De insemnat, ati ghicit!, nu inseamna mare lucru. In linii mari e vorba de eterna dorinta a oamenilor de a se baza pe lucruri certe, de a defini, imparti si organiza lumea: se termina un an, incepe altul, e musai sa se faca repede bilantul.
In plus, ar mai fi nevoia fiecaruia dintre noi de a da sens propriei existente. Vai ce viata fericita si plina duc, am facut atatea si atatea in 2014 (sau in oricare altul), contul de Facebook mi-e martor!
Pana aici, lucrurile au doza lor de ridicol, desi nu e cazul sa exaspereze nimeni: existenta insasi are o doza importanta de ridicol, daca e sa o luam asa.
Trecand la capitolul utilitate, nu putem sa nu ne intrebam la ce ne folosesc toate aceste bilanturi si promisiuni. Cu siguranta nu produc nicio modificare, asupra trecutului nu se mai poate interveni, iar viitorul e mereu departe. Cat despre prezent, mare parte din oameni – prea prinsi sa refaca trecutul sau sa proiecteze viitorul – uita sa il traiasca. Asa ca am putea argumenta ca nu e vorba de nicio utilitate.
Dar ne-am insela. Utilitatea e pur emotionala. Sau coplesitor de emotionala. Vorba poetului Ioan Es. Pop: “dorm de doua zile. m-am trezit degeaba. e tot azi”.
Iata primele Recomandari din 2015.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Provocari pentru 2015
N-am.
-
Dorinte pentru 2015
Multe, greu de enumerat si in afara razei de interes a celor mai multi oameni pe care ii cunosc.
-
Promisiuni pentru 2015
Rad.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Minutul 40
In minutul 40 din “Zboara cocorii” e deja razboi.
Bombe cad – ca in orice razboi din timpul acesta -, oameni mor, se renunta la sperante, iar intr-o casa de oameni un barbat care iubeste o femeie care iubeste un alt barbat, cum se intampla in mizerabila asta de viata, un alt barbat plecat pe front in cautarea unui alt destin, canta la pian.
El, cel cu pianul, se gandeste la ea, ea se gandeste la celalalt, cel cu frontul, si peste gandurile lor zboara invizibili cocori negri si pluteste sfarsitul. Si zgomotul razboiului creste, creste, creste, creste, creste, si el canta mai tare, mai tare, mai tare, mai tare, mai tare, ca si cum ar putea opri mersul istoriei mari si a celei mici, dar nu poate si nimic nu e de facut aici.
-
Bilantul
Isi fac oamenii bilanturile.
Ca sa intru in randul lumii, precizez si eu despre 2014: a fost un an in care am muncit mult, in care am castigat prieteni si intamplari si lucruri la care nu m-as fi gandit vreodata ca mi se cuvin, am calatorit, am gresit, am petrecut in gradini de vara, am fost la cinematograf si la teatru, am invatat, am iubit, am suferit, am ajutat, am fost ajutat, am citit cateva carti care m-au facut fericit, am incercat sa scriu, mi-a reusit un vers – in care un om e cules ca un semn de intrebare. Omul acela sunt eu.
Am fost ferit de moarte, mi s-au publicat doua volume, am crescut si nu mi-a parut rau, asa cum credeam ca se va intampla, am ramas tanar, n-am lasat timpul sa treaca in zadar. Mi-am consolidat pragmatismul, afland totodata ca nu trebuie sa renunt la idealism si nici la imaginatie pentru asta.
A fost si un an in care mi s-a luat ceva ce n-as fi vrut niciodata, e o pierdere cu care, de altfel, nu m-am impacat si am reusit, sper, sa o transform in altceva – ma ingrijesc, de atunci, sa recuperez, caci e cel mai important aspect din viata mea. Am continuat sa caut marea frumusete. N-am renuntat la baricade.
Dar mai ales a fost un an in care n-am pierdut cu totul niciunul dintre oamenii pe care ii iubesc si de aceea a fost mai bun decat i-am reprosat pe parcurs.
Daca ati citit “Ghepardul” lui Lampedusa stiti ca la sfarsit, la ultimul bilant, nu ne alegem decat cu maxim doua saptamani de fericire, daca suntem norocosi. O zi din primavara, o alta din vara sunt din anul acesta – cele mai multe vin din 2013, cel mai bun din cati am trait, dar asta e o cu totul alta poveste.
Ramai cu bine, 2014. Nu te voi uita niciodata.
-
Trei filme de Fellini, cineastul
Noptile Cabiriei (1957), La dolce vita (1960), Opt si jumatate (1963). Le gasiti pe internet.
-
Un film la cinema
Alt love building. Romanesc. De mall.
-
Un clasic englezesc
Full Monty (1997). Britanic. Amuzant. Trist. Tot asa, pe internet.
-
Bright Eyes
-
O poveste de sezon
-
O melodie. Muzica si versuri
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Gunoaiele noastre cele de toate zilele
Gandul.info publica o sinteza ampla, detaliata pe judete, a felului in care au folosit administratiile locale, in 2014, banii publici in contractarea diferitelor proiecte – de la cele de infrastructura la cele de publicitate.
Topul sumelor cheltuite, pe domenii de activitate, plaseaza pe locul secund contractele din zona managementului deseurilor, 200 de milioane de euro – bani proveniti din fonduri europene – intrand intr-un circuit extrem de complex care sfarseste invariabil prin a umple buzunarele „baietilor destepti” ai gunoaielor.
Despre cum „petrec” acestia deseurile la groapa am scris de prin 2011, intr-o ampla investigatie care merita vazuta, in perspectiva, ca un studiu de caz – de fapt, de cazuri, caci am urmarit atunci felul in care s-au pus primele caramizi la temelia sistemelor de management integrat a deseurilor din Braila, Buzau, Galati si Bacau. Ignorati alambicatele titulaturi anterioare – cel mai simplu ar fi sa li se spuna „jaf”.
Detalii, nume si prenume, AICI.
-
2015, pe tot mapamondul
-
Povestea sfarsitului de an 2014
-
Bilant si perspective
Un bun sumar al celor ce-au fost si-al celor ce vor veni, la Marin Sorescu:
“In fiecare seara strang de prin vecini toate scaunele disponibile si le citesc versuri.
Scaunele sunt foarte receptive la poezie, daca stii cum sa le asezi.
De aceea eu ma emotionez si timp de cateva ore le povestesc ce frumos a murit sufletul meu peste zi.
Intalnirile noastre sunt de obicei sobre, fara entuziasme de prisos.
In orice caz, inseamna ca fiecare ne-am facut datoria si putem merge mai departe.”
