
Vine o vreme / Cand trebuie sa tragem sub noi / O linie neagra / Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti, / Cateva momente cand era sa fim frumosi, / Cateva momente cand era sa fim geniali, / Ne-am intalnit de cateva ori / Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape / (Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?) / Toate acestea fac un viitor luminos / Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o / Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit / Fac zero.
Un sfert de ani de studii / Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere, / A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta / Si cu inca o soarta (de unde-o mai fi iesit?) / Fac doua (Scriem una si tinem-una, / Poate, cine stie, exista si viata de apoi).
– Marin Sorescu, “Contabilitate” –
Faceti-va bilanturile, incheiati-va socotelile (noi am facut-o deja, recent, la implinirea a doi ani de existenta) si nu uitati sa va castigati timpul si in 2014.
Iata si ultimele Recomandari de anul acesta.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Alfie Kohn
Sau cum legile pietii guverneaza relatiile parinti-copii si de ce trebuie sa iti iubesti neconditionat copiii. O editie de neratat a emisiunii Garantat 100%, AICI.
-
O gradinita de copilasi dulci
-
Recordul lui Radu Beligan
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Ce este iubirea, in pula mea
Am mai recomandat aici cartea “Dulcele bar”. Am ajuns in ultimele saptamani, deja, la a treia lectura a “Barului”. Cum si mai ales de ce sa citesti 577 de pagini iar si iar, fara sa te poti opri? Am innebunit? Nu o sa o pot lasa niciodata in urma? Pur si simplu, e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat, ca bucurie a lecturii, in anii din urma? Probabil ca toate raspunsurile sunt adevarate si, desigur, asta n-are nici cea mai mica importanta.
In definitiv, ce avem noi aici? Un baiat crescut de un grup de barbati intr-un bar care isi schimba numele din Dickens in Publicans, un pusti care isi iubeste mama si are o relatie complicata cu tatal absent, un tanar care crede in ziare, care vrea sa fie ziarist nu avocat, caci “jurnalismul era imbinarea cea mai potrivita intre respectabilitate si rebeliune. Ca si avocatii, reporterii de la Times purtau costume de la Brooks Brothers’ si citeau carti si luptau pentru cei umili – dar si beau la greu si spuneau povesti si stateau prin baruri”. Cum sa nu simt ca am ajuns, in paginile acestei carti, in sfarsit acasa?
Si mai e si aceasta definitie a iubirii pe care tanarul J.R. Moehringer i-o spune Unchiului Charlie, un chelner care seamana cu Bogart, care a avut o prietena, Patricia, care a murit de cancer, un om caruia i se spune, cu toata seriozitatea, daca nu cu toata dragostea, “Gasca”.
Ce este, asadar, iubirea? “De fiecare data cand cineva moare, oamenii spun ca viata e fragila, dar sa-mi bag pula, mie mi se pare ca iubirea e fragila, e greu sa omori pe cineva, dar iubirea moare mai repede decat se usuca niste flori, asta-i parerea mea, bla, bla, bla, in pula mea”.
-
Calatoria cea lunga
Sunt un cititor pasionat de “National Geographic”. Am mai scris ca aceasta revista este cel mai bun lucru care se tipareste, ca presa, in limba romana. Ultimul numar este antologic, epic, asa cum se spune acum.
Coperta (“cover-ul”): un ziarist, Paul Salopek, s-a hotarat sa plece intr-o calatorie. Din Estul Africii va reface pe jos drumurile stramosilor nostri care au descoperit primii Pamantul acum saizeci de mii de ani. Va merge 33.000 de kilometri, vreme de sapte ani. In “Plecarea din Eden”, text important cat Geneza, cat Exodul, cel cu care deschide “National Geographic” luna aceasta, Salopek face un portret al Africii care m-a facut sa vad cum cerul nu a fost niciodata mai aproape de pamant.
Notele sale de calatorie apar regulat AICI.
-
Presa din Franta
Am avut norocul sa imi petrec ultima saptamana in Strasbourg. Braserii, cafea, ziare, reviste. Paradisul personal. Mi-am cumparat o editie speciala a “Le Nouvel Observateur” despre cei mai mari ganditori de astazi. Nu e niciun roman pe aceasta lista si nici nu ar avea de ce sa fie. Istorici, filosofi, matematicieni, oameni intregi care ma fac sa sper, din nou, pentru o clipa ca viata ar putea avea si un sens.
Incerc sa ii explic cuiva ce inseamna editia aceasta speciala si cuvintele mi se risipesc, nu pot sa le strang nici macar intr-o fraza. Mai bine tac, in Edenul din mine.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Nostalgie, plus speranta
Anul trecut, pe vremea asta, abia ma apucasem sa citesc „1Q84” de Haruki Murakami. Trei volume, o mie de pagini, am stat pur si simplu in transa vreo doua saptamani, citind oricand apucam, pe unde apucam. Ma incearca un sentiment de nostalgie acum, dupa secundele acelea in care am zabovit tinand cartea in mana, privindu-i copertile lucioase inainte de a le da din calea secretelor prinse intre file.
Am scris la vremea respectiva ca placerea de a nu-l fi citit pe Murakami e la fel de mare ca aceea de a-l fi parcurs. Doar ca reusesti sa-ti dai seama de asta abia la final.
Asta e, asa, ca un pansament si pentru toate lucrurile care nu s-au intamplat in 2013. Se vor intampla, oare, in 2014?
-
De ce esueaza civilizatiile (sau care-i treaba cu mediul si politicile de dezvoltare)