Scriitori romani care nu vor castiga niciodata Nobelul

Svetlana Aleksievici a primit saptamana trecuta cea mai importanta distinctie literara din lume. A 14-a scriitoare nobelizata din istorie, Aleksievici are nevoie de ani intregi pentru a scrie o carte. In unele inchisori din Romania s-ar rade de asemenea grozavie: acolo, detinuti de vaza reusesc sa scrie si pana la zece volume pe an.

0

Premiul Nobel pentru Literatura i-a revenit in 2015 jurnalistei si scriitoarei Svetlana Aleksievici din Belarus.

In primul interviu acordat dupa anuntarea deciziei, castigatoarea a recunoscut ca ii prinde bine suma de bani aferenta premiului intrucat scrisul e o activitate cronofaga. „Intre cinci si zece ani” a fixat autoarea timpul necesar nasterii unei carti. „Am doua idei pentru doua volume noi, asa ca ma multumeste gandul ca voi avea libertatea financiara de a lucra la ele”, a indicat Aleksievici in interviul pentru televiziunea publica suedeza.

Vazand reactia „la cald” a proaspetei nobelizate ne-am amintit de prodigioasele cariere scriitoricesti ale diferitilor incarcerati din penitenciarele romanesti. Foste figuri de trista amintire ale spatiului public, majoritatea condamnati pentru fapte de coruptie, acesti „scriitori” se dovedesc capabili sa scrie la foc automat, unii strangand si mii de pagini publicate pe an.

Binecuvantarile scrisului sunt in cazul acestor autori de generatie noua cat se poate de concrete. Stipulate, adica, de legea penala care prevede scurtari ale pedepselor in functie de activitatea stiintifica a condamnatilor.

Asa ca incarceratii scriu, scriu, scriu – iar edituri dintre cele mai obscure ii tot publica. Am mai facut in primavara un inventar al autorilor romani din puscarii, AICI. La sase luni distanta, in cataloagele CIP ale Bibliotecii Nationale – care contin lucrarile in curs de publicare – cancerul scriitorilor facuti la apelul de dimineata al gardienilor pare sa tot creasca.

Intre timp, unii dintre autorii din spatele gratiilor, precum ziaristul Sorin Rosca Stanescu, au si iesit din inchisoare, beneficiind din plin de reducerea pedepselor in virtutea activitatii intelectuale. Altii, nou-intrati, se pregatesc si ei sa scrie – sunt suficiente edituri in tara asta dispuse sa publice maculatura carcerala pentru a face un ban.

Inainte de toate, legea e facuta prost, pentru ca ea nu prevede niciun mecanism concret, functional de a asigura fie si minima respectare a unor standarde. Asa ca toata lumea scrie ce vrea, cum vrea, iar la final statul verifica unele conditii de forma si acorda o reducere a pedepsei.

 

De castigat castiga editurile si profesorii universitari care accepta sa gireze astfel de produse stiintifice. Nu de putine ori ele s-au dovedit lucrari fara nicio valoarea, in cel mai bun caz, ori plagiate ordinare, in cel mai rau. Cazul George Copos a facut valva in primavara, dar Copos e doar un simptom al unei boli mult mai extinse.

La editura Sitech din Craiova, de pilda, numai in ultimele luni s-au anuntat spre publicare lucrari semnate de Dinel Staicu, Marius Locic, Gigi Netoiu, Corneliu Iacobov, Maricel Pacuraru sau Vasile Avram (fostul sef al Comisiei Centrale a Arbitrilor).

Fostul patron de presa Locic, condamnat in dosarul de coruptie Catalin Voicu-Costel Casuneanu, are trei carti in curs de publicare, scriind febril despre procesul de restituire a proprietatilor nationalizate, despre piata imobiliara, dar si despre cladirile cu bulina rosie. Iacobov, condamnat in dosarul Rafo Onesti, analizeaza privatizarile post-comuniste, dar si istoria camerelor de comert. Pacuraru, partener al lui Cozmin Gusa la Realitatea TV si condamnat in dosarul Posta Romana, are si el trei carti trimise la tipar, despre turism si dezvoltare durabila, publicate la edituri diferite, sa nu bata la ochi titlurile aproape identice.

Lista detinutilor-scriitori si-a editurilor care ii publica e, desigur, mult mai larga. Silviu Bian, fostul presedinte al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca condamnat in 2013, scrie – cum altfel – despre impactul migratiei asupra pietei fortei de munca. Fostul primar al Clujului Sorin Apostu are in curs un volum despre controlul calitatii laptelui, dupa ce in primavara se ocupa in calitate de autor de controlul calitatii pestelui. Relu Fenechiu, fost ministru condamnat in dosarul Transformatorul, are pagini proaspete despre itinerariile duhovnicesti din judetul Iasi; in primavara era co-autor intr-o lucrarea despre ingineria avansata.

Fostul manager din fotbal Mihai Stoica, mai cunoscut ca Meme, pregateste „Competitia”. Cristi Borcea nu lasa stacheta mai jos, publicand „Aspecte din activitatea organizatorica si de performanta a tinerilor fotbalisti din Centrul de Copii si Juniori Dinamo Bucuresti”. De Ioan Becali s-a mai scris deja ca are publicate doua volume. Fratele sau Victor Becali e ultima achizitie in lotul scriitorul din inchisori – scrie despre managementul cluburilor de fotbal.

Cel mai prolific autor pare a fi, totusi, Dinel Staicu – nu mai putin de opt carti stau in dreptul numelui sau in 2015. Il urmeaza indeaproape Dan Voiculescu, cu sase lucrari in curs de aparitie, dar si Ioan Niculae, cu cinci volume despre biodiesel, bioetanol si biomasa. Nici Dan Diaconescu nu sta prost, avand patru carti la tipar, despre tehnici de realizare a interviului, arta talk-show-ului, dar si mecanica ruperii materialelor compozite.

Mai inclinat spre spiritul social-democrat, Miron Mitrea e ceva mai modest, scriind doar doua carti anul acesta, una despre miscarea sindicala de la inceputul anilor ’90, cealalta de „Amintiri … subiective”. Asa se intituleaza opera stiintifica pe baza careia va obtine, cel mai probabil, o reducere a pedepsei.

Dupa atatea titluri, iata si recomandarile saptamanii – caci, orice s-ar fi inteles din expunerea de mai sus, in mod cert n-am vrea sa se inteleaga ca indemnam la lectura vreuneia dintre lucrarile mentionate.

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Taxi (Teheran)

Am vazut recent, la Festivalul de Film de Calatorie Hip Trip, „Taxi”, marele castigator la Festivalul de la Berlin de anul acesta. Regizat de Jafar Panahi, filmul e o imensa ironie la adresa prostiei conducatorilor din Iran, prostie manifestata sub forma cenzurii, a arestarilor, torturii, interzicerii diverselor drepturi. Bineinteles ca filmul a fost intezis in Iran, iar regizorul a avut mult de suferit de pe urma lui. Asa ca neaparat sa il vedeti cu prima ocazie, o sa va amuze si o sa va dea foarte mult de gandit. E un super film, ce sa mai!
  • Concertul

Sambata seara am fost la Sala Radio unde l-am vazut a treia oara pe Avishai Cohen in concert in Romania. De data asta a fost electrica atmosfera, la final s-a lasat cu patru bisuri si dans. N-au vazut, cu siguranta, peretii sobrei incaperi asa ceva de la darea in functiune. Piesa care ne-a ridicat de pe scaune AICI.
  • In transit

Un alt film misto vazut saptamana trecuta in cadrul aceluiasi festival Hip Trip a fost documentarul „In transit”, care urmareste interactiunile din trenul Empire Builder, cea mai lunga si aglomerata ruta feroviara din Statele Unite. O America in miniatura, cam asta e pe scurt povestea, cu oameni care cauta bani si dragoste in diverse moduri, oameni care au pierdut ceva, dar au castigat altceva in schimb. Despre ce e vorba nu va spun, ci va recomand sa vedeti documentarul.

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Un spectacol de teatru

“Marmura” la Bulandra. O cronica aici.
  • O carte

Jurnal rusesc de John Steinbeck, publicata de Editura Polirom.
  • O alta carte

Holy Cow de David Duchovny, publicata tot de Editura Polirom.
  • O placheta de versuri

Un minunat volum de poezie semnat de Radu Vancu, 4. A.M. Cantusuri domestice, Casa de Editura Max Blecher.
  • O alta placheta de versuri

Un volum de poezie semnat de Nora Iuga, Inima ca un pumn de boxeur, Casa de Pariuri Literare.
  • Niste muzica

  • Un film clasic

Urga, de Nikita Mihalkov.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Un dialog

Aceasta discutie chintesentiala chiar a avut loc, intre un inspector fiscal si un aspirant la un post bugetar, de comisar de mediu.

Aspirantul: Nu cred ca ma mai duc (n.m. – la concurs). Au conditii prea restrictive.
Inspectorul: Gresesti.
Aspirantul: Da-mi cateva motive atunci, zi-mi care-ar fi beneficiile astea asa mari.
Inspectorul: Lucrezi la stat, nu-i suficient?
Aspirantul: Si ce-i cu asta?
Inspectorul: Pai, practic tu esti statul!

  • O colectie de marturii

Acum, la putin timp dupa ce in Romania s-au comemorat victimele Holocaustului, e nimerit sa ne amintim si supravietuitorii, AICI.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.