Un dezastru fara egal in istorie

Trei decenii au trecut deja de la accidentul nuclear produs la Cernobil - iar "aniversarea" ne gaseste la Kiev, dar si la Moscova, orase prinse si in acest tango al vietii si al mortii. Dezastrul de la Cernobil e suma unor drame personale, desi nu doar atat - e semnul unui esec colectiv care inca ne bantuie.

0

Doi dintre reporterii Dela0.ro sunt in aceste zile in estul continentului – la Kiev si, mai departe, la Moscova. Iar la acest sfarsit de aprilie, Ucraina si Rusia isi amintesc ca au fost in epicentrul celui mai mare dezastru nuclear din istorie.

Cernobilul nu mai are nevoie de nicio prezentare. Are, insa, nevoie de clarificari. Locul unde s-a produs dezastrul ramane inca in topul celor mai contaminate zone de pe planeta. Radiatiile inca sunt prezente, chiar daca o flora pe alocuri luxurianta s-a dezvoltat peste betoanele inconjuratoare.

Iar Cernobilul nu este doar numele unui accident care a ucis oameni. Este si numele unui eveniment care a pregatit, pe nevazute, prabusirea Uniunii Sovietice. In 1986, aceasta alcatuire de republici condusa cu mana forte de la Moscova a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a acoperi urmele dezastrului.

Cumva, efectele minciunilor de atunci continua sa se propage pana astazi. Uniunea Sovietica nu mai exista, dar Ucraina si Rusia sunt in marginea altor prapastii istorice. Vom scrie despre ele – aici, insa, pastram loc doar pentru amintirea Cernobilului.

Cititi-o pe recent nobelizata Svetlana Aleksievici, care a strans marturii ale supravietuitorilor Cernobilului. 

Iata si Recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Cateva randuri sa va puna pe ganduri

„Asa reactioneaza oamenii cand cotidianul le este distrus, cand, pret de cateva minute, vad cu ochii lor una dintre marile forte modelatoare ale naturii in nuditatea si cruditatea ei. Calamitatea ii fixeaza cu ochii ei hipnotici, iar oamenii scurma si racaie in molozul zilelor lor, incercand sa smulga amintirea normalului – o jucarie, o carte, o haina, chiar o fotografie din mormanele de relicve ale irecuperabilului sau ale pierderii lor covarsitoare”. Salman Rushdie – Pamantul de sub talpile ei

  • O nebunie de roman

„Cristos versus Arizona” de Camilo Jose Cela

  • De citit

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O vedere de la Moscova

Doua zile proaste la Moscova. Venisem aici ca sa ii inteleg pe Gregori Perelman si John Reed, voiam cam mult, stiu (bine, venisem si pentru un interviu cu Marina Lvova Stepnova, scriitoarea – pe care cu care mare mandrie o numesc prietena -, dar pe acesta il fac data viitoare).

Rusii imi plac dintotdeauna. Am o explicatie sentimentala: primele povesti pe care le-am citit erau basme rusesti. Sunt un copil al anilor 1980. Am si o explicatie logica: ii gasesc paradoxali. Cred ca ei, nu altii, au cea mai mare cultura din Europa, fara sa fie, intru totul, in Europa, uneori chiar dimpotriva. Cei mai buni in matematica, sah si orice arta, de la literatura (Platonov, Babel, Gogol, Makine, Turgheniev, Soljenitin, Buharin, Cehov, Dostoievski, Nabokov, Tolstoi, Gorki, Makanin, Pasternak, Vodolazkin, Ulitkaia, Puskin, Esenin, Maikovski, Ilf si Petrov, si tot asa la nesfarsit, nimeni nu are atata literatura) la balet si cinema si pian. Si cealalta Rusie, partea intunecata, o cunoastem. Politic, la mine in suflet va fi intotdeauna august 1968, va fi Primavara la Praga.

Pe de alta parte, fara Rusia poate trudeam toti acum in lagare naziste. E adevarat ca au urmat cinci decenii rele, dar vad peste tot ca rusii au sentimentul ca nu li se recunosc (si) meritele. Si asa e: nu li se recunosc. Vad peste tot in Moscova acest dublu complex: de superioritate si inferioritate in acelasi timp.

Zeci de sportivi au fost de-a lungul timpului dezavantajati doar pentru ca erau rusi. Nu uit nici dopaj, nici de Masa Sarapova, nici de Basarabia, nici de Ucraina, nici de Crimeea, nici de nimic din timpul prezent, sa nu intelegeti gresit. Sau, ma rog, intelegeti ce vreti, e o lume libera.

Eu, doua zile, nu am inteles nimic. Calomniam Moscova, la mine in cap. Ii eram in contra. O numeam Drumul Taberei cu Piata Rosie. Acum stiu ca sunt de peste douazeci de ani expus unei propagande antiruse complet stupide (cum stupida e si propaganda rusa). Am trait apendicele Razboiului Rece, cu obloanele trase peste privire. Suntem foarte aproape de Moscova – in cultura noastra economica si sociala si religioasa si politica – si, totusi, nu stim nimic, nimic despre ce e aici. Romania e o insula peste care s-a abatut, fara prea mare rest, ignoranta fudula. Am vazut asta pana si din Palestina – nu e nicio luna de atunci.

Si iata ca in a treia zi (2-0 e un scor periculos si in viata, credeam ca eu conduc partida!), Moscova imi da sah mat la fiecare colt de bulevard, iar acum defileaza, ma zdrobeste en-fanfare si trebuie sa o pun intre marile capitale ale lumii, langa Londra si langa Paris si langa Roma si inainte de Berlin. E un oras imens, coplesitor, din care nu am inteles nimic pana astazi. Nu cred ca in Rusia e acum dictatura. Cred ca e altceva ce nu intelegem fiindca stim prea putin. Un alt fel de a trai puterea. Cand eram tanar il citeam pe Richard Pipes, ma fascinau Revolutia Rusa si tovarasul Lenin, credeam ca stiu de ce, dintre toti oamenii din lume, aici s-au gasit niste nebuni care chiar sa imbratiseze, cu fanatism, Revolutia Comunista. Nu stiam. Pana astazi, nu stiam.

Acum nu mai e comunism la Moscova, asta v-o spun sigur. Putin nu vrea sa fie Stalin. Eu cred ca vrea sa fie tar. Si mai cred ca Lavrov, omul lor de la Externe, e un geniu in politica mare asa cum o inteleg rusii.

Nu-mi plac armele, sunt impotriva tuturor razboaielor, Moscova e plina de militari in termen si de jandarmi si de politisti si de alte forte de ordine. E un spectacol care ma tulbura. In curte la Kremlin, tunuri si biserici, unele langa altele, intr-un rezumat al istoriei. Biserica si Armata, impreuna. De ce?

Dar Moscova e mare, iar Parcul Gorki e cel mai frumos parc din lumea mea. Rusia ramane cea mai paradoxala civilizatie a lumii. Invatati rusa si araba si ebraica si chineza si nu fiti victime, fiti agenti de schimbare peste tot. Adevar va zic voua: vestiti fratia intre oameni, Internationala oamenilor buni de pe planeta Pamant, caci suntem mai buni decat ceea ce ne desparte, tovarasi. Suntem mai buni decat ‪#‎PanamaPapers si ‪#‎WikiLeaks.

Istoria este o piedica, desigur, rusii sunt nemasurati si in bine, si in rau (am vazut astazi in metrou o batrana care parea ca acum a ajuns din Siberia dupa o viata de lagar), dar secolul XXI va fi cu noi toti impreuna sau ne vom invarti in acelasi cerc in care toti pierdem.

Veniti daca aveti timp si posibilitati la Moscova. Invatati limba rusa inainte. Altfel, va fi un pic mai greu. Stiam asta inca de la Beijing, cand puteam sa iau engleza si sa ma duc cu ea la gara. Veniti la Moscova si nu o sa va faca nimeni niciun rau.

Rusii sunt tot oameni, ca sa zic asa, in continuarea Jurnalului rusesc al lui Steinbeck. Eu voi reveni, voi lua un tren si voi calatori cat mai adanc in aceasta ecuatie cu atatea necunoscute.

Moscova m-a convins. Nu crede in lacrimi si nici cocorii nu mai zboara ca odinioara. Dar aici e una dintre cheile de a intelege lumea ca tot. Fara Moscova nu se poate.

Eu cam asta mi-am propus in viata: sa inteleg toate aceste civilizatii, sa inteleg omul de pretutindeni, si, poate, dintotdeauna.

Maine plec pe urmele lui Bulgakov. ‪#‎Moscova2016

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Un motiv sa zambim

Am fost exclusi de la Eurovision. Din cauza datoriilor (istorice, cum altfel?) ale TVR. Iata ca din falimentul televiziunii publice poate iesi si ceva bun.

  • Si un motiv sa ne dispara zambetul

Explica CTP. AICI. 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.