. Gabriel Dumitrascu a condus compania mixta Rosia Montana Gold Corporation aproape cinci ani, intre 2001 si 2005. Ultima lui pozitie ocupata aici a fost cea de director general adjunct. Mai bine de trei ani a fost chiar directorul general al companiei si membru in consiliul de administratie. Dumitrascu spune ca nu a vrut sa mai vorbeasca despre acest proiect de cand a plecat din fruntea companiei in urma cu sase ani. Clauzele de confidentialitate nu-l mai ajung astazi. Ele au fost valabile pana la mijlocul anului trecut. Prin mana lui au trecut ani de zile toate documentele proiectului. Gabriel Dumitrascu are o imagine din interior asupra afacerii, dar este dispus sa vorbeasca doar despre problemele ei tehnice si economice:  “Eu le-am atras atentia, in repetate randuri, ca exista un risc asupra proiectului din cauza inceputurilor acestei afaceri. Chiar si Frank Timis recunostea ca lucrurile nu au fost tocmai in regula, ca nu au fost transparente la inceputurile afacerii”.

Un document al Ministerului Industriei din anul 2002 aduce putina lumina in afacerea asocierii de acum saisprezece ani si, mai ales, asupra celor doua acte aditionale care l-au modificat substantial. Consecinta directa a modificarii a fost faptul ca dreptul de operare asupra zacamintelor a fost transferat de la regia statului catre o companie mixta, desi initial asocierea nu permitea acest lucru. Ce nu spunea ministerul in acel document este ca societatea mixta nici macar nu exista la acel moment. Compania mixta care primea atunci dreptul pentru explorarea si exploatarea zacamintelor de la Rosia Montana avea sa fie infiintata abia opt luni mai tarziu, in iunie 1997, cu numele Euro Gold Resources. Ea se numeste astazi Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), dupa ce si-a schimbat numele in anul 2000.

Dovada din contract.
Chiar certificatul de nastere al afacerii de la Rosia Montana din 1997 dovedeste astazi cum a fost viciata asocierea din 1995. Vasile Frank Timis si-a oficializat prezenta in afacerea aurului in iunie 1997, la momentul infiintarii companiei mixte. Contractul de societate stipuleaza clar, cu majuscule, ca asocierea dintre regia statului si compania offshore din Jersey s-a facut datorita „licitatiei” din septembrie 1995. Firma offshore Gabriel Resources a primit 65% din afacere pentru 357.000 dolari. Asta pentru ca regia statului, cu mari probleme financiare, a intrat in asociere cu dreptul de folosinta asupra parterului cladirii in care functiona si cu un laborator al minei, ca principale active.

Nicolae Stanca este cel care conducea regia statului, in 1997, la momentul constituirii companiei mixte Euro Gold Resources (actuala RMGC). El ne primeste chiar in biroul de la parterul cladirii Minvest din Deva pe care regia statului l-a adus la constituirea companiei mixte. Nicolae Stanca este sigur pe el: “Nu avea nicio legatura acordul acela din 1995 cu firma Euro Gold. Atunci au fost primii pasi de cooperare, pentru iazurile de decantare, pentru valorificarea sterilului, iar nu pentru exploatarea zacamintelor”.

Actele semnate chiar de Nicolae Stanca in calitate de director al regiei il contrazic insa: presupusa licitatie pentru acordul initial de asociere a stat la baza constituirii companiei mixte de la Rosia Montana. Iar noua companie mixta primea dreptul sa exploateze zacamintele de aur si, dupa aparitia Legii minelor, isi putea extinde activitatea si in alte perimetre. Nicolae Stanca conduce astazi compania Deva Gold, construita dupa aceeasi reteta ca la Rosia Montana si vanduta apoi catre alti investitori.

Negocieri pentru licenta secreta.
Acordul initial de asociere cu actele sale aditionale si, apoi, infiintarea companiei mixte, in iunie 1997, a permis investitorilor sa intre, pe usa din spate, intr-o licenta de exploatare. Romania nu avea atunci inca o lege a minelor pe baza carora sa fie acordate licente pentru exploatarea resurselor. Ioan Radulescu, fostul consilier al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, sustine ca a fost in echipa care a lucrat la proiectul legii minelor, promulgata in 1998.

Fostul oficial al ANRM isi aminteste astazi ca, in acel proiect de lege, au aparut modificari care i-au ajutat pe investitorii de la Rosia Montana: “Cat timp proiectul de lege a fost la Camera Deputatilor am fost consultat aproape permanent asupra lui. Cand a ajuns la Senat si apoi la comisia de mediere n-am mai fost consultat decat de cateva ori, doar telefonic. Dupa mediere, in proiect s-au strecurat modificari care au ajutat compania straina din proiectul Rosia Montana”. Compania statului Minvest putea obtine licenta fara licitatie, prin negociere directa, pentru ca exploata deja mina de la Rosia Montana, cariera Cetate.

Compania mixta Euro Gold Resources a intrat in licenta ca persoana afiliata, desi legea nu prevedea o astfel de posibilitate, dar nici nu o interzicea explicit, lasand posibilitatea ca pe aceeasi licenta de exploatare alte companii sa faca explorari.

De altfel, Guvernul Radu Vasile aproba licenta de exploatare, in 1999, la propunerea ANRM, mentionand doar Minvest ca titular.  In realitate, licenta cuprindea ca persoana afiliata, compania mixta Euro Gold Resources (astazi RMGC). Licenta a fost declarata secreta apoi, desi initial ea avea statut de document confidential. Licenta a fost, in fapt, o continuare a asocierii incheiate cu regia prin care compania de la Rosia Montana putea explora zacamintele, iar daca explorarea confirma nivelul aurului, investitorii puteau primi si dreptul de exploatare.

Cel care a solicitat licenta de la Agentia Nationala pentru Resurse Minerale este Nicolae Stanca. El spune ca licenta nu ar trebui sa fie secreta si ca si-ar fi dat acceptul, in 2007, ca ea sa fie desecretizata in cazul celeilalte companii Deva Gold, al carei director este si astazi: “Secrete ar trebui sa fie doar anexele cu datele privind dimensiunea si concentratia zacamintelor, pentru ca orice geolog le poate comenta, afectand astfel pretul actiunilor pe bursa”. Prin mai multe acte aditionale, perimetrul de exploatare este modificat, fiind extins de la mina Cetate, exploatata de stat, la masivul Carnic, muntele unde se afla cea mai importanta concentratie de aur de la Rosia Montana, dar si asupra altor perimetre.

Mihail Ianas este cel care a semnat licenta in 1999. In primele discutii, fostul presedinte ANRM spulbera utilitatea licentei acordate de el acum doisprezece ani, afirmand ca societatea de la Rosia Montana are nevoie de o alta licenta astazi: “Compania mixta trebuie sa negocieze o alta licenta pentru zacamantul extins de la Rosia Montana, altfel vor avea probleme. Putem chiar discuta daca licenta mai este valabila dupa inchiderea minei statului in 2006”.

Dupa aproape o saptamana, Mihail Ianas revine si isi schimba radical opinia: “M-am consultat cu fostii mei colegi de la ANRM. In 1999, s-a acordat licenta de concesiune pentru exploatare acordata companiei miniere Minvest Deva, perimetrul de exploatare Rosia Montana. Cele doua zone – cea de exploatare Rosia Montana-Cetate si de dezvoltare a exploatarii au fost introduse in acelasi perimetru. In consecinta, zacamantul general Rosia Montana (care, geologic, este o continuare a zacamantului Rosia Montana-Cetate) face parte din perimetrul de exploatare aprobat prin hotarare de Guvern si nu mai trebuie o alta licenta”.

Dragos Tanase, actualul director general al companiei Rosia Montana Gold Corporation, spune ca societatea mixta nu are nevoie de o alta licenta: “Avem licenta de exploatare, e tot ce pot sa va spun. Da, cred ca vorbim de aceeasi licenta, cea de acum doisprezece ani. Trebuie sa vorbesc cu avocatii, ca nu stiu exact acum ce numar are”.  Ioan Radulescu, fostul consilier personal pe probleme de minerit al presedintelui ANRM, spune ca licenta a fost acordata, in 1999, doar pentru mina statului, iar proiectul extins al investitorilor avea nevoie de o alta licenta de exploatare. In completarea inceputurilor tulburi ale afacerii, Gabriel Dumitrascu, fostul director al RMGC, spune ca si licenta este unul din factorii de risc ai proiectului: “Eu le-am recomandat sa obtina o alta licenta, prin proceduri competitive, transparente, dar nu stiu ce au mai facut dupa plecarea mea din companie”. Perioada la care face referire Dumitrascu coincide cu extinderea perimetrelor de la fosta mina a statului.

Actualul sef al ANRM, Alexandru Patruti, spune ca licenta trebuie doar modificata: “Nu este nevoie de alta licenta. Trebuie doar renegociata si incheiat un act aditional”. Ar fi al saselea act aditional din 1999 si pana astazi. Perioada in care licenta a fost transferata de la compania statului catre RMGC, iar perimetrul s-a extins spectaculos, ajungand la o suprafata de doua ori mai mare decat cea initiala.

Traseul ametitor al resurselor la Deva.
Un document din dosarul afacerii descrie un traseu ametitor al firmelor offshore din proiectul aurifer de langa Deva, controlat atunci de aceiasi proprietari. Pe o jumatate de pagina, zacamintele de aur de langa Deva sunt transferate de la Castle Europa Barbados (care isi schimba numele in Gabriel Resources Barbados), la Gabriel Resources Jersey, care transfera la randul ei actiunile catre European Goldfields Limited, care, mai departe, cesioneaza actiunile la European Goldfield Barbados, pentru, ca in final, actiunile sa ajunga la Castle Europa Limited.

Legate ombilical la inceput, cele doua afaceri, Rosia Montana Gold Corporation si Deva Gold, au fost separate in anul 2000. O restructurare a activitatilor companiei Gabriel Resources, mutata de pe bursa din Vancouver pe cea din Toronto, a despartit atunci proiectul de la Rosia Montana de cel de langa Deva, preluat de compania European Goldfields Ltd Canada (listata de asemenea pe bursa din Toronto si controlata astazi de alti investitori decat cei de la Rosia Montana).

„Bancile” offshore.
Un circuit financiar necunoscut pana acum arata cum s-au facut investitiile de sute milioane de dolari in proiectul aurului din Muntii Apuseni: imprumuturi repetate de la firma offshore catre compania mixta, in care statul roman este partener, cu 19.34%, prin compania Minvest.

Caruselul imprumuturilor a inceput sa functioneze in urma cu unsprezece ani, cand la conducerea companiei canadiene inca se afla fondatorul ei, Vasile Frank Timis. Nivelul imprumuturilor s-a triplat insa dupa retragerea afaceristului roman, in anul 2003. Doua contracte de imprumut, trase la indigo, au fost semnate in aceeasi zi, pe 21 iulie 2000. Primul contract directiona 40 de milioane de dolari de la firma offshore Gabriel Resources Jersey catre Rosia Montana Gold Corporation. Un alt contract directiona 10 milioane de dolari catre Deva Gold, compania sora a afacerii Rosia Montana, printr-o alta companie offshore (ulterior valoarea creditelor pentru compania din Deva a ajuns la 30 de milioane de dolari).

De cealalta parte, prin mai multe acte aditionale, valoarea imprumuturilor acordate de investitori la Rosia Montana a crescut la impresionanta suma de 500 de milioane de dolari pana in anul 2009.

Clauzele din contractele de imprumut arata ca returnarea banilor catre actionarul majoritar, firma Gabriel Resources Jersey, va fi facuta cu prioritate, inainte ca orice profit sa fie distribuit catre actionari. Adica niciun ban nu va fi incasat din dividende de catre compania statului pana cand nu va fi stinsa integral datoria catre actionarul majoritar, firma din insulele Jersey.

Detaliile sursei de finantare a afacerii din Romania nu a fost comunicata pe bursa canadiana. Mai mult, compania statului nu a avut niciun cuvant de spus in aprobarea imprumuturilor. Din nicio hotarare a actionarilor RMGC nu reiese ca problema imprumuturilor a fost discutata vreodata de actionari in ultimii unsprezece ani. Ca urmare, detaliile lor nu au fost publicate nici in Monitorul Oficial.

Actualul director general al RMGC, Dragos Tanase, spune ca banii din imprumuturi se gasesc in bilantul companiei din Romania: “Imprumuturile sunt publicate aici, in bilanturile companiei Rosia Montana Gold Corporation”. Doar cei care ar fi platit la Registrul Comertului taxa pentru obtinerea documentelor si pentru bilanturile afacerii ar fi putut afla ca societatea statului este blocata la primele profituri, fiind pusa astfel sa deconteze o cincime din cheltuielile facute pana acum de compania mixta.

Calculele arata ca societatea statului va trebui sa renunte la dividende de 62 de milioane de dolari pentru a fi stinse datoriile de 330 de milioane de dolari, pe care RMGC le mai are catre actionarul sau din insulele Jersey.

Bani care se adauga altor 39 de milioane de dolari imprumutati direct de la firma din Jersey in 2009 si pe care compania statului trebuie sa le returneze din dividende. Un total de aproape 100 de milioane de euro. Ceea ce inseama ca pentru fiecare cinci dolari adusi de investitori in proiect, compania statului va suporta un dolar. O situatie in puternic contrast cu prezentarea publica a afacerii, in care investitorii isi asumasera integral costurile pentru realizarea proiectului.

Datoriile directe ale Minvest catre actionarul majoritar, in valoare de 39 de milioane de dolari, au ca principala cauza tot imprumuturile de 500 de milioane de dolari luate in ultimii unsprezece ani de catre compania RMGC de la actionarul sau majoritar.

Ladislau Farcas,  directorul companiei de stat Minvest, spune ca este normal ca actionarii straini sa-si recupereze cheltuielile din afacere: “Ei au cheltuit aproape 500 de milioane de dolari din cate stiu, pe care i-au adus sub forma de imprumut. Sunt de fapt bani pe care i-au castigat pe bursa datorita publicitatii de care s-a bucurat acest proiect. A fost sansa lor aceasta publicitate”.

Fostul sef al  companiei mixte, Gabriel Dumitrascu, confirma faptul ca prin aceste imprumuturi compania statului va deconta o buna parte din cheltuielile facute de investitori: “Ar trebui facut un audit la Rosia Montana pe baza caruia statul sa vada ce anume va deconta in aceasta afacere. Din punctul meu de vedere proiectul trebuie asezat pe alte principii economice. Nu este normal ca aceasta companie mixta, in care statul este actionar, sa deconteze financiar inclusiv costurile companiei canadiene, cum ar fi cheltuielile de personal, de transport sau de protocol”.

Este pentru prima data cand un fost oficial al companiei, platit multi ani chiar de catre investitori, intra in detaliile financiare ale afacerii adoptand o pozitie critica. Dumitrascu explica, mai departe, ca o parte din deconturile ce au fost suportate si de compania statului au fost mascate in costurile de finantare ale proiectului, adica in dobanzile si comisioanele aferente imprumuturilor de sute de milioane de dolari. Dragos Tanase, actualul director al companiei RMGC, respinge categoric mecanismul descris de Dumitrascu: “Este o aberatie. Pana acum singurii care au adus bani in proiect sunt investitorii.”

Un raport al auditorilor companiei RMGC arata insa ca, in anul 2009, cheltuielile cu dobanzile pentru imprumuturile de la firma din Jersey au fost de peste 12 milioane de dolari, iar cu un an inainte, in 2008, ele s-au ridicat la 15 milioane de dolari.

Un scadentar al imprumuturilor arata ca Rosia Montana Gold Corporation mai figureaza astazi cu datorii catre investitori in valoare de 330 milioane de dolari, dupa ce o parte din obligatii, aproximativ 170 de milioane de dolari au fost stinse, in 2009, prin transformarea lor in actiuni. La finalul operatiunii de acum doi ani, prin care compania RMGC a fost salvata de la dizolvare, societatea statului a devenit datoare cu cele 39 de milioane de dolari catre firma din insulele Jersey.

Refren anual: solutii de salvare de la dizolvare.
Din cauza situatiei patrimoniale negative cauzata de cheltuielile masive facute cu banii din imprumuturi, administratorii afacerii au trebuit sa gaseasca mereu solutii pentru a scoate compania din desele situatii de dizolvare.

Compania Rosia Montana a fost, anual, intr-o astfel de situatie, incepand cu 2008. Chiar si in acest an, cand compania s-a salvat printr-o reducere a capitalului social cu 252 de milioane de lei, dupa ce acum doi ani isi majorase capitalul social cu aproape  600 de milioane de lei. La finalul operatiunilor de acum doi ani, compania statului a devenit datoare cu aproape 39 de milioane de dolari catre actionarul majoritar Gabriel Resources Jersey, care a participat la capitalizare cu o parte din creantele pe care le avea asupra companiei mixte. Compania statului a venit cu cele 39 de milioane de dolari la majorarea de capital ca sa-si poata mentine cota de 19,4% din afacere.

Altfel, ponderea statului in companie s-ar fi redus la mai putin de 1%. Initial, conditiile puse de investitori companiei Minvest pentru acordarea imprumutului includeau un gaj pe actiunile statului si plata unor dobanzi. Sub presiunea dizolvarii, firma din Jersey a acceptat sa acorde imprumutul de 39 de milioane de dolari, fara gaj si fara dobanda, cu conditia ca societatea statului sa il returneze din dividendele afacerii.

Daniel Andronache, fostul director al companiei statului in 2009, refuza sa comenteze conditiile in care Minvest a contractat acel imprumut motivand ca ele sunt confidentiale: “Operatiunea majorarii de capital s-a realizat in octombrie-noiembrie 2009, in perioada aceea tulbure cand Guvernul Boc era demis in Parlament. Ministerul Economiei ne-a lasat atunci sa ne descurcam singuri. A fost o presiune mare pentru noi din cauza ca problema dizolvarii trebuia rezolvata pana la finalul lunii decembrie 2009”. In final, compania statului s-a angajat sa plateasca datoria din dividendele afacerii. Aceleasi dividende la care compania statului nu are acces pana cand schema de finantare a afacerii nu va fi inchisa prin plata celor 330 de milioane de dolari.

Eforturile companiei RMGC sa se salveze de la dizolvare au devenit si mai acute in acest an. Pe 13 octombrie 2011, actionarii companiei mixte au aprobat, pe de o parte, salvarea de la dizolvare pentru a acoperi pierderile din 2009, pentru ca, pe de alta parte, sa constate ca nivelul activului net este iar sub limita legala (50% din capitalul social) din cauza pierderilor din anul 2010. Desi cele doua hotarari ale actionarilor au fost luate in aceeasi zi, ele au fost publicate separat in Monitorul Oficial. Intai, pe 25 octombrie, a fost publicata decizia pentru reducerea capitalului social, iar apoi, pe 14 noiembrie 2011, a fost publicata si constatarea noii situatii de dizolvare, precum si imputernicirea consiliului de administratie sa gaseasca solutia pentru  rezolvarea situatiei de dizolvare pana la 31 decembrie 2012.

Legea societatilor comerciale impune companiilor al caror activ net scade sub jumatate din capitalul social sa remedieze problema pana la finalul anului urmator in care s-a constatat situatia negativa, altfel compania ajunge la mana judecatorilor pentru a mai putea fi salvata de la dizolvare.

Milioane pentru comunicare.
O lista cu cheltuielile companiei de la Rosia Montana a ajuns pe masa actionarilor in decembrie 2010, cand urma sa fie discutata, din nou, problema salvarii companiei de la dizolvare, din cauza pierderilor pe anul 2009. In ciuda pierderilor, compania a alocat sume importante pentru comunicare, dupa cum reiese din lista publicata de companie tot in Monitorul Oficial. Cheltuielile, listate pe departamente, arata cum s-au alocat banii companiei anul trecut. Sumele sunt listate direct in dolari canadieni (moneda aflata astazi aproape la paritate cu dolarul american). Departamentul de comunicare figura in lista pe locul doi, cu aproape 8 milioane de dolari canadieni. Alte 2,5 milioane de dolari canadieni au fost alocate departamentului pentru “relatii guvernamentale”. Aici lucreaza oamenii care obtin avizele de la institutiile guvernamentale.

Rapoartele de pe bursa canadiana arata ca alte aproape 3 milioane de dolari au fost aprobate in primele sase luni din acest an pentru promovarea proiectului in Romania. Motivul declarat de sefii companiei Gabriel Resources pe bursa a fost cresterea sprijinului public pentru proiect. Actualul director general al companiei RMGC, Dragos Tanase, sustine ca intreaga campanie de promovare are ca scop sa prezinte realitatea de la Rosia Montana: “Oamenii sunt disperati, au nevoie de locuri de munca si trebuie sa cunoasca realitatea de aici. Vom crea pana la 1200 de locuri de munca, iar beneficiile directe ale statului sunt de peste 3 miliarde de dolari ”.

De cealalta parte, Gabriel Dumitrascu, fostul director al RMGC, sustine ca locurile de munca sunt un obiectiv secundar: “Dupa constructia minei vor mai fi in jur de 550 de locuri de munca, din care doar vreo 200 de slujbe vor putea fi ocupate de localnici, din cauza specializarii inalte pe care o implica proiectul”.

Negocieri pentru beneficiile irosite.
Obtinerea licentei de exploatare nu a crescut forta companiei statului in afacerea Rosia Montana, dupa cum ar fi fost firesc. Dimpotriva, ponderea companiei statului in afacere a scazut de la 33,8%, la aproape 19,4%, dupa ce Guvernul a aprobat licenta de exploatare in 1999.

Nicolae Stanca, fostul director al regiei, spune ca el nu ar fi semnat niciodata reducerea beneficiilor companiei statului si ca operatiunea s-a facut dupa ce a plecat de la conducerea ei: “A fost o mare greseala, eu nu as fi semnat o astfel de reducere.” Primele rapoarte de pe bursa ale companiei canadiene, din 1997, arata insa ca ponderea pe care investitorii o puteau detine in proiect putea creste oricum la 80%, in functie de rezultatele studiului de fezabilitate. Ceea ce arata ca reducerea cotei statului a fost mai mult o formalitate, fiind o alta concesie facuta investitorilor alaturi de primirea lor ca parteneri in licenta.

Reducerea cotei de profit dupa primirea licentei, il contrariaza si pe fostul presedinte al ANRM, Mihai Ianas: “Nici eu nu inteleg de ce a fost aprobata aceasta reducere a cotei de profit. Noi am acordat licenta regiei statului tocmai ca ea sa aiba un as in maneca in tratativele cu compania straina. Fara aprobarea regiei, nicio o companie straina nu putea sa intre in perimetrele respective. Din pacate, acest avantaj a fost fructificat modest”. Guvernul ia in calcul acum o renegociere a cotelor de profit, insa investitorii conditioneaza acest lucru de un cadru legislativ mai permisiv pentru investitie. Un proiect de lege privind posibilitatea ca investitorii sa exproprieze direct proprietarii de teren a trecut deja de Senat si se afla in faza avizelor finale la Camera Deputatilor.

Aprobarea de catre Parlament a acestui proiect de lege ii sperie pe opozantii proiectului chiar mai mult decat avizul de mediu.

Eugen David, presedintele asociatiei Alburnus Maior, care contesta afacerea de la Rosia Montana de aproape un deceniu, sustine ca proiectul de lege din Parlament este cel mai grav atac la drepturile localnicilor: “Pentru ca nu au putut sa ne convinga pe toti sa ne vindem terenurile de aici, acum vor sa ne exproprieze cu forta. Vom contesta acest proiect asa cum am facut si cu certificatul de urbanism si cu alte avize emise ilegal. Eu de aici, de pe proprietatea mea, nu plec nici daca vin sa ma scoata cu forta”. Fara toate terenurile necesare exploatarii, compania de la Rosia Montana nu poate primi autorizatia de constructie a minei, unul din avizele finale ale proiectului. Pana acum, compania RMGC sustine ca a reusit sa cumpere peste 70% din terenurile aflate in perimetrul proiectului.

Ion Ariton, ministrul economiei, in portofoliul caruia se afla compania Minvest implicata in afacerea Rosia Montana, spune, intr-un recent raspuns scris trimis Camerei Deputatilor, ca problema imbunatatirii cotei de beneficii pentru stat a fost discutata cu primul-ministru: “O analiza care va sta la baza acestei renegocieri va trebui realizata de catre specialistii in domeniul minier, fiscal si juridic. Inceperea discutiilor cu partenerii straini poate debuta dupa terminarea procedurii de analiza si avizare a studiului de impact de mediu, fara un aviz favorabil nefiind posibila functionarea exploatarii”.

Discutiile pentru renegocierea cotelor de profit si pierdere se poarta, discret, la nivelul Guvernului si al Ministerului Economiei. Guvernul incearca de cateva saptamani sa obtina o cota cat mai apropiata de cea initiala, dar reprezentantii investitorilor se opun. Directorul general al RMGC, Dragos Tanase, a refuzat sa comenteze orice aspect legat de renegocierea cotei de profit. In preturile de astazi, beneficiile la care compania statului a renuntat, in urma cu unsprezece ani, reprezinta 1,7 miliarde de dolari.

Nici cota de profit de 19,34% pe care o mai detine compania statului nu este in siguranta pana cand compania statului nu plateste datoria catre actionarul majoritar. Dragos Tanase spune insa ca nu exista nici un risc asupra pachetului actual de actiuni, pentru ca societatea statului isi va plati datoriile din dividende.

Dar compania statului va putea avea acces la profituri doar dupa ce vor fi stinse datoriile companiei mixte de 330 de milioane de dolari catre investitori. Termenul limita pana la care aceste datorii ar trebui achitate de compania Rosia Montana este decembrie 2013. Cel putin pana atunci compania statului nu poate incasa niciun leu din profiturile afacerii de la Rosia Montana, chiar daca Guvernul ar debloca rapid proiectul prin aprobarea avizului de mediu, iar investitorii ar reusi sa obtina toate terenurile necesare proiectului.

Gabriel Dumitrascu, fostul director al companiei, spune insa ca, dupa calculele sale, primii bani din profitul afacerii vor  ajunge la compania statului abia dupa sase ani de aprobarea exploatarii, perioada in care va fi construita noua mina si vor fi platite datoriile.

Prima transa, in valoare de 110 milioane de dolari, pentru stingerea datoriilor companiei mixte de la Rosia Montana catre firma din insulele Jersey ar trebui achitata, conform clauzelor contractuale, pana la sfarsitul acestui an.

Cheltuielile necesare pentru constructia minei sunt de aproape 1 miliard de dolari, bani pe care compania canadiana sustine, in rapoartele de pe bursa, ca nu ii are. Directorul companiei RMGC sustine ca acesti bani vor putea fi atrasi de pe piata de capital sau de la banci, dupa aprobarea proiectului de catre autoritatile noastre.

Ceea ce ar putea angaja societatea mixta RMGC la alte contracte de imprumut catre actionarii sai, continuand astfel schema de finantare de pana acum.

5 COMENTARII

  1. incalcite sant caile
    incalcite sant caile domnului.dar nu e bine de loc.asta miroase a hotie pe fata cu acte in regula.cineva ar trebui sa ia masuri.20% la noi si restul afara.sincer nu e bine de loc.

  2. Dupa maririle succesive de
    Dupa maririle succesive de capital in care Minvest a imprumutat de la RMGC bani, a fost semnat un contract prin care Minvest (adica statul) nu primeste dividende decat dupa ce isi plateste datoriile. Calculele ASE Bucuresti arata ca de aceea, practic, Statul Roman detine 0,02% din actiuni.
    Si iar practic, cheltuielile efectuate de RMGC sunt suportate de Stat (publicitate etc.) in valoarea actiunilor, adica aproape 20%.
    La ora actuala suntem deja datori, noi oamenii, lui Frank Timis 🙂

  3. ASE_ul spne altceva decat
    ASE_ul spne altceva decat articolul, ei au alte argiumente din ce-am vazut eu. Insa oricum, exista posibilitatea ca statul prin compania sa sa scada sub 1% cum spune autorul articolului.

  4. Incalcite cai. Doar asa poate
    Incalcite cai. Doar asa poate cineva sa te pacaleasca. Cum spunea un bun prieten de al meu, cand cineva vine cu o propunere de afacere, din care tu ai de castigat, acela urmareste doar doua lucruri:
    1. sa ti-o „traga”, sau
    2. sa te insele.
    Si cum nu sunt femeie, ramane varianta a doua. Cam asta-i cu „canadienii” astia.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.