
Cum se explică încrengătura savantă de explicații izbăvitoare despre premisele, mijloacele și rezultatele epocii Băsescu, explicații încropite după ce ni s-a relevat public că fostul președinte era la începutul anilor 1970 sursa Petrov a Securității?
Un turnător fidel în tinerețe organelor de represiune, albit de opera presupus democratică a faptelor sale de la bătrânețe?
Se poate în România, unde moștenirea lui Traian Băsescu e împachetată din vorbe ca eroism reformator. Împachetată, carevasăzică, în hârtiile delațiunilor sale.
E, desigur, exagerată (dacă nu cu totul lipsită de fond în țara noastră) pretenția ca însoțitorii, lăudătorii și simbriașii unui fost-președinte-astăzi-turnător-dovedit să spună, fie și în ultima clipă (ba chiar dincolo de ea), că alegerea lor n-a fost providențială, n-a salvat democrația, statul de drept, anticorupția și memoria, ba chiar că este încă o nenorocire românească să fi avut șef de stat un ins care își turna colegii de facultate la Securitate.
Nu există suficientă cenușă spre a fi turnată în capetele care l-au promovat fierbinte, de-a lungul anilor, pe Traian Petrov Băsescu – dar adevărul e că mai nimeni nu dă semne că s-ar afla în căutarea pocăinței publice. Între a turna cenușă în cap și a deturna semnificația turnătoriilor din tinerețe ale lui Traian Băsescu, minimizându-le, se preferă – evident – a doua cale.
Dacă ar putea, unii ar încerca să argumenteze că până și colegii de la Marină turnați pe vremuri de studentul Băsescu au fost, de fapt, salvați de notele informative furnizate de Petrov Securității. Ce s-ar fi ales, oare, de carierele și destinele lor dacă nu erau atinși de aripa geniului delator?
Cel mai exact rezumat al fibrei noastre morale l-a dat odată bătrânul Tudor Arghezi (el însuși un cunoscător al curluntrismului), care, zice legenda, relata cum în zilele fierbinți ale lui august ’44 zețarii gazetelor noastre pregăteau două titluri în funcție de cum urma să cadă și istoria. Un titlu era cu “Trăiască Hitler!”, altul cu “Trăiască Stalin!”.
Să consemnăm, deci, că – la aproape o sută de ani distanță – cadrele de vârf pe care le exportă “statul” român sunt: Băsescu la Europa, Geoană la NATO. Tot pe ei i-am fi avut și în comunism, tot cu ei ne mândrim și-n democrație.
Una dintre problemele de fond în lumea noastră mică este aceea enunțată de tatăl marelui Gatsby: ca să vorbești ai nevoie, totuși, de o bază morală. Iar aici, la noi, nu e absolut nicio bază morală. S-au tăvălit toți cu toți în troacă și cine nu s-a tăvălit e văzut în toate situațiile ca prostul satului. Atât putem noi în chestiunea principiilor.
E exact ca în acel episod din poemul-roman Moscova-Petușki în care apare în compartiment un cetățean care are bilet și toți îl privesc cu scârbă – cine ești tu, bă, să ne strici rostul?
În această ordine românească a lucrurilor, cei turnați de Băsescu la Securitate sunt, de fapt, cei greșit echipați să alunece prin viață.
Cu adevărat pregătit – și pentru a turna, și pentru a salva democrația – a fost, este și va fi însuși Traian Băsescu, omul care – cunoscând în mod intim mecanismele delațiunii – a găsit până și puterea de a ridica acuzator propriul deget către foști parteneri într-ale turnatului la Securitate.
Ce altă pildă mai frumoasă și mai contorsionată de viață? Traian Băsescu este, în definitiv, un câștigător – iar românilor le plac pildele de succes, indiferent de mijloacele (oricât de sordide) prin care este obținut succesul.
Și asta e situația – tocmai aici se află România (și de aceea se și află aici), unde nu e baza morală, dar nici nu se tace, fiindcă toate lichelele sunt penetrate de morbul inocenței și al dreptății.
Avem țara pe care o avem (și) fiindcă avem impostura publică etalată în chestiunea înaltei ținute morale, când de fapt – pe metoda lui Ghiță din O scrisoare pierdută – doar se pupă în bot și se papă tot.
E drept, după aceea se latră că e pe merit. Pe merit, tovarăși! Să ascultăm, deci, momentele de jenantă tăcere ale meritocraților închipuiți în chestiunea Petrov.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Despre hărțuire sexuală în armată
Când în armată inamicul nu e doar cel împotriva căruia lupți, ci și cel lângă care stai zi de zi. Pentru o femeie în armată lupta poate să fie, de cele mai multe ori, la puterea a doua.
Un film viitor
Este vorba de cea mai recentă producție a lui Martin Scorsese, care-i aduce împreună pe Al Pacino, Joe Pesci și Robert De Niro. Un clasic scorsesian.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Un film pentru nostalgici (de fapt, mai multe)
Rambo Last Blood (Rambo V, cum ar veni). E acum în cinematografe. De altfel, dacă tot vă duceți să vă uitați și la Rambo-urile din urmă și dacă tot vă apucați de o treabă urmăriți și cele șase bucăți de Rocky. Și cele două Creed-uri.
O să observați – în seria Rocky (și în primul Rambo) – o splendidă coerență în chestiunea emoțiilor omenești, o simplitate brutală și multe alte aspecte înduioșătoare pe care Hollywood-ul le-a pierdut pe drum.
Un film foarte frumos
Burning (Coreea de Sud, 2018). După o nuvelă de Haruki Murakami.
Un serial în vogă
Fleabag.
O carte bună
De Fernando Vallejo. AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Fapte și valori în jurnalism
Un rest de memorie salvată. Cazul Robu-CNSAS