Schimbarea la fata. Vechiul oportunism

Am vazut imediat dupa alegeri probe colosale de oportunism si inconsecventa - de la discursurile de pe televiziunile care nu mai pridideau in campanie sa-l ridice in slavi pe Victor Ponta pana la pozitii publice reajustate brusc, in ton cu imperativul popular al momentului, adica victoria prezidentiala a lui Klaus Iohannis.

0

Am mai scris asta, dar o mai scriem o data, pentru ca un adevar nu-si pierde nici din actualitate, nici din semnificatie.

E bine sa ne amintim de unde venim, nu pentru ca ne-ar determina irevocabil viitorul, ci pentru ca ne marcheaza in feluri nevazute prezentul. E, daca vreti, radiografia dinaintea operatiei, in caz ca se incumeta vreun doctor s-o faca – in cazul de fata nu Doctorul Ponta.

Vedem in aceste zile exemple – unii le-ar spune perfecte, altii gretoase – de echilibristica pe firul lung care leaga interese personale, umori, spaime de un imperativ public sau altul al zilei – in cazul de fata, de victoria neasteptata la prezidentiale a lui Klaus Iohannis. In jurul statuii invingatorului planeaza acum pasari aflate, in urma cu doar doua saptamani, doar in trecere deasupra brusc-impozantului personaj, si doar pentru a mai plasa strategic o murdarie sau alta.

Urnele nu i-au trezit nauciti doar pe adversarii politici ai sasului de la Sibiu ajuns acum direct la Palatul Cotroceni. I-au trezit si chiar mutat cu totul de pe coordonatele lor pe cei mereu gata sa intampine noul cu vechiul lor oportunism.

Ca sa intelegem de ce se intampla mereu asa in lumea romaneasca, ne ajuta unul dintre cei mai importanti autori de literatura de sertar, I.D. Sirbu, un personaj aflat poate cel mai aproape de Caragiale in capacitatea de a sintetiza asa-si-asa-ul caracteristic societatii romanesti.

Iata:

„In acest Isarlik al nostru nu exista nici convingeri, nici credinte sau pareri ferme, continue. Ca si metabolismul organic, convingerile se schimba ritmic, dupa orele zilei: dimineata toti cetatenii sint atei si materialisti, pleaca la uzina sau la fabrica marsaluind brigadiereste, dar spre amiaza incep sa se indoiasca de totul si de toate, iar seara ajung sa se inchine, devin buni credinciosi.

Noaptea se intorc, visand, la mitologia sclavagista a spaimelor si paradoxiilor inconstiente, rezultate din hibridizarea noastra latino-greco-iudeo-crestino-slavono-fanarioto-bonjuristo-balcanica. Lucrul cel mai suparator si inspaimantator, ca adaptare la conditia duplicitatii obligatorii, consta in faptul ca nici nu apuci sa-i contrazici, ca au si trecut cu totul de partea ta.”

Concluzia lui Sirbu?

„Pe vremuri, citam prietenilor una dintre butadele mineresti ale tatalui meu, rostita in urechea lui Petru Groza imediat dupa 23 august 1944, cand a vazut cine sunt cei care se urca iar pe tribune: La noi, numai curul se schimba – limbile raman aceleasi!”

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Ultimul sezon Homeland

Sezonul al patrulea din serialul Homeland mi se pare mai tare ca cele anterioare – ma enervase un pic saga Brody –si astept noi si noi episoade cu bipolara noastra preferata.

  • Vremea minunilor

Am citit cartea lui Catalin Dorian Florescu dupa ce Iulian Andrei a facut acest interviu. Mie mi-au placut intotdeauna povestile cu adolescenti-naratori. Mi se pare ca au farmec aparte, chiar si atunci cand cartea nu e cine stie ce. De exemplu, volumul de memorii “Dulcele bar”  al lui J.R. Moehringer e unul dintre cele mai bune romane de formare.

Cartea lui Catalin Dorian Florescu nu mi s-a parut atat de buna, dar am apreciat povestea si romantismul scriiturii, deopotriva cu naivitatea care-i caracteriza pe cei mai multi in Romania comunista. Oricum, nu e o carte rea, chiar v-o recomand.

  • Simetrie si alegere

In recentul context electoral mi-am amintit de doua poezii despre rascruci si alegeri. Merge asa poetul si deodata se deschid doua drumuri in fata si el trebuie sa faca o alegere. E cea mai grea decizie, sa alegi intre doua drumuri, mai ales cand nu sesizezi diferente  intre ele si nici nu stii ce urmeaza pe parcursul lor. In continuare, alegerea lui Robert Frost, AICI, si alegerea lui Marin Sorescu, AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Filmul “Moscova nu crede in lacrimi”

AICI.

  • Alexandra

Aceasta melodie de pe coloana sonora a filmului “Moscova nu crede in lacrimi”, film de cinema care va implini la anul treizeci si cinci de ani si la care inca se plange, ca la orice melodrama cu final fericit.

  • O carte

Volumele 4 si 5 din Supravieturile lui Radu Cosasu, reunite in volumul al VI-lea din colectia “Opere” pe care Editura Polirom, cu intelepciune, i-a dedicat-o celui mai bun scriitor roman nascut in Interbelic.

  • Alta muzica usoara

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Cristi Citre

  • Puhoaiele primaverii, de Ernest Hemingway

Iesi din zapada si se apropie de ferestruica. Dincolo de ea, barbatul batea de zor pe clapeta telegrafului.

–           Esti telegrafist? intreba Scripps.

–           Da, domnule, spuse barbatul. Sunt telegrafist.

–           Ce minunat!

Telegrafistul il privi suspicios. La urma urmei, ce treaba avea el cu omul acesta?

–           E greu sa fii telegrafist? intreba Scripps.

Telegrafistul il privi curios.

–           Ia zi, il intreba, esti vreo zana?

–           Nu, spuse Scripps. Nu inteleg intrebarea.

–           Pai, zise telegrafistul, de ce cari dupa tine o pasare?

–           Pasare? intreba Scripps. Ce pasare?

–           Pasarea aia care-ti iese de sub camasa.

Scripps ramase nedumerit. Ce fel de om era telegrafistul? Ce fel de oameni se fac telegrafisti? Erau precum compozitorii? Erau ca artistii? Erau ca scriitorii? Putea sa-I spuna telegrafistului povestea lui? Ar intelege-o?

Am descoperit Puhoaiele primaverii la Gaudeamus. Am cumparat-o in 30 de secunde si am citit-o intr-o ora. Fabuloasa carte, de un comic absurd si o ironie taioasa. Este despre barbati si femei, despre scriitori si muncitori, despre fete palide, frati rosii si barmani negri, despre prohibitie, despre pitici pe creier.

Descoperi un alt Hemingway. Nu mai e nici scriitorul sarac din Paris, nici luptatorul din razboiul civil spaniol, nici soldatul din primul Razboi Mondial, nici vanatorul din Africa si nici pescarul si amatorul de coride din Spania.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Zodia Scorpionului

Alegeri, post-alegeri, fie ce-or fi, dar pentru mine masura saptamanii trecute e data tot de lansarea seriei “Zodia Scorpionului”, un proiect la care muncim de cateva luni dedicat evaluarii si intelegerii deceniului pe care l-am petrecut cu Traian Basescu la Cotroceni. Pana pe 22 decembrie, publicam in fiecare saptamana cate doua episoade, intr-o serie care va numara la final 10 texte scrise, plus un videoreportaj aflat deja online.

Cum am tot zis in saptamana lansarii, parafrazand dupa personajul principal al campaniei editoriale: sa cititi bine!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.