Foto: Silviu Panaite

Monica Boseff intră sigură pe ea în sala de tribunal plină ochi. Are o privire de îți îngheață sângele. În stânga și în dreapta ei pășesc doi bărbați. În spatele Monicăi, în șir indian, intră cinci fete. Toate sunt victime ale traficului de persoane – iar cazul lor e unul dintre puținele cercetate de procurori și ajunse într-o instanță românească.

Fetele își privesc judecătoarea. Monica Boseff îi scanează pe inculpați, pe rudele lor, pe avocații lor. Înainte de dreptate, vrea mai întâi ca niciuna dintre privirile lor să nu ajungă la fete. 

Vom intra împreună. Nu vă uitați la ei.”, le spusese cu doar câteva minute înainte Monica Boseff.

Vă uitați doar la judecătoare, nu arătăm nicio emoție. Voi acum sunteți în siguranță. Lor le este frică de voi. Țineți minte unde e puterea acum. Nu e la ei.

Monica Boseff este directoarea Fundației Ușa Deschisă, care de șapte ani de zile extrage victimele traficate din rețelele de trafic. În România mai există un singur alt adăpost similar, în afara celui deschis de ONG-ul Monicăi Boseff. E destinat, însă, doar victimelor minore ale traficului. Vorbim de centre care oferă servicii specializate și condiții de cazare fără limitare de timp. 

Cele cinci fete din sala de tribunal au trecut prin locuința protejată pe care FUD a deschis-o în 2013. Una dintre ele locuiește și astăzi acolo.

Adăpostul poate găzdui 16 persoane – și, cel mai important, nu oferă doar un acoperiș deasupra capului pentru victimele preluate. E și locul în care fetele traficate învață că poate exista o altfel de viață pentru ele și din care pleacă abia când sunt pregătite. După ce-și câștigă fărâma de independență pe care nu au știut niciodată că o pot avea. 

În ultimele patru luni am vizitat frecvent locuința protejată operată de FUD, am vorbit cu victime care au fost traficate, am încercat să înțelegem de la oameni specializați să ofere sprijin, consiliere psihologică sau juridică. Am contactat și instituții publice – pentru că faptele pe care le relatăm în continuare au fost posibile și cu largul concurs al nepăsării și inacțiunii din comunitate. Veți afla, de pildă, că un primar poate oferi o caracterizare favorabilă în instanță – dar nu pentru victimă, ci pentru acuzat.

Acesta e, în rezumat, climatul public din societate.

Cale liberă spre abuz

Traficul de persoane nu se reduce la poveștile de groază pe care le citim în rechizitorii. Nici la comunicatele DIICOT care anunță dezmembrarea vreunei rețele. Și nu se termină pur și simplu în momentul în care victimele ies din rețele. Pentru o fată traficată ieșirea din rețea e abia începutul.

Traficul de persoane nu e despre victime și agresori, care își văd de treburile private. E despre instituții menite să protejeze, să prevină sau pur și simplu să fie prezente în comunitate. Și mai e despre instituții care ar trebui să ofere servicii victimelor.

Victimele traficului de persoane sunt, în multe situații, copiii sau adolescenții abandonați, în ultimă instanță chiar de statul român. Cei mai mulți au părinți plecați sau absenți, episoade de violență în familie în istoricul personal, ba chiar sunt victime ale abuzului sexual. Pentru traficanți acest abandon personal și comunitar este mană cerească, întrucât le deschide calea către propriul lor abuz.

Statul român nu operează în momentul de față nicio locuință protejată pentru fetele traficate. Aceste facilități sunt absolut elementare, căci primul lucru pe care trebuie să-l asiguri unei victime scoase dintr-o rețea este siguranța. Apoi suportul necesar pentru recuperare și reintegrare, care necesită servicii oferite pe o perioadă îndelungată de timp.

Momentan, în România, toate aceste lucruri pot fi găsite de o victimă adultă a traficului de persoane doar la adăpostul Monicăi Boseff.

Centrul Monicăi a sprijinit în cei șapte ani de existență sute de fete traficate. | Foto: Silviu Panaite

Rețineți acest detaliu caracteristic pentru condiția noastră de țară: centrul are o capacitate de maxim 16 locuri.

Am discutat, în detaliu, cu trei dintre ocupantele acestora. Adăpostul FUD e o fereastră către traumele și speranțele lor.

Proiectul Media X Files

Sub coordonarea editorială a Dela0.ro, reporteri din șase redacții de presă scrisă (Info Sud-Est, Ziarul de Iași, TVR Cluj, Átlátszó Erdély, Monitorul de Botoșani și Dela0.ro) documentează și publică – până în primăvara anului 2021 – 16 materiale jurnalistice, în română și maghiară, care vor aborda subiecte din sfera violenței asupra femeilor.

Tema nu privește strict chestiunea agresiunii domestice – ci vizează, prin altele, și abordarea tratamentului judiciar aplicat infracțiunilor sexuale sau surprinderea tiparelor comunitare / culturale care influențează înțelegerea, producerea și perpetuarea fenomenului în comunele și orașele țării. 

Proiectul Media X Files este coordonat editorial de Dela0.ro și realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România.

Nicoleta, Bianca și Cristina au venit în perioade diferite în adăpostul operat de ONG-ul Monicăi Boseff. Numele lor sunt fictive pentru a le proteja identitatea.

Au câștigat, rând pe rând, procesele cu cei care le-au traficat. E o formă de dreptate de care nu credeau că vor avea vreodată parte. Să-și vadă traficanții condamnați la închisoare.

Dar nu asta le-a salvat cu adevărat.

Plăcerea traficantului

Nicoleta a fost traficată la 16 ani. După ce un coleg de liceu filmase actul sexual dintre ei și o amenințase că-l va face public dacă nu execută absolut tot ce-i cere. O să-i spunem colegului de liceu Rareș. În proces a mers pe recunoașterea faptelor. A fost condamnat pentru trafic, șantaj și pornografie infantilă. 

Nicoleta îl cunoștea pe Rareș din copilărie. Era cel mai popular băiat din liceu și din  oraș. Și într-o zi băiatul popular i-a cerut numărul de telefon, au vorbit și au hotărât să fie împreună.

Rareș era gelos. Nu voia ca Nicoleta să vorbească cu alți băieți așa că la nicio săptămână de relație i-a șters din telefon toate numerele persoanelor pe care el le considera periculoase. Nicoleta a interpretat atunci actul lui ca un gest de atenție, de iubire. Era îndrăgostită.

Când i-a cerut să se culce cu el Nicoleta i-a spus că nu poate, că a trecut în urmă cu puțin timp printr-un episod. El a insistat să afle despre ce vorba. Episodul era un viol. La 15 ani Nicoleta a fost violată de cel care-i era atunci prieten.

După ce a auzit povestea Rareș i-a spus:

Fă, nu ai încredere în mine? Bine, încercăm săptămâna care vine. 

Și săptămâna a trecut. Rareș i-a spus că o iubește, ea l-a crezut. La scurt timp după primul contact sexual Rareș a chemat-o acasă la un prieten. 

Nici n-am intrat bine că m-a împins la perete. A început să mă pipăie, să mă sărute. Direct în pat și hai să o facem. În mijlocul actului a ieșit prietenul lui din dulap cu telefonul filmând. Primul instinct e să-ți acoperi fața. Eu îmi căutam hainele pe jos. Ei se uitau la mine. Râdeau că de acum fac doar ce vor ei. M-am rugat de ei să-l șteargă, i-am implorat.

Atunci Rareș a zis: <Vă las să vă faceți treaba. Eu plec.> Prietenul lui mi-a zis că dacă o fac cu el o să se ocupe să șteargă filmul. Omul era ditamai matahala. M-a tras în pat. I-am spus nu, că vreau să plec. Și a început povara. Am făcut-o și cu el. Apoi a venit făcutul pe bani. 

Așa a început Rareș să o traficheze pe Nicoleta. 

Mă dădea pe chestii banale. Bilet de avion, un motoscuter, pe un videoclip cu mine. M-a vândut unui unchi care avea 50 de ani. 

Rareș nu a dat-o pe Nicoleta prietenilor sau rudelor doar atunci când voia să primească ceva la schimb. A dat-o și pe gratis, doar așa de plăcerea lui. Și găsise și un mecanism prin care să-și satisfacă plăcerea. 

<Bine, prima dată o faci cu mine ca să ai încredere.> Și în timpul actului mă lua de gât și mă strângea cu toată forța lui. Atât era de sadic. Apoi s-a așezat într-un colț, și-a aprins o țigară. <Fă, hai, acum fă-o și cu ăsta.> M-a pus să-i fac sex oral. Mi-a fost o scârbă de mine în seara aia. Ce numai în seara ai? Mereu. Simțeam că… Toți să-și dea drumul în tine, pe tine. Mirosul. Te făceau harcea pacea. Îmi era scârbă. Îmi venea să vomit când mă uitam în oglindă la mine.

Pentru a o umili Rareș găsea tot felul de locații în care să abuzeze de Nicoleta. A ales odată curtea unei bisericii pentru că știa că Nicoleta e credincioasă. Alteori alegea locuri extrem de izolate.

O ștampilă pentru victimă

Când Nicoleta avea 3-4 ani, mama ei era într-o relație în care lua bătaie de față cu ea. Nu o să uite niciodată când bărbatul i-a pus mamei ei toporul la gât.

Ultimul prieten al mamei i-a spus într-o discuție că dacă vrea să facă bani imediat singura soluție este videochatul. Așa ajung fetele să aibă mașini scumpe, haine de firmă. 

Nicoleta a auzit de multe ori reproșul că seamănă cu mama ei, că e o curvă ca ea. O etichetă care nu s-a dezlipit de ea ani de zile. Iar Rareș a știut să profite de situație. A făcut-o să creadă că așa e ea, că așa îi place ei. Și cu el, și cu prietenii lui. 

La un moment dat clipul cu ea și Rareș, plus tot felul de poze au început să circule prin liceu. Toată lumea le văzuse. Așa că eticheta circula pe buzele colegilor de clasă, colegilor de liceu, colegilor din alte școli. Băieții îi dădeau mesaje. Dacă s-a culcat cu Rareș de ce nu s-ar culca și cu ei. Fetele își dădeau coate: Cum a putut Rareș să se culce cu curva orașului?

Nu scap de voi? Îmi pun capăt zilelor. […] Îmi era așa de silă de mine, mă gândeam că nu o să am niciodată o relație normală, că toată lumea mă consideră o curvă. Am luat 28 de pastile.

Nicoleta a stat internată în spital o săptămână, apoi încă două săptămâni la Psihiatrie la Obregia. Episodul acesta i-a mai adus două etichete în liceu – nebună și psihopată. 

Nicoleta nu i-a spus nimic mamei. Nici după tentativa de sinucidere. Dar asta și pentru că de mică Nicoleta a învățat să aibă singură grijă de ea. Și uneori chiar și de mama ei. În plus, cine ar fi crezut-o? Cine s-ar fi așezat de partea ei?

Nicoleta nu a știut mult timp ce înseamnă să ai încredere în cineva. | Foto: Silviu Panaite

La școală lipsea din ce în ce mai mult. Atât de mult că a rămas și repetentă. La ore intra ultima pentru a nu mai da ochii cu colegii care o hărțuiau. Notele ei începuseră să scadă. S-a dus cu fața pansată la școală după ce s-a tăiat. Cu excepția unui coleg, nu a întrebat-o nimeni nimic. Niciun profesor, nici diriginta, nici directoarea, nici măcar psihologul școlii nu au avut curiozitatea să discute cu ea. 

Pe Nicoleta o singură dată a chemat-o directoarea școlii în birou. Să discute despre multele absențe și să o pună să semneze o hârtie prin care își asumă că dacă mai absentează va rămâne repetentă din nou.

În aceeași discuție directoarea i-ar fi atras atenția că există filmari de pe camerele liceului și de pe camerele din stația de unde lua ea autobuzul în care se vede cum urcă în dube cu bărbați necunoscuți și întreține relații sexuale cu ei. Nicoleta povestește că directoarea i-ar fi spus că acele imagini erau deja trimise la poliție. 

Societatea avea deja o ștampilă pentru Nicoleta. 

E viața lor privată

Am sunat-o pe C.P.M., directoarea liceului teoretic în care a învățat Nicoleta, pentru câteva lămuriri. Susține că tot ce s-a întâmplat a avut loc în afara liceului și ține de viața privată a copiilor respectivi. În plus, ea nu a știut nimic de niciun film sau de vreo poză compromițătoare. 

Eleva ulterior s-a și retras de la noi. Iar copilașii respectivi… cel incriminat înțeleg că e în pușcărie, condamnat. 

Am întrebat-o pe directoare de ce Nicoleta nu a beneficiat de consilierea psihologului școlii având în vedere că lipsea din ce în ce mai mult, că notele ei scăzuseră. Ne-a explicat că partea de consiliere e asigurată doar la cererea elevului, iar dacă acesta e minor atunci e nevoie și de acordul părinților. În cazul Nicoletei nu a existat nicio solicitare în acest sens. 

Directoarea confirmă că a avut o discuție cu Nicoleta, la care ar fi participat însă și mama ei. 

Mama a venit, și-a asumat partea de absențe și și-a luat un angajament că fata nu va mai lipsi. Din punctul meu de vedere misiunea mea s-a încheiat aici. 

Cât despre acuzațiile pe care le-ar fi adus Nicoletei că se urcă în dube în care întreține relații sexuale cu bărbați, directoarea de liceu s-a rezumat la atât: Au existat niște suspiciuni legate de anumite preocupări ale ei. Considerând că oferise suficiente lămuriri pe acest subiect, directoarea a încheiat convorbirea. 

Singurătatea Nicoletei

La puțin timp după discuția cu directoarea, Nicoleta a trecut în curtea școlii printr-un episod de hărțuire. Atunci a sunat la 112. Lucrurile s-au desfășurat amețitor de repede. Polițiștii de la secție au înțeles repede că Nicoleta le ascunde ceva, așa că au lăsat-o să discute cu o colegă polițistă.

În sfârșit Nicoleta povestea cuiva calvarul prin care trecea. Pe fir au intrat apoi cei de la DIICOT, care i-au și spus despre locuința protejată operată de ONG-ul Monicăi Boseff. 

Nicoleta a ales să plece pentru că tot orașul punea presiune pe ea să renunțe la plângere. Profesorii din liceu discutau pe la colțuri că-i distruge unui băiat bun viața. Colegi din alte licee îi spuneau că dacă-l iubește cu adevărat pe Rareș ar trebui să-l salveze. Părinții lui Rareș o sunau și-i mărturiseau că e doar un puști și că trebuia să le spună lor, că-l călcau în picioare. Îi mai transmiteau că Rareș de fapt o iubește, că vrea să o ia de soție și că a greșit când a ales să meargă la poliție. 

Singura persoană care a susținut-o după episodul cu poliția a fost profesoara de română, povestește Nicoleta. În rest era la fel de singură ca atunci când fusese traficată. 

Informația că există un loc unde poate merge și unde va fi în siguranță, departe de toți cei care o judecau și blamau, a fost salvatoare. 

La centru fiecare fată își aranjează camera cum dorește. | Foto: Silviu Panaite

Nicoleta a plâns când Monica i-a dat vestea că Rareș a fost condamnat. Și pentru o clipă s-a gândit că, poate, toți cei din liceu, dar și comunitate își vor spune: Stai mă, că a avut dreptate asta de o făceam zdreanță.

Un cec în alb de la primar

Iată o știre: în România, se poate ca în scenariul unor astfel de întâmplări să-și facă loc, de partea acuzatului, un primar. D.D., în calitatea sa de edil, i-a făcut băiatului inculpat în dosarul Nicoletei o caracterizare menită să arate că e cetățean model. 

Pe primarul D. însuși nu l-am găsit în primărie, așa că explicațiile ne-au fost oferite de responsabilul cu informațiile publice. 

Pentru oricine există prezumția de nevinovăție. Primarul îi știa pe părinți. Mama băiatului l-a rugat să dea caracterizarea. Primarul nu avea de unde să știe cum e el acasă și ce probleme are el. Îl știa doar cum era în societate. 

Când i-a dat lui Rareș caracterizarea, edilul știa însă de ce este băiatul acuzat. Chiar Rareș a mers pe recunoașterea faptelor în proces.

Reprezentantul primăriei e sigur însă: nu aveau de unde să știe. Rareș a primit recomandarea de la edil. Pentru Nicoleta nu a existat nicio formă de susținere instituțională.

Potrivit codului administrativ, primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. La nivel simbolic, caracterizarea favorabilă – pe care primarul i-a dat-o inculpatului – poate fi interpretată ca un cec în alb din partea comunității pe care edilul o reprezintă. 

Ne puneau în șir și clientul alegea

Bianca și Cristina erau majore când au fost traficate. 

Pe Bianca au părăsit-o părinții când era bebeluș. Au crescut-o bunicii din partea tatălui. La 18 ani l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soț. Au avut împreună doi copii. La scurt timp după ce s-a născut al doilea copil bărbatul a intrat la pușcărie. Soacra a dat-o afară din casă în seara de Crăciun. A dormit sub balcoane. Atunci și în următoarele patru luni. 

După patru luni de stat sub balcoane Bianca a ajuns într-o cocioabă la periferia orașului. O prietenă a vizitat-o într-o zi cu un amic care i-a făcut Biancăi o propunere: să meargă la muncă cu ei, ca să iasă din locul ăla și să-și caute o chirie decentă. De fiecare dată când veneau, această prietenă și amicul ei îi aduceau lucruri pentru copii. Într-o zi a plecat cu ei la mare. Timp de două-trei săptămâni nu au pus-o să facă nimic. Nici pe ea, nici pe fetele care mai erau în grup. 

Apoi luna de miere s-a încheiat brusc. Cu un ordin simplu: te îmbraci cu hainele astea și începi să primești clienți. Bianca a refuzat. Așa a venit prima bătaie, apoi amenințarea că cei doi copii ai ei vor păți diverse lucruri. Bianca a refuzat de multe ori, așa că a încasat și multe bătăi. A învățat repede, după culoare, care e pistolul cu bile și care e cel cu curent. 

După ce mă băteau, mă drogau și apoi mă trimiteau la client. Pur și simplu știam ce-mi face, dar nu puteam să reacționez. Altă dată ne puneau în șir și clientul alegea. Ei luau banii. Nu primeam niciun ban. Ziceau: asta e pentru țigări, asta pentru cazare, asta pentru machiaj, asta pentru plimbare. La final tot tu le erai datoare lor.

Timp de un an de zile a fost traficată Bianca. Rețeau funcționa doar în țară și avea locații în mai multe orașe. Le schimbau în funcție de avertismentele pe care le primeau de la un avocat. Indiferent unde erau, acest avocat venea și le anunța traficanților venirea mascaților. 

A încercat să fugă. Au prins-o, au bătut-o din nou și din acel moment ea nu a mai avut voie să iasă la magazin. Când nu o băteau, o umileau.

Bianca a scăpat în momentul în care rețeaua a fost informată prea târziu că vor veni mascații. Scăpat nu înseamnă însă și sfârșitul coșmarului. Bianca a ajuns la centrul coordonat de Monica Boseff, dar era fără copii. 

Bianca face brățări pe care apoi le vinde. Banii îi pune de-o parte pentru o viitoare locuință. | Foto: Silviu Panaite

A plecat prima dată din centru căci nu mai putea sta fără ei. Între timp soțul Biancăi ieșise din închisoare, promițându-i marea cu sarea pentru a se împăca cu el. Când Bianca l-a refuzat, a început să o amenințe că o lasă fără copii. A acceptat să se împace. Au urmat două săptămâni bune. Apoi au început bătăile. 

Îmi spunea să mă culc cu prietenii lui ca să facem bani pentru familia noastră. Zicea – Ah, te băteau ăia, stai că te bat și eu. Și mă bătea și eu tot nu voiam. Ultima dată m-a bătut cu ranga, eram leșinată pe jos. S-a ridicat peste mine și mă strângea de gât. Atunci s-a trezit fata și a țipat și mi-a dat drumul.

Într-o seară soțul Biancăi chiar a adus un bărbat în casă.

Prietenul lui era pe pat, dezbrăcat, cu pantalonii în vine. Aștepta. Am văzut un pahar pe masă și i-am dat cu el în cap și i-am spus: <Nu îți e rușine să vii să te dezbraci în fața mea și a fetei mele. Puteai să-l refuzi>. Îi dăduse 50 de lei ca să se culce cu mine.

Bianca i-a spus că o să se supună, dar a cerut să iasă până la toaletă. A pus pe ea haina, a ieșit pe ușă și a fugit. A sunat-o pe asistenta socială de la adăpostul Monicăi Boseff. Patru ore a stat asistenta cu ea la telefon până a dat de un echipaj de poliție. Așa s-a întors Bianca în centru. 

A urmat obținerea unui ordin de protecție. Nu a fost deloc ușor. Deși avea o hotărâre judecătorească de scoatere a minorilor din situația de risc, cei de la protecția copilului nu voiau să ia copiii de la tată. I-au spus Biancăi că insistă prea mult, că bărbatul e cumsecade, are grijă de ei, sunt bine îngrijiți.

Au acceptat să-i dea Biancăi copiii abia după ce Monica Boseff a sunat la protecția copilului și le-a adus celor de acolo la cunoștință că în ziua următoare vine însoțită de presă să le explice jurnaliștilor de ce nu respectă o hotărâre judecătorească. 

Așa s-a făcut voia justiției.

Primul contact cu statul român

Ieșirea dintr-o rețea de trafic de persoane nu înseamnă că de a doua zi lucrurile vor reintra pe făgașul normal. Pentru fete precum Bianca, care fug fără acte sau actele copiilor, birocrația și interacțiunea cu instituțiile statului devine încă o luptă.

Dacă ai norocul să fii în centrul Fundației Ușa Deschisă, ai alături în lupta asta un sistem de sprijin. Adică asistenți sociali, psihologi, avocați. Dacă nu, ești din nou singură în fața prejudecăților și a unor proceduri absurde care nu iau în calcul situații excepționale, dar cu totul previzibile. 

Asistentul social de la Fundația Uși Deschise lucrează cu fetele traficate de cinci ani. Sunt multe problemele de care se lovesc. Prima ar fi cea cu actele. 

Noi nu le putem lua în spațiu pentru că aici e locuință protejată. Ca sa le putem face buletin trebuie să le bifezi lipsă domiciliu. Practic eu trebuie sa le raportez ca fiind boschetare.

Ele se simt groaznic când află asta. <Domnișoară locuiți sub cerul liber? Adică sunteți boschetară?> Și atunci intervin. Și le explic că nu sunt boschetare, ci stau într-un centru protejat. 

Problema actelor provizorii apare și atunci când fetele din adăpost trebuie să-și caute un loc de muncă sau când trebuie să-și înscrie copiii la școală / grădiniță.

În cinci ani de când lucrează cu victimele traficului asistentul social nu a văzut nicio schimbare în ceea ce privește modul în care autoritățile publice le tratează pe aceste fete. 

Când aud că au fost traficate știi cum iau formularele de la ele? Așa, cu două degete de zici că se infectează cu ceva. Le consideră pe fete prostituate. Și atunci tot ce le oferă sunt scârbă și sictir.

O fată traficată are nevoie întotdeauna de îngrijiri medicale. Nici nu are cum să fie altfel după ani de bătăi, violuri. Potrivit legii, analizele pentru victimele traficului sunt gratuite. Realitatea însă bate legea. Când asistentul social merge să le programeze pe fete la analize i se spune că nu sunt bani și că le pot programa abia peste șase luni. Niciuna din fetele aflate astăzi în centru nu a beneficiat de analize gratuite. Și analizele sunt doar primul pas.

În 99% din cazuri e nevoie și de tratament. 

Nu mă pot ierta

Cristina a ieșit din rețeaua care o trafica după ce a rămas însărcinată. Era a patra oară când urma să nască. Celelalte trei sarcini sfârșiseră cu moartea bebelușilor. 

Cristina nu ar fi ajuns niciodată să-și vadă traficanții după gratii dacă o altă fată din rețea, care ajunsese la DIICOT, nu i-ar fi pronunțat numele. Așa a ajuns Cristina parte vătămată în procesul deschis împotriva celor care o vânduseră. Apoi a aflat de adăpostul FUD.

Aici, la locuința protejată, o întâlnesc pe Cristina de mai multe ori între iulie și octombrie 2020. Îmi descrie detaliile cazului său.

La primul client am închis ochii și nu m-am gândit la nimic. După mi-a fost scârbă de mine. Cu asta am rămas. Efectiv îmi e scârbă de mine însămi, de persoana mea. Orice ar fi eu nu mă pot ierta pe mine. În patru ani cred că sunt 2000 de bărbați, cu aproximație. 2000 de persoane care s-au atins de mine.

Cristina a fost crescută de bunici după ce părinții au divorțat și mama a ales să plece cu sora mai mare. Ea a rămas cu tatăl absent. Avea doi ani atunci. Și-a revăzut mama abia la 12 ani, după ce i-a trimis ea o scrisoare. Mama a venit, a văzut-o și a plecat.

Lănțicul pe care Cristina îl poartă e de la Monica, cea de la care a simțit iubirea de mama care i-a lipsit mereu. | Foto: Silviu Panaite

Până la 20 de ani, când a plecat în Germania la muncă, Cristina suferise șoc după șoc. A născut trei copii care au murit. Primul, după două luni de la naștere. Cristina avea 16 ani atunci. Pe ceilalți doi nici nu a apucat să-i țină în brațe. Au murit la scurt timp după naștere. Medicii nu au vrut să-i arate din cauza malformațiilor. În timpul sarcinilor, tatăl copiilor o bătea constant pe Cristina. 

După ultima naștere pierdută, o prietenă a vrut să o scoată din mediul respectiv și i-a făcut cunoștință cu un bărbat. Era recrutorul. I s-a spus că va merge să lucreze într-un bar, să servească – și că vor sta la vărul bărbatului. 

Vărul – cu care Cristina a intrat într-o relație – a ajuns să fie primul care a traficat-o. 

Eu îl iubeam. Chiar îl iubeam. O făceam pentru noi, ca să avem o relație mai buna. După ce am fost dezamăgită de mama, după ce familia m-a respins, mă simțeam ca câinele pe care-l dai afară pe poartă să se ducă unde vrea. M-am dus unde am văzut cu ochii.

Banii pe care Cristina îi făcea, vărul îi trimitea în țară – unde avea soție și copii. Este momentul în care al doilea traficant intră în scenă. O face tot prin metoda loverboy. Vine la ușa Cristinei în calitate de client, dar în loc să se culce cu ea, o ia în brațe, o mângâie, îi oferă atenție și înțelegere. Și ocrotirea unui alt pește. 

Înțelegerea a durat până la prima bătaie în urma căreia Cristina a stat trei zile acasă. 

Când eu eram la pământ strânsă ciuciulete dădea cu picioarele cât putea în spatele meu. Când a văzut că nu mă face să țip, să plâng, să-l implor a luat coada de la mătură. Și când a dat m-a lovit la ochi. Eram vânătă. Ochiul umflat. Nu aveam cum să mă duc la muncă. A doua zi plângea lângă mine, că-i părea rău.

Odată mi-a dat un picior de mi-a perforat o coastă. Așa m-a trimis la muncă. Îmi venea să urlu de durere.

Era un club, cu tot cu camere pentru clienți. Se fac controale, dar nimeni nu spune nimic. Îți e frică pentru că el știa oameni peste tot. Așa că devenise totul despre supraviețuire. Azi o zi, mâine o zi.  La un moment dat nu-mi mai păsa pur și simplu. Viața pentru mine nu mai conta.

Când a rămas a patra oară însărcinată, Cristina a știut că trebuie să-i pese totuși de cineva. Era în patru luni când a plecat pentru totdeauna din rețea. Traficantul nu a venit după ea.

Par departe acum acei ani. Dar Cristinei tot nu-i vine să creadă că a câștigat procesul cu traficanții.

Nu mai poate să-mi aducă mie nimic înapoi. Dar faptul că am câștigat procesul a fost una dintre cele mai mari bucurii. Acum pot să ies cu capul sus, nu-mi mai e frică.

Cristina urmează un curs de patiser-cofetar și, curând, va lucra într-o cofetărie.

Foto: Silviu Panaite

Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijin, protecție și consiliere. Fără servicii efective, pe care statul român nu le oferă victimelor traficului.

Încununarea statistică nici nu putea fi alta. România e principala sursă europeană de export de persoane traficate în scopuri sexuale.

Morala socială

Echipa Monicăi Boseff care apără victime traficate oferă și asistență juridică. Vorbim cu o avocată care preia cazuri ajunse în adăpost.

A acceptat să pledeze în astfel de cazuri după ce a văzut cu propriii ochi singurătatea fetelor căzute pradă traficului. De multe ori, în sălile de judecată ele erau singure, iar acuzații – înconjurați de echipe de avocați și rude. Peisajul nu s-a schimbat prea mult. În primul ei proces, avocata a constatat că erau doar ea și victima. De partea cealaltă – echipa traficanților. Bărbați care pentru a o intimida îi făceau poze. 

Și-a primit în timp eticheta de “avocata prostituatelor“. În România avocații specializați pe traficul de persoane aleg să stea mai degrabă pe banca inculpatului, pentru că este mai bănoasă această alegere. Pe victime nu se înghesuie să le reprezinte nimeni.

Succesul pe care avocații de la Fundația Ușa Deschisă îl au se bazează pe o muncă în echipă. Avocații lucrează cu asistentul social, cu psihologul, oameni care vin cu expertiza și evaluările necesare în proces. În plus, țin legătura constant cu fetele.

În ciuda proceselor câștigate, însă, avocata crede că modul în care sunt instrumentate dosarele de trafic reprezintă o altă formă de retraumatizare a victimei. A avut un caz în care judecătoarea a oprit procesul pentru a-i face preț de câteva minute morală victimei pentru că nu se îmbrăcase corespunzător. A fost nevoie de consiliere pentru celelalte victime pentru ca ele să dea declarații în continuare.

O altă chestiune pe care o regăsește în cele mai multe procese este lipsa unui limbaj comun. Apare, mai mereu, o barieră de comunicare. Victimele sunt de multe ori fete care nu au terminat opt clase (fiind vândute la 12-13 ani) sau care nu au mers deloc la școală. Cu ele judecătorii nu au deloc răbdare, conchide avocata. Le reproșează că nu înțeleg nimic din ce spun, le reped. Sunt duri și asta le descurajează pe victime. 

De fapt, nu în puține cazuri (căci majoritatea nu ajung oricum să beneficieze de ajutorul unei fundații precum Ușa Deschisă), doar fetele traficate se consideră – fără rezerve – victime.

Ceilalți cred că sunt niște curve.

Acesta a fost primul episod al documentării despre victimele traficului de persoane și măruntaiele sistemului instituțional care ar trebui să le extragă din rețele și să le reintegreze social.


Acest material prezintă faptele așa cum au reieșit ele din documentarea jurnalistică. Ambasada Regatului Țărilor de Jos nu este responsabilă pentru conținutul materialului, iar acesta nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.

1 COMENTARIU

  1. Azi am fost la a doua lectura, putin mai la rece. Trebuie in primul rand sa reparam justitia, condamnam judecatorii clementi cu infractorii, cu nume, fete, adrese, tag-uri de facebook, orice metoda de a-i scoate si pune in evidenta cand gresesc. Trebuie sa le batem obrazul, sa ii aratam pe strada, sa impanzim orasele mari cu pozele lor – Judecator bland cu infractorii. Dupa ce reparam Justitia, mai multe victime vor iesi in fata si vom putea repara si ce nu vedem. In paralel sa organizam un sistem de donatii pentru centrele de ajutor, Monica Boseff nu poate tine zeci de mii de femei si fete tinere acolo (16 locuri par insuficiente si pt un sat obisnuit de-al nostru).. restul ce fac oare, tac, suporta, nu exista “cer” pentru ele, orizontul e inchis.

    Mai sinistra decat existenta acestor cazuri e lipsa de pasare din partea societatii, se vede clar si pe fb, nu exista share-uri, discutii, debate-uri, framantari. Nu exista, punct. O societate barbara, primitiva, moarta dpdv moral. Crestina, auzi… Jesus wept..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.