BANALITATEA RĂULUI. Ce ne spune un proces de la Cluj despre felul în care societatea românească tolerează violența împotriva femeilor

Pe 29 iulie 2020, F.B. și fosta sa iubită au ieșit la plimbare prin Cluj Napoca. Se aflau pe o stradă pavată cu piatră cubică când au început să se certe, iar în cele din urmă F.B. a lovit-o pe tânără de mai multe ori. După săvârșirea abuzului fizic, F.B. a părăsit locul faptei.

Cazul a devenit repede unul de notorietate în oraș, deoarece poliția, acționând la sesizarea victimei, a făcut cercetări și la locul de muncă (de atunci) al lui F.B. – Departamentul de Film, Fotografie și Media al Universității Sapientia din Cluj. 

În martie 2021, agresorul a fost condamnat în primă instanță la închisoare cu suspendare. Sentința a devenit definitivă în lipsa apelului.

În perioada care a urmat acestui act de violență domestică petrecut în plină stradă au apărut articole de opinie și o serie de postări individuale pe rețelele de socializare care se bazau pe informațiile puține și adesea vagi despre circumstanțele factuale ale atacului violent. Părerile au fost împărțite:

>> pe de o parte, s-au manifestat online justițiarismul / vigilantismul și atmosfera de linșaj împotriva făptașului;

>> pe de altă parte, a fost pusă sub semnul întrebării trauma victimei violenței, iar diminuarea gravității evenimentelor a venit la pachet și cu învinovățirea victimei.

De ce este atât de împărțită și inflamată reacția online a publicului la vestea unei violențe conjugale cu detalii mai degrabă necunoscute? Cum funcționează sistemul juridic când pe rolul instanțelor ajung agresiuni domestice brutale? Iar în cazurile de violență manifestată punctual între parteneri, care e perspectiva sistemului judiciar asupra relației ca întreg?

Partea vătămată în incidentul de violență domestică de la Cluj nu a vorbit public în timpul procedurilor penale, iar sentința instanței nu prezintă contextul cazului, care îl pune într-o lumină diferită. Urmărind desfășurarea faptelor, am ajuns la concluzia că e important să cunoaștem detaliile. Ele oferă o nouă perspectivă asupra responsabilității mediului apropiat, a comunității și a mass-media, arătând pericolul unei culturi comunitare în care acceptarea tacită a violenței împotriva femeilor e normă.

Violența de cuplu este o formă de abuz împotriva femeilor. Aceasta este posibilă și din cauza unor idei potrivit cărora violența intimă poate fi ,,provocată”, ,,meritată”, sau în unele cazuri chiar ,,justificată”. Aceste prejudecăți o fac răspunzătoare, de obicei, pe victimă pentru abuz: de ce s-a dus acolo, de ce a spus sau a făcut ceva, de ce a tăcut, de ce nu a plecat. Abordările de învinovățire a victimei pot fi întâlnite și în cazurile de agresiune foarte gravă sau chiar de crimă. 

În cazurile de violență intimă, abuzul fizic este adesea dublat de un abuz emoțional invizibil, greu de măsurat, la care sistemul nostru de justiție este orb. Câte femei trăiesc în relații abuzive, iar cei din jur sunt neputincioși în fața abuzului, nu înțeleg procesul sau – mai rău – consideră că abuzul la care este supusă femeia este îndreptățit?

În acest reportaj, cităm din mărturia femeii agresate pe stradă în vara anului trecut, dar și din declarațiile date de două foste prietene ale agresorului și prezentate ca probe scrise la proces (datele privind identitatea lor au fost schimbate pentru a le proteja). La momentul procesului, ordinul de restricție pentru șase luni, care prelungea ordinul de restricție imediată, era încă în vigoare. Victima s-a întâlnit pentru prima dată cu agresorul ei în sala de judecată.

Am asistat la proces în calitate de observator pentru a urmări procedurile și argumentele.

Am vorbit cu făptașul înainte de publicarea acestui articol. Acesta nu a fost de acord cu înregistrarea și utilizarea celor spuse, dar a fost de acord să răspundă în scris la întrebările noastre.

În prima fază a investigației penale, circumstanțele agresiunii din 29 iulie au fost cele mai mediatizate. Agresiunea a avut loc într-un spațiu public, înregistrată de o cameră de supraveghere, iar faptul că autorul a fost un asistent universitar a fost ba circumstanță agravantă, ba atenuantă în tiparele de judecată ale comunității.

Cotidianul “Krónika” a publicat primele detalii despre agresiunea fizică: agresorul a bătut-o cu brutalitate pe femeia lipsită de apărare și nu s-a oprit nici după ce victima a căzut la pământ. Potrivit articolului, lovirea a durat opt minute. Furia publicului a fost alimentată de durata abuzului, de cruzimea agresorului și de incompatibilitatea acestuia cu o carieră academică.

Alții au presupus – cu grade mai mici sau mai mari de convingere – că severitatea și durata lovirii nu corespundeau știrilor inițiale. Acestea au indicat o durată de 8 minute, iar avocatul inculpatului a susținut că a durat 57 de secunde. Potrivit înregistrării video, lovirea a durat aproape 3 minute, cu câteva întreruperi.

Unii au îndemnat la răbdare, apelând la prezumția de nevinovăție și la ideea de tact față de victimă, dar au fost și cei care au folosit informațiile scurse pentru discreditarea victimei. O bătaie de un minut este o agresiune la fel de gravă ca o bătaie de opt minute – însă observații de genul ,,nu a fost agresată grav”, ,,cine știe, a primit doar câteva palme și presa a exagerat”, ,,mă întreb ce a făcut victima de a provocat atâta furie” au anulat ideea de solidaritate cu victima și au transferat parțial vina asupra ei.

Atmosfera de linșaj care a durat câteva zile în spațiul online nu a contribuit cu nimic la elucidarea faptelor. E un loc comun deja că o astfel de atitudine descarcă numai furia și găsește țapul ispășitor, nerezolvând pe fond problemele. Justițiarismul nu poate schimba percepția socială a violenței domestice. De fapt, fenomenul linșajului face parte tot dintr-o cultură comunitară a violenței. Aceste comentarii arată, de fapt, gravitatea extinsă a problemei – cât și dificultatea punctuală de a vorbi în mod obiectiv despre violența împotriva femeilor.

Cazul judiciar pe care l-am documentat nu este doar cazul agresorului F.B. din Cluj-Napoca, care într-o noapte de vară și-a bătut partenera în plină stradă. Este mai mult: o poveste despre cât de nepregătită și de indecisă este societatea noastră în a judeca un abuz domestic, cât de greu găsim forme de solidaritate sau măcar de tact față de victime și cum o intervenție timpurie în combaterea actelor de violență împotriva femeilor ar ajuta victimele – dar și agresorii.

Instanța l-a condamnat pe F.B. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe la un an și trei luni de închisoare cu suspendare și 90 de zile de muncă în folosul comunității. De asemenea, îl obligă să ia parte la consiliere psihologică pentru a afla și elimina cauza comportamentului său violent. 

În timpul procesului, F.B. a recunoscut că și-a lovit fosta iubită, dar a susținut că a fost un incident izolat, când și-a pierdut controlul ca urmare a situației dificile din viața sa și a presiunii psihice la care era supus. El a spus că și-a agresat fosta iubită din cauza epuizării profesionale.

L-am căutat pe F.B. pentru a sta de vorbă. A acceptat să răspundă doar în scris la întrebările noastre. Susține în continuare că incidentul a fost singular, o “cădere nervoasă agresivă” precedată de ani de autoexploatare și de un stil de viață suprasolicitant. Chiar înainte de episodul violent, tensiunile nerezolvate din relația lor ar fi ieșit la suprafață.

,,Ne-am certat, dar nu cred că s-a încadrat în ceva, a fost o epuizare aproape fatală, un moment în care am renunțat la tot. Îmi pare rău că a afectat și pe altcineva în afară de mine, că s-a întâmplat în acest fel.

O vreme am refuzat să mi-o asum: dacă a văzut că nu mai puteam suporta, de ce nu a făcut ceva, de ce nu a intervenit? De ce m-a părăsit în cel mai dificil moment? De ce nu m-a ajutat? Ar fi fost frumos, desigur, dar numai un prost ar fi considerat-o obligatorie. Responsabilitatea este a mea”

, a spus F.B. despre bătaia din iulie 2020.

Apărarea bărbatului a susținut la proces că acuzatul nu avea cazier și că făcea o muncă importantă pentru comunitate. Aceasta a subliniat statutul social al inculpatului, activitățile sale academice și educaționale. În schimb, evenimentele din 29 iulie anul trecut nu au fost menționate în cadrul procedurilor nici de acuzat, nici de avocatul său. Avocatul apărării a prezentat două dosare de diplome și alte semne ale aprecierii pentru a arăta meritele anterioare ale acuzatului.

Toate acestea arată cât de mult avea de pierdut agresorul din cauza comportamentului său, pe plan personal și profesional. S-ar putea presupune că, cu cât o persoană este mai educată, cu cât e mai capabilă să se orienteze în cadrul comunității, cu atât este mai probabil să își recunoască propriul comportament ca unul care încalcă normele acceptate ale societății (dacă acesta este cazul) și să caute ajutor la timp.

S-ar putea spune – dar nu ar fi o supoziție corectă.

Pentru F.B. nu era prima oară când agresa fizic o femeie.

Femeia bătută de F.B. în vara anului trecut a luat legătura cu foste prietene ale agresorului. Au început să discute între ele, ca un fel de tratament ad-hoc pentru a depăși împreună traumele din trecut. Din această solidaritate au luat naștere, la proces, mărturiile scrise ale fostelor prietene despre comportamentul agresiv al făptașului.

F.B. era agresiv cu partenerele sale de aproape un deceniu. Instanța de judecată a acceptat mărturiile ca probe pentru caracterizarea inculpatului. 

,,Sprijinul celor apropiați a fost foarte important, dar poate și mai importante au fost conversațiile cu fostele prietene ale lui F.B., în timpul cărora ne-am împărtășit poveștile. Conștientizarea că nu suntem singure ne-a ajutat să procesăm ce ni s-a întâmplat și să mergem mai departe.

În plus, și nu în ultimul rând, sentimentul de obligație morală a fost una dintre cele mai mari motivații ale mele: am simțit că am o responsabilitate nu doar față de mine, ci și față de viitoarele lui prietene și că trebuie să fac tot ce pot pentru a mă asigura că ele nu vor trebui să treacă prin toate acestea”

, a declarat victima atunci când a fost întrebată ce a motivat-o să persevereze în procesul judiciar.

În afară de victima agresiunii din 29 iulie 2020, alte foste partenere ale lui F.B. care au depus declarații scrise la proces au acceptat să își spună public povestea. Pentru a le proteja, le ascundem identitățile în spatele unor inițiale.

,,Incidentul m-a zguduit atât de mult, încât pe moment nu am putut vorbi cu nimeni despre el. Despre relație în general nu am prea vorbit, deoarece aveam un sentiment de rușine din cauza sa, deși ulterior am aflat că mai mulți au observat că eram foarte nefericită în acea perioadă”

, și-a amintit K.P., una dintre fostele iubite ale lui F.B.

Se despărțiseră deja când, din gelozie, F.B. a împins-o în zid în fața unui bar, ținând-o de gât.

În declarația sa dată la proces, K.P. a relatat că, în timpul relației, el i-a influențat deciziile, a umilit-o și a împins-o la pământ sau la perete de mai multe ori în timpul crizelor sale. Uneori nu o lăsa să părăsească apartamentul sau îi spărgea telefonul. Nici despărțirea nu a fost ușoară, pentru că F.B. a refuzat să accepte că relația s-a terminat și a continuat să o caute și să o hărțuiască.

,,Pe durata relației noastre am refuzat mai multe oportunități de muncă, perfecționare, distracție și călătorie, fiindu-mi teamă de furia sa. Dacă se întâmpla ceva pozitiv cu mine sau aveam succes în ceva, preferam să nu îi spun.

Practic a reușit să mă facă sentimental complet dependentă de el, deoarece din cauza lui nu am avut nicio legătură apropiată cu nicio altă persoană, și m-a făcut să să cred că singură nu voi reuși să-mi ating niciun obiectiv. După ce m-am despărțit de el, a încercat să mă convingă să ne împăcăm, că el poate să mă ajute să trăiesc o viață normală, că eu aș avea nevoie de el”

, se arată în declarația lui K.P.

Ea a mai spus că, de când s-a terminat relația, are sentimente de anxietate doar la gândul că l-ar putea întâlni pe F.B.

Unul dintre cele mai brutale abuzuri ale lui F.B. s-a întâmplat în cadrul altei relații, care împlinise deja un an și jumătate de conviețuire la momentul agresiunii. Potrivit mărturiei lui N.A., comportamentul abuziv, de control și opresiv al lui F.B. s-a intensificat treptat. Inițial, acesta a abuzat-o psihic și verbal din cauza unor probleme banale, abuzuri care în cele din urmă s-au transformat în violență fizică.

Chiar și cea mai gravă violență fizică din timpul relației lor a pornit de la un subiect banal, din gelozia profesională a agresorului. După o ceartă care a durat până în zori, partenera s-a trezit dimineața din somn cu F.B. așezat deasupra ei, bătând-o și sufocând-o.

,,Plănuiam să mă despart de el de mult, i-am zis-o de mai multe ori și l-am rugat să nu mă mai rănească, să mă lase în pace. Dar nu aveam destulă putere pentru acest pas, iar el încerca mereu în mod foarte hotărât să mă convingă că nu e o idee bună și că lucrurile se vor rezolva între noi. Mă supăra foarte tare gândul că deși știam că relația nu se îndreaptă într-o direcție bună, consumându-mă doar și îndepărtându-mă de mine însumi, totuși nu sunt destul de puternică să-i pun capăt’’

, și-a amintit N.A în declarația dată la proces.

Într-un final, și-a găsit puterea să se despartă de F.B. 

,,La începutul relației noastre nu a fost agresiv și îmi amintesc de primele 1-2 luni ca fiind o perioadă frumoasă. De la început am avut foarte multă admirație pentru el, pentru cunoștințele sale, cultura sa, pentru modul în care gândea”, își amintește T.R., o altă fostă prietenă a lui F.B., cu care acesta a avut o relație mai lungă.

Diferența de vârstă și de cunoștințe dintre ei a făcut-o să se simtă obligată să se conformeze așteptărilor lui și să accepte criticile, inițial mascate în glume tăioase. În timp, acestea s-au transformat în replici din ce în ce mai insultătoare și înjositoare. Pentru F.B., T.R. era uneori o ,,curvă capitalistă oportunistă”.

[…] de mai multe ori (îmi amintesc de cel puțin 4-5 situații) că F.B. m-a prins de gât din spate cu un braț, pe care l-a fixat cu celălalt braț îndoit din cot, m-a pus la pământ și m-a ținut așa în strânsoare până am leșinat

, a declarat despre violențele fizice recurente tânăra care avea 20 de ani la momentul respectiv.

F.B. și-ar fi justificat comportamentul spunând că nu a avut de ales, trebuia s-o facă să tacă, deoarece strigătele sale deranjau vecinii.

,,Îmi era rușine și, din dorința de a-l proteja, dacă după un astfel de incident îmi rămâneau urme aveam grijă să le ascund de ceilalți”, se arată în declarația de la proces. 

Cum tânăra a avansat în studii, acest lucru a reprezentat un punct de cotitură în relația lor. Gelozia și controlul s-au intensificat, iar odată F.B. i-a furat actele fetei pentru a-i limita libertatea de mișcare. De asemenea, i-a urmărit e-mailurile și i-a citit conversațiile electronice purtate într-un interval de mai mulți ani.

T.R. a ajuns chiar aproape de moarte în urma unei certe aparent banale, în timpul unui acces de furie mai dur și mai violent ca oricând. ,,Mi-a aruncat telefonul din mână și a început să mă lovească. A ajuns în spatele meu, m-a trântit la podea, m-a prins așa cum am descris mai sus și a început să mă sugrume. Când m-am trezit pe podeaua bucătăriei, la început nu știam unde mă aflu. (…) M-am dus cu greu în cameră și m-am culcat pe saltea, el a venit după mine și s-a culcat lângă mine.”

Cu părere de rău, F.B. i-ar fi spus: ,,Iepurașule, aveai capul vânăt și gura îți făcea spume”. De atunci nu a mai sugrumat-o, s-a limitat să-și manifeste furia doar cu palma.

,,Nu am intimidat pe nimeni”, a răspuns F.B. când l-am întrebat despre mărturisirile fostelor sale prietene. ,,Reinterpretăm lucrurile în timp, evident, dar să amesteci o retrospectivă atât de ruptă de realitate într-un proces care decide pentru ani de zile mi se pare cel puțin iresponsabil”, a spus el. F.B. susține că atmosfera de linșaj împotriva lui a contribuit la selectivitatea și distorsionarea amintirilor fostelor sale prietene.

O prietenă apropiată a lui T.R., dar și cunoștințe comune din cercul de amici, știau despre o parte dintre aceste manifestări violente – nu însă și despre abuzul fizic. După ce s-au despărțit, victima însăși le-a povestit despre relația lor tulburată.

Prietena cea mai apropiată a lui T.R. era la curent cu detaliile relației. A ajutat-o cu întrebări și multă înțelegere, fără a o judeca – ne-a spus T.R. ,,Nu i-am spus totul, dar m-am simțit în siguranță vorbind cu ea, pentru că m-a ascultat și a încercat să întărească în mine ideea că trebuie să ies din asta, dar nu într-un mod coercitiv sau făcându-mă să simt că, dacă nu eram pregătită, atunci eu eram cea proastă.”

Abuzurile au fost foarte asemănătoare în toate cele trei relații, dar cazul mediatizat în vara lui 2020 a fost singurul care a ajuns la o plângere penală. De ce? Cauzele sunt multiple: brutalitatea abuzului, existența camerei de supraveghere, faptul că fata era informată asupra procedurii legale, distanța față de F.B. (pe fondul încetării relației), zvonurile despre cazuri anterioare, apoi conversațiile cu fostele partenere și dorința de a preveni incidente similare.

,,Pe de o parte, cred că, dacă am avut posibilitatea de a da o declarație oficială despre ceea ce mi s-a întâmplat, și dacă astfel aș putea preveni ca lucruri asemănătoare să se mai întâmple în viitor, sau chiar dacă s-ar întâmpla, să nu mai aibă posibilitatea să se apere spunând că a fost un incident izolat, atunci trebuia să fac acest lucru.

Pe de altă parte, mi-a făcut bine și mie să pun la loc experiența asta și să pot vorbi cu oameni care știau exact despre ce vorbesc. De asemenea, a înlăturat frica și am putut vedea mai clar ce mi s-a întâmplat de fapt. Sunt foarte recunoscătoare pentru asta”, a spus una dintre fostele prietene ale lui F.B. când a fost întrebată de ce povestește public ceea ce i s-a întâmplat.

,,Mi-am asumat riscul de a ieși în public pentru că, în lumea pe care vreau să o construiesc, oamenii aflați în situații similare nu trebuie să tacă din rușine sau teamă. M-a ajutat să văd că nu sunt singură, că nu mi s-a întâmplat asta pentru că am meritat-o și sper că îi ajută și pe alții care simt la fel.

Susțin o abordare restaurativă a justiției bazată pe empatie și iubire, mai degrabă decât pe excludere. Aș dori o abordare care să încerce să înțeleagă nevoile victimelor și să încurajeze agresorii să-și asume responsabilitatea, în loc să găsească scuze”

, a declarat o altă fostă prietenă, explicând de ce și-a împărtășit povestea.

,,Nu am trecut prin nicio formă de reabilitare”, a răspuns F.B. când a fost întrebat despre consilierea psihologică inclusă în sentință. Pentru că motivarea hotărârii judecătorești este încă în lucru, nu a întâlnit deocamdată un expert desemnat oficial. Dar a lucrat mult cu propriul psiholog, lucru pentru care este recunoscător, ne-a mărturisit în scris F.B.

,,În marea majoritate a cazurilor de violență domestică, abuzul fizic este partea vizibilă a fazei explozive, este doar vârful aisbergului”, ne-a explicat psihologul și lectorul universitar Éva László. 

Ne-am adresat șefei de departament de la Institutul de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pentru a înțelege acest caz particular la nivel sistemic, ca parte a funcționării sociale, instituționale și comunitare. Întrebările noastre nu s-au referit la analiza cazului concret expus mai sus.

,,Este deosebit de dificil să dovedești violența domestică atunci când aceasta implică abuz psihologic, intimidare, șantaj emoțional sau exploatare.

Acestea sunt aspectele greu de observat ale terorii intime pentru care victimele ezită să ceară ajutor chiar și atunci când este vorba de violență fizică.

Există numeroase dovezi că multe victime își fac curaj să raporteze abia după abuzuri repetate, atunci când simt că viața lor sau a copiilor lor este în pericol”

, a declarat Éva László, bazându-se pe ani de experiență profesională.

Procedura probatorie reprezintă, de obicei, o sarcină suplimentară pentru victimă. ,,De la începutul procedurilor oficiale, viața mea se schimbă: depun plângerea, țin un jurnal, documentez mesajele primite, înregistrez mesajul, dacă primesc un apel de pe un telefon necunoscut, caut dispozitivul de urmărire. Toate acestea sunt greutăți suplimentare și pot deveni parte a vieții de zi cu zi în timpul procedurilor. Absența acestora, precum și absența denunțurilor anterioare poate slăbi dosarul de probatoriu”, a subliniat Éva László.

Motivele care stau la baza retragerii unui denunț sunt cel mai adesea rușinea, învinovățirea de sine, șantajul emoțional, intimidarea, dorința de a păstra familia unită, vulnerabilitatea și interdependența.

,,Cercetările noastre arată că victimele violenței de cuplu vor să înceteze violența, nu relația”, a declarat Éva László, referindu-se la cel mai frecvent scenariu. ,,De aceea, sunt importante detectarea și remedierea violenței cât mai curând posibil, încă din rădăcini, și a preveni escaladarea ei. De aceea, este important să se apeleze la servicii de asistență cât mai devreme posibil.”

Ca observator de-a lungul procesului, mi s-a părut că partea cea mai grea de suportat pentru victimă a fost relativizarea evenimentelor: faptul că a trebuit să-și vadă suferința din timpul relației într-un context judiciar în care se vorbea despre prejudicii minore. ,,Tensiuni minore apar în orice relație”, a spus avocatul apărării, deși văzuse imaginile și citise mărturiile fostelor prietene care au arătat că tensiunile nu erau deloc minore.

În timpul procesului, întrebările judecătorului nu au dezvăluit dacă era la curent cu mărturiile victimei și ale celor trei foste iubite. Apărarea a continuat să susțină că agresiunea a fost un incident izolat pe care autorul l-a regretat. ,,Nu am avut ocazia nici să-mi cer scuze sau să-mi exprim regretul”, a spus F.B.

Judecătorul s-a arătat empatic față de inculpat. El a părut să dea crezare deplină scenariului apărării, potrivit căruia acuzatul și-a pierdut controlul din cauza stresului, într-o situație de criză. Judecătorul nu a întrebat victima sau avocatul victimei despre mărturiile prezentate.

Iubirea este și iertare, mai degrabă decât pedeapsă

, a spus judecătorul, adăugând că suportarea consecințelor faptelor noastre ne poate conduce pe calea cea bună.

,,Cerem condamnarea la închisoare cu suspendare pentru că nu vrem să-l distrugem fizic și psihic pe făptuitor, dar este important să avem și o pedeapsă corectă”, a conchis avocatul acuzării. Victima nu a cerut compensații financiare.

Decizia în primă instanță a admis toate pretențiile acuzării, iar termenul de apel a expirat.

Motivarea deciziei nu a fost încă comunicată părților, astfel încât nu se știe deocamdată care au fost considerentele avute în vedere de judecător la emiterea verdictului.