Visologii, cei mai periculosi dintre impostorii recenti

Cuvantul “visolog” nu exista. L-a inventat Iulian Andrei (si Craciun). Iata cam despre ce ar fi vorba: visologul este acela - escroc, imbecil sau naiv - care pretinde in campanii publice, indeosebi in mediul on-line, dar si in stupide studiouri TV, ca incurajeaza oamenii de pe Pamant sa-si implineasca visele.

1

Dintre toate tipurile de impostura, aceasta – te incurajez, batrane, te incurajez, papusa, sa-ti urmezi visul! – ni se pare nu atat penibila, cat periculoasa pentru sanatatea mintala a celor – deloc putini! – care decad in raza de actiune a visologilor.

Cine sunt ei? Vedete in toata puterea cuvantului (societatea contemporana e generoasa in a genera vedete complet cretine), vedetute, aspiranti, ratati care vor sa se intoarca in prime-time. De ce exista visologii? Pentru ca prima lege fundamentala a imbecilitatii umane, enuntata de savantul Carlo M. Cipolla in “Legile fundamentale ale imbecilitatii umane”, si anume ca numarul imbecililor este intotdeauna si in mod inevitabil subestimat de toata lumea, exista si lucreaza.

Visologii sunt fie ei insisi imbecili, fie doar escroci care-si construiesc brandul personal pe carca imbecililor. Exista printre ei si naivi incurabili, blocati emotional undeva la nivelul varstei de unsprezece ani. E o forma mai „light” de stupiditate, care nu-i absolva, dar trebuie, oricum, subliniata.

Pentru omul rational, demersurile au indeobste un rost. Toti acesti psihologi de ocazie, intimi cunoscatori ai problemelor de suflet, care propovaduiesc societatea in care sa se consume fericirea obligatorie, sunt atat de toxici incat tacerea in fata expansiunii lor devine un pacat social de neiertat nici de Tatal nostru care este sau nu este in ceruri.

Scurtele panseuri de scolari repetenti la logica au mare trecere pe retelele de socializare, unde nu se socializeaza, ci se devoaleaza agresiv absurdul.

Toti happy-iotii astia pululand public polueaza mai ceva decat organizatiile care intretin incalzirea globala. In contra lor nu se scrie, revoltele sunt strict personale, de uz intern. In contra lor nu se iese in strada cu furie, cum s-ar cuveni. Creste netulburat un imperiu al prostiei trufase, care in numele fericirii obligatorii duce o permanenta lupta impotriva bunului-simt. Arhanghelii ei sunt vedetele din nimic.Vedetele din nimic trebuie ridiculizate. E nevoie de multe oglinzi in Romania si nu se mai fabrica oglinzi pe-aici.

Industria etertainment-ului este fireste o industrie, nu trebuie sa faca educatie. Pentru asta ar trebui sa existe scoli, dar nu exista. Si atunci, orice semnal de alarma devine nu doar legitim, ci si urgent. Feriti-va, doamnelor si domnisoarelor si domnilor, de visologi! Nu cauta decat sa va caute in posete si in borsete. Sunt jucatori de alba-neagra, barbari speculanti ai iluziilor. Feriti-va!

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

De cand n-ati mai primit sau trimis o vedere? Gasiti aici vederi senzationale la care va puteti face abonament.

  • Portrete

N-am fost la Bistrita, dar apreciez fotografiile lui Cosmin Bumbut.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Razbunarea porno, la mare moda in lume

Aici.

  • Un film foarte prost (de evitat) 

Cu maimute, aici.

  • Imperiul ghertoilor

Un articol de Traian Ungureanu, aici.

Cautati vaca pana o gasiti. Merita.

Muzica din alte timpuri, cum nu se mai face.

  • 31 de ani

Varsta pe care, dupa toate probabilitatile si cu profund regret, o voi implini pe 23 iulie 2014.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • A fost odata ca niciodata

Un fotoreportaj marca The Atlantic la 45 de ani distanta de la prima aselenizare, AICI. Si daca pozele sunt de ajuns pentru a surprinde Omul pe Luna, dar nu si pentru a intelege cum a ajuns el acolo, vedeti minunatul „The right stuff”, un clasic stelar al filmografiei anilor ’80.

  • Din nou despre Domnul O.

Face o mica, dar cumva ironica, cariera acest text scris la inceputul anului despre „noua geometrie” a presei instituita de un colos comercial cu mii de angajati si o cifra de afaceri de miliarde. La momentul respectiv, am putut masura colivia de aur construita jurnalistilor si jurnalismului avand la dispozitie doua cazuri – de fapt, doua concedieri, a lui Horia Ivanovici si a Valeriei Dorneanu. Prima, indeplinita cu mana unui executor judecatoresc, a doua – prin SMS.

Am scris atunci: astfel de lucruri ascund mai mult decat mizele si deciziile editoriale pe care se fondeaza orice afacere de presa; ascund o filosofie a metodei care se va rasfrange, mai devreme sau mai tarziu, asupra tuturor. A fost, cumva previzibil, mai devreme, nu mai tarziu: recent, de la Digi24, postul-fanion al RCS&RDS, au fost dati afara doi jurnalisti, Ana Iorga Mihail si Cristi Citre, pentru vina de a „fi sarit calul” pe Facebook.

Sigur, fiecare caz ascunde particularitatile sale, iar nuante sunt de gasit chiar si acolo unde realitatile unuia sau altuia lucreaza numai cu certitudini, dar la capatul tuturor argumentelor se afla nu acte singulare, nu decizii editoriale, nici incercari de protejare si stimulare a echidistantei, ci o simpla, infloritoare si otravita cultura a cenzurii.

Iata, istoria a tinut sa demonstreze mai devreme, si nu mai tarziu, ca o dreptate facuta cu mijloace nedrepte se poate transforma oricand intr-o nedreptate facuta cu mijloace aparent drepte. Si pentru ca nedreptatile continua sa curga, sunt cumva nevoit sa reconsider: in noua geometrie a presei, colivia este de fapt un tarc.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.