In curtea fostei resedinte a lui Victor Ianukovici de langa Kiev copilul are aripile din marmura rupte. Din fata statuii nici macar nu se vad: doua cioturi de piatra crescandu-i pe spate, ca niste cicatrici mereu prezente, imposibil de evitat, ale vremurilor care au fost.
O zi mohorata domneste deasupra domeniului Mejigorie. E sfarsit de aprilie si sunt la 20 de kilometri de capitala Ucrainei asteptand sa inceapa turul resedintei ultra-luxoase a fostului sef de stat ucrainean. Domeniul de peste 140 de hectare asezat pe malul Niprului a fost, ani la rand, simbolul puterii personale detinute de Ianukovici.
Apoi a venit tavalugul Euromaidanului, oamenii au murit in strada, in centrul Kievului, iar presedintele a fugit in Rusia. Palatul n-a putut sa-l ia cu el, asa ca Mejigorie a ramas in urma cu gradinile sale, cu statuetele din marmura, cu aleile pietruite si gazonul impecabil, cu anexele din lemn si interioarele lor elaborate, demne de un despot.
Primele imagini venite de-acolo in zilele din urma ale Maidanului, odata cu multimea care a intrat nestingherita pe domeniul prezidential dupa fuga tiranului, au lasat o lume intreaga cu gura cascata. Astazi doua cladiri principale – una gazduind un centru de recreere si tratamente spa; cealalta servind de resedinta – se pot vizita contra a 200 de grivne.
Sapte euro ca sa vezi una dintre cele mai tulburatoare imagini ale coruptiei: un sistem de purificare a aerului, care ar fi detinut in acte de un spital municipal din Kiev, instalat intr-o camera de la subsolul resedintei principale, pentru a nu lasa impuritatile sa patrunda in interior. Nimeni n-a mai facut curatenie in saloanele si dormitoarele lui Ianukovici de doi ani de zile. Si nu e nevoie – chiar niciun fir de praf n-a patruns in interior.
Adevarul e ca la Mejigorie opulenta pare justificata doar de nebunie. Si e o nebunie incremenita in timp. Calendarele de pe birourile care orneaza mai multe incaperi sunt inca prizoniere in acel februarie din 2014 cand Ianukovici a fugit. Multe camera gazduiesc custi cu papagali, unele dintre ele suficient de mari cat sa le incapa un adult in picioare.
Ianukovici se simtea singur in palatul sau, asa ca se insotise de papagali – e o ironie cu bataie atat de lunga incat parca totul devine lesne explicabil. Dar nu e – nimic nu e usor de explicat in Ucraina, tara trecuta in ultimul deceniu si jumatate prin doua revolutii, un rapt teritorial si-un conflict armat care i-a transformat o parte din teritoriul estic intr-un soi de zona-tampon cu Rusia.
E sfarsit de aprilie si sunt la Kiev vreme de mai multe zile, intr-un grup mai larg, pentru intalniri cu oficiali, jurnalisti, activisti, ONG-isti locali. Grupul de romani trebuie sa le vorbeasca interlocutorilor ucraineni despre experienta tranzitiei. Cum trece teafara o tara prin labirintul acesta? Si ce inseamna reforma? Ucraina se schimba din temelii si cauta raspunsuri. Nu sunt atat de sigur ca le detinem si voi sfarsi aproape convins ca pe oamenii acestia n-avem, de fapt, sa-i sfatuim cu prea multe.
E-atata efervescenta civica in Kiev incat nu se aseamana cu nimic din tranzitia noastra, una marcata de o reforma facuta adesea de sus in jos si lipsita aproape complet de implicare comunitara. In Ucraina de astazi e pe dos: organizatiile non-guvernamentale sunt nu doar extrem de active in diferite domenii, de la media la anticoruptie, ci si implicate direct in reconstructia institutionala.
Statul a devenit, in sine, un produs modelat profund de interactiunea cu societatea civila. Doar un exemplu: activitatea principalei institutii anticoruptie din tara e supravegheata de un consiliu compus din 15 membri alesi, reprezentanti ai unor organizatii non-guvernamentale.
Ne intalnim, de-a lungul mai multor zile, cu oameni aflati in pozitii-cheie pe frontul reformelor din Ucraina. Oamenii si situatiile particulare pe care le prezinta completeaza de fiecare data inca o piesa nestiuta si inca una din puzzle. Ucraina pare o realitate pe care oricat incerci sa o cuprinzi nu reusesti.
Relatari de la Kiev au mai scris Ioana Avadani pe Scena9, Marian Voicu pe Transmedia si Septimius Parvu pe Contributors.
Un scenariu demn de Urzeala tronurilor
Mergem la Ministerul Politicii de Informare care se ocupa de combaterea propagandei rusesti si promovarea cauzei Crimeei. Lupta pare infinit de grea: 40% din populatia Ucrainei s-a acomodat deja cu ideea separarii. Aflam ca televiziunea tatarilor din Crimeea s-a mutat la Kiev si e finantata de guvernul ucrainean. Tatarii sunt ultimul bastion anti-rusesc din regiunea anexata de Kremlin.
Aflam si ca in estul tarii se poarta un razboi nevazut al antenelor, cu transmitatoare ucrainene incercand sa combata bruiajul rusesc. Armele au tacut momentan in regiune, dar conflictul continua sa macine in fiecare zi.
Lucrul acesta se vede si la Stop Fake, initiativa unor universitari kieveni de a demonta minciunile despre Ucraina vehiculate in presa de limba rusa. Ce face in ultima instanta Stop Fake e sa arhiveze probele unei imense operatiuni de manipulare aflata in plina desfasurare – iar probele sunt atat de multe incat in cei doi ani de existenta ai proiectului s-au strans aproape o mie de articole care demonteaza stiri despre Ucraina publicate de media rusesti.
“Au circulat atat de multe stiri false in ultima saptamana incat nu mai stii ce-i adevarat si ce nu este”, ii spune un rus jurnalistului Peter Pomerantsev, la inceputul verii anului 2014. Suntem la putine luni dupa prabusirea regimului Ianukovici, iar Pomerantsev relateaza de la Moscova pentru un articol din London Review of Books.
“Numai in ultimele zile a fost o stire despre niste soldati ucraineni care au crucificat un copil in regiunea Donbas; apoi o alta stire despre cum americanii ii instruiesc pe ucraineni sa depopuleze Donbasul, astfel ca SUA sa puna mana pe gazele de sist de-acolo”, spune rusul, iar jurnalistul noteaza constiincios in acea vara din 2014: copilul crucificat e din Game of Thrones!
De fapt, copilul crucificat nu e doar in Urzeala tronurilor, ci si in Fratii Karamazov, unde Dostoievski isi pune personajele sa povesteasca despre un evreu care a rapit un copil de patru ani si i-a taiat degetele de la ambele maini, crucificandu-l la final doar pentru a admira cum se scurge viata din el. “Imi imaginez cateodata”, marturiseste unul dintre personajele dostoievskiene, “ca eu sunt cea care crucifica copilul. Ar atarna acolo vaitandu-se, iar eu as sta in fata lui mancand compot de ananas. Imi place la nebunie compotul de ananas”.
In Rusia, zvonurile – oricat de nebunesti – prind conturul realului nu pentru ca s-ar fi intamplat cu adevarat, ci tocmai pentru ca ele par plauzibile raportate la ceea ce rusii cred ca ar fi in stare sa faca Kremlinul lor. Vladimir Putin, mancand compot de ananas in timp ce cursa aeriana MH17 a Malaysian Airlines se prabuseste deasupra estului Ucrainei, poate fi o pagina de literatura. Sau poate fi mai mult: o realitate.
Poate fi si o exagerare? Poate, dar sa consemnam de unde vine Federatia Rusa. “Desi o tara alfabetizata in proportie de aproape 100%”, scrie Leon Aron in “Roads to the temple”, referindu-se la Uniunea Sovietica, “a fost o societate analfabeta in materie de politica, traind din povestiri si susoteli, in permanenta zguduita de zvonuri salbatice”.
Rusia mostenitoare de astazi nu e fundamental diferita, caci Mihail Gorbaciov nu s-a inselat scriind si el in introducerea volumului sau Perestroika – “Nu cunoastem tara in care traim”. Cand nu stii cine esti, poti fi oricine si poti crede, la limita, inclusiv ca avionul presedintelui Vladimir Putin era de fapt tinta, iar americanii au gresit, doborand un avion plin de civili, ori ca totul a fost o inscenare sinistra, cadavrele urcand inca din Amsterdam in aeronava pentru a da pretext de razboi Statelor Unite.
Oricat de neinteles ar parea toate acestea, ele sunt, cumva, fapte de viata si de perceptie a realitatii in si dincolo de stepele Ucrainei, unde ultimul veac a vazut grozavii inimaginabile.
Interviu cu Domnul Anticoruptie
Ma gandesc la toate acestea cat masina strabate centrul Kievului spre strada Surikova, la numarul 3. Merg la sediul NABU, principala institutie anticoruptie din Ucraina. Ma intalnesc cu directorul Biroului, Artem Sytnyk.
Sediul NABU e la cativa metri de Ambasada Rusiei – peste care nici macar steagul nu flutura. Drapelul e dat jos, semn ca simpla cromatica a unei bucati de panza inca mai poate starni revolte urbane in partea noastra de lume. Unde nu e steagul e totusi altceva – ambasada are toate gardurile imprejmuitoare ornate cu sarma ghimpata si niciun geam nu e lasat de obloane la vedere. Asa stau lucrurile in Ucraina.
In biroul lui Artem Sytnyk nu vegheaza nicio icoana, precum la Bucuresti in cel al Laurei Codruta Kovesi, de la DNA. In biroul lui Artem vegheaza Taras Sevcenko, poetul national. Cand s-au mutat in sediu, l-au gasit zacand intr-una din camerele cladirii. Acum e reabilitat (tabloul) si asista la discutii de taina, capa si spada.
In tara care a rescris mai toate standardele in materie de coruptie, anticoruptia se face printr-o institutie construita de la zero.
Dela0.ro: Ati fost descris ca unul dintre cei mai puternici oameni din Ucraina. La un an de la lansarea NABU, insa, niciun “peste” mare din politica sau oligarh din economie n-a fost trimis in justitie ca urmare a unei investigatii anticoruptie. Cum vedeti diferenta dintre asteptarile foarte mari ale celor din exterior si ce se poate face efectiv, in conditiile date?
Artem Sytnyk: Simt aceasta prapastie din 16 aprilie 2015, cand decretul de numire a mea a fost semnat de presedinte. Institutia ca atare, NABU, nu exista inca. Eram doar eu si decretul – in rest, niciun sediu, niciun angajat, nimeni care sa se ocupe efectiv de dosare. Ca sa prindem “pestii” mari avem nevoie de toate acestea. Din cate stiu, in Romania Directiei Nationale Anticoruptie i-au trebuit trei ani sa se puna pe picioare. Noi am creat un nou mecanism anticoruptie in doar opt luni. Nici macar eu nu ma asteptam sa reusim asta, sa fondam o institutie de la zero.
Ne-am achitat insa de acesti primi pasi, iar in momentul de fata avem 11 persoane puse sub acuzare in dosare instrumentate de NABU. Trei judecatori, o persoana de la Parchetul General, doua persoane de la Serviciul de Securitate, oficiali de la companii de stat acuzati de deturnare de fonduri. A fost o premiera absoluta pentru Ucraina ca un oficial de top al unei companii de stat, Naftogaz, sa fie pus sub acuzare, pentru trafic de influenta. Asta e doar inceputul.
Cui i se subordoneaza NABU?
Ne subordonam legii.
Asta inseamna ca nu exista un control direct exercitat de alte institutii?
Conform legii, NABU trebuie sa inainteze de doua ori pe an un raport de activitate. Acest raport e trimis Parlamentului, Guvernului si Presedintiei. O data pe an se realizeaza si un audit, o evaluare financiara. Una din urmarile acestei actiuni poate fi si suspendarea din functie a directorului NABU.
Asadar exista un mecanism prin care vi se pot provoca neplaceri. Va temeti de asta?
Stiti, lupta cu sistemul vechi, corupt nu e deloc simpla, o resimti inclusiv la nivel personal. Asa ca daca se va intampla sa fiu suspendat din functie voi lua totul ca pe o ocazie de a ma odihni, va fi ca o vacanta neasteptata. Practic, nu voi mai avea bataile de cap pe care le am acum.
In afara acestei proceduri de suspendare, nu mai exista nicio alta metoda de a fi inlaturat directorul NABU?
Doar in eventualitatea in care comite o infractiune demonstrata in justitie.
Care e durata mandatului dumneavoastra?
Sapte ani.
Cum se vede de la Kiev activitatea anticoruptie din Romania?
Cand am fost la Bucuresti in septembrie 2015 am avut parte de o prezentare detaliata a activitatii lor, asa ca evaluez pozitiv activitatea DNA. De altfel, e binecunoscut faptul ca Directia se bucura de o imagine externa buna, iar lupta anticoruptie din Romania e apreciata. Sper ca, in viitorul apropiat, colegii romani sa poata veni in Ucraina pentru un schimb de experienta, astfel incat si noi, la NABU, sa devenim mai eficienti. Din cate am vazut, insa, DNA nu se confrunta cu problemele noastre sistemice, beneficiind de pilda de sprijinul serviciilor secrete si al altor institutii de forta, ori de conditii legale superioare. NABU nu beneficiaza de un astfel de suport.
Daca institutia voastra anticoruptie trebuie sa retina un suspect, atunci poate apela la politie. Noi nu – operam aceste retineri cu resurse proprii, avem propria divizie de forta. Daca DNA are nevoie sa intercepteze comunicatiile unui suspect, poate cere ajutorul serviciilor secrete (n.r.: Artem Sytnyk nu stia de existenta deciziei Curtii Constitutionale prin care s-a limitat recent efectuarea de catre SRI a interceptarilor dispuse in dosarele de coruptie). Noi facem asta singuri. Avem o structura destul de complicata – si e cu atat mai uimitoare realizarea cu cat acum 8-9 luni nu exista nimic.
In afara schimbului de experienta pentru care ati calatorit la Bucuresti in septembrie 2015, vi s-a mai oferit vreun alt sprijin de catre partea romana? Ati semnat vreun acord, aveti vreo promisiune de ajutor?
Am vrut sa semnam un acord de colaborare, dar abia e in faza pregatitoare. Comunicam cu Ambasada Romaniei din Ucraina pe aceasta tema, procesul e demarat. Suntem in punctul in care stabilim cand vor putea detectivii NABU sa vina la Bucuresti sa li se impartaseasca din experienta procurorilor romani.
Care e mecanismul legal prin care un dosar NABU ajunge in instanta?
Exista o procuratura anti-coruptie, detectivii NABU lucreaza cu procurorii acestei structuri. Toate deciziile importante cu privire la desfasurarea anchetei intr-un dosar sunt luate impreuna de detectivul de caz si procurorul anticoruptie. Cand detectivii strang suficiente dovezi in demonstrarea cauzei investigate predau aceste materiale catre procuror, care hotaraste daca duce speta inaintea unei curti de judecata.
Si cine merge propriu-zis inaintea judecatorului pentru a sustine temeinicia cazului?
Procurorul.
Cum poate NABU combate coruptia in mod eficient avand in vedere ca sistemul de justitie insusi e afectat fundamental de coruptie?
Si in Romania e la fel, nu? Reteta e chiar simpla: suficiente dovezi, plus pozitia activa a societatii civile, ii impiedica pe judecatori la emiterea unor sentinte contrare faptelor. In practica, am vazut recent la Odessa chiar faptul ca judecatori corupti se tem atat de tare de activitatea noastra incat sunt dispusi inclusiv sa traga cu arma dupa detectivii NABU.
70
de milioane de euro
este valoarea sumelor puse sub sechestru de detectivii NABU in cele cateva luni de activitate de la infiintarea institutiei
Epilog fara concluzii
Dosarul Ianukovici, care cuprinde detaliile sordide ale faptelor de coruptie asociate fostului presedinte, este compus din aproape o mie de dosare. El nu se afla, insa, la NABU spre investigare, ci e in grija Procuraturii Generale.
Lucrurile se misca greu – in parte si pentru ca nivelul coruptiei din epoca Ianukovici a fost atat de mare incat, investigandu-le, majoritatea institutiilor anticoruptie create dupa schimbarea de regim s-ar bloca. Asa ca se prefera, informal, cercetarea cauzelor prezente si, eventual, prevenirea celor viitoare. E o alegere pe care n-o declara public nimeni, dar ale carei efecte se simt. Copilul-statuie de la Mejigorie are, totusi, aripile rupte.
Ucraina insa se schimba – si-o face cu o rapiditate institutionala si un cumul de resurse civice neverosimil de promitatoare. Venind pe jos de la NABU inspre centru, dupa intalnirea cu Artem Sytnik, dau peste un obelisc frumos ornat cu stea sovietica. Sub soarele amiezii, istoria care s-a abatut asupra locurilor in ultima suta de ani pare dintr-o data si mai stupida.
Documentarea pentru acest material a fost realizata în cadrul proiectului « Expertiza romaneasca in tranzitia la democratie si educatie pentru Republica Moldova si Ucraina », derulat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile cu finantare de la Ministerul Afacerilor Externe, din bugetul de Asistenta Oficiala pentru Dezvoltare (RoAid), cu sprijinul Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Biroul Regional pentru Europa si Asia Centrala.
