Tumba

S-a ofuscat o buna parte a internetului romanesc descoperind ce inseamna vizita in teritoriu la noi in tara. Pai, ce sa insemne? Mai-marii de la Bucuresti, de prin guvern, de prin ministere, primesc inchinarea oamenilor de la judet, etern convinsi ca ploconirea este buna. Simptomul datului peste cap este vechi.

0

Cum, nu stiati? Aproape orice vizita in teritoriu a unui decident din Capitala vine la pachet cu gargara comunistoid-scabroasa sau cu prescolari pusi sa faca tumbe pe asfalt (desi, sa recunoastem, pana si cuvantul „asfalt” e excesiv in context romanesc).

Totul ca sa placa delegatiei de la centru. Iar guvernantului roman ii place indeobste privelistea nesfarsitelor coloane flexibile indoindu-se ca trestia sa linga manusitele puterii.

Simfonia lalelelor, ce frumos! Ca in Coreea de Nord de frumos. Experimentul lalelelor intr-o tara de ghiocei – asta se intampla, de zeci de ani, in Romania.

Si cat se revolta acum, pe Facebook, cateva procente din populatia cu drept de vot, masele largi populare aclama spectacolul grotesc si nu vad nimic anormal in el.

Nimic anormal in copiii pe care se practica dresura din ratiuni politice. Pitestiul are o lunga istorie de anormalitate in spate. Nu s-a practicat acum prosternarea pentru prima data, la doamna Viorica Vasilica Dancila si la doamna Carmen Dan. I s-a dus odata, pe vremuri, necesarul tribut pana si lui Emil Boc – pe care cu greu l-ai distribui in rolul unui Mihai Viteazu care primeste inchinarea supusilor.

Ei, si ce daca? Ce, a murit cineva? N-a murit nimeni de la atata lucru la noi in tara – si ne tot ploconim de multisor inaintea conducerilor luminate.

Si apoi, ce, daca moare cineva, are vreo importanta? Au ars de vii oamenii aia in Colectiv si s-a rezolvat cumva situatia marelui ars din Romania? Ori nu ne mai mananca viermii prin spitale? Am infrant nosocomialele, cumva? Ti-ai gasit…

Tumbe. Facem tumbe, ca cimpanzeii, ca pavianii cu mantie – si nu ramane nici macar scuza ca o facem la ordin. Nu, o facem din istorie, am facut-o mereu si nu sunt date ca ne vom opri prea curand.

Asa s-a trait milenar pe aici. S-a facut sluj. S-a supravietuit. S-a scris pana si cu oi pe dealuri, nu mai stiti? Si nu s-au ridicat probleme de morala, nu s-au ridicat probleme de etica, n-am avut noi, Doamne fereste, probleme de caracter. Noi? Noi, nu!

Si ca sa vedeti cat de ticalos e acest George Soros despre care se tot aude, umbla vorba ca el, canalia!, umbla noaptea prin localuri si lasa in fiecare toaleta cate o baltoaca mica de urina si cate un motat americano-maghiar.
Soros e faptasul, cine altcineva sa fie, ca doar nu si-or face romanii verzi nevoile pe unde apuca?!

Dar nu va faceti griji, delegatia de la centru e multumita, dresorii de copii sunt buni romani, cei care le-au lins antebratele ministrilor si ministrelor – tot buni romani si ei.

Acum, ca s-au terminat si festivitatile pitestene, sa speram ca la anul Simfonia lalelelor va fi prilejul unor acrobatii si mai spectaculoase. Sa ne tina Dumnezeu pe toti sanatosi – ca tumbe vom tot face.

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

Saptamana trecuta a fost premiata performanta in jurnalism si nu numai. E de trecut prin toata lista castigatorilor Pulitzer. Poate vreti sa incepeti cu:

60 de reporteri si fotografi au fost trimisi in comunitatile lor pentru a documenta cum arata sapte zile din viata unei epidemii.

Dylann Roof este tanarul care intr-o zi a intrat intr-o biserica si a inceput sa traga in oamenii prezenti la slujba. Pentru el cei pe care-i dorea morti erau persoane de culoare care “le violau albilor femeile  si voiau sa le fure tara”. Cine e Dylann si cum a ajuns un terorist?

O serie de articole despre hartuire sexuala si cei care hartuiesc, indiferent ca sunt producatori de renume de la Hollywood sau vedete TV.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Un film clasic

On the beach. 1959. Cu Gregory Peck, Anthony Perkins, Ava Gardner.

  • Un alt film clasic

Un Tornatore de la 1986: Il Camorrista.

  • Un alt film cu mafioti

Poveste din Bronx. 1993. Debutul lui Robert de Niro ca regizor.

  • Un film la zi

Un pas in urma serafimilor. Cu Vlad Ivanov bun de tot, ca de obicei.

  • Un film iranian

The Salesman. Din 2016.

  • Un film despre genocidul din Cambudgia

The Killing Fields. Din 1986.

  • O carte

Maurice, de E.M. Forster. Polirom.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  •  Nebanuite sunt caile Domnului, cam stravezii ale slujitorilor sai

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.