Statul degeaba. Ditrău, un caz de xenofobie finanțată public

Episodul rasist din localitatea harghiteană s-a consumat deja. Dar câteva întrebări fundamentale rămân.

6

Ce finanțează statul român atunci când sprijină financiar activitatea cultelor religioase recunoscute (formal)?

În cele mai multe cazuri, pare să finanțeze nevoi confesionale ale diferitelor comunități locale – adică forme de cultură, de ancorare în spațiu și timp, pe care oamenii simt nevoia să le perpetueze.

Însă, în câteva cazuri deja (dacă ne raportăm doar la ultimii ani de interacțiuni între societate și culte), vărsând bani publici în conturile private ale instituțiilor de cult statul român a finanțat mai degrabă forme alarmante de incultură civică întreținută confesional.

Astăzi, la început de 2020, cazul Ditrău – localitatea harghiteană în care sute de cetățeni români de etnie maghiară s-au răsculat împotriva a doi asiatici veniți de peste mări și țări, din Sri Lanka, pentru a lucra la o brutărie – este un simptom grăitor.

Au mai fost și alte simptome – cel mai consistent dintre ele rămânând, deocamdată, eșuatul Referendum pentru familie, planificat și promovat de Coaliția pentru familie, o structură laică care a adunat laolaltă o diversitate de interese confesionale.

CpF a fost, în rezumat, vârful de lance al unei acțiuni care viza restrângerea drepturilor civile ale unor categorii sociale (minorități sexuale), din considerentul că o căsnicie nu poate fi interpretată decât strict religios, ca fiind doar comuniunea dintre un bărbat și o femeie.

Să fie lumină (proiect media colectiv în cadrul căruia contribuie și Dela0.ro) a demonstrat deja implicarea consistentă a principalei instituții de cult din România, Biserica Ortodoxă, în organizarea referendumului CpF.

Acum, evenimentele de la Ditrău sunt încă o față schimonosită a unora dintre efectele sociale care se rostogolesc nestingherit în comunitățile locale (și) pe fondul finanțării necontrolate a cultelor de către stat. În localitatea harghiteană, revolta locuitorilor albi împotriva celor doi invadatori negri a fost condusă de preotul romano-catolic din comună.

Salariul lunar al acestei persoane este plătit de stat, la fel cum remunerațiile a zeci de mii de oameni implicați în activități clericale sunt achitate de la buget.

Parohia din Ditrău există pentru că leii statului i-au tot sprijinit în ultimele decenii, la propriu, pereții (prin achitarea cheltuielilor de reparații și întreținere, de exemplu). Și au făcut-o sub toate guvernările, pentru că așa e construită legea finanțării cultelor, în ideea că existe forme de cultură (locală și națională) care necesită sprijin bugetar pentru că servesc nevoi colective (identitare).

Ce anume servește, însă, mai exact statul român atunci când finanțează orbește focare confesionale de xenofobie? Ce anume a servit acest stat atunci când a trimis bani publici în buzunarele celor care, iată, găsesc valoare umană doar în propriile concepții și credințe – și nicio valoare în alegerile sau prezențele diferite ale altora?

După episodul CpF niciun fel de conversație publică națională n-a pus în discuție intențiile, mecanismele și rezultatele finanțării cultelor religioase din România.

După episodul Ditrău, nevoia această nu mai poate fi evitată. Sau poate fi – dar cu riscul major de a ne trezi, peste câțiva ani, cu forme de cultură locală care acceptă doar celor care le împărtășesc dreptul de a fi.

O precizare este necesară: Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia a condamnat poziția asumată public de prelatul din Ditrău.

Serviciul Român de Lipsă de Informații

Constituția există pentru a defini o seamă de principii & raporturi fundamentale între stat și cetățeni. Ultimii, pentru a nu fi nevoiți să-și apere singuri integritatea și bunurile, convin asupra acestui contract social: renunță la violența fizică și organizează un spațiu comun de conviețuire.

Acest spațiu se sprijină pe câțiva piloni: sistemul politic, sistemul juridic, sistemul administrativ, dar și – de dată mai recentă – drepturile și libertățile cetățenești.

Ce spune Constituția este că anumite tipuri de judecată (și decizie) colectivă trebuie să se facă cu respectarea și ocrotirea indivizilor.

Cu alte cuvinte, într-o societate democratică un om nu poate fi alungat dintr-o comunitate doar pentru că mai mulți membri ai acelei comunități nu-l găsesc suficient de croit pe potriva tradițiilor locale.

Ordinea aceasta a lucrurilor poartă o denumire – ordine constituțională -, iar ea e mai importantă în organizarea socială decât orice alt tip de ordine informală.

La Ditrău, în județul Harghita, ordinea constituțională a fost răsturnată fără ca statul român să se sinchisească. Abia după zile întregi de relatări ale presei centrale, câteva instituții s-au sesizat pentru a face verificări asupra celor întâmplate, iar poliția a demarat un dosar pentru incitare la ură și discriminare.

Și-n timp ce ordinea informală de la Ditrău – în frunte cu preotul romano-catolic din localitate – devenea literă de lege, guvernanții de la București aprobau suplimentarea bugetelor serviciilor secrete.

Ce anume finanțează statul român, prin creșterea de la an la an a acestor bugete, dacă o instituție precum SRI nu are capacitatea de desluși și anticipa din timp desfășurarea unor evenimente locale esențiale precum întâmplările de la Ditrău?

» Căderea unei comunități în xenofobie, îndepărtarea ei de la valorile constituționale comune, avântul unor grupuri confesionale de a-și face singure dreptate cu voie de la Dumnezeul creștin, alungarea brutală a unor persoane pentru că nu respectă canonul de culoarea a pielii, de credință și de tradiționalism dintr-o anumită zonă a țării

, nu sunt toate aceste lucruri în miezul motivelor pentru care avem instituții de culegere, analiză și prelucrare a informațiilor precum SRI?

E de anticipat că – și în privința finanțării necontrolate a cultelor religioase, și în cazul bugetării orbești a serviciilor de informații – nu ne vom pune, de fapt, prea multe din întrebările de mai sus.

E și acesta un fel în care societatea românească, în ansamblu, alege să trăiască. Cândva, curând, cei desemnați ca intruși nu vor mai fi de peste mări și țări, ci chiar de lângă noi, poate chiar eu sau tu.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Pâine, discriminare și profit
Povestea comunității de români din Ditrău care se simte amenințată de doi bărbați din Sri Lanka veniți să muncească în România pe mai puțini bani decât românul din comunitate. 

Imigrantul român
De aproape un an Teleleu spune poveștile românilor plecați în afară pentru un viitor mai bun, pentru un loc de muncă plătit mai bine, pentru condiții de viață mai bună, pentru o șansă. Poate în contextul poveștii din Ditrău ar fi bine să ne reamintim că ani la rând am fost în situația celor doi bărbați din Sri Lanka. Și uneori încă mai suntem. 

Despre idoli și poveștile lor întunecate
„Încă nu știm cum să spunem povești umane atunci când viața cuiva se termină, doar călătorii ale eroilor sau înfrângeri ale răufăcătorilor”- autoarea și avocata feministă Jill Filipovic.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Un serial de revăzut
Breaking Bad

Un film la zi
1917

Încă unul
Motherless Brooklyn

O carte
Monica Lovinescu. Jurnal inedit. 2001-2002, Humanitas.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

La sfârşit de 2019 am vorbit în cadrul unui eveniment organizat de Leaders for Justice despre Să fie lumină şi seria de articole în care investigăm abuzurile sexuale comise ani la rând de un episcop BOR asupra unor elevi de seminar teologic (fapte băgate la sertar de DNA Iaşi în 2017, dar cercetate astăzi din nou de procurori, după redeschiderea dosarului penal pe fondul dezvăluirilor Să fie lumină).

Deşi am depăşit binişor timpul alocat prezentării noastre (convenisem să vorbim 8-10 minute), tot n-am apucat să anunțăm publicul prezent că proiectul Să fie lumină trăieşte exclusiv din donațiile / subscripțiile cititorilor. Semn că ne-om fi pricepând – cât de cât – la jurnalism, dar nu ne pricepem grozav la vânzări.

A se privi, aşadar, cu indulgență expozeul nostru.

Şi, dacă se doreşte, a se contribui la efortul colectivului jurnalistic de a face lumină în chestiunea abuzurilor sexuale din BOR (fapte care trezesc doar indiferență la vârful Bisericii).

Seria noastră jurnalistică (3 episoade publicate până acum, mai urmează şi altele), aici

Răspunsuri şi poziționări de la vârful Bisericii, aici.

Povestea Didinei Brănici, whistleblower-ul de la care a pornit investigația noastră, aici. 

Subscripții & donații, aici.

6 COMENTARII

  1. “vârful de lance al unei acțiuni care viza restrângerea drepturilor civile ale unor categorii sociale”

    Factual inexact, mincinos pe fond, dar înţeleg afilierea ideologică şi că aceasta este modalitatea prin care înţelegeţi să vă promovaţi interesele.

    Nu acuz, doar constat. O zi bună în continuare!

    • Nu găsiți grăitor faptul că, deși sunteți administratorul unui site care promovează “lupta creștin-ortodoxă cu patimile” (theodosie.ro), veniți aici arătând cu degetul “afilierea ideologică”?

      Eu găsesc. Motivul pentru care consider – ca editor al platformei Dela0.ro – că ar fi un timp inutil pierdut să vă demonstrez că aserțiunile din articol sunt factual exacte și adevărate, atât pe fond, cât și pe formă.

      Rămâne, deci, ca-n realitate – rescrierea articolului constituțional viza restrângerea unor drepturi civile, din cosiderente exclusiv religioase. Iar în societate nu trăim după regulile divine (și nu reglăm relațiile sociale după Biblie), decât dacă alegem (individual) să facem asta.

      O zi bună, de asemenea!

      • Domnule Stoicescu, vă apreciez mult activitatea dvs jurnalistică. Unele dintre articolele de pe săfielumină le consider cu adevărat utile pentru Biserică, noi laicatul neavând putere de trata mulţumitor problemele semnalate.

        Spun aceste lucruri pentru că nu expediez punctul dvs de vedere pentru că diferă afilierea ideologică, ci pentru că drepturile civile despre care faceţi vorbire nu există. Ca să existe, trebuie să fie prevăzute undeva, fie în codul Civil, fie în legislaţie specială.

        Deocamdată nu există aşa ceva iar eu sper să nu apară pentru că, în opinia mea, aceasta ar fi împotriva bunelor moravuri. Chiar dacă aveţi în vedere virtualitatea unor instituţii juridice existente aiurea, până ca acestea să devină drepturi civile în România este cale luuungă.

        De aceea am spus că această sintagmă este inexactă factual (drepturile civile la care faceţi aluzie nu există, nu sunt reglementate juridic, pentru a putea fi mai apoi restrânse) şi mincinoasă, înşelătoare pe fond, pentru că prezintă o simplă virtualitate ca fapt împlinit.

        Am intervenit strict pentru că întâlnesc de prea multe ori această sintagmă care este folosită strategic în comunicarea publică. Nu am vrut să sfidez sau să vă smulg o polemică pe un subiect pe care, în mod evident, îl privim complet diferit.

        Vă sunt recunoscător pentru răspunsul prompt. Salutări! 🙂

    • Ne “flatați” fără să fie cazul: dacă am fi avut în intenție să facem propagandă, probabil că nu vă dădeați seama (scopul actului propagandistic fiind totuși să câștige sprijin, nu să antagonizeze). Dar așa, lansând o temă relativ nepopulară (relația stat-culte), ilustrată prin corelarea unor fapte (fapte, deci, nu idei sau concepții), încercăm cu totul altceva: să punem în discuție un mecanism care produce vectori ne-democratici într-o societate cu aspirații totuși democratice.

      Poate că pe dvoastră nu vă interesează chestiunea, preferând să desemnați orice punere în discuție ca fiind un act de propagandă. E alegerea dvoastră. După cum a noastră e să mergem după fapte. Iar faptele aduc laolaltă tiparele de gândire și acțiune din cazurile CpF și Ditrău. Am argumentat în text cum și de ce – după cum am precizat că instituția de cult implicată prin acțiunea preotului din localitate a condamnat pozițiile publice ale prelatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.