Indraznim sa o spunem ca rusinea si cruzimea merg pana mana in mana. Ca prima, nerezolvata, devine, in timp, hrana unei bestii interioare, care la un moment dat iese la iveala si provoaca prapad emotional. E, desigur, o metafora. Nu ne arogam dreptul de a fi specialisti in rusine. Suntem, insa, martorii ei in varianta exhibata. Adica a nerusinarii.
Nerusinarea de a nu fi firesc a pus stapanire tentacular pe aproape orice inseamna comunicare publica, de la politicieni la mass-media. Nerusinarea de a te destrabala verbal, de a improsca ecranele si fetele amortite care privesc cu fel de fel de ineptii. Nerusinarea are nume variate, o lista nici nu isi are rostul, am umple prea repede randurile.
Rusinea si nerusinarea, un cuplu dual, dar cu aceeasi origine. Rusinea de a fi cum suntem, nerusinarea de a nu ne asuma ce suntem. Rusinea de a ne ascunde dupa nume, perdele imaginare, metafore mari, cuvinte greu de imaginat. Nerusinarea de a rosti toate acestea. Rusinea de a fi ajuns, in 2015, indolenti emotional si intelectual. Nerusinarea de a face parada din asta.
Ce facem noi, oamenii decenti, in tot acest hatis de rusini si nerusinari? Dam inapoi? Ne izolam? Fugim? Ne ascundem? Nu. Continuam si analizam rusinea. O intoarcem pe toate partile. Ce e aceasta rusine pentru noi si cum iesim din ea mai buni, mai frumosi, mai nobili?
Va lasam cu intrebarea aceasta si cu recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Fargo
A inceput sezonul al doilea al unuia dintre cele mai misto seriale pe care le-am vazut in ultima vreme. Daca nu-l stiti, va recomand sa urmariti. E aur in Minnesota!
-
De citit
-
Un roman de senzatie
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Orasul Milano
A se vizita
-
O carte de poezie
“Putin sub linie”, de Robert Serban
-
Despre depresie
“Demonul amiezii”, de Andrew Solomon
-
Un spectacol de teatru
“La Polce”, la Comedie
-
Un festival de teatru
-
Un alt festival de teatru
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Un saltimbanc
Ca Mihai Sturzu e noul erou al anticomunismului de sorginte pesedista e cumva graitor pentru nivelul la care a ajuns dezbaterea de idei si proiecte din interiorul PSD. Omul graieste suav in toamna lui 2015 despre cum alegeri cu un singur candidat nu s-au vazut decat la comunisti, uitand cum el insusi s-a ales lider TSD (tineretul social-democrat) candidand singur-singurel pe lista.
Cu Mihai Sturzu se inchide perfect un cerc de impostura in cel mai mare partid al tarii, partid care l-a schimbat pe Ponta cu Dragnea si cativa baroni de cursa lunga cu niste tineri docili de cursa cam scurta.
Sturzu s-a trezit in afara aranjamentului, intrucat e omul lui Ponta – asa ca a si-a zis ca da bine la televizor si la popor sa joace cartea disidentei. Inainte sa le-o spuna insa de la obraz colegilor sai de partid, fostul muzicant ar fi trebuit totusi sa-si dea singur doua palme, pentru a nu risca mereu penibila situatie de a vedea paiul din ochiul celuilalt, nu si barna din propriul ochi.
Cu ocazia asta mi-am amintit cum, tot in toamna lui 2013, la o dezbatare organizata de cetateni cu parlamentari alesi in colegii din sectorul 6 al Capitalei, deputatul Sturzu a fost chestionat cu privire la promisiunile in baza carora isi castigase mandatul.
“Eu v-am votat tocmai pentru ca ati spus in campanie ca va impotriviti proiectului Rosia Montana”, i s-a reprosat. “Nu mi-am schimbat opinia, sunt impotriva”, a barat Sturzu evidenta – aceea ca si-a obtinut, practic, fraudulos postul, mintind public precum mentorul sau, Victor Ponta.
Cu doar doua ore inainte, la startul dezbaterii, deputatul cantautor isi incepuse involburat discursul: “Credeti ca mi-a fost usor sa indur atatea injuraturi pentru ca sustin proiectul? Pe sora-mea era s-o bata unul din cauza asta.”
