Rezistenta

Incercarea Partidului Social Democrat de a modifica, prin ordonanta de urgenta, prevederi ale legislatiei penale si de a amnistia & gratia a scos zeci de mii de oameni in strada. Proaspat castigator de alegeri parlamentare, Partidul a crezut – ca si in alte dati – ca are mana libera sa faca tot ce vrea, cum vrea, cand vrea.

0

Ne gonflam banalele noastre exercitii democratice. Suntem infantili. Avem bugetari milionari in dolari si inca trebuie sa explicam de ce nu e bine sa dam bugetul national pe mana hotilor. Avem legiuitori implicati in spete penale, unii judecati, altii deja condamnati, si inca trebuie sa explicam de ce nu e bine sa lasam facerea legilor pe mana celor certati cu legea.

Asta e nivelul la care discutam.

De obicei, in termeni de persoana. Acum e Liviu Dragnea, ieri a fost Victor Ponta, alaltaieri au fost Elena Udrea, Calin Popescu Tariceanu sau Adrian Nastase. Iar Sistemul face neabatut profit.

Sa ne bucuram totusi: ne miscam, cu viteza noastra de melci ai istoriei, dar ne miscam macar, nu ramanem pe loc. Unii dintre cetatenii acestei tari au iesit in strada pentru a spune raspicat ca nu-i in regula sa gratiezi si amnistiezi – dupa criterii care par croite special pentru “albirea” unor politicieni – cu argumentul ca repari astfel ceea ce statul roman (condus de aceiasi oameni care fac azi apologia conditiilor din puscarii) n-a fost preocupat sa faca vreme de 25 de ani (anume, sa asigure un regim decent de viata in penitenciare).

S-a prins, din puscarie, pana si Sorin Ovidiu Vintu de “prostia uriasa”: folosindu-se drept pretext conditiile subumane din inchisori, un “act de clementa sociala este transformat intr-o ordinarie de bodega”.

Acum, ne paste un referendum national, anuntat deja de presedintele Iohannis. Ramane sa vedem incotro considera majoritatea cetatenilor ca ar trebui sa mearga Romania.

De parca toate acestea nu erau indeajuns, odata cu instalarea lui Donald Trump la Casa Alba am cazut oficial in prapastie din punct de vedere geopolitic. Nu sunt putine motivele pentru care de-acum inainte trebuie sa ne si temem.

Asadar, spre viitor, cu atentie si ingrijorare. Pana atunci, niscaiva recomandari, sa facem viata indurabila. Avem filme de cinema, spectacole de teatru, carti, niste jurnalism. Rezistam cum putem.

 

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

  • Despre iesirea din bula

O campanie initiata de Ionela Gavriliu pentru Fundatia Leaders.

  • O luna din viata lor

Documentarul video care incheie seria #FerentariLux.

  • Un protest

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Un film ceva mai vechi

Francesca, din 2009. Cu tanara si mereu frumoasa Monica Barladeanu, in semi-nud.

  • Un alt film ceva mai vechi

Felicia, inainte de toate, tot din 2009, un an bun pentru cinematografie in lume, in general.

  • Un film relativ nou

Carol (2015), frumos, cu lesbiene.

  • Un film nou

Moonlight, frumos, cu homosexuali de culoare.

  • Un film de cinema

6.9 grade pe scara Richter. Noul Nae Caranfil, prieteni.

  • Despre curajul de a ramane Nae

AICI.

  • O nuvela grozava

Insemnari pe mansete, de Mihail Bulgakov

  • O alta nuvela grozava

Inima de caine, tot de Mihail Bulgakov

  • Un interviu

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Libertate pentru Europa

O privire de la extrema dreapta, AICI.

  • Inaugurarea lui Trump

Imagini selectate de Alan Taylor, editorul foto al revistei The Atlantic, AICI.

  • Si o posibila Noua Ordine Mondiala

AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.