„Adevarul e ca nu suntem pregatiti pentru asa ceva. Si nu vom fi niciodata. Cand mai multi fanatici inarmati cu automate Kalasnikov si lansatoare de grenade isi descarca armele in tot ce misca, o democratie nu prea stie sa raspunda, oricat de mult s-ar pregati in avans.
Am fost in Paris acum mai putin de doua saptamani. Pe bulevardul Haussmann din centrul metropolei, in dreptul Galeriilor Lafayette, trotuarele erau pline ochi de oameni. Atat de multi incat, daca doreai sa traversezi mai rapid zona, cel mai simplu era sa mergi pe carosabil, pe langa borduri. Din loc in loc, am vazut soldati echipati pana-n dinti, grupati doi cate doi de-a lungul bulevardului – erau, de altfel, prezente obisnuite in mai toate zonele centrale ale orasului.
Nu e greu de intuit ce s-ar fi intamplat daca o masina capcana ar fi explodat, ori daca s-ar fi deschis focul in plin in multime. Nu grupuri de cate doi soldati – nici macar o divizie intreaga n-ar fi putut impiedica pierderea vietilor.
Putem sa ridicam alerte teroriste, sa asiguram civilii ca sunt in siguranta in fata neprevazutului criminal, sa plasam forte de ordine si sa intoarcem cu fundul in sus tot traficul aerian de pe aeroporturile lumii occidentale. Adevarul e ca nu suntem si nu vom fi vreodata pregatiti de asa ceva, decat cu riscul de a fi toti inarmati pana-n dinti si de a nu ne mai parasi locuintele blindate decat echipati de razboi si cu vestele anti-glont incheiate pana la gat.
E greu sa gasesti loc de nuante atunci cand zeci de oameni sunt atacati cu automate in mijlocul unuia dintre cele mai vizitate orase ale lumii si ucisi cu sange rece in numele fanatismului religios. Si totusi, nuantele exista.
Daca ucigasii au tras in numele Islamului, asta nu inseamna ca toti musulmanii sunt responsabili pentru atentatul acesta, ori pentru multitudinea de atentate din ultimul deceniu care s-au revendicat similar. Crezand altceva nu facem decat sa intram in pielea criminalilor: ei insisi au plecat in aceasta dimineata spre locurile masacrului parizian convinsi ca sunt lezati Profetul si intreaga lume musulmana.
E usor, cand joci rolul cetatii asediate, sa lucrezi doar cu generalizari. Asta fac gruparile teroriste, asta face Statul Islamic, asta au facut atentatorii la Paris. Generalizarile produc instant solutii-minune: de la Holocaust la atentatele zilei (ca sa vorbim doar de istoria recenta) ele sunt despre Salvarea care ia forme abominabile in mintea celor convinsi ca au Raspunsul.
Libertatea insa, pe care atacatorii au crezut ca o suprima cu gloante, e mai mult despre nuante decat despre generalizari. E mai mult despre intrebari, decat despre raspunsuri certe, sigure, auto-suficiente. Si e mai mult despre bulevardele pline ale Parisului, cu oameni de toate culorile si toate religiile holbandu-se in vitrinele magazinelor, decat despre o mana de fanatici, care neavand nicio viata proprie se imagineaza pe sine ca un fel de apostoli ai civilizatiei lor luptand impotriva civilizatiei celorlalti.
Singurul mod in care gloantele vor fi strapuns nu doar trupurile victimelor, ci si miezul libertatilor noastre, ar fi ca lupta apostolilor lor sa rezulte in lupta apostolilor nostri.
Adevarul e ca nu suntem pregatiti pentru asa ceva – nici sa traim asa, nici sa murim asa. In ziua in care vom fi, s-ar putea ca civilizatia noastra sa nu mai poarte numele de democratie.”
Am scris randurile de mai sus, intr-o reactie rapida publicata pe contul de Facebook al Dela0.ro, pe 7 ianuarie. 7 ianuarie 2015, ziua in care redactia publicatiei Charlie Hebdo a fost decimata la Paris de un raid terorist pus in scena de islamisti radicali.
N-am schimbat un cuvant, chiar daca textul pare croit pe potriva evenimentelor de saptamana trecuta din capitala Frantei. Nu schimbam.
Si inainte de a va incolona in spatele unor argumente de tipul celor promovate de fostul presedinte Traian Basescu, verificati faptele – doar ele pot demonta cu adevarat falsificarile grosolane. Iata o insiruire de fapte care demonstreaza ca nu exista o legatura intre atacurile de la Paris si fluxurile recente de refugiati.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Un proiect misto
Echipa Think Outside the Box le da voce liceenilor, iar liceenii scriu niste texte foarte misto. Le puteti citi AICI.
-
Marturii cutremuratoare
Adunate de Vlad Stoicescu si Diana Oncioiu, AICI. Inca un motiv sa nu uitam prea repede #colectiv. Inca un motiv sa incepem schimbarea cu noi.
-
O metafora
Intr-o carte semnata de nobelizabilul, dar niciodata nobelizatul, Cees Noteboom, am dat peste metafora urmatoare care mi-a placut tare. S-a lipit pur si simplu de retina mea, o si vad in pagina, undeva la jumatatea ei: Amintirea este ca un caine care se aseaza acolo unde pofteste.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
O carte
“Perla”, de John Steinbeck
-
O alta carte
“Puhoaiele primaverii”, de Ernst Hemingway
-
O a treia carte
“Poezii pentru acea necunoscuta” – se publica la Herg Benet. Scrisa de mine. Apare sambata, la Gaudeamus. La 18.30, trecute fix.
-
Un spectacol de teatru
“Indianul vrea in Bronx”, in regia Iarinei Demian, la ARCUB
-
Un festival de teatru
Caleido. In Bucuresti. E saptamana aceasta, pana vineri.
-
Un film de revazut
“Otto e mezzo”, de Fellini insusi
-
Un film de cinema
“Spectre”, ultimul Bond
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Niste vorbe
M-a luat la intrebari Suplimentul de Cultura. In particular, despre Extinctia si Moguliziunea, cele doua video-documentare pe care Dela0.ro le-a realizat in aceasta toamna. In general, despre jurnalism, starea lui, “moartea presei” si alte ecuatii similare cu multe necunoscute.
