In „Amor Intellectualis” al lui Ion Vianu exista o replica pe care mama i-o spune aspru tanarul Ion: numai prostii se plictisesc, oamenii inteligenti gasesc mereu cate ceva de facut. Judecand din perspectiva asta, plictiseala ar insemna un timp mort, in care nu iti vine sa faci nimic, n-ai tragere de inima nici macar pentru activitatile care in mod curent te pasioneaza.
Voltaire scria ca, de fapt, plictisul se naste atunci cand ai de-a face cu oameni care vorbesc mult si prost. Adica plictiseala ar fi acea stare care te acapareaza cand esti fortat sa-i asculti pe cei care nu au niciun filtru si nici habar despre arta conversationala.
Emil Cioran vedea in plictiseala un fel de echilibru instabil intre golul inimii si golul lumii, iar Haruki Murakami cand o sursa de amuzament, cand doar un fapt de viata, ca multe altele, cedand evidentei ca si zeii se dau batuti uneori in fata plictiselii.
Urmeaza zile lungi, albe si poate plictisitoare. Iata de ce avem o lista cu tot ce nu putem lasa in urma din saptamana trecuta.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
Am citit acum cativa ani aceasta carte a lui Andrei Makine si de cand a inceput sa ninga ma tot gandesc la ea. Am cautat-o prin casa sa o recitesc, nu o mai am, cine stie pe unde am ratacit-o. Imi aduc clar aminte imaginea unei intinderi albe si nesfarsite si senzatia de frig care se desprindea aproape pagina de pagina. Un fundal inghetat si nemiscat ca premisa a asteptarii. Si descrierea asteptarii, un act lipsit de orice forma de tensiune si revolta, o asteptare nu neaparat resemnata, ci fireasca, asa cum sunt toate asteptarile din tinuturile inghetate, cand stii sigur ca dupa luni si luni reci va veni si anotimpul schimbarii.
Daca aveti la indemana acest volum, nu-l ignorati, cititi-l! O sa il gustati cum trebuie pe vremea asta.
-
Constatari hibernale
Oamenii nu se schimba niciodata, desi in contexte diferite ne poate pacali lumina in care se pun singuri. Un caracter miselesc ramane miselesc, chiar daca posesorul lui are uneori gesturi de bunavointa fata de semeni. Exista printre noi si oameni lipsiti de orice fel de omenie si de orice fel de umanism. Acestia sunt cei mai periculosi pentru ca oricat le-ai cauta punctul vulnerabil sau tandru te lovesti inevitabil de egoismul lor feroce. In fata acestor oameni ai nevoie sa fii sigur pe tine si indiferent. Si, cel mai important, oricine ar fi ei in viata ta, e important sa nu ai asteptari de niciun fel. Poate cea mai grea lectie pe care o reinvatam constant este ca in viata esti inevitabil singur.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Unirea cu Moldova
Un excelent documentar despre geopolitica si unire facut de trei tineri colegi de la ziarul “Adevarul”, Cristian Delcea, Alex Varninschi si Elena Dumitru.
-
Filmul Nimfomana
Am scris cate ceva despre el, AICI.
-
Filmul Viata secreta a lui Walter Mitty
O pierdere de timp, dar daca esti ziarist si ai avut, in anii din urma, cel putin un director care s-a ocupat “cu integrarea” vei rade amar si, poate, vei plange nostalgic.
-
Piesele Tartuffe sau Impostorul si Doi pe o banca, la Metropolis
Printre cele mai bune spectacole de teatru din acest oras confruntat din nou, asa cum spune orice telecomentator, cu iadul alb.
-
Cartea America fara etaje, de Ilf si Petrov
Nu am mai citit nicio carte asemenea ei, in care fiecare propozitie – pana la ultima – sa fie numai harfa.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Cine ce e
Victor Ponta este premierul Romaniei. Nu doar atat, insa: de pilda, este si baschetbalist, dar si plagiator. Prima ipostaza nu prea il lasa pe domnul Ponta sa manance. A doua nu i-a dat ragazul, potrivit propriilor declaratii, sa vada comunismul inainte de iarna lui 1989, nici viscolul de afara inainte de primavara lui 2014. A treia nu i-a deslusit inca utilitatea notelor de subsol, necesitatea respectarii rigorilor academice ori, de-a dreptul, granita dintre onestitate si furt.
Televiziunile de stiri si diferitele publicatii centrale – tiparite sau online – sunt presa din Romania. Nu doar atat, insa: de pilda, pot fi si mijloace de proasta informare, dar si laboratoare de manipulare. Prima ipostaza nu prea ar trebui sa-i lase pe ziaristi sa manance. A doua ar trebui sa le deschida ochii si urechile inaintea autoritatilor de toate soiurile si intemperiilor de toate felurile. A treia ar trebui sa le condamne la ceea ce sunt: simple secte politice de la care “iluminatii” se impartasesc cu rahat asa cum se hranesc pestii mici in trena balenelor.
O intalnire informala e o intalnire informala. Nu doar atat, insa: ea poate fi oportuna sau inoportuna. Prima ipostaza nu predispune participantii la descrierea felurilor de mancare. De obicei, regula se respecta: nu mai departe de vizita doamnei Victoria Nuland in Romania, o astfel de intalnire a capatat proportiile secretului de stat. Potrivirea cu imprejurarile are, totusi, in acest caz puterea de a deturna contractul nescris dintre “informali”.
De pilda, daca Victor Ponta, premierul Romaniei, se intalneste la o discutie off-the-record cu televiziunile de stiri si diferitele publicatii centrale, in acelasi timp in care o situatie de urgenta ii reclama intregul interes administrativ, atunci dialogul informal capata toate datele interesului colectiv. “Ce facea premierul cand s-a produs evenimentul?” e sinonim in cazul de fata cu “in ce fel a gestionat premierul evenimentul?”. Cine nu vede asta risca, dupa caz, functia premierului decorativ, a presei decorative ori a cetateanului decorativ.
Lucrurile descrise mai sus inventariaza probleme etice. Cu exceptia poftei de mancare a premierului Victor Ponta, toate celelalte schiteaza optiuni si traiectorii morale. De pilda, daca domnul Ponta alege sau nu sa participe la serate neoficiale in momentul derularii unei situatii de maxima urgenta, asta spune ceva nu atat despre respectarea atributiilor sale prim-ministeriale, ci mai ales despre intelegerea pe care o are fata de natura simbolica a functiei. Acel ceva este, in cazul de fata, mai degraba sumbru.
La fel, daca un reprezentant sau altul al presei din Romania alege sau nu sa faca o stire din prezenta premierului la o serata desfasurata in conditiile descrise mai sus, asta spune ceva nu atat despre respectarea imperativelor profesionale, ci mai ales despre un alt tip de intelegere: cea care diferentiaza, punctual, intre ratiunile publice (formale) si cele private (informale). Si de aceasta data, acel ceva este mai degraba sumbru.
Faptele, repede!, sa nu ne-apuce de tot depresia. Premierul participa in seara zilei de 20 ianuarie, cand operatiunile de localizare si salvare ale victimelor unui accident aviatic sunt in toi, la o emisiune de televiziune pe B1 TV, apoi la o intalnire informala cu mai multi oficiali social-democrati si ziaristi acreditati la PSD. Nici Victor Ponta, nici staff-ul sau nu-si pun problema ca, la nivel simbolic, se supun unei operatiuni dezastruoase de PR. Mai mult, niciunul dintre jurnalistii prezenti la cel de-al doilea eveniment nu semnaleaza discrepantele intre pozitia administrativa si oportunitatea evenimentului.
La cateva zile distanta, in noaptea dintre 24 si 25 ianuarie, Robert Turcescu publica pe blogul personal o relatare despre intalnirea de luni. O face in termeni extrem de duri, meniti sa evidentieze prapastia dintre suferinta victimelor si nepasarea premierului chefliu. De aici, incep nebuloasele: a fost sau n-a fost? Urmeaza, pe 26 ianuarie, confirmarile definitive: o televiziune de stiri – Digi 24 – si o publicatie centrala – Gandul – publica doua variante ale povestii.
In esenta, a fost, desi cheful n-a fost chef, ci discutie pe tema descentralizarii, asa cum au aratat si pentru Dela0.ro mai multe surse implicate. Intalnirea fusese programata cu aproape o saptamana inainte, insa luni participantilor (sau macar unora dintre ei) li s-a pus in vedere faptul ca doar Liviu Dragnea, nu si premierul Ponta, va fi prezent. Intalnirea a debutat in jurul orei 8 seara (cand Victor Ponta se afla deja in studioul B1) si s-a sfarsit spre miezul noptii, premierul participand aproximativ o ora, in a doua jumatate a ei. De facut treaba, ziaristii prezenti si-au facut-o, dar strict pe subiectul pentru care fusesera convocati informal, descentralizarea. E suficienta consultarea arhivelor online ale diferitelor organe de presa din ziua de 21 ianuarie pentru a sesiza multitudinea de “surse” invocate pe aceasta tema.
Iata un tablou dintr-o televiziune: reprezentantul prezent la intalnire a anuntat in redactie ca are “ceva de dat cu descentralizarea”, dar n-a pomenit de venirea premierului la intalnire. Practic, niciunul dintre ziaristii prezenti n-a intuit potentialul de stire in participarea lui Victor Ponta.
Un singur jurnalist acreditat a postat o relatare ambigua pe Facebook, chiar in noaptea dintre 20 si 21 ianuarie, notand: “I-am spus unui oficial de cel mai inalt rang ca Iovan a murit potrivit Salvamont, la ureche. El a continuat apoi conversatia lui de protocol, de doi lei jumate. A continuat sa rada si sa se simta bine. Nu a avut nicio tresarire!”.
Tresariri suplimentare n-au avut, insa, nici jurnalistii care au ales sa ignore semnificatia prezentei primului ministru in contextul accidentului aviatic. De altfel, seara de 20 ianuarie nici macar nu fusese o premiera din acest punct de vedere: Victor Ponta a venit la intalnirea informala direct din studioul B1, ceea ce extinde perioada “nepasarii” sale cu mult peste timpul alocat intrunirii. “Sper sa primesc si eu in acelasi timp informatii”, spunea premierul, butonand telefonul mobil, chiar in debutul emisiunii in care fusese invitat, dand intreaga dimensiune a gestionarii urgentei. Practic, intre opt seara si miezul noptii, domnul Ponta si-a vazut de programul stabilit anterior producerii tragediei din Apuseni, ignorand contextul delicat si simbolistica responsabilitatii sale politice.
Nici macar in relatarile tarzii ale presei, de duminica, 26 ianuarie, lucrurile n-au devenit intru totul clare. O nebuloasa ramane, in continuare, atitudinea premierului in cadrul intalnirii informale. Digi 24 noteaza ca “subiectul accidentului aviatic a fost abordat de premier dupa ce unul dintre jurnalistii prezenti i-au spus ca, potrivit unor surse, pilotul Adrian Iovan a decedat. Premierul a confirmat stirea, pe care o primise cu putin timp in urma.”
Gandul (care ofera cea mai buna relatare) scrie, insa, ca “premierul a evitat sa comenteze accidentul aviatic din Cluj, desi a primit mai multe intrebari pe marginea acestui subiect”, subliniind de asemenea ca “i s-a transmis informatia de catre un ziarist (n.a. referitoare la decesul pilotului Iovan), fara ca prim-ministrul sa o confirme sau sa discute despre acest subiect.” Cert este ca, indiferent de adevarul factual, prezenta lui Victor Ponta la intalnirea de luni seara poarta cu sine concluzii putin magulitoare cu privire la “tatana morala” a liderului social-democrat.
Cum a ales premierul Ponta sa treaca prin ziua de 20 ianuarie si cum au ales o parte dintre jurnalistii romani sa relateze ori nu despre asta raman de-acum lucruri de domeniul evidentei publice. In unele cazuri, partizanatul pozitiilor e la lumina zilei: de la pateticul “in timp ce Aura murea, Ponta chefuia” la conspirationistul “Ponta a pregatit la informala cu ziaristii terenul pentru a arunca nenorocirea in capul liberalilor”, modelul Antena 3 pare sa se fi multiplicat, in sens invers, prin sciziparitate. Fiecare cap de balaur taiat a lasat in urma doua lighioane la fel de periculoase. Iar acolo unde relatarea nu a luat nici macar forma abia sesizabila a manipularii, tacerea, pur si simplu tacerea dezinformatoare, s-a asezat peste detaliile intrunirii.
Ele nu mai sunt, oricum, necesare. Un profil moral de tipul Victor Ponta este, in ultima instanta, perfect normal in Romania actuala. Cel mai generos capitol al unei eventuale enciclopedii “Cine ce e” ar trebui sa contina pentru totdeauna fraza aceasta: Romania este tara in care milioane de oameni au imbratisat la urne varianta Ponta. Si au facut-o stiindu-i toate datele caracteriale.
Daca tragem linia sub prea lumestile dezvaluiri de weekend referitoare la participarea premierului la o cina chiar in seara accidentului din Apuseni, riscam concluzia ca, desi fiecare pe rand este cate ceva, nici Victor Ponta nu e de fapt premier, nici presa nu e presa, nici tara n-ar suporta prea multa normalitate. Alte ipostaze raman neatinse de aripa invizibila a avionului prabusit. Cum e posibil? Simplu si mai degraba sumbru: avem, cu o expresie facuta celebra de Cristian Tudor Popescu, “tatana morala blocata”. Nu ne iesim din ea.
