• SUMAR. Pe 6 noiembrie, americanii sunt chemati la urne pentru a decide cine va ocupa in urmatorii patru ani fotoliul prezidential de la Casa Alba. In ciuda unui prim mandat dezamagitor, marcat de incapacitatea de a implini promisiunile facute in 2008, Barack Obama este inca favoritul sondajelor. Cifrele spun ca are cateva procente in fata contracandidatului republican Mitt Romney, datorate in special adeziunii tinerilor si populatiei hispanice. In America, insa, votul popular se transforma, sub prevederile legale ale sistemului electoral, in delegati, iar abia acestia, reuniti intr-un colegiu, aleg presedintele. Tara s-ar putea sa nu fie departe de repetarea scenariului din 2000, cand George W. Bush a ajuns presedinte desi castigase mai putine voturi decat adversarul sau, Al Gore. Cea mai mare problema a lui Barack Obama nu este, insa, Mitt Romney. Amenintarea majora vine dinspre felul in care arata America la finalul mandatului sau: o tara divizata, ce pare sa fi pierdut din suflu si din pasiunea de a crede in lucruri imposibile. Iar amenintarea aceasta ne priveste, intr-un fel, pe toti. 

Aproape trei la suta din populatia Statelor Unite ale Americii traieste in orasul acesta cucerit in iunie de imperiul soarelui. Al soarelui si al capitalismului, ne trage de maneca matematica: peste un milion de firme sunt inregistrate aici si doar 10% din populatie e trecuta de 65 de ani.

Este orasul lui Babe Ruth si-al lui Martin Scorsese, al lui J. D. Salinger si-al lui Jay-Z, orasul unde toate lucrurile par aranjate pentru a implini profetia facuta la mijlocul secolului al XIX-lea de Alexis de Tocqueville. “Nu cunosc nicio alta tara in care dragostea pentru bani sa domine intr-atat inimile oamenilor”, nota la inceputul anilor 1830 autorul celei mai bune carti scrise vreodata despre democratia din America.

Si e chiar asa aici, in New York, cu sufletele oamenilor prinse intre Wall Street si Central Park, cu metrourile mancand neincetat kilometrii dintre cartierele Bronxului si cele din Brooklyn, cu Statuia Libertatii rezistand semeata inaintea aparatelor de fotografiat, doar pentru a mai cauta din priviri, inca o data, inaltimile Turnurilor Gemene.

A trecut mai bine de un deceniu peste 11 septembrie 2001, Osama bin Laden nici macar nu mai este in viata, dar tot ce traiesc Statele Unite astazi e, intr-un fel sau altul, epoca urmarilor sale. Razboaiele din Afganistan si Irak au zdruncinat nu doar increderea americanilor in administratia de la Washington, ci si bugetul federal, incarcat de o datorie publica astronomica, de peste 15 mii de miliarde de dolari.

De o suta de ori produsul intern brut al Romaniei. Pe Wall Street, matematica asta poate sa dea fiori. Doar in mandatul lui Barack Obama s-a strans aproximativ o treime din deficitul actual, decont al razboaielor mostenite de la administratia Bush, dar si al politicilor economice si sociale intreprinse de Casa Alba sub administratia primului presedinte de culoare din istoria SUA.

Soldat sau maresal?

New York-ul are inca reputatia unei metropole cu optiuni anti-republicane solide, toate sondajele recente ii arunca voturile in ranita lui Barack Obama, dar o indoiala subtila s-a strecurat deja pe Broadway. Americanilor le place drama si, in masura in care au dat succesului o dimensiune planetara, i-au hranit si reversul. Ranita e a unui maresal sau a unui soldat in care si-au pus, cu prea multa usurinta, increderea?

Miriam Balmuth zambeste cand aude intrebarea. I-au trecut prin mana cine-mai-stie-cate generatii de tineri, carora le-a predat psihologia, acum e in procentul de 10% new-yorkezi aflati la varsta pensionarii, dar la intrebarea asta tot greu se raspunde. “Pentru vederile liberale, Obama se bucura inca de aprecierea tinerilor, dar problemele economice au devenit atat de presante incat nu stiu in ce masura argumentele privind casatoriile homosexuale sau retragerea din Afganistan le mai pot acoperi”.

Poate Obamacare atunci, controversatul proiect de reforma a sistemului de sanatate recent aprobat de judecatorii constitutionali de la Washington? “E-adevarat, generatiile tinere sunt pentru un guvern federal mai puternic si pentru servicii sociale asigurate de stat, dar pana acum n-au vazut decat promisiunea lor”, crede Miriam. Iar raspunsul ei ar putea fi o posibila explicatie pentru adeziunea tot mai larga a generatiei sub 30 de ani la miscarile de tipul Occupy.

“Un politician este ca un caine”

Barack Obama, omul pe care oponentii politici il acuza de populism si stangism, ar trece drept un perfect conservator pe Batranul Continent. “De fapt, in Statele Unite avem un singur partid, nu doua, care isi distribuie diferitele opinii cam pe aceeasi linie politica”, confirma supozitia Caitlyn Bates, presedinta unui grup studentesc de initiativa din Austin, Texas, format pentru a-l sustine pe libertarianul Ron Paul. Acesta a pierdut cursa pentru nominalizarea republicana la presedintie in fata lui Mitt Romney.

Caitlyn a castigat, insa, o convingere care pune in evidenta, perfect, felul in care americanii au ajuns sa perceapa administratia de la Washington. “Un politician este ca un caine, daca il lasi sa se urce pe canapea, la un moment dat va incepe sa si doarma pe ea. Daca il dai insa afara, va intelege ca, incetand sa se mai urce pe canapea, va avea macar sansa sa ramana inauntru, cu un acoperis deasupra capului”.

In 2008, Barack Obama a castigat 66% din voturile americanilor sub 30 de ani. Nici in ultimele evaluari ale Centrului Pew din Washington nu sta rau, are doar cinci-sase procente mai putin, dar intrebarea majora care se pune e alta: cati dintre tineri se vor mai afisa la urne in 2012? Statele Unite au una dintre cele mai scazute prezente la vot din lumea industrializata, categoriile varstnice fiind cele mai vizibile din punct de vedere electoral. Iar votul lor merge cu regularitate catre republicani.

Tehnic, asta se traduce prin nevoia Partidului Democrat american de a mobiliza tinerii sau imigrantii, a caror absenta de la urne inclina balanta electorala spre republicani. Barack Obama e intr-o cursa contra-cronometru pentru a le oferi grupurilor sale tinta motive sa se mobilizeze. Uitati-va doar pe lista initiativelor sale politice recente: a sprijinit legi de reesalonare sau scadere a ratelor creditelor studentesti, a declarat public ca sustine casatoriile homosexuale, a interzis autoritatilor federale sa mai expulzeze imigrantii clandestini.

Ultima miscare i-ar putea aduce voturi chiar din bastioane republicane precum Texasul, unde, conform jurnalistului Ross Ramsey de la Texas Tribune, “66% din cresterea economica a ultimului deceniu s-a datorat populatiei hispanice”.

Un erou obosit

Cel mai mare adversar al lui Barack Obama nu este, insa, republicanul Mitt Romney, o figura nu tocmai placuta printre americani din cauza aparitiilor sale “sterse”, a apartenentei la credinta mormona si a lipsei de charisma. Jim Henson, omul din spatele unui proiect al Universitatii din Texas care urmareste evolutiile electorale, claseaza scurt cazul Romney: “Ii lipseste factorul Elvis. In America, daca participi la cursa prezidentiala, ai sanse de castig doar daca reusesti sa revendici un loc specific in psihologia votantului, sa-i oferi un motiv, o poveste, asa cum a facut Obama in 2008. Nu cred ca Romney poate face asta”.

Dincolo de ambalajul marketingului, solutiile candidatului republican sunt clasicele scaderi in zona fiscalitatii, plus minimizarea rolului statului din credinta ca piata libera are capacitatea de a regla, prin libera concurenta, toate segmentele vietii sociale si economice. E o cantitate insemnata de ipocrizie in asta, pentru ca parte a bulei imobiliare care a aruncat SUA in recesiune a fost si absenta totala a principiilor de reglementare.

Istoria recenta nu functioneaza, insa, nici in beneficiul lui Barack Obama: aproape toate promisiunile sale din 2008 – incheierea razboaielor, stimularea cresterii locurilor de munca, finantarea serviciilor sociale – au esuat in a se transforma in realitati palpabile. Discursurile sale electrizante de acum patru ani despre schimbare si solidaritate au ajuns ruine pe un camp de lupta al compromisurilor si contradictiilor. Obama abia a implinit 50 de ani, dar are deja aerul unui erou obosit de masinaria politica de la Washington.

America finalului sau de mandat – au relevat-o zeci de discutii cu oameni din institutii guvernamentale, ONG-uri, grupuri de initiativa sau simpli simpatizanti, angajati sau nu in dezbaterea publica – este ea insasi o tara divizata, care pare sa-si fi pierdut din suflu, incredere si pasiunea de a crede in lucruri imposibile. In locul lor, s-au asezat neincrederea, suspiciunea si lehamitea. Eternul conflict american dintre exigentele libertatii si o tot mai mare nevoie de egalitate pare acum doar o jucarie in mainile unui sistem pe care nu-l mai intelege aproape nimeni.

In bataia vantului

“Daca reusesti sa prinzi ceva din sistemul electoral american, suna-ma sa mi-l explici si mie”, spune un ofiter de presa pe culoarele drepte ale Departamentului de Stat. Radem, desi nu prea e o gluma. Pentru a vota in SUA trebuie sa te inregistrezi inainte, iar procesul nu e chiar atat de simplu cum pare la prima vedere. Multi aleg sa nu-l parcurga, transformand cea mai importanta democratie a lumii intr-un regim bazat in mare masura pe apatia votantilor.

Pe apatie si pe show. Politica e un sport de contact, spunea odata Nelson Mandela, iar americanilor le plac sporturile de contact, dar nu atunci cand se joaca pe seama lor. SUA sunt astazi tara in care jumatate din absolventii unei forme de invatamant superior nu-si gasesc un loc de munca.

“Tara primei generatii al carei standard de sanatate este mai scazut decat al parintilor”, cum spune Tobin Van Ostern, managerul de comunicare al Campus Progress, o organizatie din Washington care promoveaza implicarea politica in randul tinerilor. Tara unei generatii active care a crescut cu 11 septembrie 2001 si a vazut doua razboaie majore si o polarizare economica accentuata. Tara unei delimitari tot mai clare intre cei care cred ca succesul american are la baza sinteza culturilor si cei care se simt asediati de valurile de imigranti.

In Texas, acolo unde 66% din cresterea economica a ultimului deceniu s-a datorat populatiei hispanice, 66%, retineti!, principala ingrijorare a populatiei albe este imigratia. Nu economia, nu locurile de munca, nu politica interna sau externa, ci strainii, majoritatea hispanici, care vor depasi numeric populatia anglo in urmatorul deceniu. Iar Texas-ul nu e singur: in Alabama, Mississippi sau Arizona falia cascata intre visul unora si cosmarul celorlalti este si mai accentuata.

Tara tuturor. Sistemul cui?

Epoca de dupa 11 septembrie 2001 s-a asezat greu, iar efectele inca nu s-au facut pe deplin simtite. In urma ei, cultura civica americana pare sa cedeze. Aproape un sfert din tinerii americani se simt alienati din punct de vedere politic, iar 75% dintre ei se declara neincrezatori in viitorul tarii. Cifrele acestea indica o mutatie capitala in felul de a gandi al americanilor.

Pentru prima data ele aduc la un numitor comun generatii active de pe intreg cuprinsul Statelor Unite: de la cafenelele galagioase ale Brooklyn-ului, trecand prin restaurantele corporatiste ale Washingtonului, pana la terasele boeme inundate de muzica jazz din Austin. Numitorul comun e neincrederea. Sau, mai bine spus, absenta sentimentului de proprietate asupra democratiei.

Al cui este sistemul in cadrul caruia sunt chemati la intervale precise sa aleaga intre doua parti ale aceleiasi monede?, se intreaba tot mai multi dintre americani. “Sistemul nostru a capatat inclinatii strategice prea puternice. Totul e influentat de consultanti politici si de necesitatile financiare ale candidatilor, care trebuie sa stranga sume enorme de bani pentru campanii”, crede Regina Lawrence, profesoara la Institutul pentru Participare Civica “Annette Strauss” din Austin.

Precum la Tocqueville, dragostea de bani a ajuns sa domine atat de mult America incat sistemul universitar din SUA tocmai a produs cea mai indatorata generatie cu studii superioare din istoria tarii. Indeobste, matematica nu e facuta sa extazieze, dar cifrele oficiale care vin de peste Ocean descriu un lant al slabiciunilor sistemice nu doar incredibil, dar cu totul de neinteles pentru un european.

America nu e nici pe departe asa bogata cum pare vazuta din afara. Indicii sai de pauperitate sunt remarcabili comparativ cu imaginea de rai economic proiectata peste Ocean. Americanii au insa doua culturi fascinante pe care le impletesc cu maiestrie de la Razboiul de Secesiune incoace: una a neincrederii in Guvernare, alta a increderii in propriile forte.

Prima produce, in ciuda interesului scazut pentru politica mare, o implicare civica remarcabila. ONG-urile americane sunt, in multe privinte, mai bine organizate decat partidele insele si circa 1,5 milioane de organizatii lucreaza in acest sistem care regleaza, zi de zi, relatia dintre stat si societate.

A doua cultura alimentase, pana recent, formidabilul motor economic american. Premisele inca sunt acolo, dar e evident chiar si pentru un observator extern ca Statele Unite au nevoie de un nou plan. Vine acesta la pachet cu un nou presedinte?

Cel mai puternic om al Planetei

In urma votului popular din noiembrie, fiecare stat american va trimite, conform unui algoritm specific, un numar de delegati in colegiul electoral care va desemna presedintele. Conform ultimelor estimari, livrate de platforma RealClearPolitics.com, Barack Obama s-ar baza in momentul de fata pe votul a 221 de electori, in vreme ce Mitt Romney ar strange adeziunea a 181. Alte 136 de optiuni electorale sunt imposibil de atribuit in momentul de fata.

Statele Unite ale Americii, tara care consuma aproximativ 25% din productia globala de petrol (mai mult decat China, Rusia si Japonia la un loc), abia se acomodeaza cu ideea ca a ajuns in punctul de stagnare al suprematiei sale.

Ar putea un nou presedinte sa deblocheze ceea ce pare a fi cea mai mare criza de identitate si idealuri din istoria recenta a tarii? Mitt Romney nu pare echipat pentru o asemenea slujba. Statura lui politica ambigua, solutiile deloc noi ale taberei republicane si incapacitatea conservatorilor de a canaliza politic interesele generatiei active si ale imigrantilor sunt de partea lui Barack Obama.

In 2008, primul presedinte de culoare din istoria SUA parea echipat pentru promisiunile facute. Si-a jucat atat de bine rolul de salvator incat a primit, avant la lettre, un Nobel pentru Pace fara sa fi pacificat pe nimeni. Patru ani mai tarziu, Obama e intr-o pozitie favorabila sa obtina realegerea, dar natiunea sa, pe care a promis sa o aduca laolalta, e mai divizata ca niciodata.

Cum s-a ajuns aici? Ce anume a transformat legendara capacitate de negociere si compromis a americanilor intr-o arma care se intoarce acum cu toate gurile de foc chiar impotriva creatorilor? Si ce e pana la urma de ales intre o tabara a democratilor care propune finantarea masiva a programelor guvernamentale intr-o tara ajunsa la limita sustenabilitatii bugetare si o tabara a republicanilor care alege reducerea la minim a cheltuielilor statului intr-o tara cu nevoi de infrastructura colosale?

Cateva raspunsuri in campania Dela0.ro, „America, la rascruce”.

Documentarea acestui articol a fost posibila datorita unui tur de presa organizat de Departamentul de Stat american.

Acest prim episod al campaniei „America, la rascruce” va aparea si in editia de vineri, 13 iulie, a „Weekend Adevarul”.

2 COMENTARII

  1. De aici, de la fața locului,
    De aici, de la fața locului, băiatul de la casa albă nu mai e chiar așa de mare cum se vede de la bucurești

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.