Cearta cu trecutul

Când unui exces i se răspunde cu altul avem Catedrala Neamului vizavi de Casa Poporului.

0

Rescrierea trecutului este o prostie atât de mare (și o tentație totalitară), încât nu e de mirare că a sedus generații de oameni, indivizi ai unei specii recunoscute pentru felul în care se încăpățânează să nu învețe din istorie. 

Trecutul poate fi și trebuie să fie aflat, studiat critic, înțeles, contextualizat, discutat, explicat. Trecutul este lecție, memorie și avertisment. 

Însă trecutul are acest defect originar: deși a trecut, influențează prezentul și adeseori dictează viitorul. Cu toate acestea, el nu mai poate fi modificat. 

Trecutul unui om, cu atât mai puțin al unei societăți, nu poate fi pur și simplu rescris după standarde care îi sunt străine. Trecutul a fost, la rândul său, o consecință a unui alt trecut, cel dinaintea lui. În acest sens, trecutul are obiceiul de a nu se sfârși, de fapt, niciodată.

Întotdeauna sub trecut este un alt strat și încă un strat și încă un strat, până în grădina raiului sau în copacul primordial, ba chiar până la ou sau la găină, depinde cum vreți să citiți istoria lumii.

Iar istoria lumii este – neplăcută constatare – mai ales o istorie a crimelor omenirii, istoria abuzurilor de putere, a exploatărilor, a mizeriei, a meschinăriilor, a jafului și a catastrofelor. 

Rănile trecutului nu se vindecă și nici nu se pot vindeca – în niciun caz printr-o gâlceavă continuă cu fantomele trecutului. Ce se poate face este să rescriem prezentul astfel încât celor din viitor să nu le fie rușine, cum ar trebui să ne fie nouă, de trecutul oamenilor. 

Noi, cei de toate culorile, de toate religiile, de toate orientările sexuale, ba chiar și de toate sexele, avem în urmă munți de nedreptăți, provocate, îndurate, și provocate, și îndurate. Iar voi, dintre toți, ar trebui să știți – ori măcar să vedeți – că atunci când unui exces i se răspunde cu altul avem Catedrala Neamului vizavi de Casa Poporului. 

Istoria oamenilor este, mai ales, istoria nedreptăților pe care și le-au făcut unii altora.

Au fost oamenii albi mai vinovați decât oamenii de culoare în trecerea timpului? Fără îndoială. Au fost bărbații mai vinovați decât femeile de nedreptăți sociale, cruciade, războaie și inegalitate? Desigur. Cei bogați decât cei săraci? Bineînțeles. Cei cu putere față de cei fără putere? Categoric. Putem schimba această realitate? Vast program.

Cu siguranță, putem să aflăm și să acceptăm greșelile înaintașilor, ororile tuturor imperiilor, diferențele culturale, să ne tolerăm reperele morale, să încercăm să ne apropiem valorile de un numitor comun îndurabil. 

Iar toate acestea ne întorc la problemele de fond: libertatea și echitatea societăților în care trăim. Ultima nu înseamnă și mai multă ideologie, ci lucruri cât se poate de practice: acces egal la educație, sănătate, justiție și oportunități economice.

Lupta cu trecutul nu este soluția, căci trecutul este doar o parte dintr-o problemă vastă, eternă și mereu în schimbare. Viața se încăpățânează să nu intre în ʺlogicaʺ dialecticii marxiste, iar oamenii vii fac greșeli monstruoase, doar pentru a le repeta. 

Suntem condamnați să fim mai înțelepți sau să nu ieșim niciodată din acest ciclu al civilizațiilor care izbucnesc, sunt glorioase sau oribile, sau și glorioase și oribile – și dispar pentru a face loc altora, asta în timp ce nedreptatea sistematică nu trece, de fapt, niciodată.

Se poate ieși din acest cerc? Cu cât avem mai mult trecut nedrept, cu atât avem mai puțin viitor – asta e banal. 

Dar răspunsul adevărat este că fără libertate și fără echitate nu se poate repara nimic.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

O investigație
În atenția publicului este zilele acestea cazul unei adolescente incendiate de un bărbat de 45 de ani pe care l-a acuzat de viol. Poliția a decis că acuzația nu se susține pentru că pe corpul victimei nu existau urme ale violenței. Cred că e important să înțelegem că avem de-a face cu un fenomen în ceea ce privește gestionarea cazurilor de infracțiuni sexuale cu victime minore. Noi l-am numit Dreptate strâmbă

Declarația procurorului general

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Luni: un film artistic
Amintiri, de Jiří Menzel. Având la bază un Hrabal, desigur. Culmea, pe Netflix. 

Marți: un documentar de revăzut
The Falling Man. Din 2006. Pe Youtube. 

Miercuri: o carte
Panait Istrati, Trei decenii de publicistică. Volumul 3. Scrisoare deschisă oricui. 1930-1935. A apărut la editura Humanitas, în 2005.

Joi: un film cu super-eroi
Răzbunătorii. Sub semnul lui Ultron. Din 2015. Pe HBO GO.

Vineri: încă un film cu super-eroi
Răzbunătorii. Războiul infinit. Din 2018. Pe HBO GO.

Sâmbătă: un documentar românesc
Il Luce. Realizat de Dumitru Graur. Pe TVR 1. Se poate vedea sâmbăta și duminica, de la 15.30, săptămânal, până la sfârșitul lui iulie.

Duminică: încă un film cu super-eroi
Răzbunătorii: Sfârșitul jocului. Din 2019. Pe HBO GO.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Unicul finanțator al jurnalismului nostru: publicul
Am vorbit, într-un tête-à-tête online cu Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media), despre Să fie lumină şi cât de importante sunt donațiile cititorilor pentru continuarea proiectului de investigații.

Dialog video filmat & aranjat de Mihai Dragolea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.