Acum mai bine de un deceniu, când Karl-Theodor zu Guttenberg, poate cel mai în vogă politician german la momentul respectiv, era acuzat de comiterea unui plagiat în teza de doctorat, presiunea publică creată chiar de propriii colegi de partid determina demisia acuzatului în nici două săptămâni de la izbucnirea scandalului mediatic.
Cancelarul german Angela Merkel își apăra ministrul (zu Guttenberg gestiona portofoliul Apărării), susținând că acesta poate rămâne în guvern cât timp plagiatul era doar o chestiune de citare neglijentă. Dar, confruntați cu evidențele unui furt academic masiv, partenerii politici ai lui Karl-Theodor zu Guttenberg luau rapid distanță de colegul lor. Întreaga chestiune devenea rapid una despre încrederea pe care cetățenii o au sau nu o au în propria democrație, în funcție de atitudinile celor mai proeminenți democrați, politicienii aleși.
Citarea neglijentă din cazul Karl-Theodor zu Guttenberg era, în fapt, un act deliberat de fraudă – și nimic nu destabilizează mai tare ordinea socială decât fardarea unui astfel de act voluntar, cu scopul obscurării realității. Astfel de circumstanțe oneroase sunt imposibil de justificat și apărat fără a destrăma – pe termen mediu și lung – chiar țesătura democratică. Logica e relativ simplă: o ordine democratică – care e bazată teoretic pe onestitate, transparență și onorabilitate certificate aproape ritualic înainte publicului – nu trăiește din lozinci și principii uitate pe hârtii, ci din acțiuni concrete la care obligă faptele.
Când ai înaintea ochilor un plagiat, pe care îl poți constata prin simpla lectură, comiți un act democratic acceptând evidența. Militând pentru îndoială până în pânzele albe nu obții, în esență, decât anti-democrație. Lipsa de onestitate, onorabilitatea de fațadă, transparența specifică aisbergului (a cărui structură lasă doar vârful la vedere, enorma parte scufundată rămânând în permanență ascunsă) – toate acestea nu au nevoie de un tribunal formal pentru a fi aflate și stabilite. Spre a le contracara, o democrație are nevoie de mult mai puțin: de bun simț.
Bunul simț de a numi lucrurile așa cum sunt (adică așa cum reies din înlănțuirea faptelor) e o chestiune elementară într-o organizare socială democratică. Un astfel de sistem nu se bazează pe instanțe formale (de judecată și decizie) decât în privința aplicării uniforme a legii. Însă nu toate abaterile de la normele care consolidează o democrație pot fi reglate (sau pedepsite) de astfel de instanțe specializate. Nu toate comportamentele nocive au încadrare legală. Uneori e nevoie pur și simplu de conștiință și de folosirea ei democratică pentru a izola atitudinile anti-democratice.
Când un plagiat este comis de un politician care și-a construit și o carieră științifică pentru a-și extinde sfera de relații și putere, sentința formală (a unui organism academic de verificare) are menirea să dispună doar pentru stabilirea limitelor intervenției punitive. Dar societatea nu e ținută de verdictul formal în ceea ce privește corijarea unei astfel de situații pe alte căi decât cele strict formale. Societatea are nevoie însă să se acționeze în numele și spre beneficiul ei pentru a fi restrânsă sfera de relații și putere a celui prins în fapt.
O preluare fără citare e totuși o preluare fără citare, iar pentru stabilirea acestui fapt simplu și clar nu e nevoie de comisii de specialitate. Cele din urmă sunt chemate să evalueze calitativ sau cantitativ și să dispună în consecință anumite sancțiuni de ordin profesional. Rolul lor nu e să stabilească dacă preluarea fără citare e de fapt altceva, eventual o preluare corectă, în care neglijența citării poate fi ignorată, scuzată sau menajată.
O procedură formală, specifică unei comisii, poate dura luni sau ani de zile. La fel ca un proces în care o persoană este acuzată, rămânând totodată nevinovată până la sentința definitivă. Dar acestea sunt strict normele de intervenție legală. În orice speță publică, există însă – sau ar trebui să existe – și norme de intervenție socială, mijloace de reglaj comunitar.
Un politician plagiator (unde plagiatul devine o evidență prin simpla lectură comparată) nu părăsește rapid spațiul public decât pe fondul acțiunii acestor mecanisme de reglaj social. De ce? Pentru că într-o astfel de situație, responsabilitatea tuturor (inclusiv a colegilor și aliaților politicianului) e aceea de a proteja spațiul comun de lipsa de onestitate, de onorabilitatea de fațadă, de transparența specifică aisbergului. Pedeapsa strict formală poate fi dispusă ulterior de un organism abilitat academic, iar asta nu mai privește spațiul comun, ci sfera carierei persoanei vizate de procedura punitivă.
În esență, însă, pentru ca acest mecanism dual să se manifeste sunt necesare două lucruri fundamentale: să funcționeze mijloacele instituționale abilitate (care să asigure domnia regulilor) și să existe bun simț (care să consolideze încrederea simbolică a cetățenilor în democrație). În lipsa primelor, un stat de drept nu există cu adevărat. În absența ultimului, o democrație cade pradă curentelor extreme, pentru că cetățenii nu mai au de ce să creadă într-un sistem în care realitatea e atât de artificială încât nici măcar asupra rândurilor copiate fraudulos într-o teză nu se mai poate obține un consens de plagiat.
Ce legătură au toate aceste observații cu România și tiparele de comportament social de la noi? Ei bine, e lesne de observat că, în vreme ce tranziția la democrație ne-a fost deja suficient de lungă ca să permită dezvoltarea câtorva mecanisme instituționale funcționale, ea nu e încă suficientă pentru a imprima și un bun simț generic, care să-și facă loc în contextele necesare pentru a regla dinamica socială.
E de neconceput la noi ca un politician plagiator să renunțe la putere atunci când suferă, pe fondul devoalării fraudei sale, o pierdere de credibilitate. În parte, asta se întâmplă și pentru că în general carierele politice autohtone sunt construite exact prin fraudă, ceea ce înseamnă că norma împământenită de evoluție e chiar înșelăciunea, nicidecum corectitudinea. Într-o astfel de lume, apelul la onestitate vexează, căci tocmai lipsa de onestitate generalizată cultivă carierele și întreține rețelele de putere.
E de neconceput la noi, în general, ca bunul simț să regleze și să corijeze. Iar asta nu se vede nici pe departe doar în lumea politică. Toate profesiile sunt infestate de impostori și de cariere fraudate tocmai pentru că adversitatea de bun simț venită din partea celorlalți co-profesioniști e sublimă, dar adesea lipsește cu desăvârșire. Nu avem, în general, o presiune socială pusă din interiorul comunităților socio-profesionale asupra celor care maltratează și schimonosesc regulile, ocupând poziții de putere tocmai pentru că au descifrat prin înșelăciune codul evoluției românești.
Prea multe domenii autohtone (inclusiv media) sunt conglomerate de rele practici din pricina faptului că bunele practici n-au apucat niciodată să facă un front comun, de bun simț, împotriva impostorilor. Vecinătatea acestora din urmă n-a ajuns încă intolerabilă pentru suficient de mulți profesioniști – ba chiar ea încă e dezirabilă.
Se spune că timpul le rezolvă pe toate. Mai avem însă suficient timp să așteptăm rezolvarea tuturor celor ce necesită rezolvare? De rapiditatea găsirii unui răspuns depinde, în ultimă instanță, încheierea unei tranziții românești care nu ne mai trece.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Femeile din Iran
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Judecata de Acum #39 (sezonul 2)
CE-I DE VĂZUT ÎN CEL MAI RECENT EPISOD:
»» A FI SAU A NU FI ÎN SCHENGEN. Câtă dreptate are premierul olandez Mark Rutte atunci când leagă aderarea noastră la spațiul Schengen de nevoia consolidării statului de drept?
»» Șeful SRI Eduard Hellvig a ieșit, din nou, să ne certe. Nicio vorbă nu a fost rostită însă despre legile securității naționale.
»» Fără penali în funcții publice: infractorii nu vor mai putea candida la alegerile locale sau parlamentare.
»» O scrisoare întru preaslăvirea fostului ministru al Educației Sorin Cîmpeanu. Și o nouă lovitură dată educației de rectori.
»» Dezideratele Ligiei Deca, noua ministră a Educației.
»» DUHUL RĂU
Vedeți și judecați AICI.
Ne puteți asculta și pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.
