Statul paralel

Ofensiva PSD/ALDE impotriva justitiei si a bunului simt civic (ofensiva care nu ni se pare deloc grozava, asa cum o zugravesc propagandistii pe invers) si-a gasit un nou punct de sprijin. E perfect, un dusman invizibil si omnipotent: statul paralel.

Urla asta pe toate canalele (nu e un cuvant intamplator, nu e nicio metafora) cetateni care au facut scaun sub sezut de la atata slujba la stat, slujba care desigur i-a facut multimilionari in valuta forte.

Tupeu de borfas – frumoase cuvinte ale formatiei La Familia de dinainte sa decada in problemele complexe ale familiei traditionale si sa se pozeze in maieu si mileu, intru identificare cu ultra-conservatorii nostri. Tupeu de borfas la varf, asadar, in statul nostru oficial, legitim si votat cu consecventa de cetateanul roman decenii la rand.

Pana la urma, e un sindrom mai amplu al esecului democratiei noastre intr-un stat privat de resursele elementare. Pacat. Ne pregatim de centenar (sa vedeti ce-or sa joace calusarii nostri!), intr-o splendida parada national-ceausista tarzie. Inseamna ca va fi rau.

Statul paralel, deci. Paralel cu toate sistemele pe care se presupune ca le gestioneaza, de la sanatate la transporturi. Tara mica, traind pe datorie pana la leafa urmatoare, plina de milionari de la buget.

Si statul paralel exista. Nu e o inventie.

E statul paralel cu sanatatea. Cu sansele de supravietuire ale oricarui mare ars din tara asta, de exemplu. Si asta se intampla dupa Colectiv! Nici macar confruntat cu dezastrul din toamna anului 2015, acest stat paralel n-a gasit resursele de a schimba ceva fundamental (sub toate guvernarile care s-au perindat de atunci). Asta e statul paralel – o colectie de morti in spitale pentru care “s-a facut tot ceea ce e omeneste posibil”.

E statul paralel cu educatia pe care ar trebui s-o primeasca cetatenii sai. Aproape o suta de copii abandoneaza scoala romaneasca in fiecare zi – iar cei care raman au parte de o distribuire inechitabila a resurselor si beneficiilor. Peste ani, lipsa accesului la educatie va extinde decalajele si va inmulti costurile sociale asociate. Asta e statul paralel – o colectie de sali de clasa care simuleaza o realitate virtuala.

E statul paralel cu locuirea. Doar in Bucuresti, sute de oameni ajung anual pe drumuri pentru ca nu exista o strategie sociala, iar instrumentele legislative mimeaza functionarea unui sistem de protectie. Asta e statul paralel – o colectie de proceduri care servesc interese particulare, desi pretind ca ar lucra in interesul general.

E statul paralel cu familia. In conditiile in care aproape 40% din familiile romanesti trec prin episoade de violenta domestica, acest stat intervine doar la capatul lucrurilor – cand partenerul violent ajunge cu un picior peste pragul inchisorii. Pana in acel punct sunt de identificat doar strategii pe hartie (si, evident, resurse publicie inghitite de programe fara noima). Asta e statul paralel – o colectie de proceduri de urgenta, care de fapt nu mai recupereaza si nu mai repara nimic, in contextul in care preventia este inexistenta.

E statul paralel cu mediul. Cu orice fel de control silvic, de pilda. Suntem paradoxul perfect: institutia de stat insarcinata sa asigure exploatarea durabila a padurilor este in acelasi timp si actor comercial (care trebuie sa faca profit). Asa ca exploatarea durabila se duce pe apa sambetei, in timp ce piramida coruptiei forestiere tot creste. Asta e statul paralel – o colectie de institutii care lasa impresia ca guverneaza un domeniu de activitate, desi toate evidentele arata ca il capuseaza.

E statul paralel cu valorificarea desteapta a gunoiului pe care il producem. Generam niste sute de kilograme de deseuri anual, ceea ce face necesar un sistem de management – unul pentru care statul paralel a tot distribuit bani publici (cateva miliarde de euro), cu rezultate aproape de zero. Tot ce inseamna colectare, sortare si valorificare a gunoaielor este o butaforie. Asta e statul paralel – o colectie de containere din plastic care creeaza impresia ca ar servi la ceva.

Am putea continua la nesfarsit. Statul paralel e si-n asistenta sociala, si-n servicii specializate pentru consumatorii de droguri sau pentru muribunzi sau pentru prevenirea recidivei in cazul celor trecuti prin penitenciar.

Tot paralel e si-n justitie, din moment ce dosarele Revolutiei si mineriadelor n-au fost finalizate nici pana astazi. Si tot paralel cu orice forma de justitie e acest stat si cand constata ca figura numarul 1 a anticoruptiei romanesti a plagiat un pic in lucrarea de doctorat, dar gaseste ca-i rezonabil procentul in care a facut-o si concluzioneaza ca nu se impun masuri.

Statul paralel e o colectie de interese diverse, uneori divergente, alteori pur si simplu contradictorii, care se ciocnesc precum masinutele de la balci pentru ca spatiul de joaca e prea mic. Aceste interese, profund particulare, sunt mereu prezentate si promovate ca fiind generale, publice, de interes pentru bunastarea tuturor. Asta desi nimic nu se face spre beneficiul intregii societati.

Statul paralel e statul care nu mai functioneaza decat ca o retea care distribuie privilegii private, nicidecum servicii publice. Dar de platit, platim toti.

Iata si recomandarile saptamanii.

• Sunt in casa cu raul

despre violenta din cuplurile de adolescenti, despre negarea ei in randul profesorilor sau directorilor, despre lipsa de suport pentru tinerii care trec prin asa ceva, despre indiferenta, frica, singuratate.

• Efectele unui uragan

Depresia, anxietatea, paranoia sunt printre ele. Cu ele se confrunta tot mai multi oameni din Puerto Rico.

• Teroarea incepe de acasa

Sau violenta domestica si atacurile armate.

• Muzica

Marele Ali, din nou.

• Harfele

AICI.

• O carte

Maimuta si esenta, de Aldous Huxley, Polirom.

• Un film de pe vremuri

Lolita lui Kubrik, inca de la 1962.

• Presedintele american si bomba nucleara

O analiza foarte buna din London Review of Books despre felul in care s-a structurat (si concentrat in maini prezidentiale) puterea militara a Statelor Unite, in ultima jumatate de secol.