Nihilistul Emil Cioran a avut o pasiune care l-a devorat: muzica.

Fratele său, Aurel, a antologat citate din opera filosofului care detaliază acest aspect. Așa a rezultat un volum publicat prima dată în anul 1996 și republicat un deceniu mai târziu la editura Humanitas.

Cartea ni-l arată pe Emil Cioran sedus de marii clasici, purtat pe culmile entuziasmului la auzul unor arii, gata să proclame că totul pe pământ, în afară de muzică, e minciună.

Am selectat cincisprezece fragmente în care Emil Cioran constată supremația muzicii asupra tuturor celorlalte câte au fost, sunt și vor mai fi pe lume.

Cioran e sigur: fără muzică, tot universul ar fi fost un act ratat.

Cioran constată ce e Dumnezeu

În afara materiei, totul e muzică: însuși Dumnezeu nu e decât o halucinație sonoră.

Cioran constată singurătatea și extazul

În afară de muzică, totul e minciună, chiar și singurătatea, chiar și extazul. Muzica este și una, și alta – într-o formă ameliorată.

Cioran constată că totul e minciună

În afară de muzică și poezie, totul e minciună și vulgaritate.

Cioran constată unde nu poate ajunge nebunia

E greu de știut la ce face apel în noi muzica; ce este sigur e că ajunge într-o zonă atât de profundă încât însăși nebunia n-ar putea să pătrundă până acolo.

Cioran constată senzația de nemurire

Numai fericirile muzicale îmi dau senzația de nemurire. Acele zile senine în care inima ia culoarea cerului și-n care renasc extaze sonore cu amintiri de dincolo de orizont! În zadar ai mai căuta atunci lacrimi pentru timp.

Cioran își constată inima

Am o inimă în mi minor. Tot ce este îmi pare a fi o hrană pentru o tristețe nemăsurată.

Cioran constată ce-ar fi fără muzică

O inimă fără muzică este ca o frumusețe fără melancolie.

Cioran ascultă orga și aude nostalgia morții

Acordurile de orgă și nostalgia morții amestecă eternitatea cu timpul până la promiscuitate. Atât absolut rătăcit în devenire și-un suflet firav care să poarte atâta cer și atâta pământ!

Cioran povestește o întâmplare curioasă pe muzică de Brahms

În fiecare din scrisorile pe care le trimit unei prietene nipone, m-am obișnuit să-i recomand cutare sau cutare lucrare de Brahms. Tocmai îmi scrie că iese dintr-o clinică din Tokio, unde a fost dusă cu salvarea din cauză că abuzase de arta idolului meu. Care trio, care sonată fusese de vină? Nu are nicio importanță. Doar ceea ce incită la pierderea cunoștinței merită să fie ascultat.

Cioran descoperă substanță în vidul absolut

Muzica singură poate deveni substanță în vidul absolut și toate mările se retrag ca să facă pat lacrimilor.

Cioran vorbește despre tic-tacul unui orologiu

Se pare că în China, pentru oamenii rafinați, a asculta tic-tacul unui orologiu este (sau mai degrabă era, căci toate astea aduc a ceva vechi) cea mai subtilă dintre plăceri. Atenția această acordată Timpului, în aparență materială, e în realitate un exercițiu în cel mai înalt grad filosofic, dacă te lași în voia lui, obții rezultate minunate în imediat – numai în imediat.

Cioran arată în ce condiții ar fi minunate bisericile

Ce ispititoare ar fi bisericile, dacă în ele n-ar fi și credincioșii, ci numai acele crispări ale lui Dumnezeu despre care ne glăsuiește orga!

Cioran se închină lui Bach

Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se explică descompunerea solemnă de care nu te poți feri ori de câte ori te întâlnești cu lumea creată de el.

Cioran arată cum îl salvează Bach pe Dumnezeu

Fără Bach, Dumnezeu n-ar mai fi el însuși. Fără Bach, Dumnezeu ar fi un personaj de mâna a treia. Bach e singurul lucru care îți dă impresia că universul nu e ratat.

Cioran arată ce îl diferențiază de misticii orientali

Muzica mi-a dat un curaj prea mare față de Dumnezeu. Iată ce mă înstrăinează de misticii orientali.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.