Srebrenica, masacrul nimanui

Pe 11 iulie comunitatea internationala a comemorat victimele genocidului din Srebrenica, peste care au trecut doua decenii. In fiecare an ceremoniile sunt nelipsite in iulie. Cum arata insa cea mai mare crima in masa comisa pe Batranul Continent dupa al Doilea Razboi Mondial in celelalte zile ale anului?

6

Pe 11 iulie 1995 generalul sarbilor bosniaci Ratko Mladic intra invingator in Srebrenica, un oras din estul Bosniei Hertegovina pe care istoria se tot incapatanase sa-l puna de-a lungul timpului pe harta masacrelor.

Pe 13 iulie 1995 un tanar care tocmai implinise 17 ani iese dintr-o padure de langa oras. Auzise la portavoce un soldat care le promitea ca vor fi in siguranta daca se vor preda. E dus impreuna cu alti prizonieri intr-o scoala. Pe seara un soldat vine sa ii scoata in grupuri mici afara. Cineva din grup se ofera sa ii elibereze mainile. “Nu, nu vreau. Urmeaza sa fiu omorat!”.

Groapa comuna descoperita in 2007 langa Srebrenica, continand ramasitele unora dintre cei ucisi in zilele masacrului din 1995. Foto: Flickr / Adam Jones

 

In dimineata zilei de 15 iulie tanarul de 17 ani impreuna cu alti barbati sunt aliniati si impuscati. Dupa impuscaturi baiatul simte durere in bratul drept. Cazut se gandeste ca va veni curand si al doilea glont. Nu mai vine.

15 ani mai tarziu tanarul de 17 ani depune marturie impotriva unui fost comandant al sarbilor bosniaci, Radislav Kristic. Este primul oficial condamnat pentru genocid de catre Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie, infiintat special pentru investigarea crimelor care au urmat in anii ’90 ruperii teritoriului.

 

 

Groapa comuna descoperita in 2007 langa Srebrenica, continand ramasitele unora dintre cei ucisi in zilele masacrului din 1995. Foto: Flickr / Adam Jones

 

Din 1995 incoace…

…in fiecare iulie trei tari – Bosnia, Serbia si Olanda – sunt obligate sa isi infrunte trecutul comun, marcat de genocidul din Srebrenica. Fiecare o face in felul lui. Bosnia ingropandu-si mortii. Olanda, printr-un mars al pacii. Iar Serbia continuand sa nege ca in Srebrenica sarbii bosniaci au comis genocid impotriva musulmanilor din Bosnia. Anul acesta ar fi trebuit sa fie la fel ca in orice alt iulie, ceremonii, declaratii, promisiuni.

In iulie 2015, insa, Rusia a respins, la cererea Serbiei, o rezolutie a Natiunilor Unite care preciza ca evenimentele din Srebrenica se incadreaza la genocid si nu la crime de razboi cum sustin oficialii din Belgrad. S-a intamplat pe 8 iulie, mai exact, cu doar cateva zile inainte ceremoniilor commemorative dedicate celor douazeci de ani asezati peste masacru.

Cum se poate vorbi despre reconciliere atata timp cat nu exista un adevar comun asupra evenimentelor petrecute? Cum construiesti un viitor comun daca trecutul si prezentul sunt marcate de diviziune? Cum gestionezi esecul prevenirii unui genocid? Si cum gestionezi, de fapt, consecintele genocidului?

Intre atatea si atatea probleme europene, se uita adesea ca in urma cu doar doua decenii Europa a gazduit in inima sa un masacru unic in istoria post-belica. Unic prin amploare, dar mai ales prin incredibilul grozaviei simbolizate: uite ca se mai poate inca muri pe Batranul Continent, dupa Holocaust, in operatiuni de purificare etnica!

 

In iulie 1995…

…dupa intrarea victorioasa a generalui Ratko Mladic in Srebrenica, peste 7000 de barbati si copii musulmani au fost executati de catre reprezentanti ai Armatei si Politiei sarbe din Bosnia. Nu se stie inca cifra exacta a victimelor. Exista insa una, cea a victimelor ingropate. Anul aceasta ea a ajuns la 6.471. Srebrenica nu este doar locul in care mii de barbati mulsulmani si-au pierdut viata. Srebrenica este simbolul conflictului care a marcat fosta Iugoslavie in anii 1990.

Iugoslavia, constructie ce reunea sase republici – Serbia, Croatia, Bosnia-Hertegovina, Muntenegru, Macedonia, Slovenia – si doua regiuni autonome parte din Serbia – Voievodina, Kosovo – a luat nastere in 1945. Arhitectul ei, Tito, a pus la temelia constructiei un principiu simplu – “fraternitate si unitate”.

Timp de 35 de ani Tito a inabusit prin violenta sau manevre politice orice forma de nationalism. Dupa moartea sa din 1980, pe fundalul unei crize economice, politice si ideologice, nationalismul a devenit moneda curenta, ba chiar moda celor care doreau puterea.

Slobodan Milosevic, un lider sarb care a pus usor in cui haina comunista, la inceputul anilor ’90, si a imbracat-o cu simulata convingere pe cea nationalista, a vrut in continuare “fraternitate si unitate”, dar sub stricta supraveghere si conducere ale Serbiei. Nationalismul Serbiei, unul de tip etnic bazat in mare parte pe mituri, legende, granite istorice, religie, a reinviat vechi conflicte. Printre altele, cel dintre sarbi si musulmani.

Pentru sarbi, musulmanul era “celalalt”, “dusmanul”, “agresorul”, cel care distrusese in Evul Mediu marele Imperiu sarb. Pentru sarbi, musulmanul insemna turci, insemna Imperiul Otoman. Imaginea inamicului care trebuie eliminat nu a fost construita de Milosevic, ci in timp de catre intelectualii si politicienii sarbi.

Milosevic doar a reactivat-o si raspandit-o cu ajutorul presei si televiziunii. Razboiul in Bosnia a inceput in aprilie 1992, la un an dupa cel inceput in Croatia. Cele doua tari isi declarasera independenta punand astfel capat “fraternitatii si unitatii” iugoslave.

 

Tot in iulie 1995…

…Maja Coric era acasa in Mostar, Bosnia, la 250 de km de Srebrenica. Strada pe care locuia era complet distrusa, ca de altfel intregul oras. Dupa o anumita ora era inca periculos sa iesi pe strada. Pe Maja insa nu o interesa. Avea 16 ani, era in sfarsit acasa, isi revedea mama si vorbea limba ei. In aprilie 1992, imediat dupa inceperea razboiului in Bosnia, parintii le-au trimis pe Maja si sora ei in Croatia.

Tot atunci tatal ei, sarb, a plecat si el. Sa fii sarb in Mostar in 1992 nu era o varianta fericita. Daca te prindeau bosniacii si croatii ai fi fost probabil inchis, daca te gaseau sarbii ai fi fost nevoit sa lupti alaturi de ei. Tatal Majei a ales sa fuga. Intai in Croatia, apoi in Germania, Belgia si Olanda, tara in care a ramas si in care in 1994 si-a adus si familia. De atunci Amersfort este casa pentru Maja. Pentru ea si pentru cei trei baieti ai ei: Igor, Ivan si Boris.

Despre Srebrenica a aflat in timpul facultatii la un curs despre genocid. Avea multe lucruri neclare in legatura cu razboiul din Iugoslavia. Voia sa stie si sa inteleaga mai multe pentru ca acel razboi i-a schimbat practic viata, era parte din identitatea ei. De atunci lucrurile au luat o alta intorsatura.

Intre 2006-2007 a lucrat la Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie. In 2010 s-a inscris la masterul de la Universitatea din Amsterdam despre genocid. Iar acum isi doreste sa se intoarca in Bosnia. Simte ca acolo e nevoie de ea. Nu stie inca ce va face, dar cel mai probabil va avea legatura cu educatia.

Momentan istoria razboiului este predata in scolile din Bosnia in mai multe variante, in functie de nationalitate. Statul bosniac, in sine o confederatie, este alcatuit din Federatia Bosnia Hertegovina si Republica Srpska, ambele dominate de cate un grup etnic reprezentativ. Nu exista inca o varianta de istorie comuna, ci doar adevarul fiecarui grup in parte. O generatie in care sunt puse sperantele reconstructiei este crescuta dupa aceeasi idee din timpul razboiului: “noi, victimele” si “ei, agresorii”.

In fiecare an, la Srebrenica se mai inhumeaza din ramasitele identificate ale victimelor masacrului din 1995. Imaginea este din 2012 Foto: Flickr / Mikel Oibar

Pentru Maja ceea ce se intampla in Mostar astazi este oarecum relevant pentru intreaga Bosnie. In 2006 cand isi facea cercetarea pentru lucrarea de licenta a observat o puternica diviziune intre croati si bosniaci. Fiecare grup avea propria scoala, propriul spital, politia era divizata pe criterii etnice, firmele de salubrizare la fel. Singura institutie comuna era cea a pompierilor.

Astazi lucrurile stau ceva mai bine. Diviziunea se mai simte doar la nivelul educatiei. Sunt insa inca oameni din ambele grupuri care refuza si astazi sa iasa din zona pe care o identifica ca fiind a lor.

 

E greu…

…sa te lupti cu astfel de divizuni cand statul care le gazduieste a fost construit exact pe baza lor. In anii 1990 Mostar era un oras in care locuiau bosniaci, sarbi si croati. La fel era intreaga Bosnie. In 1991 Bosnia era casa pentru 43,5% bosniaci, 31,2 % sarbi si 17,4% croati; era casa pentru musulmani, ortodocsi si catolici.

In Bosnia s-au purtat in anumite zone, cum ar fi Mostar, doua razboaie: cel dintre bosniaci si croati impotriva sarbilor si cel dintre bosniaci impotriva croatilor. Acordul de la Dayton din 1995 a pus capat razboiul si a reconfigurat Bosnia. Potrivit acestui Acord, statul Bosnia si Hertegovina este alcatuit din Federatia Bosnia Hertegovina si Republica Srpska. In timp ce Federatia este predominant bosniaca (musulmana) si croata (catolica), Republica este dominata de sarbi (ortodocsi).

Republica Srpska, parte din Bosnia, neaga genocidul din Srebrenica. Admite, precum Serbia, ca au existat victime in radul bosniacilor asa cum au existat si victime sarbe, dar in niciun caz nu se pune problema unui genocid. Federatia Bosnia Hertegovina in schimb recunoaste genocidul.

In 2004 primul oficial sarb din Bosnia este condamnat pentru genocidul din Srebrenica. Radislav Kristic, fost comandant al sarbilor bosniaci, este unul dintre reprezentantii Armatei sarbe din Bosnia care pe 11 iulie a intrat impreuna cu generalul Mladic in Srebrenica.

Din 1993, de cand a fost infiintat de catre ONU, pana astazi Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie a pus sub acuzare 20 de persoane pentru crimele comise in Srebrenica.

Dintre acestea 14 au fost condamnate pentru genocid si/sau pentru alte crime. Procesele lui Ratko Mladic si Radovan Karadzic, liderul politic sarbilor din Bosnia in perioada razboiului, continua si astazi. In ciuda acestor evenimente Serbia refuza sa recunoasca genocidul si, la douazeci de ani de la crime, reuseste cu sprijinul Rusiei sa voteze impotriva unei rezolutii ONU de marcare a momentului.

Istoricul sarb Vladimir Petrovic are o explicatie pentru incapatanarea Serbiei. In 2007 Curtea Internationala de Justitie de la Haga decidea ca evenimentele din Srebrenica se incadreaza la genocid. In plus, CIJ gasea Serbia vinovata, desi nu pentru crime in sine, ci pentru ca nu a impiedicat genocidul comis impotriva bosniacilor musulmani.

“Imediat dupa verdict Bosnia a anuntat ca va ataca decizia. Drept urmare politicienii sarbi au decis ca ar fi stupid sa le ofere bosniacilor munitie. Prima linie a apararii este sa conteste ca a fost un genocid, dupa care sa conteste implicarea Serbiei in vreun fel in evenimentele de acolo”, explica Vladimir Petrovic.

Chiar si asa istoricul crede ca temerile Serbiei sunt nefondate pentru ca un apel va dura mult, ceea ce in opinia lui face ca reusita unei astfel de actiuni sa fie putin probabila. Pentru a se ajunge la decizia din 2007 a fost nevoie de 13 ani. Bosnia nici nu a atacat inca decizia, desi a anuntat ca vrea sa o faca. Mai are la dispozitie doi ani.

 

Cand a avut loc…

…genocidul din Srebrenica, Vladimir Petrovic avea 16 ani. A aflat despre crimele comise cativa ani mai tarziu. Avea un prieten sarb in Sarajevo care in timpul conflictelor a fugit. Pentru a nu-si pierde apartamentul si-a rugat prietenii sa stea cu randul in el. In 1999 a fost randul lui Vladimir.

Asa a intrat in contact cu amici musulmani ai prietenului sau si de la ei a auzit despre “mamele din Srebrenica”. Atunci a inteles cat de important era pentru ei un lucru despre care sarbii habar nu aveau. Din acel moment el insa avea sa aiba habar. Vladimir a devenit interesat de subiect nu doar din punct de vedere academic, ci si din punct de vedere emotional, etic. L-au impresionat marturiile mamelor care povesteau cum si-au pierdut copiii in macel.

In 2008-2009 Vladimir Petrovic a lucrat la Tribunal Penal International pentru fosta Iugoslavie, iar din 2010 timp de doi ani a fost analist in cadrul Parchetului pentru Crime de Razboi din Serbia, condus de procurorul Vladimir Vukcevic. Potrivit informatiilor furnizate de catre Parchet pe pagina de internet, 68 de persoane au fost judecate pentru crime comise in timpul razboaielor din fosta Iugoslavie, dintre care 33 achitate.

Cand a auzit de infiintarea unui astfel de Parchet, Vladimir a fost incantat. Cand s-a angajat acolo fost impresionat sa descopere ca exista oameni care vor sa faca asa ceva. Cand a inceput efectiv sa lucreze, insa, lucrurile s-au complicat. Parchetul nu avea o strategie clara si nu stia exact pe ce crime sa se concentreze. Atunci au fost deschise multe dosare care nu au mai fost finalizate.

Initial Vladimir a crezut ca va iesi ceva bun chiar si din asta. Orice dosar deschis insemna noi documnete, noi date care ar fi putut fi utile nu doar legal, ci si din punct de vedere istoric. Nu a fost asa. Documentele trebuiau sa vina uneori de la serviciile secrete, mai exact de la serviciile secrete militare.

“Cand vorbeam cu ei la telefon si ii intrebam de anumite documente, aveam uneori impresia ca exact in timp ce vorbesc cu mine ei distrug acele documente”, povesteste Vladimir Petrovic.

 

Al doilea impediment pe care l-a observat a fost lipsa de cooperare intre institutiile implicate in urmarirea crimelor de razboi. Asa au aparut situatii in care politia era cooperanta si existau astfel elementele pentru o investigatie buna, dar acuzarea refuza sa mearga mai departe. Sau situatii in care politia refuza sa coopereze si atunci procurorul se alegea cu o investigatie slaba.

Vladimir Petrovic e convins ca nu poti investiga crime de razboi daca nu exista consens si vointa politica, iar in Serbia ele nu au existat.

Cat priveste populatia, istoricul declara ca sarbii nu stiu despre evenimentele din Srebrenica si nici nu ii intereseaza. “Nu i-a interesat in timpul razboiului, cu atat mai putin ii intereseaza acum”, explica Vladmir. Exista totusi cativa carora le pasa si ei sunt intra-devar destul de vocali. Intre ei predomina cei care neaga ca Srebrenica ar fi avut loc.

 

Sambata, pe 11 iulie…

….activisti si sustinatori ai drepturilor omului sperau sa stranga in Belgrad 7000 de oameni, echivalent cu numarul victimelor din Srebrenica. Vladimir Petrovic urma sa mearga si el. Vineri insa ministrul de interne sarb Nebojsa Stefanovic a interzis orice manifestatie din motive de securitate. Vineri seara 200 de oameni s-au adunat totusi ca sa aprinda candele in memoria victimelor din Srebrenica.

Tot sambata, 11 iulie, la aprope 1500 de km distanta, in Haga, cateva sute de oameni au dat drumul in aer la 136 de baloane albe, dupa un mars al pacii de 11 km. Este numarul victimelor ingropate in acelasi timp in Srebrenica in cadrul unei ceremonii religioase. Laura Boerhout, doctorand la Universitatea din Amsterdam, a participat si ea la actiunea din Haga. I s-a parut mai potrivit sa fie in Haga decat in Srebrenica.

Imagine de la Haga, unde sute de olandezi s-au strans la evenimentul comemorativ dedicat victimelor de la Srebrenica Foto: Flickr / Roel Vijnants

In 1994 Laura avea 6 ani. Stia cate ceva despre razboiul din Bosnia de la parintii ei. De ziua Reginei a strans bani cantand la clarinet. I-a donat pe toti copiilor din Bosnia. 17 ani mai tarziu, in iulie 2011, Laura era in Srebrenica comemorand victimele genocidului.

“Am simtit ca nu era locul meu acolo. M-am simtit ca un intrus. Era o ceremonie extrem de emotionala si privata. Oamenii isi inmormantau copiii, rudele”, isi aminteste astazi Laura. In fiecare an, pe 11 iulie, in Srebrenica sunt inmormantate ultimele ramasite descoperite ale victimelor genocidului.

Despre executiile din Srebrenica Laura a aflat in facultate, la un curs de istorie. Prima ei lucrare a fost despre modul in care Olanda abordeaza evenimentele din Srebrenica. De atunci intreaga ei activitate si cercetare se bazeaza pe memorie, reconciliere, modul in care istoriile despre razboi sunt transmise mai departe si cum construiesc ele noi identitati.

Momentan, pe langa lucrarea de doctorat, Laura Boerhout se ocupa si de subiectul prezentat de ea in prima sa lucrare. Vrea sa vada cum este abordata de catre olandezi tema Srebrenica in manualele de istorie pentru liceu. Cand ea era in scoala subiectul nici nu era mentionat.

In 1992 Srebrenica a fost declarata de catre ONU “zona sigura”. Cand generalul Mladic a intrat in Srebrenica pe 11 iulie 1995 ea era inca “zona sigura”, protejata de catre o unitate olandeza din cadru Natiunilor Unite. In ciuda acestei “protectii” peste 7000 de bosniaci musulmani au fost executati de sarbi.

In 2002 Institutul pentru Documentarea Razboiului din Olanda a eliberat un raport potrivit caruia politicieni si oficiali ai Armatei olandeze erau responsabili pentru esecul trupelor olandeze in prevenirea genocidului. Guvernul olandez de la acea vreme a demisionat. Mai avea mai putin de o luna pana la terminarea mandatului.

Primele concluzii pe care le-a tras Laura din investigatia ei este ca in manualele de istorie olandeza genocidul din Srebrenica este prezentat doar din perspectiva internationala, discutia fiind axata pe rolul trupelor de mentinerea a pacii, pe limitarile acestor trupe, pe relatia dintre Guvernul olandez si ONU. Sunt prea putin discutate evenimentele in sine, crimele, executiile, marturiile supravietuitorilor sau consecintele genocidului.

In ciuda raportului din 2002, pana anul trecut Olanda nu si-a cerut niciodata scuze pentru Srebrenica. In 2014, ministrul Apararii Jeanine Hennis-Plasschaert a facut-o, cerand iertare, desi doar rudelor celor trei victime pentru care statul olandez trebuie sa plateasca, ca urmare a unor sentinte definitive in justitie, compensatii.

Pentru Laura si cele cateva sute de participanti la ceremonia din Haga astfel de lucruri sunt extrem de importante. Spre deosebire de ceremonia din Srebrenica care este una personala, explica Laura, cea din Haga este una motivata politic.

Oamenii cer politicienilor de la Haga recunoasterea esecului trupelor olandeze, una care sa mearga dincolo de o demisie de ochii lumii. Vor ca statul olandez sa inceapa sa plateasca compensatii si vor scuze nu doar pentru rudele celor trei victime.

Gropi noi pentru victime vechi. De ani buni, numarul victimelor identificate continua sa creasca, iar in acelasi timp consensul asupra celor petrecute la Srebrenica in 1995 continua sa scada Foto: Flickr / Rosa Menkman

Din 2010 Laura revine frecvent in Bosnia, nu doar pentru ca este subiectul cercetarii ei, ci si pentru ca ii place foarte mult tara. La 20 de ani de la genocidul din Srebrenica Laura, precum Maja, crede ca Bosnia este o tara divizata. Evenimentele de anul trecut o fac insa sa fie optimista.

In februarie 2014 timp de aproape o saptamana Bosnia a fost cuprinsa de greve si manifestatii impotriva guvernului. Situatie ce a determinat presa internationala sa vorbeasca despre “Primavara din Bosnia”. A fost un moment in care a existat solidaritate dincolo de nationalitate. Laura sustine ca aceea a fost clipa in care oamenii au inteles ca desi au pareri diferite despre trecut, au un viitor comun.

In aceasta situatie, crede Laura, istoriiile despre trecut, despre razboi ar putea fi mai putin acuzatoare, prezentate mai putin in idea “noi, victimele” si “ei, agresorii”.

Acel moment, insa, inca nu a venit.

 

Epilog…

In 1948 Natiunile Unite adoptau “Conventia pentru Prevenirea si Pedepsirea Crimelor de Genocid”. Potrivit acesteia, genocid insemna intentia de a distruge in parte sau totalitate un grup national, etnic, rasial ori religios.

Introducerea unor alte tipuri de grupuri, politice, sociale, economice sau culturale ar fi facut posibila acuzarea Uniunii Sovietice de genocid. Definitia ONU a fost un compromis politic pe care URSS l-a putut dicta in calitate de tara care a castigat al Doilea Razboi Mondial.

Pe 8 iulie 2015 reprezentantul Rusiei la ONU, amabasadorul Vitally Chukin, explica ca rezolutia ONU in cazul Srebrenica nu ar provoca decat tensiuni in regiune. Este motivul pentru care Rusia si-a folosit dreptul de veto pentru a o bloca, la cererea Serbiei.

6 COMENTARII

  1. Laudabila initiativa, din
    Laudabila initiativa, din pacate jenant de conformista cu norma. Adevarul este mult mai complex, iar aruncarea vinei toate, in sprijinul sarbilor, este reductionista si falsa. Ati ratat sa faceti ceva mai serios. Va recomand niste documentare si un interviu, poate-poate, veti face ceva mai serios:

    http://www.activenews.ro/video/DOCUMENTAR-The-Weight-of-Chains-Greutatea-lanturilor-111478

    http://www.activenews.ro/cultura-film/Un-interviu-incomod-cu-cel-mai-bun-tanar-regizor-din-Serbia.-Boris-Malagurski-Neoliberalismul-nu-nationalismul-a-distrus-fosta-Iugoslavie-108978

  2. Chiar daca n-ati inteles
    Chiar daca n-ati inteles (aproape) nimic dupa lecturarea articolului – ceea ce ar trebui sa va jeneze, in primul rand, pe dvoastra -, comentariul e bine-venit in ignoranta lui. Iar asta pentru ca ilustreaza perfect tactica mutarii discutiei intr-un alt plan (care, desi aparent are legatura cu subiectul, de fapt este despre cu totul altceva). Evident, e inutil sa facem un rezumat pe puncte al articolului aflat deasupra acestui forum – cine a dorit sa inteleaga a inteles, cine nu – precum dvoastra – probabil si-a gasit argumente secundare, „complexe”, despre cum un genocid cu vreo 8000 de victime e „explicat” de teorii savant-conspirationiste (si lipsite de conformism). Chiar si asa, totusi, pe un cititor de buna credinta il ajuta matematica – in vreme ce sugestia dvoastra e un autor sarb de documentare al carui film se opreste cateva minute asupra Srebrenicei, unde conchide ca a fost „mana americanilor” si ca, oricum, la fel de multe victime au fost si intre sarbii bosniaci de-a lungul razboiului, oferta noastra e un reportaj care priveste din 3 unghiuri povestea genocidului (un unghi bosniac, unul olandez si unul sarb), iar perspectiva sarba e asigurata de un fost angajat al procuraturii sarbe care a investigat evenimentele. Poate data viitoare recomandati ceva mai serios.

  3. N-am avansat nicio teorie
    N-am avansat nicio teorie „savant-conspirationista” despre Srebrenica. Am sugerat doar ca razboiul din fosta Iugoslavie are cauze mult mai complexe decat ce indicati dvs. Apropo, cu cine discut? Cu colectivul redactional sau cu autoarea articolului?!

    „Oferta” dvs priveste evenimentul din acelasi punct de vedere, doar ca e mentionat de trei persoane diferite. In fine, dvs stiti mai bine de tactici si strategii, pentru ca le folositi din plin.

    Nu va mai mintiti singuri: e un reportaj ca si toate celelalte, care nu iese din linia trasata de mai mult timp pe acest subiect. Ei asta e, data viitoare, poate!

  4. Pentru cineva a carui unica
    Pentru cineva a carui unica pretentie este ca „sugereaza” cauze mai „complexe” aveti multe, foarte multe certitudini – de la faptul ca articolul ar fi „reductionist si fals” pana la faptul ca exista „tactici si strategii” pe care le folosim din plin. Chiar credeti ca e cazul sa ne riscam timpul pentru a combate astfel de „sugestii”? Altfel, continuati sa bateti campii cu gratie – articolul nu este despre razboiul din fosta Iugoslavie, ale carui resorturi incercati sa le folositi pentru a sublinia ca ar putea exista o justificare „complexa” a masacrului de la Srebrenica. Mai e nevoie sa scriem ca, oricare ar fi fost motivele destramarii Iugoslaviei, ce s-a intamplat in iulie 1995 la Srebrenica nu trebuia sa se intample? Cautati alte „puncte de vedere”? Credeti, de pilda, si ca, date fiind circumstantele complexe ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, Holocaustul are si el cauzele lui, si justificarile lui? Mergeti cu incredere atunci pe Activenews & alte site-uri de gen, din moment ce-i recomandati ca modele de seriozitate. Aveti dreptate: haideti sa nu ne mai mintim singuri, unii prefera – in acord cu „linia trasata de mai mult timp” – sa vada o crima acolo unde e o crima, in timp ce altii cauta „circumstantele”. Spor la treaba! p.s.: vorbiti cu redactia, care – spre deosebire de dvoastra – nu comunica online sub semnul anonimatului, ci are o componenta lesne de verificat – nume, prenume, date de contact

  5. Foarte interesant. Pai despre
    Foarte interesant. Pai despre razboiul din fosta iugoslavie chiar voi aduceti discutia. Sa mai redau citatele? Chiar asa? Sau poate crimele de la Srebrenica nu au nicio legatura cu razboiul din fosta iugoslavie? Sunt in afara contextului? Eu nu caut „justificari” pentru crime, doar o intelegere mai buna a ceea ce s-a intamplat acolo.

    N-am zis niciodata ca nu s-a petrecut o crima acolo, iar aducerea in discutie a holocaustului este o chestie josnica, pe care o faceti in mod gratuit. Apropo de tactici si strategii: asta e pe principiul, „nu cumva negi si holocaustul”? Foarte frumos si deontologic.

    Vorbesc cu „redactia”? Cum ati procedat la scrierea comentariului? Ati venit fiecare cu cate o fraza sau cum? Nu, eu nu ma ascund sub anonimat, voi o faceti. Voi care aveti pretentia ca nu-stiu-cati-oameni ati contribuit sa scrieti un raspuns la un comentariu…Hai ma ca e jalnic, serios.

    In rest, ramaneti in certitudinile voastre. Certitudini elevate, inteligente, pe care noi, prostimea, nu le pricepem.

    PS Luati d-aici un documentar. E facut de norvegieni. Sau si astia sunt negationisti ai holocaustului si ai masacrului de la Srebrenica? https://www.youtube.com/watch?v=MnALEecbZ-k

  6. Va faceti din nou ca nu stiti
    Va faceti din nou ca nu stiti despre ce e vorba – ati scris, negru pe alb, ca razboiul din fosta Iugoslavie are cauze complexe si ati scris asta ca raspuns pe forumul unui articol despre genocidul de la Srebrenica. Sigur, principiul „girafa are gatul lung pentru ca asta ii permite sa supravietuiasca” nu e „justificare” pentru dvoastra, ci doar o „buna intelegere”. Exact in acest context v-am recomandat sa mergeti in alte parti, pentru a obtine „bune intelegeri” ale diferitelor crime. In context, invocarea Holocaustului s-a facut exact pe acelasi principiu, nu pe post de „tactica”, ci pentru a va demonstra – in van, aparent! – cat de gresit e felul in care puneti problema. Aveti pretentia ca intelegeti bine un razboi, doar ca folositi intelegerea asta pentru a „intelege” mai bine si un genocid comis in timpul acelui razboi. Abia asta e „josnic”, „jalnic” si, iata macar un punct in care aveti dreptate, „prostesc”. Credem – da, noi, redactia, incercati sa ii intrebati si pe cei de la NYT sau Guardian cum fac ei cand semneaza cu „Editorial staff” – ca dialogul acesta virtual si-a dovedit deja inutilitatea. Nu mai reveniti, lasati-ne singuri in certitudinile noastre, ramaneti singur in certitudinile dvoastra. Certitudini evident anonime, ascunse in spatele unui Boris.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.