Ziaristul care publica o „carte pe blog”

Colegul (de breasla si spatiu virtual) si prietenul (de pahar si alte momente sensibile) Horia Ghibutiu bifeaza o premiera in media autohtona: isi publica o „carte pe blog”, adica o selectie de texte clasic reunite intr-un volum electronic. Nu miroase a hartie tiparita, dar are in rest toate calitatile cuvantului care ramane, nu trece.

0

Din titlurile celor 33 de articole reunite in volumul lui Horia Ghibutiu s-ar putea scrie, fara prea mari batai de cap, si aceasta introducere, si cronica haosului digital care ne-a cuprins vietile, asa cum apare prin lentila unui ziarist traditional.

Ce-nseamna un  ziarist traditional? S-ar putea raspunde simplu ca munca sa nu are neaparat legatura cu mediul de publicare – tiparit sau online –, cat cu o serie de metode old-school, cum se zice astazi.

Pompoase, ca orice reguli pe care nu mai vrea nimeni sa le respecte, metodele astea ar trebui sa stea la baza textului de presa, fie el nascut din cerneala sau din pixeli. Obligatia fata de adevar, de pilda. Sau disciplina verificarii informatiilor publicate. Ori asumarea transparenta a opiniilor.

S-ar zice, asadar, ca ziaristul traditional e un pic desuet, depasit de spiritul unor vremuri cam proaste – vremuri in care obligatiile sunt de tot felul, mai putin fata de adevar; vremuri in care informatiile se verifica prin publicare (daca-s false, sa se dea un drept la replica!); vemuri in care opiniile sunt la fel de opace precum pseudonimele care le semneaza.

Horia Ghibutiu e asa si asa. Asa – adica in cautarea titlurilor si textelor care sa nu minta, sa nu dezinformeze si sa poata fi atribuite, la bine si la rau. Si asa – adica mai mereu dezamagit ca lucrurile nu prea mai merg in directia asta. In ce directie merg?

Hai sa recompunem cateva din cele 33 de titluri de articole reunite in „cartea pe blog” a ziaristului.

Aici era candva un titlu. Un titlu dupa care acum nu mai e nicio stire. Ce-avem in loc? Urgent! Vezi ultima prostitutie de presa. Incredibil de socant si de cutremurator. La inceput, daca mai tineti minte, a fost continutul. Acum nu mai e decat o rusine de presa. Una dupa care uniti salivam. Cum asa? Pai n-ai aflat probabil decalogul reporterului TV de succes in lumea Internetului. Va urma, inevitabil, procesul maimutelor digitale, dupa petitia unui petitionar fara petitie. Chiar si asa, ziarul tau de dimineata va fi tot cu pisicute imbufnate ca s-a facut luni. La final, nu va mai ramane decat atat: bai, care mi-ai sters comentariul? Aceasta-i intrebarea.

Cartea pe blog a lui Horia – care se cheama chiar asa, „Aici era candva un titlu” – poate fi citita AICI. Are 90 de pagini si e recomandarea noastra cu titlu absolut din aceasta saptamana.

Iata si alte lucruri care merita atentie.

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • O investigatie de citit neaparat

  • O sesiune foto cu John Lennon si Yoko Ono

  • O melodie

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

“Mortii ma-tii” de Un Cristian, Editura Casa de pariuri literare. (pentru a afla cum puteti procura cartea, contacti-l direct pe autor, pe Facebook)
  • O alta carte

Dincolo de frontiere. Opere de Sorin Stoica, marele prozator prematur disparut. E impresionant cat si mai ales ce a putut sa scrie Sorin Stoica pana la 28 de ani! Tot de la Casa de pariuri literare.
  • O a treia carte 

Raul care ne desparte. O minunatie africana. Detalii, AICI.
  • Un interviu despre o carte

Tacerile lui Tanase. AICI.
  • Un film

“Aferim!”, desigur. La cinema.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Istoria se repeta

Saptamana trecuta, Ministerul Afacerilor Externe a incurcat putin borcanele geografiei europene si l-a cadorisit pe seful diplomatiei germane, aflat in vizita la Bucuresti, cu o brosura continand pe coperta steagul Germaniei in forma de … Franta.

Pentru ca MAE, am putea fi in prag de repetare a istoriei: daca izbucneste vreun conflict intre Berlin si Paris pe teme de geografie, forme si granite, noi cu cine mergem? Iata o dilema romaneasca in conditii nemtesti la varful tarii nerezolvata din 1914. Neamtu’ o sa vrea cu neamtu’, da’ fibra-i tot cu frantuzu’ si americanu’. Sau invers. Acum, pe Carol I il avem, inteleg, ca tare regal e paltonul ala negru al lui Herr Iohannis. Dar cine-i Bratianu?

PP Carp, in orice caz, n-avem. Avem Ion Iliescu (acum la 85 de ani), dar batranul edec vrea oricum cu Rusia.

  • O stire-bomba dezamorsata

  • Despre braconajul de rinoceri

Poate nu stiati ca pe minunata planeta pe care specia noastra a luat-o in stapanire rinocerii sunt o specie pe cale de disparitie. Asta pentru ca in fiecare an mai bine de o mie de exemplare sunt vanate de braconieri – majoritatea din Mozambic – pentru a satisface una dintre cele mai stupide nevoi de consum existente: aceea de corn de rinocer.

Nu radeti: aparent, vietnamezii sunt convinsi de vreo doua mii de ani ca praful din corn de rinocer are proprietati miraculoase, vindecatoare. Cornul are in compozitie ce au si parul sau unghiile oamenilor: keratina. Iar un kilogram de corn de rinocer ajunge pe piata neagra chiar si la pretul de 80.000 de dolari.

Am gasit mai multe detalii – plus povestea unei rapiri spectaculoase – intr-o investigatie Der Spiegel, dar si intr-un videoreportaj.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.