Ziua în care Klaus Iohannis a devenit Nae Cațavencu

Președintele Klaus Iohannis, îndeobște cunoscut pentru declarațiile făcute de purtătorul de cuvânt, a ieșit în plină criză sanitară să strige că ne fură ungurii Ardealul în cârdășie cu PSD. Reacția a fost mai degrabă o strategie decât o îngrijorare naționalisto - etnică.

0

Săptămâna care se încheie stă tot sub semnul pandemiei.

S-au mai consemnat: cazul unui fost fotbalist durduliu, surprins în amantlâc într-o cameră de hotel din orașul Cluj-Napoca, cu soția unui terț, învierea oficială a lui Kim Jong-Un în Coreea de Nord, câteva OZN-uri și un asteroid care era vorba-n târg la Obor că vine să spulbere pământul, dar n-a mai venit.

Pe scurt: sex, dictaturi, extratereștri, scandaluri, sfârșitul lumii. Sapienșii delectându-se în autoizolare cu tot felul.

În această agitație s-a strecurat și președintele Klaus Iohannis, care a sărit la gâtul liderului pesedist Marcel Ciolacu (să menționăm că fiecare lider politic are adversarul pe care îl merită), cum că acesta ar face înțelegeri subterane să dea ungurilor Ardealul (tot Ardealul). Iată-l deci pe Iohannis travestit în Vadim Tudor, cu un discurs de 1990, primăvara, martie. 

Klaus Iohannis în rolul de președinte salvator

Proiectul pentru recunoașterea Ținutului Secuiesc a fost depus la Camera Deputaților de doi deputați UDMR pe 23 decembrie 2019. De atunci și până pe 24 aprilie el și-a urmat traseul prevăzut de lege fără că președintele Klaus Iohannis să fie deranjat, fără ca nimeni să strige: <Se fură Ardealul!!!>.

A strâns avize, cele mai multe negative, de la comisiile de specialitate, a primit și un punct de vedere negativ de la Guvernul Orban pe 16 aprilie. 

Proiectul a trecut de Camera Deputaților nu prin vot, ci prin adoptare tacită. O procedură care cu siguranță le este cunoscută parlamentarilor indiferent de culoarea partidului. 

Ce înseamnă mai exact? 

Camera Deputaților ca primă cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile. În cazul în care termenul este depășit se consideră că proiectul a fost adoptat și ajunge la Senat pentru dezbatere și vot final. Guvernul Orban care a dat punct de vedere negativ pe 16 aprilie sigur știa de termenele prevăzute de lege.

Ați văzut vreun politician de la partidul de guvernare să atragă atenția asupra lor? Ați văzut vreun politician de la partidul de guvernare să spună ceva pe 23 aprilie când proiectul a fost adoptat ca urmare a depășirii termenului de 45 de zile?

Nu. L-ați văzut direct pe președintele Klaus Iohannis la declarații la șase zile de la adoptarea tacită a proiectului și cu o zi înainte ca sondajele să anunțe scăderea PNL în intențiile de vot. O situație pe care președintele a încercat să o salveze imaginând pentru sine rolul de salvator. 

Un președinte pentru pozele oficiale

Până acum președintele se remarcase prin vocabularul de aproximativ o sută de cuvinte (cu tot cu atenție și îngrijorare), reacțiile întârziate ca personalele CFR, alba-neagra cu moștenirile prin Sibiu, un apetit vacanțier cu totul românesc și reala calitate de a nu fi Viorica Dăncilă. 

Dar, una-peste alta, tabloul era compus din tușe moderat-europene. Aveam un președinte cu care se putea ieși în lume, pentru pozele oficiale. În plus, îl ajuta și numele nemțesc.

Să fi fost Klaus Iohannis un Nae Georgescu – altfel se scria istoria recentă.

Cum nu e, să consemnăm că abia cu această ieșire în decorul naționalismului șovin conspiraționist, Klaus Iohannis a făcut tot ce este românește posibil. A conchis ca un personaj din Las Fierbinți privind harta României că sunt interese mari la mijloc.

Iohannis mânuind ironic limba maghiară, gardianul galaxiei transilvane descălecând de pe un armăsar alb ca grăsunul dictator nord-coreean: iată imaginea săptămânii. O imagine tristă, dezolantă, a neputinței vopsite electoral ca băncile din Clujul lui Ghiță Funar, cel de odinioară.

Statul român n-a fost în stare să rezolve probleme mai ușoare, precum relația cu organizația Biserica Ortodoxă (sunt îngemănate statul și Biserica, de parcă trăim la Teheran) sau cazul persoanelor fără identitate sau  violența domestică sau căderea în hârdâu a copiilor sau sărăcia extremă care împinge spre o migrație disperată, de tip sirian.

Bineînțeles că n-a putut nici să gestioneze situația Ținutului Secuiesc. Ungaria a încăput între timp pe mâinile unui autocrat periculos pentru democrație: Orban Victor nu e Orban Ludovic și asta s-ar cuveni să ne îngrijoreze, ca europeni.

Ținutul Secuiesc însă este, înainte de toate, o enclavă administrată prost de statul român, care își dă doctoratul în incompetență și în alte ținuturi, Ținutul Buzăului sau Ținutul Vrancei.

Politici economice, răspunsuri de mileniul III la probleme de mileniul III, soluții pentru criza financiară care ne așteaptă? Să mai aștepte. 

E an totuși electoral, iar președintele trage la căruța electorală a Partidului Național Liberal, ca un cal de povară, fâlfâind teme care n-au murit odată cu alde Vadim.

Pe de altă parte, Ciolacu – Șparanghel, care nimerește o frază în limba română ca Ogică numerele la loto, câte două pe secol, și atunci în mod suspect, conduce un partid care are o lungă relație de crailâc la limita democrației cu organizația UDMR. 

Pe scurt: nefiind în stare să dea un stat modern pentru cetățenii olteni, România nu e în stare nici să dea un stat modern nici pentru cetățenii de etnie maghiară din Ținutul Secuiesc și nici pentru cetățenii de origine rromă din Ținutul Țăndăreiului.

Suntem împreună într-un vid de viziune, coerență și decență, înlocuit, iată, cu gargară patriotardă. Secolul XIX nu ne-a trecut, fiindcă n-am fost în stare să-l facem să treacă, nici noi, nici Ungaria, tot Răsăritul Europei. Modernitatea s-a sfârșit tot la Viena. 

Mai grav e că nu ne-a trecut, în același timp, nici comuna primitivă și nici secolul XII. Dar să nu ne abatem de la tema zilei și, mai ales, să nu uităm ziua în care Iohannis a devenit și Nae Cațavencu, care el, care țărișoara.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

O mărturie
AICI.

Povești fotografiate
AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Luni: un serial
Califatul. Pe Netflix.

Marți: un film
Cu Al Pacino la jumătatea vârstei de acum: Cruising. Din 1980.

Miercuri: un serial
Confesiunile unui asasin. Pe Netflix. 

Joi: încă un film
Panică în Needle Park. Tot cu Al Pacino flăcău.

Vineri: o carte de recitit
Omul revoltat, de Albert Camus. La Rao.

Sâmbătă: un film de artă
Lʹamico di famiglia. Un Sorrentino din 2006.

Duminică: încă un film
This must be the place. Tot Sorrentino. Din 2011

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Despre blasfemie și defăimare
AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.