Venele deschise ale consumatorilor de droguri

In toamna anului 2011, la Facultatea de Sociologie a Universitatii din Bucuresti a avut loc o conferinta initiata de Asociatia Carusel, a carei activitate vizeaza imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu dependente alcoolice sau narcotice.

La conferinta au participat specialisti din Romania si Olanda. S-a discutat deschis despre necesitatea deschiderii unor camere de consum de droguri, ca solutie pentru reducerea riscurilor asociate dependentei.

Patru ani mai tarziu, ideea e inca in vigoare. In practica, insa, nu s-au facut pasi inainte, iar situatia consumatorilor problematici de droguri (mai ales a celor de injectabile) se tot degradeaza.

 

PARTEA I. OAMENII, PROBLEMELE

Abia venea primavara. Era inca frig si noi incarcam intr-un portbagaj de Logan cutii cu seringi. Ziaristii nu stiu niciodata cum isi vor incepe diminetile: se poate intampla sa fii in holul unui hotel de cinci stele din Londra sau in casele fara acoperis de la celalalt capat al lumii.

In dimineata aceasta, deci, incarcam un portbagaj cu seringi pentru consumatorii de droguri din Ferentari. Ii vom intalni fata in fata pe oamenii acestia, ne vom strange unii altora mainile, ne vom privi in ochi si ne vom vorbi. Noi vom scrie cu pixul randuri pe foi si vom incerca sa intelegem.

Mergem la Centrul Caracuda, pe Aleea Livezilor.

Daca te uiti pe imaginile de pe net, Aleea Livezilor curge printre blocuri pitice, intr-o simfonie de antene parabolice, rufe atarna spanzurate de sarme si oamenii par aruncati acolo, din intamplare, intre dealuri de gunoaie. Bun-venit in ghetou!

In realitate, caracuda e un peste din familia Cyprinidae, inrudit cu carasul. El nu trebuie confundat, avertizeaza specialistii, cu baracuda. Caracuda traieste indeobste in balti, oricum in ape bogate in mal. Dincolo de ape, Caracuda a fost si un om-legenda.

Si legenda spune ca el a fost ba peste de femei, in apele tulburi ale altui cartier (Caracuda nici macar n-ar fi rezidat in Ferentari!), ba un hot respectat pentru abilitatea de a usura oamenii de povara portofelelor, ba un smardoi care a urcat in ierarhii pe baza curajului vecin cu nebunia. Cu siguranta, insa, el a fost unul dintre primii consumatori de droguri din tara noastra, dupa Revolutie.

Nimeni nu mai stie cand a disparut Caracuda din oras si nici unde s-a dus. Circula trei variante. Prima e ca e in Regatul Marii Britanii si Irlandei de Nord, unde nu mai face fapte, e curat, munceste, s-a facut om serios si e mandru ca un “intreg spital” ii poarta numele. A doua e ca a cazut la puscarie pe afara. A treia e ca pur si simplu a murit. Toate s-ar putea dovedi false.

Din 2012, Caracuda mai inseamna insa ceva: Asociatia Carusel a dat numele sau unui centru din Ferentari, Bucuresti dedicat reducerii riscurilor asociate consumului de droguri injectabile.

 

• Bogdan

Loganul trece tremurand pe langa Cimitirul Reinvierii, lasam in urma mahalaua Teilor cu asfaltul ei relativ, mai avem putin si ajungem in Obor. Si Bogdan Suciu conduce grabit, ca un indiscutabil om de actiune. E greu sa iti imaginezi Centrul Caracuda fara acest barbat trecut de jumatatea anilor 30. Vorbeste la fel cum conduce: nu are timp de pierdut cu acolade inutile.

Bogdan stie care e treaba pe strada. S-a drogat si el. De toate a bagat – si marijuana, si heroina, si cocaina. “Legalele”, cand a fost nebunia aia cu “legalele”, nu i-au placut.

S-a apucat tarziu – la peste douazeci de ani, dintr-o prostie. Mai exact: pentru o gagica din cartier, din Colentina. A zis ca sa fie el teribil. Nu vrea sa ne spuna daca, apucandu-se de droguri, a ajuns la inima fetei. Are si Bogdan dreptul la secrete.

In rest, omul nu o arde pe parabole. E franc. Heroina – aia te rupe. E greu, greu de tot sa scapi. Cand a incercat tratamentul substitutiv cu metadona, la primul test negativ la heroina l-au scos din tratament, asa ca a cumparat metadona de pe piata neagra, ca sa nu se intoarca la belea. Ar trebui sa inteleaga toata lumea ca la un dependent de droguri recaderea e ceva normal, dar autoritatile nu inteleg, si chiar cand are omul nevoie mai mare de ajutor, tu atunci il dai pe usa afara.

Are cinci ani de cand nu mai consuma. Norocul lui e ca ai lui au avut posibilitati, cat de cat. Le-a cheltuit toti banii, si-a revenit, a refacut banii pierduti, a mers la scoala, a facut tehnica dentara, iar a pierdut tot, iar a facut totul din nimic.

Bogdan Suciu baga intr-a patra. Ne grabim.

Heroina de pe vremuri, aia de pe la jumatatea-sfarsitul anilor `90, era criminala. Atunci trageau doi insi dintr-o bila si se faceau morti. Era inainte de intrarea americanilor in Afganistan – mare exportator de heroina. Dupa razboi, marfa a fost tot mai dubioasa. Generatia care s-a apucat atunci a fost una de victime. Nu si-au mai revenit niciodata. Cei mai multi au ajuns in puscarie. Pana in Ferentari, Bogdan ne spulbera toate miturile.

E un mit ca drogurile se gasesc doar acolo unde e saracie. Numai el cati stie cu domiciliul in Dorobanti – la casa, nu altfel. Diferenta e ca la bogati se face totul mai ipocrit, mai la fereala, sa nu se vada. Treaba de imagine. Pe aleile Ferentariului se trage la vedere. Aici s-au abolit granitele dintre spatiul public si cel privat. E cultural.

E un alt mit ca la puscarie nu se face trafic de droguri. Uite un caz. Erau doi frati. Zece ani de puscarie pentru ca i-au prins cu zece bile la ei. Unul avea nouasprezece ani, altul douazeci si unu. Din zece ani si trei luni cat a stat pe celula, unul s-a drogat noua ani si patru luni fara niciun fel de problema. Ba mai mult: au fost cazuri cand pe strada era criza de marfa, si la puscarie nu!

Oricum, spune Bogdan, daca nu erau drogurile, fratele care a tot bagat nu mai iesea normal la cap de acolo. Asa, drogat, nu mai avea timp sa se gandeasca unde e si care e treaba cu viata lui. Celalalt, care n-a mai consumat, a iesit afectat rau, rau de tot de anii astia. Oricum, desi in libertate, umbla acum amandoi cu viitorul incert.

E inca un mit ca, acum, daca te mai prinde Politia cu o bila la tine te baga la puscarie. S-a mai relaxat treaba. Se ajunsese ca din zece mii de condamnati pentru trafic de droguri prin puscarii, noua mii noua sute sa fi fost doar consumatori. Adevaratii traficanti erau in libertate.

Daca te prinde garda, iti iei o bataie, te mai duc pe la sectie sa te sperie, mai vorbesc cu tine, ca nu mai e zelul de altadata, sa te arunce repede la judecator. Dar depinde. Legislatia e proasta – la o singura biluta poate sa te bage pe celula. Teoretic, trei ani. Practic, consumatorii mai mult bataie iau, chiar daca la noi in tara consumul nu se pedepseste – dar poate sa te incadreze usor la trafic. Depinde.

Bogdan cunoaste strada chiar asa cum a fost: se mai intampla sa se vanda si otrava de sobolani, soricioaica. Au fost multe cazuri, mai ales pana prin 2008. Iti bubuia capul de la soricioaica atunci cand bagai, ziceai ca e heroina, nici nu stiai de la ce ti se trage.

Incepe sa se vada Ferentariul. Vorbim cu Bogdan despre miile de consumatori care au hepatita C, cine mai stie exact cati sunt? Sa fie 10.000? Dar cu HIV? Convenim ca nu numarul e cel mai inspaimantator. Oamenii astia nu stau incuiati in casa, traiesc, au relatii sexuale, au familie, se taie, mai ajung la un dentist, unu’ se lasa de droguri, poate sa ajunga si director de banca si iese si el cu o fata in oras si…

Raul circula.

 

• Michele, Andreea, Marian

Tipul abia a trecut de treizeci de ani, e italian, face studii post-doctorale pe la Cambridge, mai exact “Urban Studies”. Nu poti sa nu te intrebi ce naiba cauta Michele Lancione de la Cambridge tocmai pe Aleea Livezilor, in Ferentari.

Vine de trei ori pe saptamana aici, odata cu personalul de la Caracuda – lunea, miercurea, vinerea. Vine, sta trei ore, cat tine programul, daca un consumator vrea sa vorbeasca cu el, atunci vorbeste. In rest, observa, isi noteaza totul pe un carnet si notitele acestea vor deveni lucrare academica.

Michele a ajuns in Romania dintr-un motiv foarte personal. Prin 2003 a avut o bursa Erasmus aici. A stat la camin, in Grozavesti. S-a intors dupa unsprezece ani pentru ca a vrut sa vada care e evolutia. Vorbim, deci, despre caminele din Grozavesti. Il intrebam cum se spune la gandaci in limba italiana. La gandaci in limba italiana se spune “scarafaggi”.

Michele e de langa Torino, dar a vazut toata lumea. Acum vrea sa faca mai multe studii despre viata consumatorilor. Inainte s-a ocupat cu o cercetare despre viata persoanelor lipsite de adapost din Italia. Va pleca in mai din Romania. Evolutia? Uite, care e evolutia: sunt mai putini aurolaci decat erau acum unsprezece ani.

Michele a fost si prin canale, pe la Gara de Nord. Avea la el o fotografie pe care i-o facuse unui tip de-acolo. Italianul l-a recunoscut, i-a dat fotografia, omul din canal s-a mirat, la modul ‘ia uite, dom’le, ce am imbatranit”, si asa s-au imprietenit.

Michele a documentat un material video si a tinut un jurnal pe blogul sau despre situatia unor persoane evacuate dintr-un imobil din Bucuresti, de pe strada Vulturilor 50. Fiindca nu-i venea sa creada ca asa ceva e posibil in secolul XXI in Uniunea Europeana. Dar e posibil: “la voi orice se poate!”.

Andreea Mihai lucreaza la Carusel din mai 2012. La Centru, la Caracuda, e practic de la inceput. Pare fragila, n-ai zice ca ea discuta omeneste cu un consumator de droguri aflat in pragul unei crize de agresivitate. N-ai zice ca ii spune ca il intelege, ca stie ca e involuntar, fiindca nu are ce ii cere organismul si asa mai departe.

N-ai zice, dar Andreea stie cum sa le vorbeasca si consumatorii o plac, are puterea asta sa ii linisteasca. Daca e nevoie, le spune cum s-a lasat ea de fumat si cat de  greu a fost si inca nu e sigura ca s-a lasat de tot, asa ca daramite sa n-ai heroina si…

Marian a ramas la birou. Fara el, Carusel-ul n-ar fi existat sau n-ar fi fost asa. Preda la Sociologie si Asistenta Sociala, la Universitate. N-ai zice cand il vezi, cum se poarta casual si fara solemnitate, ca el e faimosul profesor Ursan, dar el e. Marian are nouasprezece ani de cand e activist pentru combaterea HIV/SIDA. A inceput ca voluntar pentru ARAS (Asociatia Romana Anti-SIDA). A inceput din strada. Stie cum e.

E cunoscut, si nu doar la noi in tara, pentru contributia sa la dezvoltarea programelor de reducere a riscurilor (harm reduction) in randul persoanelor implicate in sexul comercial (ca sa pastram corectitudinea politica a celor afirmate), precum si a celor care consuma droguri injectabile.

Andreea i-a fost studenta, cauta sa faca voluntariat, a mai fost pe la “Salvati Copiii”. Dar aici, la Caracuda, simte ca si-a gasit locul, aici simte ca e important ceea ce face. Si chiar e.

Andreea ne povesteste care e treaba cu metadona, cum daca treci de pe hero pe metadona timp de sase luni doza ba creste, ba scade, in functie de cum se simte omul. Apoi, dupa sase luni, ar tot trebui sa scada. Dar metadona poti sa iei si toata viata. E chimie toata treaba, se deschid niste receptori in creier. Consumatorii trebuie sa mearga in centre speciale, de pilda la Matei Bals, la spital, si acolo iau metadona. Se incearca eliminarea traficului de metadona. Se incearca, dar nu prea se reuseste.

Centrul Caracuda este singurul punct fix in care este derulat un program de ‘harm reduction’ in tot Ferentariul, cel mai rau famat cartier din Bucuresti, locul unde traiesc cei mai multi consumatori de droguri din Romania. Serviciile oferite de Centrul Caracuda au aproximativ 600 de beneficiari.

La inceput, cei de la Centru le imparteau consumatorilor nu doar seringi, garouri si fiole, ci si prezervative si tampoane sterile. Acum au ramas doar cu seringi, si acelea proaste, turcesti, dupa cum le spun consumatorii – si seringile astea chiar sunt fabricate in Turcia. Li se rupe acul imediat, abia daca poti sa le folosesti.

Seringi mai bune dau cei de la ARAS. Ei vin martea. De doua ori pe saptamana vin sa imparta si prezervative fetelor. ARAS are mai multe posibilitati. Carusel e o organizatie mult mai tanara.

La inceput, Centrul Caracuda era atacat des cu pumnii, dar si cu picioarele. Pana au inteles oamenii care e treaba. Bogdan i-a luat cu binisorul, i-a scos pe la beri, a vorbit cu ei pe limba lor, le-a explicat ca si el a bagat si ii intelege, si chiar ii intelege. Cei din cartier stiu de-acum ca aici, la Centru, se face ceva pentru ei. Cei de la Carauda sunt, deja, de-ai casei.

Acum, daca da cineva tarcoale noaptea, suna paznicul din parcul de langa Centru la un baiat de la Carusel si ii spune: “Bai, probleme la voi la sediu!”. Dar, de vreun an de zile, nici n-a mai avut de ce sa sune. Nu mai sunt probleme.

Pai, in prima sa luna de existenta au scris pe Centru cum se scrie pe cladiri, au scris “pula” si altele, dar apoi s-au mobilizat beneficiarii si au aflat cine a scris si i-au pus sa stearga. Au mai fost si ocazii cand de la Centru cei mai saraci din cartier au plecat acasa cu mancare, cu haine, cu geci bune de iarna. Cand au avut biscuti, cei de la Centru le-au dat oamenilor biscuti – baxuri intregi s-au consumat aici.

Caracuda ofera si servicii medicale. Consumatorii vin cu infectii, taiati pe maini, ca se panicheaza, o dau in paranoia si se taie, cu carnea roasa pana la os, cu vreo gherla data-n picior, carevasazica isi rateaza vena si nu mai pot sa mearga, necazuri de astea.

E frig in februarie tarziu in Ferentari. Vara e altceva, vara e atmosfera, e misto, prinde mahalaua culoare in obraji, e frumos, se da drumul la gratare, se lasa cu Salam la greu in difuzoare. E altfel. Acum scoatem aburi pe gura, asa ca ne retragem in burta Centrului si ne incalzim la un radiator.

Vedem pe geam: o doamna traverseaza Aleea Livezilor de la est la vest. Poarta o caciula de blana, ruseasca, pe cap, dar in picioare are papuci de casa. Poarta si un pechinez in lesa. Trece pe langa Caracuda ca si cum Centrul ar fi fost aici dintotdeauna.

Oamenii de la Caracuda salveaza vieti, chiar daca nu simt nevoia sa-si bata pumni in piept cu ocazia asta. Sunt sapte oameni care au intrat in programe de reabilitare, care sunt deja curati. Ca sa ia seringi noi, consumatorii vin cu seringi consumate, in cutii, civilizat. Doi ani au stat sa ii invete sa faca asa. “Bai, nene, e bine si pentru voi, nu mai aveti probleme cu vecinii, cu Politia, o sa zica toti ca s-a calmat zona daca nu mai sunt seringi pe jos”, le-au spus.

Unii iau seringile astea turcesti si le vand si de banii aia isi cumpara d-alea bune. Suntem in anul 2015 si pentru consumatorii de droguri se fac lucruri, in Romania, mai mult pe foi, prin rapoartele Agentiei Nationale Antidrog si ale ministerelor. In aceste rapoarte scade numarul consumatorilor intr-un ritm de Cartea Recordurilor. Mii de consumatori de droguri dispar in fiecare an din scripte.

Primul consumator de heroina pe care l-am intalnit nu era din Ferentari. Ne-am intalnit tot in Bucuresti, dar la o carciuma din Iancului. Ne-a vorbit doar dupa ce i-am dat cuvantul de onoare ca nu il inregistram si nu ii scriem nici numele si nici nu-l filmam pe ascuns. Ne-am dat cuvantul.

Asadar: la inceput e doar o moleseala. Apoi simti ca e bine, ca e chiar bine, la dracu’! – ca nu mai conteaza, ca in jur se sterg copacii si blocurile jegoase si ramane doar starea aia de somnolenta, e ca si cum te-ai odihni, da’ pe bune. Dar nu te odihnesti. Heroina e in primul rand un antidepresiv. Bagi ca sa uiti, sa uiti, in pizda ma-sii! Doar ca e un antidepresiv care ajunge sa te devoreze.

Si vomiti, de obicei, de prima data vomiti. Si deja esti dependent. Heroina poate sa dea dependenta din prima secunda. Si trec douazeci si unu de zile. In douazeci si unu de zile incepi sa simti starea de rau, iti curg ochii si ai frisoane, iti e frig si pe canicula, si, daca nu ai tras, intri in sevraj.

Exista, trebuie sa stiti, un sevraj de zi si un sevraj de noapte. Noaptea e ca dracu’. Te dor oasele de te caci pe tine si iti e greu sa te misti, dar trebuie sa te misti. Vrei sa te ridici in picioare, nu poti sa te ridici in picioare, si atunci daca ai putere sa urli, urli. Uneori nu se aude. Urli pe dinauntru. Si atunci e cel mai rau.

Profilul consumatorului, asa cum rezulta el din studiile derulate de organizatiile care se ocupa cu problematica, arata ca sunt sanse de 80% ca el sa fie barbat, fara prea multa scoala (cel mult opt clase), care nu se afla intr-o relatie de cuplu si are venituri mici, fara contract de munca si asigurare de sanatate.

Media de varsta la prima injectare e, de regula, de 19 ani, dar ea continua, in ultimii ani, sa scada alarmant, si cu cat scade, cu atat e mai probabil ca prima injectare sa fie cu heroina. Unul din cinci nu are locuinta, traind pe strada. In ciuda statisticilor, omul din carciuma din Iancului avea si facultate.

Inapoi la Caracuda! Oamenii vin, lasa seringile vechi, le iau pe cele noi, se uita urat la noi, fiindca nu stiu cine suntem, si n-ar vrea sa fim de la Politie. Purtam barbi si asta e bine si nu e bine. Pe de o parte, nu prea s-au vazut politisti cu barbi in Ferentari, pe de alta parte tot dubiosi parem.

Noua ne e frica de ei, lor le e frica de noi – cam asa merge treaba. Deja s-a dus vorba prin cartier. Am putea sa luam tot Ferentariul la pas acum, nu ne-ar zice nimeni nimic, s-ar da din calea noastra. Am putea totusi – asa barbosi – sa fim de la o brigada cu drogurile sau ceva.

Incercam, totusi, sa glumim cu oamenii. Andreea ne spune sa ne uitam cat de atenti sunt la detalii. Incepem sa ne dam seama care vine tras, fiindca atunci, la inceput, consumatorul e mai prezent, e ca un animal, daca preferati comparatia, e in alerta, creierul secreta mai multa adrenalina. Sunt zile in care vin nervosi, atunci isi flutura seringile ca pe steaguri, si ii ameninta pe cei din Centru ca ii inteapa si ca ii omoara. Asta se intampla, insa, foarte rar. Bogdan intra atunci mai tare in ei.

Dar ce se intampla cu toate seringile moarte? Exista un contract cu o firma de incinerat materiale medicale. Aceste seringi se ard, cenusa lor ajunge intr-un cimitir de seringi. Ne notam: reportaj “o zi din viata si moartea unei seringi” – de facut! Care e, deci, treaba cu seringile?

Din anul 2013, schimbul de seringi ca interventie de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri injectabile a fost mutat de la Programul National HIV/SIDA la Programul National de Sanatate Mintala. Asa s-a considerat la cel mai inalt nivel al statului roman. Si nu e cum trebuie. Pentru ca prevenirea HIV/SIDA nu este o prioritate in cadrul noului program. De aici, teribila dificultate de a se sustine financiar un program national eficient de schimb de seringi cu bani de la Ministerul Sanatatii.

Consumatorii nu-si lasa numele aici, la Centru, fiecare precizeaza in carnetul in care se tine evidenta beneficiarilor un cod care are legatura cu codul numeric personal.

Dar iata ca vine si un consumator care accepta sa vorbeasca. E abatut, lasa seringile vechi, ia seringile noi, pleaca. “Se duce sa bage”, ne zice Andreea, si asa pare, pentru ca omul, un barbat cu o porecla din doua silabe identice, renunta brusc, plecand de parca ar fi purtat o masca. Se indeparteaza. Il vedem cum se adanceste in cartier, apoi nu-l mai vedem deloc.

Cand se intoarce, caci se va intoarce, e altul. E plin de energie, se apuca sa faca ordine, vrea curatenie in Centru!, desi e curat-luna, n-are stare, apoi deodata se scurge intr-o cutie. Intra in ea si ii cade capul in piept si motaie. Mai ridica, din cand in cand, o privire pe jumatate stearsa, pe jumatate aprinsa, zambeste generos, rade, apoi capul ii cade iar in piept.

Am venit aici dupa un raspuns: ar vrea consumatorii de droguri injectabile o camera de consum, unde sa bage sub supraveghere medicala, sa primeasca ajutor daca li se face rau sau altceva? Bineinteles. Suntem de o ora la Caracuda si au intrat in Centru opt persoane. E vineri. Lunea vin mai multi.

Apoi, e panica in cartier. A cazut unul de pe Anton Pann din picioare. A luat marfa dintr-o curte unde nu se stie ce baga in ea. Cand e panica, e haos total.

Uite ca mai vine un baiat deschis la dialog. El face filaj pentru un distribuitor, dar nu-i multumit, zice ca e bataie de joc. La patru bile de le vinde ala, abia daca ii da si lui de una. L-a trimis si dupa clienti, da’ ce?, el e prost sa cada pe puscarie? Sa alerge dupa clienti, auzi?! Pentru ca “atunci cand i se scoala lu’ ala sa te dea afara ca pe caine cu sut in cur!”. Nu se duce. A adus 750 de seringi folosite – da, 750, ati citit bine.

15 lei costa o bila de heroina pe Aleea Livezilor, in Ferentari

 

Programul dureaza trei ore. Se face timpul sa plecam. Plecam. E vineri, e februarie, e tot mai frig. Treizeci de oameni au deschis astazi usa Centrului Caracuda. Caracudei, pestelui, ii plac apele iuti si reci. Se presupune ca ar fi fost adus in Europa din Asia. La fel ca heroina.

 

PARTEA A II-A. INSTITUTIILE, BLOCAJUL, SOLUTIILE

Nu exista o pozitie comuna la nivelul Uniunii Europene in domeniul drogurilor, ca atare legislatia nationala e foarte greu de schimbat. Fara presiune comunitara, orice lege e greu de schimbat in Romania. 

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri precizeaza la articolul 4, aliniatul 1: “cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fara drept, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda”. Nicio camera de consum nu se poate intemeia cu acest articol inca activ.

In Raportul national privind situatia drogurilor elaborat de Agentia Nationala Antidrog in 2013 se arata ca numarul consumatorilor problematici de droguri din Bucuresti era de 10.583 in 2012. 55% dintre acestia erau utilizatori de heroina. Heroina se administreaza, indeobste, pe cale injectabila. 43.6% consumau etnobotanice si amfetamina. Doar 1.3% – cocaina. Cocaina e scumpa. In Ferentari, bila de heroina e doar 15 lei. Dar daca bagi de patru-cinci ori pe zi ajungi la un pret considerabil.

Conform Anchetei comportamentale si serologice (BSS-Behavioural Surveillance Survey) derulate in 2012 in randul consumatorilor de droguri injectabile (CDI) din Bucuresti de catre Romanian Angel  Appeal si Asociatia Carusel cu suportul Agentiei Nationale Antidrog, 49,6% dintre acestia consumau substante comercializate sub denumirea de droguri legale (desi nu mai sunt legale), 40,5% heroina si 5,8% metadona.

Frecventa injectarii la ultima folosire a drogului principal era de peste 4,27 ori / zi. Mai mult de 20% au declarat ca au folosit o seringa pe care a mai utilizat-o inainte si altcineva. Peste 50% dintre participantii la studiu au folosit echipamente de injectare nesterile.

Acestea sunt cifrele. Iar cifrele sunt seci.

Realitatea e asta: Grecia si Romania sunt focare de infectie cu HIV in urma consumului de droguri injectabile (conform Raportului european privind drogurile din 2013, elaborat de European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addictions). Cum s-a ajuns aici?

Tot “legalele” sunt de vina. Pentru ca au inceput sa bage tot mai multe droguri injectabile, in perioada cat au fost aceste droguri la liber. Intr-un articol publicat in toamna in “Viata medicala”, ziarista Alexandra Nistoroiu arata cum, practic “noile substante psihoactive au triplat rata de injectare”.

Totusi, consumatorii raman de obicei fideli obiceiurilor de consum. Cine a inceput cu heroina, trece destul de rar pe cocaina. Mai degraba, cei care au posibilitatea fac un mix dintre cele doua. Citat in articolul din “Viata Medicala”, doctorul Adrian Abagiu, de la Institutul Matei Bals, explica felul in care cocaina prelungeste efectul heroinei, in timp ce heroina atenueaza si ea ravagiile pe care le aduce cocaina inimii:

“Si resimti numai partea placuta, ca si cum ai fi in montagne-russe, nu te-ai aruncat direct cu capul in jos, la bungee-jumping.” E tot un balci al iluziilor si aceasta stare de bine, pentru ca nimic nu mai este, de fapt, placut in viata unui dependent de droguri.

Si asa ajungem la ideea camerelor de consum. Cand s-au gandit la aceasta solutie, cei de la Carusel si-au pus, in studiul de fezabilitate, trei intrebari decisive:

• E moral sa ajuti pe cineva sa intreprinda o activitate care ii face rau si este si ilegala?

 

• E eficient sa ajuti pe cineva sa intreprinda o activitate care ii face rau si este si ilegala?

 

• Sunt incurajati si altii sa consume droguri prin prezenta camerelor de consum?

Raspunsurile nu sunt posibile fara o comparatie cu ce s-a intamplat cu camerele de consum in alte state unde acestea functioneaza de mult timp. In Australia, intre 2007 si 2011, peste 4.000 de oameni au fost salvati in situatii de supradoza. Nu s-a inregistrat niciun deces in camera de consum.

In Canada, din 2003 pana acum, s-a calculat ca impactul economic pozitiv al camerei de consum a fost de aproximativ 17.6 milioane de dolari din bugetul de sanatate (prin reducerea imbolnavirilor cu virusul HIV si al hepatitelor B si C).

In Germania, 1 din 3 utilizatori ai camerelor de consum a intrat intr-un tratament de substitutie, fiind pe drumul spre renuntarea la droguri.

In Romania nu stim cate seringi sunt aruncate la intamplare. Pur si simplu, nu avem date statistice. Putem apela la mai vechiul principiu de evaluare din ochi: cata frunza-cata iarba. Exista o rata slaba de returnare a seringilor la furnizorii de servicii de schimb (se estimeaza empiric undeva la 30% din numarul total al seringilor folosite pentru consum de droguri). Restul? Restul sunt pe strada si in scari de bloc, in jurul tomberoanelor de gunoi si pe alei cu nume frumoase peste care s-au asternut ca un covor de mine antipersonal, asteptand sa imprastie moartea.

Daan van der Gouwe, de la Institutul Trimbos din Olanda, a fost in Romania in 2011, cand s-a discutat pentru prima data in public ideea unei camere-pilot de consum de droguri. Patru ani mai tarziu, l-am regasit pe Daan inca preocupat de ce se intampla in tara noastra. L-am intrebat de ce este importanta deschiderea unei camere de consum si care ar fi efectele sociale pe care le-ar genera.

Specialistul olandez ne-a spus ca acesta ar fi abia un prim pas intre consumatorul de droguri si cei care ofera servicii consumatorilor de droguri. In Olanda, ne-a povestit van der Gouwe, camerele de consum au dovedit ca au un mare impact in reducerea riscurilor asociate consumului de droguri injectabile.

“Initial au fost proteste din partea oamenilor din cartiere (n.r. cele alese sa gazduiasca astfel de camere de consum), dar ele au disparut pe masura ce s-au vazut beneficiile pentru comunitate, nu doar pentru consumatorii de droguri” Daan van der Gouwe, specialist olandez in serviciile oferite consumatorilor de droguri

Exista si posibile reactii adverse la deschiderea unui centru-pilot? Daan van der Gouwe stie ca o acuzatie fundamentala pe care o aduc detractorii ideii este ca astfel se incurajeaza consumul de droguri.

Fals!, spune olandezul: “Daca restrictionezi intrarea intr-o camera de consum doar pentru cei care au nevoie de acest serviciu cu adevarat, atunci chiar nu sunt efecte secundare. Nu e un loc unde sa fie amuzant sa fii daca nu esti dependent de droguri. Tinerii care nu sunt dependenti de droguri nu vor sa fie asociati cu aceste camere.”

„Camerele de consum sunt acum in Olanda o parte din sistem si practic nimanui nu ii mai pasa de ele, nu mai sunt punct de discutie. E o parte integrata in sistem si e acceptata de societate din moment ce functioneaza bine.” Daan van der Gouwe, specialist olandez in serviciile oferite consumatorilor de droguri

Am pastrat pentru final o intrebare cu care am fi putut, la fel de bine, sa incepem: este Daan van der Gouwe, ca sociolog, absolut convins ca e o idee buna deschiderea unei camere de consum? Raspunsul sau a fost: “da, sunt.”

Deschiderea unui asemenea serviciu la Bucuresti – spune olandezul – ar elimina din problemele de pe strada ale consumatorilor si ale publicului general, ar oferi conditii de viata mai bune consumatorilor si ar reduce riscurile medicale cu virusi extrem de periculosi, riscuri asociate consumului de droguri injectabile.

Ii marturisim lui Daan van der Gouwe scepticismul nostru, caci Romania are o maniera foarte conservatoare de a intelege consumul de droguri. Olandezul ne combate cu o idee la care nu prezentam recurs: “O abordare realista, pragmatica e mult mai buna pentru societate decat o politica publica bazata pe o morala abstracta”.

“Camerele de consum sunt un serviciu util pentru consumatorii care au un istoric indelungat de consum de droguri si care au anumite probleme de sanatate. Acestea pot oferi un mediu steril de injectare a drogurilor, supravegheat, cu servicii medicale disponibile pentru utilizatori. Camerele de consum ar putea oferi spatii de injectare, dar si kituri sterile pentru alte tipuri de consum: prizat, fumat.” Catalina Niculae, Agentia Nationala Antidrog, pentru studiul de fezabilitate al proiectului camerelor de consum, realizat de Asociatia Carusel

Ceea ce spune Daan van der Gouwe este ca pana la urma pentru o reusita in aceasta chestiune complicata e nevoie de conlucrarea mai multor factori decizionali. Practica institutionala din Romania spulbera din start orice speranta.

De exemplu: am cautat sa avem o reactie de la Ministerul Muncii. De ce de acolo? Pentru ca, de fapt, consumatorii problematici de droguri sunt o responsabilitate comuna a Ministerului de Interne (prin Agentia Nationala Antidrog – ANA), a Ministerului Sanatatii si a Ministerului Muncii.

Cititi punctele 1, 2 si 3 din acest program asumat de Ministerul Muncii. Se refera la incluziune sociala, protectie sociala si grupuri vulnerabile. E greu de precizat care grup in afara dependentilor de droguri s-ar incadra mai bine in directiile schitate de Ministerul Muncii insusi! Toate raspunsurile lor la intrebarile noastre sunt insa o pasa a responsabilitatii catre ANA.

Ne adresam ANA. Intr-un document purtand semnatura chestorului de politie Sorin Oprea, directorul Agentiei, am primit raspuns cele trei intrebari adresate:

• Considerati utile infiintarea unor camere de consum?

• E posibila efectiv infiintarea lor (poate fi modificata legea astfel incat functionarea camerelor sa nu contravina normelor in vigoare)?

• Aveti in dezbatere/implementare/desfasurare proiecte alternative de gestionare a riscurilor sociale asociate consumului de droguri (mai ales a celor injectabile)?

La prima intrebare, ANA face un rezumat a ce inseamna o camera de consum pentru a conchide ca acest tip de serviciu “ar putea fi util in completarea sistemului de asistenta a consumatorilor de droguri din Romania, insa, premergator infiintarii, sunt necesari mai multi pasi, cum ar fi: campanii de informare publica, campanii de constientizare a factorilor de decizie si actorilor-cheie din comunitate, modificarea legislatiei in vigoare, atragerea de fonduri pentru initierea proiectului pilot (…)”.

Actuala legislatie nu permite infiintarea camerelor de consum (punctul 2), ea va trebui schimbata, daca se constata “oportunitatea”.

Marian Ursan, de la Carusel, recunoaste ca inca nu au fost atrase voci importante din politica pentru a putea pune in miscare rotile legislative. E si foarte greu, caci nu sunt multi politicieni care sa se asocieze cu consumatorii de droguri. Nu da bine la imagine. Stie ca drumul e lung si e greu. Urmeaza toti pasii necesari.

Valentin Simionov de la Romanian Harm Reduction Network (RHRN) e transant: nu are incredere ca se vor schimba lucrurile in bine intr-un orizont previzibil de timp. De altfel, dupa zece ani in domeniu, va parasi in curand Romania. Poate ca pentru totdeauna sau poate ca nu. Va lucra la o mare organizatie din Marea Britanie, oferind servicii de asistenta consumatorilor de droguri de pe alte continente.

Are o experienta de un deceniu in domeniu. Stie. S-a saturat de incetineala cu care au loc schimbarile in bine in Romania. E scarbit, mai ales de mentalitatea oamenilor din politica, pe care ii vede intocmai ca pe niste boieri – fiecare cu mosia lui. Si pana n-o pati ceva de la droguri copilul unui mare astfel de boier, nimic nu se va schimba.

Romania e guvernata, crede Valentin Simionov, dupa toate capriciile bunului-plac. De aceea, e practic imposibil sa lucrezi cu politici publice bine gandite. Si pentru ca numarul consumatorilor problematici de droguri este totusi mic (raportat la interesele oamenilor politici), si pentru ca presiunea publica asupra decidentilor este nula, nimic nu se va face in curand.

De altfel, a constatat Valentin Simionov, in Romania au un oarecare impact doar actiunile desfasurate foarte vocal, in strada, in fata ministerelor. Daca se da si la televizor, cu atat mai bine: „Oamenilor politici le e cel mai frica sa nu li se sifoneze imaginea.” Imaginea, deci, nu faptele.

Apoi, mai e si toata treaba asta cu crestinismul de fatada. E multa ipocrizie in Romania si inca mai multa ignoranta. Lipsa de educatie nu da sanse unor reforme adanci in viata consumatorilor problematici de droguri, crede Valentin Simionov. Camerele de consum? Poate, dar cu siguranta nu acum. E un pas dintr-un viitor de altfel incert.

Peste trei milioane de seringi au fost distribuite in Europa catre consumatorii de droguri injectabile intre 2007 si 2010. Era mai bine atunci. Exista un sprijin consistent din partea marilor donatori internationali, in special Fondul Global de Lupta impotriva HIV, tuberculozei si malariei.

Criza globala a afectat sever si acest domeniu, iar acum programele de harm reduction in tari ca Romania se desfasoara cu mult mai mare dificultate.

In loc de concluzie, lasam aceasta informatie: 15% dintre cei care incep cu injectabilele incep la varste cuprinse intre 8 si 13 ani. Intelegeti: 8-13 ani! Nu va trece mult si multi dintre ei vor lua HIV, cel mai probabil subtipul CRF14_BG, mai agresiv decat subtipul F1 cu care erau obisnuiti medicii si pacientii romani. E un curent acum, cu subtipul asta mai parsiv.

90% vor avea si Hepatita C, 40% vor avea si Hepatita B. Si asa, din acest cocktail de virusi, vor muri inainte de majorat, nu inainte de a da toate bolile astea mai departe. Nu e o perspectiva apocaliptica: e ceea ce arata statisticile ca se va intampla. A se pasa?

„Consumatorii de droguri au nevoie de sprijin, nu de pedepse.” Marian Ursan, presedintele Asociatiei Carusel

 

***

Acest articol a fost realizat cu sprijinul Centrului de Resurse pentru Participare Publica, in cadrul unei campanii initiate de Asociatia Carusel, care isi propune imbunatatirea calitatii vietii persoanelor consumatoare de droguri si alcool, a celor care practica sexul comercial sau care au parteneri sexuali multipli, a persoanelor care traiesc pe strada sau care provin din medii dezavantajate socio-economic, si a tuturor celor care sunt la risc de imbolnavire, marginalizare si excluziune sociala. Campania este sustinuta prin proiectul „In PAS cu justitia sociala”, finantat prin granturile SEE 2009 – 2014 in cadrul Fondului ONG in Romania. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene, accesati: www.eeagrants.org. Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE 2009 – 2014.