Ce e greșit în tămâierile de stat prilejuite de aniversarea patriarhului BOR

E posibil ca președinta Senatului României, doamna Anca Dragu, să nu fi fost prea interesată de premisele, contextul și urmările referendumului organizat de Coaliția pentru Familie (cu sprijinul larg al instituțiilor de cult din România) în toamna anului 2018.

E posibil – însă nu și acceptabil ca politiciana USR-PLUS să se comporte, aproape trei ani mai târziu, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat în societate.

Și mai rău de atât: pare de un cinism inegalabil (imposibil de explicat prin simpla nevoie a unor bune relații inter-instituționale) ca un discurs politic exprimat de la înălțimea unei asemenea funcții publice (vorbim de al doilea om în stat!) să mistifice total semnificația unui astfel de demers de limitare a unor drepturi cetățenești (acțiune susținută consistent de cea mai mare instituție religioasă din țară, Biserica Ortodoxă).

Și totuși, o astfel de împrejurare s-a produs recent, când senatoarea Dragu a participat la o ceremonie organizată la Palatul Patriarhiei din București, cu ocazia aniversării Preafericitului Daniel. Președinta camerei superioare a Parlamentului nu s-a limitat să consemneze activitatea pastorală a aniversatului, ci a găsit de cuviință să laude meritele de statură europeană ale BOR, sub patronajul actualului patriarh, în direcția protejării drepturilor cetățenilor.

“Apreciez faptul că Biserica Ortodoxă a devenit mult mai ancorată în dezbaterile europene și internaționale privind relația dintre stat și culte, cu o voce echilibrată în direcția protejării drepturilor și valorilor fundamentale ale libertății, unicității și demnității cetățenilor”

, a spus Dragu la ceremonialul aniversar, însoțită de privirile aprobatoare ale președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban; ale ministrului de Interne, Lucian Bode; ale ministrului Justiției, Stelian Ion; ale ministrului Apărării Naționale, Nicolae Ciucă;; sau ale ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.

Toți acești oameni aflați în poziții de putere la vârful statului român au adus umilul lor tribut instituțional în recunoașterea măreței opere de edificare și conducere înfăptuite de Patriarhul Daniel. Da, în acest registru luminos și celest – vecin cu sfințirea – se văd lucrurile dinspre conducerile ministerelor și forului legislativ din România. Chiar dacă în realitate împrejurările sunt mult mai lumești.

În realitate, BOR nu a fost vreodată ancorată în dezbaterile actuale despre relația dintre stat și culte.

În realitate, BOR nu a fost vreodată o voce echilibrată în direcția protejării drepturilor și libertăților cetățenilor.

În realitate, BOR – sub Patriarhul Daniel – a refuzat să protejeze până și integritatea sexuală a unor copii pe care îi chemase la studiu și bună-cuviință religioase.

S-a întâmplat, ani la rând, în Episcopia Hușilor, unde un prea-puternic episcop ortodox s-a jucat cum a vrut cu destinele unor seminariști, fiind lăsat să-și facă în voie poftele chiar de Sinodul prezidat de PF Daniel. Vestea abuzurilor sexuale din episcopia vasluiană ajunsese de mult la porțile Patriarhiei – dar instituția păstorită de PF Daniel a găsit că-i mai importantă liniștea Bisericii decât dreptatea unor bieți adolescenți abuzați.

Nici măcar după ce episcopul de Huși și-a pierdut scaunul (printr-o manevră sinodală care a căutat stingerea controverselor, nicidecum elucidarea faptelor!), BOR-ul Preafericitului Daniel nu a mișcat un deget pentru a înțelege cum au fost posibile abuzurile (petrecute vreme de un deceniu).

În realitate, toate cuvintele ornamentale înșirate în discursurile politicienilor români cu ocazia aniversării patriarhale recente sunt lovite de nulitate. Aproape nimic din conținutul respectivelor paragrafe nu găsește corespondent în realitate. Oamenii au vorbit doar ca să se audă, indiferenți la mistificările pe care le produc, interesați doar de faptul că operațiunea de tămâiere publică le va servi cândva în carierele politice.

În general, trocurile fac parte din jocul democratic. Dar orice troc are și o limită a tolerabilității – iar această limită e fixată de contactul cu realitatea factuală.

Citiți rândurile de felicitare transmise de la tribună de guvernanții români, cu ocazia aniversării patriarhului BOR. Nu veți găsi prea multe ancore în fapte.

Veți simți în schimb, la fiecare paragraf, senzația inconfortabilă că nu poți ajunge să administrezi treburile publice în România fără să te ploconești discursiv, fără o odă ridicată (cu orice risc, chiar și cu acela al sfidării realității) cine-știe-cărei autorități tradiționale.

De fapt, aniversarea patriarhului nu a fost atât prilej de a face bilanțul activității sale clericale – cât a fost ocazia oferită femeilor și bărbaților guvernării de a arăta că și ei pot tămâia oricât și oricând, până în pânzele albe și dincolo de ele, pentru a-și rotunji profilul și a-și atinge scopurile.

Întru atingerea acestor scopuri, aceiași oameni n-au găsit nimic de spus cu privire la drepturile și libertățile care se doreau subminate la momentul organizării referendumului pentru familie. Vor găsi ceva de spus la un ipotetic moment viitor similar?

Întru atingerea acestor scopuri, aceiași oameni n-au găsit nimic de spus nici măcar cu privire la inacțiunile BOR care au făcut posibile abuzurile sexuale sistematice de la Huși. Vor găsi ceva de spus la o ipotetică dezvăluire viitoare similară?

Întru atingerea acestor scopuri, aceiași oameni n-au găsit nimic de spus nici când s-au propus amenzi pentru limbaj anti-clerical la TV ori când s-au dat jos panouri stradale publicitare, pentru ipotetice blasfemii (!). Chiar dacă anul a fost 2019 sau 2020 când s-au întâmplat astfel de lucruri (demne mai degrabă de un registru public pre-modern), niciunul dintre acești politicieni nu s-a grăbit să apere democrația (înțeleasă, printre altele, și ca drept de a comite blasfemii). O vor face la o ipotetică ocazie viitoare similară? 

Și tot întru atingerea acestor scopuri, aceiași oameni n-au găsit vreodată ceva de spus cu privire la mecanismele de finanțare bugetară ale BOR, care fac posibilă – în fiecare zi – puterea nelimitată a episcopilor strânși în Sfântul Sinod.  

Ne ocupăm de mai bine de trei ani de zile la Să fie lumină cu afacerile, combinațiile şi maşinăria de zgomote a super-puternicilor BOR.

Am mai scris-o și o mai scriem. Pe fapte – cu date, nume și prenume -, entitatea aceasta s-a dovedit:

»» unul dintre cei mai mari producători de fake-news din România,

»» unul dintre cele mai dure și lipsite de drepturi medii profesionale (prin efectele practice ale ascultării de episcop de care trebuie să dea dovadă preoții de rând),

»» cea mai mare rețea de stăpânire feudală din democrație (prin miile de job-uri care stau efectiv în vârful pixurilor episcopale în fiecare judeţ),

»» el mai mare beneficiar privat de finanțare publică (cu zeci de canale bugetare care varsă bani în conturile sale),

»» o enormă afacere comercială (în care până și centrele social-culturale funcționează, de fapt, ca hoteluri și locuri de nuntă),

»» una din zonele de frunte în furtul academic organizat (prin rețelele doctorale controlate de preasfințiile lor),

»» rețeaua cu cea mai vastă conectare transpartinică și, desigur, entitatea cu o tolbă de zeci de protocoale de colaborare cu statul în regim ultra-preferențial.

Poate că personaje publice decuplate de la realitate precum Anca Dragu nu înțeleg prea bine funcționarea actuală a instituției BOR. E una care servește în mod practic scopurilor de putere ale unei stratosfere sinodale alcătuite din 50-și-ceva de preasfințiți.

Cât timp doamna Dragu vorbește vorbe despre libertățile cetățenilor (chipurile protejate de BOR), oamenii de la vârful BOR înfăptuiesc fapte pentru menținerea și sporirea puterii lor.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Cel mai probabill investigația anului
AICI.

Un documentar
Naomi Osaka. Pe Netflix.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Judecata de Acum #13
Când ne-am strâns noi la ultima Judecată, ediția numărul 13, la Palatul Victoria încă se buchisea definiția documentului. De câteva zile devenise clar că ceea ce înțelege o țară întreagă prin “document” nu-i totuna cu ceea ce înțeleg premierul Florin Cîțu și echipa sa.

Sigla guvernamentală cocoțată fraudulos în capul unui document (fie el și neînregistrat formal la Palat), a cărui unică menire era să traseze directive partizane de comunicare pentru consolidarea carierei politice a persoanei fizice Florin Cîțu (candidat la șefia PNL), n-a tulburat deloc vederile despre transparență și bună guvernare ale premierului.

Nu le-a tulburat mai ales pentru că aceste vederi, deși sublime, par că lipsesc cu desăvârșire din bagajul politic al actualului premier. Sunt niște teribile forme fără fond, simple vorbe plimbate țanțoș prin conferințe de presă și abandonate netrebnic cu prima ocazie.

Când a fost să asigure transparența și decența necesare înțelegerii contextului (public) în care un document cu sigla guvernului său se plimbă prin țară, proiectând simbolic puterea funcției sale (publice) în vederea câștigării președinției PNL, Florin Cîțu s-a schimonosit. Ori poate că așa a fost dintotdeauna.

Ediția #13 a Judecății s-a ocupat – mai ales – cu felul hâd în care s-a reflectat chipul reformistului Cîțu în Afacerea Documentul. Ghinion!

A se urmări cu atenție și îngrijorare, AICI.